Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1394/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1394/
Ședința publică din 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 3: Dorina
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții și, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect:"revendicare imobiliară", împotriva deciziei numărul 114/A din 24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 3 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 10 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că prin decizia civilă nr. 114/2009, Tribunalul Brașova respins excepția autorității de lucru judecat invocată de apelantul-pârât. A admis apelul formulat de apelantul pârât în contradictoriu cu intimații - reclamanți și împotriva sentinței civile nr. 4825 din 09.05.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea civilă ce face obiectul dosarului nr-. A obligat intimații-reclamanți să plătească apelantului pârât suma de 3600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Verificând cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția dirimantă și absolută invocată de apelantul - pârât în ședința publică din 30.01.2009, tribunalul a constatat că este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Autoritatea de lucru judecat are la bază două principii fundamentale, și anume: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată și soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Apelantul - pârât a invocat autoritatea de lucru judecat raportat la două hotărâri pronunțate anterior. Astfel, prin sentința civilă nr. 676 din 10.11.2004 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr. 506/2004 a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare și totodată a fost respinsă contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC SRL B având ca obiect anularea deciziei 324/2004 emisă de intimată. Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 6 din 16.01.2006 a Curții de APEL BRAȘOV.
Cu privire la această hotărâre nu se poate reține autoritatea de lucru judecat întrucât acțiunea a avut un alt obiect, o altă cauză și s-a purtat între alte părți decât cele din prezentul dosar.
Aceeași este situația și în ceea ce privește hotărârea pronunțată în dosarul civil nr. 10252/2004 al Judecătoriei Brașov prin care a fost respinsă acțiunea civilă în constatarea nulității absolute formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții și SC SRL În acest dosar s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat de și SC SRL și în consecință restabilirea situației de carte funciară, invocându-se în drept principiul nulității absolute și dispozițiile art.480 Cod civil. În acest caz chiar dacă există o identitate parțială în ceea ce privește părțile din proces și obiectul cererii de chemare în judecată, cauza este diferită de cea din prezenta cauză, care este una în revendicare și constă în deținerea abuzivă a bunului de către pârât și voința de a face ca această deținere să înceteze.
În ceea ce privește susținerile referitoare la puterea de lucru judecat apreciem că acestea nu se constituie într-o excepție, ci în apărări de fond care vor fi avute în vedere la soluționarea apelului. Într-adevăr ceea ce s-a clarificat printr-o hotărâre judecătorească definitivă se bucură de putere de lucru judecat și nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre judecătorească.
În analiza motivelor de apel invocate s-a pornit de la împrejurarea că prin decizia nr. 324 din 20.04.2004, emisă de SC SRL Baf ost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului din-,. A,.14, B, pronunțată de notificatorul pe motiv că imobilul a fost înstrăinat apelantului în baza Legii nr. 112/1995, iar pentru cota de din imobil care a aparținut intimatei, notificatorul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită. Prin urmare, acestuia i s-au acordat despăgubiri conform art.18 lit.d din Legea 10/2001 pentru cota de parte din imobil ( 77-78 din dosarul de apel).
Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 676 din 19.11.2004 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr. 506/2004, sentință ce a rămas definitivă prin respingerea apelului, conform deciziei nr. 6 din 16.01.2006 a Curții de APEL BRAȘOV.( 80-88). La data de 16.03.2009 dosarul nr. 186/2005 al Curții de APEL BRAȘOV în care s-a pronunțat decizia de mai sus era trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea căii de atac, așa cum rezultă din adresa aflată la fila 75 din dosar.
Conform deciziei nr. 33 din 09.06.2008 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 1945-1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, s-a stabilit că atunci când există concurs între legea specială și legea generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut în mod expres de legea specială.
Mai mult decât atât, în expozitivul acestei decizii, s-a menționat în mod expres că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, adică a dispozițiilor art.480 Cod civil. Cu atât mai mult, persoanele care au utilizat procedura Legii 10/2001, cum este și cazul intimaților - reclamanți, nu mai pot exercita ulterior acțiuni în revendicare având în vedere regula "efecta una " și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența CEDO.
