Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 139/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 139
Ședința publică de la 24 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Buliga
GREFIER: -
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de reclamanta - SRL I, cu sediul în-.1, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.491 din 31 martie 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în contradictoriu cu pârâta, din B, șos.- cel M nr.38. 4..A.2.5 sector 2; cauza având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată. Prin încheierea din camera de consiliu de la 17 septembrie 2008, s-a respins cererea de reexaminare formulată de - SRL I împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru
Având în vedere că părțile nu se înfățișează la strigarea pricinii și că, potrivit dispoziției înscrise în art. 242 Cod procedură civilă, intimata a cerut în scris judecata în lipsă, cauza rămâne în pronunțare, pe excepția netimbrării apelului, raportat la împrejurarea că apelanta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în condițiile respingerii cererii de reexaminare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.491 din 31 martie 2008 Tribunalul Iași:
- respinge excepția netimbrării acțiunii invocată de pârâtă;
- respinge acțiunea formulată de reclamanta - SRL I, prin reprezentanți legali, în contradictoriu cu pârâta.
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, cât și deciziei civile nr.436/28.09.2005 a Curții de APEL IAȘI, pronunțată în dosarul nr.1931/2002 și a deciziei civile nr.7656 din 29.09.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr-, instanța de fond a reținut următoarele.
Prin cererea înregistrată cu nr.8948/2001, reclamanta a chemat în judecată pârâtele - SRL I și Primăria Municipiului I, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului B și Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului-Sucursala Regională Nord-, pentru ca în contradictoriu și pe baza probelor ce se vor administra să se dispună restituirea în natură, în temeiul Legii nr.10/2001 a imobilului compus din casă și teren, situat în I,str.- - nr.54.
Motivând în fapt cererea formulată, reclamanta a arătat că imobilul în litigiu aparținut mătușii sale, fiind deposedată abuziv în septembrie 1948. mai susținut reclamanta că în calitate de unică moștenitoare a mătușii sale, decedată la 18.11.1992, a notificat prin intermediul executorului judecătoresc pe pârâta - SRL I (notificarea nr.83 din 18.06.2001), solicitând restituirea în natură a imobilului, cerere ce i-a fost însă respinsă prin decizia nr.2 din 17.08.2001 emisă de Consiliul de Administrație al - SRL
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Local Iaf ost admisă, atât timp cât imobilul în litigiu dedus judecății nu se afla în posesia acestuia, ci în proprietatea pârâtei. Prin urmare, Consiliul Local I nu a fost titularul vreunei obligații din raportul juridic litigios în respectiva cauză.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut reclamanta că instanța de fond a ignorat temeiul de drept al acțiunii-prevederile art.20 alin.1 din Legea nr.10/2001, care, coroborate cu disp.art.52 din aceiași lege, abrogă disp.art.32 indice 4 ale Legii nr.99/1999. Mai mult, prin adoptarea Legii nr.137/2002 a fost abrogat expres art.32 indice 4 al Legii nr.99/1999, acesta nefiind aplicabil în speță.
Încadrarea imobilului revendicat în prevederile art.20 alin.1 din Legea nr.10/2001 este impusă de toate documentele oficiale care definesc statutul unităților deținătoare, respectiv al Primăriei Municipiului I și al - SRL I și anume nr.HG846/1994, Convenția AA2 0/191/11.04.1994, scrisoarea nr.1644/17.05.2000 a și încheierea nr.13049/18.10.1999 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului și Comerțului.
Instanța de fond a modificat fără nici un temei statutul unității deținătoare din societatea comercială în "instituție publică în sensul art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001". Ori, nici Legea nr.213/1998 și nici Legea nr.10/2001, în art.16 alin. 1 nu includ societăți comerciale în rândul instituțiilor publice.
Greșit instanța a refuzat să anuleze decizia nr.2/17.08.2001 emisă de Consiliul de Administrație al - SRL I prin care s-a respins cererea de restituire a imobilului, potrivit prevederilor art.24 din Legea nr.10/2001 în situația în care restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului fiind obligat să dacă o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.
Reclamanta a solicitat anularea deciziei nr.2/2001 emisă de - SRL I și restituirea în natură a imobilului compus din casă și teren, situat în I,-, chemând în judecată în calitate de pârâți atât pe - SRL I, Primăria Municipiului I, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului B și Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului-Sucursala Regională Nord-.
A motivat reclamanta că prin decizia contestată, pârâta - SRL Iar espins cererea sa de restituire în natură a imobilului ce a aparținut autoarei sale și de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv în septembrie 1948.
Întrucât în cauză a fost contestată decizia nr.2/2001 prin care s-a respins notificarea reclamantei privind restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii nr.10/2001, curtea a constatat că în mod corect prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de - SRL I, instanța nefiind învestită cu o acțiune în revendicare pe dreptul comun.
Potrivit disp.art.24 alin.3 indice 1 din Legea nr.10/2001, "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare".
În speță, reclamanta a contestat decizia de respingere a notificării emisă de pârâtă și a solicitat restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii 10/2001 și nu pe calea dreptului comun (art.480 Cod civil), excepția inadmisibilității acțiunii fiind nefondată.
Pe fondul cauzei, curtea a constatat că, prin decizia nr.2/2001 pârâta a respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului, motivat de respingerea acțiunii în revendicare formulată de reclamantă prin decizia civilă nr.1083/2001 a Curții de APEL IAȘI, de inexistența identității între imobilul ce a aparținut autoarei reclamantei și imobilul deținut de - SRL I și de împrejurarea că terenul și construcția în litigiu, naționalizate în baza Decretului nr.111/1951, au intrat în proprietatea acestei pârâte în mod legal, odată cu înființarea sa. S-a mai invocat în cuprinsul acestei decizii împrejurarea că, în situația restituirii imobilului societatea nu și-ar mai putea desfășura activitatea, fiind aplicabile prevederile art.34 din Legea nr.99/1999.
Verificând existența identității între imobilul revendicat și cel deținut de pârâtă, instanța a reținut că asupra acestui aspect Curtea de APEL IAȘIa statuat cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr.1083/13.06.201 invocată chiar de către pârâtă că imobilul din- este același cu imobilul având numărul 11 bis în perioada 1948-1950 ce a aparținut autoarei reclamantei,.
Împrejurarea că în prezent - SRL I deține doar suprafața de 440,60. din totalul de 565. deținut în proprietate de autoarea reclamantei nu are relevanță sub aspectul identității între cele două imobile, ci doar în ceea ce privește întinderea dreptului la restituire recunoscut reclamantei în contradictoriu cu această pârâtă.
Mai mult, prin precizările depuse la dosar, Consiliul Local I, a arătat că imobilul în litigiu este deținut de - SRL I, societate pe care o consideră proprietară.
Prin urmare, instanța a constatat că imobilul construcție și teren în suprafață de 470,17. aflat în posesia - SRL I este același cu imobilul ce a aparținut defunctei și care a trecut în proprietatea statului, potrivit deciziei emisă de pârâtă și deciziei civile nr.1083/2001 a Curții de APEL IAȘI, în baza Decretului nr.111/1951.
Întrucât în speță, imobilul în litigiu a fost considerat abandonat și preluat de stat în baza "deciziunii" nr.53/19.02.1954 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular, în temeiul Decretului nr.111/1951, instanța constatat că acest imobil a fost preluat de stat în mod abuziv, fiindu-i deci aplicabile prevederile Legii nr.10/2001.
Potrivit disp.art.20 alin.1 din Legea nr.10/2001 modificată, imobilele -terenuri și construcții-, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
Întrucât legea nu prevede o derogare în situația în care, în urma restituirii imobilului, societatea nu și-ar mai putea desfășura activitatea, instanța va respinge această apărare ca nerelevantă.