În speță trebuie reținut și faptul că intimații reclamanți nu numai că au utilizat procedura prevăzută de legea specială, dar cererea lor de restituire a imobilului nu a fost încă rezolvată în mod irevocabil.
De menționat este și împrejurarea că prin sentința civilă nr. 6351 din 05.07.2005 a Judecătoriei Brașov, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, a fost respinsă acțiunea civilă în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 22262/21.04.1997, reținându-se că prin încheierea acestuia s-a procedat la înstrăinarea unui bun ce se afla la acel moment în întregime în patrimoniul Statului Român. Prin această hotărâre s-a recunoscut dreptul de proprietate al apelantului pârât asupra imobilului în litigiu.
Or, în decizia dată în recurs în interesul legii nr. 33/2008 s-a mai arătat că deși existența Legii 10/2001 nu exclude în toate situațiile posibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare, este necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția europeană a drepturilor omului și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice. În cazul de față, pârâtul în acțiunea în revendicare are, la rândul său, un bun în sensul convenției, o hotărâre judecătorească anterioară prin care i s- recunoscut dreptul de a păstra imobilul și o speranță legitimă în același sens.
Conform dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe. Celelalte motive de apel vizează fondul cauzei și ca atare nu se mai impune a fi analizate.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, a admis apelul dedus judecății și a schimba în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii.
Fiind părțile aflate în culpă procesuală, în temeiul art.274 Cod procedură civilă raportat la art.298 Cod procedură civilă intimații reclamanți au fost obligați să plătească celeilalte părți suma de 3600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanțe, reprezentând onorariile apărătorilor aleși.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În esență hotărârea atacată este criticată pentru că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, nu s-au analizat dacă s-au respectat sau nu condițiile impuse de Legea nr. 112/1995 la momentul înstrăinării imobilului în litigiu, inadmisibilitatea acțiunii și cuantumul cheltuielilor de judecată.
Intimatul pârât a depus la dosar concluzii scrise, prin care a combătut motivele de recurs.
Examinând decizia atacată raportat la motivele de recurs invocate, la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente în speță, curtea reține următoarele:
1. În cauză s-a solicitat de către reclamanți revendicarea imobilului, pe calea dreptului comun, prin procedeul comparării titlurilor, susținându-se caracterul preferabil al acestora, întrucât pârâții au cumpărat de la stat care a preluat abuziv imobilul, fără titlu valabil.
În analiza cererii, trebuie pornit de la specificul publicității imobiliare realizată prin cărțile funciare, mai precis de la principiul forței probante a intabulării dreptului real de proprietate statuat în art. 32 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 115/1938, pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare (act normativ aplicabil și în prezent conform art. 69 din Legea nr. 7/1996), preluat de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, a cadastrului și publicității imobiliare.
Textul, conform căruia "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei", instituie o prezumție legală relativă de proprietate în favoarea persoanei înscrisă în cartea funciară, care poate fi răsturnată prin dovada contrară. Numai că, în sistemul cărților funciare, dovada contrară se poate face numai în cadrul unei acțiuni în rectificare de carte funciară subsecventă alteia principale prin care se tinde la dovedirea împrejurărilor de excepție stipulate în art. 34 din Decretul - Lege nr. 115/1938 (identic cu cel din Legea nr. 7/1996), sau chiar pe cale principală dacă în prealabil s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă prin care s-a recunoscut existența a cel puțin uneia din situațiile limitative stipulate în text.
Cât timp nu s-a dispus rectificarea cărții funciare, prezumția operează, iar titularul înscris în cartea funciară se bucură de protecție, nefiind suficientă invocarea calității de fost proprietar, ori prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în dovedirea titlului ce ar urma să fie supus metodei comparării. De altfel, această ultimă normă asigură continuitatea calității de proprietar numai în situația uzării de către persoana îndreptățită de procedura reglementată de legea specială în materie, nu și în cazul apelării la normele de drept comun pe care se fondează revendicarea (art. 480. civ.).
Prin definiție compararea presupune existența a două titluri, fiind de acceptat că un titlu translativ de proprietate este de o asemenea operațiune juridică, dar opunerea prezumției amintite este de natură să-i paralizeze efectele, cât timp titularul înscris în cartea funciară exhibă extrasul eliberat de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară, în care figurează ca beneficiar al dreptului real.
a practicii și doctrinei judiciare, compararea titlurilor era specifică sistemului de publicitate prin registrul de inscripțiuni-transcripțiuni și a fost determinată de lipsa îndeplinirii formalităților de publicitate personală de către dobânditorii succesivi ai imobilului, văzuți în posesia unor titluri diferite asupra aceluiași bun, împrejurări eliminate de rigurozitatea publicității reale asigurată prin cărțile funciare care dau prioritate titularului înscris în virtutea efectului constitutiv de drepturi arătat în art. 17 din Decretul - Lege nr. 115/1938.
Singurele situații care ar putea genera o comparare de titluri sunt cele arătate în art. 26 din Decretul - Lege nr. 115/1938 și aceasta până la intabularea dreptului de către titularul său în cartea funciară, regulă care se degajă și din norma cu același număr din Legea nr. 7/1996, dar care nu se realizează în speță, astfel că instanța nu poate decât să acorde prioritate titlului pârâtului.
2. Prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, în recurs în interesul legii, instanța supremă a statuat cu putere obligatorie că o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu este exclusă sub condiția de a nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice, sugestive fiind considerentele hotărârii ce explică soluția la care s-a ajuns, subliniindu-se că aplicarea altor dispoziții legale decât cele ale legii speciale trebuie să se facă fără a se aduce atingere drepturilor apărate de Convenție aparținând altor persoane. Concluzia Înaltei Curți este în consonanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ce asigură protecția dreptului asupra bunului indiferent de titularul său, nefiind loc de crearea unor noi neajunsuri cu consecințe destabilizatoare a circuitului civil.
Or, în cauză pârâții sunt titularii dreptului înscris în cartea funciară, a cărei rectificare nu s-a dispus pentru simplul motiv că nu s-a stabilit nevalabilitatea actului de înstrăinare deținut de aceștia, deși a făcut obiect al controlului judiciar încât și din acest punct de vedere sunt ocrotiți, decizia instanței supreme găsindu-și deplina aplicare.
Curtea acceptă că în genere actele de preluare în proprietatea Statului Român au caracter abuziv, de cele mai multe ori dreptul de proprietate fiind uzurpat în desconsiderarea oricăror principii, dar restabilirea situației anterioare nu poate fi realizată prin nesocotirea altui drept încât să se ajungă la procese interminabile generatoare de situații păgubitoare, bulversante pentru părți.
3. Susținerile din recurs privind autoritatea de lucru judecat nu pot fi primite, recurenții neavând interes din moment ce excepția a fost invocată de apelantul - pârât în apărarea sa, după cum nu au suport cele privind inadmisibilitatea acțiunii întrucât simpla examinare a considerentelor denotă că instanța de apel s-a concentrat asupra fondului dreptului dedus judecății.
4. Cu privire la motivul vizând cheltuielile de judecată, va fi respins, instanța de apel reținând legal că reclamanții sunt în culpă procesuală și cum pârâtul a solicitat plata lor și la prima instanță, nu se putea face abstracție de cerere, textul art. 274. proc. civ. vizând cheltuielile din întreg procesul de judecată și nu numai o etapă procesuală.
Față de considerentele expuse curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând decizia recurată ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 114/A/2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 10.11.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red. -/19.11.2009
Dact. /19.11.2009
Jud. fond:
Jud. apel: -
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Mihail Lohănel, Dorina