Prin urmare, curtea a constatat că în mod netemeinic și nelegal, intimata - SRL Iar espins, prin decizia contestată, cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului situat,-, în cauză fiind aplicabile prevederile art.20 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Instanța a considerat că prin decizia nr.2/2001 de respingere a notificării, intimata a încălcat prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
Potrivit acestei prevederi "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale de drept internațional".
Prin decizia civilă nr.436 din 28.09.2005 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, în dosarul nr.1931/2002 s-a dispus anularea deciziei nr.2 din 17.08.2001 a Consiliului de Administrație al - SRL I și restituirea în natură către pârâta a imobilului situat în I,-, compus din suprafața de 470,17. teren și construcție, în temeiul disp.art.20 alin.1 din Legea nr.10/2001 modificată și completată prin Legea nr.247/2005.
Deoarece reclamanta s-a conformat dispoziției instanței de a timbra acțiunea, nu s-a putut reține excepția netimbrării invocată de pârâtă.
Cât privește cererea reclamantei, aceasta este inadmisibilă, atâta timp cât s-a statuat în mod irevocabil că pârâta este proprietara imobilului situat în I,-.
Potrivit considerentelor expuse, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL I în contradictoriu cu pârâta.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta - SRL I, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Susține reclamanta că, primul motiv de apel îl constituie faptul că hotărârea instanței de fond este nemotivată. Astfel, instanța de fond s-a mulțumit să citeze din probatoriile depuse de către intimată, omițând înscrisurile depuse de către - SRL I, fără a motiva în nici un mod respingerea acțiunii introductive de instanță.
În situația în care se va trece peste acest motiv de apel, pe fondul cauzei, reclamanta solicită să se constate că în mod netemeinic instanța de fond a respins acțiunea formulată de - SRL I, având în vedere următoarele motive.
Pârâta-intimată a promovat în contradictoriu cu - SRL Ioa cțiune în revendicare având în vedere imobilul teren și construcție situat în municipiul I,-, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr.4544/1998 al Judecătoriei Iași.
Această cauză a fost soluționată prin pronunțarea deciziei civile nr.1083/13.06.2001 în dosarul nr. al Curții de APEL IAȘI. Instanța s-a pronunțat în mod definitiv și irevocabil respingând acțiunea pârâtei din prezenta cauză având ca obiect revendicarea imobilului situat în- și evacuarea necondiționată a - SRL
În mod corect instanța de judecată a statuat că acțiunea introdusă de numita este neîntemeiată, titlurile - SRL I asupra imobilului respectiv fiind valabile și făcând dovada deplină a dreptului de proprietate al - SRL I asupra imobilului revendicat.
De asemenea, intimata a promovat acțiuni prin care s-a solicitat anularea titlurilor - SRL I asupra terenului și construcției din I,-. Cu privire la aceste acțiuni, instanțele de judecată s-au pronunțat după cum urmează:
- prin decizia nr.378/2004 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr.13088/2003, având ca obiect anularea convenției AA-, definitivă și irevocabilă, cât și prin sentința civilă nr.117/CA/2006 Curtea de APEL IAȘI având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria nr.2611/22.02.1996 s-a validat dreptul - SRL I asupra imobilului compus din clădire și teren situat în I,-.
Ulterior pronunțării soluțiilor definitive și irevocabile enumerate, Curtea de APEL IAȘIa pronunțat în dosarul nr.1931/2002 decizia civilă nr.436/28.09.2005 prin care a anulat decizia nr.2/2001 a Consiliului de Administrație al - SRL I și a dispus totodată restituirea imobilului din I,- către.
Consideră apelanta că, în cazul acestui imobil există două titluri de proprietate, și acestea provin din autori diferiți. Titlul - SRL I este mai bine caracterizat având în vedere faptul că prin decizia civilă nr.1083/13.06.2001 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr. 59/2001 s-a stabilit cu putere de lucru judecat legitimitatea și legalitatea dreptului de proprietate al acesteia.
Totodată, instanțele au constatat valabilitatea convenției AA- și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.2611/19096 astfel încât a fost validat dreptul - SRL I, și nicidecum nu s-a infirmat acest drept de proprietate întrucât dacă s-ar fi procedat în mod contrar s-ar fi creat o derogare și o excepție de la principiul lucrului judecat, fapt care nu are nici un suport legal și este de neconceput.
Pentru considerentele expuse, apelanta a cerut admiterea apelului, să se constate nevalabilitatea titlului pârâtei și pe cale de consecință să se dispună lăsarea în deplină proprietate și posesie acesteia a imobilului din municipiul I,-.
Cererea de apel formulată de către reclamanta - SRL I, a fost timbrată cu 1 leu taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Potrivit rezoluției administrative, pentru termenul de judecată din 03 septembrie 2008, apelanta a fost legal citată cu mențiunea timbrării cererii de apel cu suma de 7262,53 lei taxă judiciară de timbru și 4,85 lei timbru judiciar, conform procesului-verbal aflat la dosar, fila 14.
Cererea de apel era supusă unei taxe judiciare de timbru, raportat la dispozițiile Legii nr.146/1997, art.2 cu referire la art.11 (1) și art.3 din Legea nr.123/1997.
La termenul de judecată fixat pentru data de 03 septembrie 2008, apelanta a depus la dosar timbre judiciare în sumă de 5 lei și a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită, motivat de faptul că valoarea imobilului la care se referă litigiul este de 6078 lei.
Pentru soluționarea cererii de reexaminare formulată de apelanta - SRL I împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, a fost fixat termen de judecată la data de 24 septembrie 2008.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 17 septembrie 2008, s-a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de - SRL I stabilită în dosarul nr- al Curții de APEL IAȘI.
S-a reținut că, titulara cererii de apel are obligația timbrării apelului cu suma consemnată în rezoluția completului de judecată, ca fiind de 7262,53 lei, raportat la valoarea imobilului înscrisă în procesul-verbal pentru stabilirea impozitului pe clădiri emis de Direcția Finanțelor Publice Locale I, de -,34 lei și față de dispozițiile art.2 lit.g coroborat cu art.11 din Legea nr.146/1997.
Ca urmare a soluționării cererii de reexaminare formulată de apelanta - SRL I, pentru termenul de judecată din 24 septembrie 2008, acesteia îi revenea obligația timbrării cu suma de 7262,53 lei taxă judiciară de timbru.
Cum pentru termenul din 24 septembrie 2008, apelanta nu a făcut nici o dovadă cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării.
Potrivit disp.art.137 Cod procedură civilă, se va examina numai excepția privind netimbrarea cererii de recurs.
Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.
Așadar, prioritar fiind aspectul privind timbrajul și cum apelanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit, în raport cu prevederile Legii nr.146/1997, apelul urmează a fi anulat ca insuficient timbrat pentru următoarele considerente.
In principiu, taxele de timbru se plătesc anticipat, astfel încât la primirea cererilor trebuie să se ceară părții să facă dovada plății în întregime a taxei datorate. Se poate amâna plata taxei de timbru, în conformitate cu art. 20(2) din Legea nr.146/1997, până la primul termen de judecată.
În conformitate cu prevederile art.20 (3) din Legea nr.146/1997, "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".
Faptul că apelanta, care a fost legal citată cu mențiunea timbrării și căreia i s-a respins cererea de reexaminare, nu a respectat această cerință legală referitoare la achitarea taxei judiciare de timbru, indiferent din ce motive, constituie motiv pentru anularea ca insuficient timbrată a cererii de apel.
In consecință, în conformitate cu prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, urmează a se anula ca insuficent timbrată cererea de apel formulată de reclamanta - SRL I și a se păstra sentința apelată.
Pentru aceste motive
În numele Legii
DECIDE:
Anulează ca insuficient timbrat apelul formulat de SRL I împotriva sentinței civile nr.491 din 31 martie 2008 Tribunalului Iași, pe care o păstrează.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Tribunalul Iași:
-
AC/AC
2 ex.
10.10
Președinte:Elena GheorghiuJudecători:Elena Gheorghiu, Georgeta Buliga
