Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1395/
Ședința publică din 10 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 3: Roxana Maria
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 50/Ap din data de 24 februarie 2009, pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 20 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 27 octombrie 2009, apoi la data de 3 noiembrie 2009, apoi la data de 10 noiembrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin decizia civilă nr. 50/Ap/2009, Tribunalul Brașova admis apelurile declarate de apelanții -, și Municipiul, împotriva sentinței civile nr.1526 din data de 20.02.2006, pronunțată de Judecătoria Brașov, în dosarul civil nr. 9021/01.10.2008, pe care a schimbat- în tot și în consecință: a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Municipiul prin Primar, -, și. A obligat intimata reclamantă să plătească apelantei pârâte - suma de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în fața instanței de fond și recurs.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulata la data de 28.08.2007, intimata reclamanta a solicitat sa se constate ca si-a păstrat calitatea de proprietar avuta la data preluării abuzive a imobilului situat in -, înscris in CF 537 localității cu nr. topografice inițiale 507, 508; sa se dispună restituirea in natura a imobilului mai sus identificat, restabilirea situației anterioare de carte funciara, in sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate a Statului de sub B3 si a tuturor înscrierilor ulterioare acesteia, inclusiv a drepturilor de proprietate al pârtilor G si -; obligarea pârtilor sa-i lase in deplina proprietate si posesie imobilul mai sus descris si identificat.
In drept, intimata reclamanta a invocat atât dispozițiile legii speciale - Lg. 10/2001 cat si dispozițiile prevăzute de art. 480.civ. art. 111 Cod procedură civilă si DL 115/1938.
Intimata reclamanta a formulat o precizare a acțiunii de chemare in judecata prin care a solicitat sa se constate ca decizia nr. 66/1984 emisa de fostul Consiliu Popular Județean B este lovita de nulitate absoluta si nu poate constitui un titlu valabil pentru trecerea imobilului in patrimoniul Statului R; sa se constate ca si-a păstrat calitatea de proprietar pe care o avea de la data preluării abuzive a imobilului; sa se constate ca imobilul in litigiu nu a intrat niciodată in patrimoniul Statului R; in temeiul art. 480.civ. raportat la cele ale Legii nr. 10/2001, coroborat cu Lg. 213/1998, urmare comparării titlurilor, sa se constate ca titlul ei de proprietate este preferabil celui exhibat de pârâți si in consecința sa se dispună restituirea in natura a imobilului mai sus identificat; sa se dispună restabilirea situației anterioare de CF si obligarea pârâților sa le lase in deplina proprietate si posesie imobilul mai sus descris si identificat.
Din examinarea înscrisurilor de la dosar, cat si din susținerile intimatei reclamante s-a reținut ca aceasta a declanșat procedura administrativa prealabila, obligatorie, prevăzuta de legea speciala, finalizata cu emiterea dispoziției primarului Mun., nr. 4462/23.11.2006.
Împotriva acestei dispoziții, intimata reclamanta a formulat contestație, ce a făcut obiectul dosarului civil nr- al Tribunalului Brașov. Prin sentința civila pronunțata in cauza a fost respinsa contestația formulata de intimata reclamanta, sentința ce nu a rămas insa irevocabila.
Prin decizia nr. 33/09.06.2008 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție in recursul in interesul legii s-a stabilit ca, in cazul concursului dintre legea speciala si legea generala, prioritara este legea speciala, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevăzut expres in legea aplicabila, iar in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala respectiv Legea nr. 10/2001 si Convenția Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate, prioritate ce poate fi data in cadrul unei acțiuni in revendicare, întemeiata pe dreptul comun, in măsura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
In considerentele acestei decizii s-a reținut ca, după data intrării in vigoare a Legii nr. 10/2001, o acțiune in revendicare a imobilelor pe care le vizează acest act normativ, întemeiata pe dispozițiile dreptului comun este inadmisibila si in situația in care persoanele au utilizat procedura din aceasta lege speciala, apreciindu-se ca aceasta soluție este conforma cu regulile "non bis in idem, electa una ", precum si cu principiul securității juridice consacrat in jurisprudența CEDO.
Prin decizia pronunțata in recurs in interesul legii menționata anterior s-a statuat ca respingerea ca inadmisibila a acțiunii in revendicare, întemeiata pe dreptul comun nu echivalează cu privarea reclamantului de acces la justiție prin încălcarea art. 6 (1) din CEDO, întrucât, chiar CEDO a admis ca acest drept nu este absolut, fiind compatibil cu limitări implicite, iar statele pot dispune de o anumita marja de apreciere.
S-a susținut ca, adoptarea unei reglementari speciale, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementari anterioare nu încalcă art.6 (1) din CEDO întrucât calea oferita de legea speciala - Legea 10/2001 pentru valorificarea dreptului pretins este efectiva si asigura plenitudinea de jurisdicție.
Articolul 329 alin. 3 Cod procedură civilă consacra in mod expres caracterul obligatoriu al deciziilor date in interesul legii, in ceea ce privește dezlegarea data problemelor de drept judecate.
Pentru considerentele mai sus reținute, având in vedere ca intimata reclamanta a utilizat procedura instituita de Lg. 10/2001, procedura ce nu a fost încă finalizata, constatând ca in acțiunea formulata pe drept comun nu se poate da prioritate dispozițiilor CEDO, întrucât s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al recurenților parați -, instanța a admis apelurile declarate de apelanții parați împotriva sentinței civile nr. 9021/01.10.2008, pe care a schimbat-o in tot si in consecința, a respins acțiunea civila formulata de reclamanta in contradictoriu cu parații Municipiul prin primar, -, si.
In baza art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, având in vedere gradul de complexitatea al cauzei, munca depusa de avocat, instanța a apreciat ca onorariul perceput de avocat este nepotrivit de mare astfel ca il va reduce, obligând intimata reclamanta sa plătească apelantei parate - suma de 3000 lei, reprezentant cheltuieli de judecata efectuate in fata instanței de fond si recurs.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În esență motivele de recurs vizează admisibilității acțiunii în revendicare și faptul că nu s-a răspuns chestiunilor invocate și soluționate în mod corect prin sentința civilă nr. 9021/01.10.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov.
Se arată că titlul statului nu este valabil, decizia de preluare emisă în baza Decretului nr. 223/1974 fiind nulă, iar actul normativ abuziv.
Intimații pârâți au depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care au combătut motivele de recurs.
Examinând decizia atacată raportat la motivele de recurs invocate, la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente în speță, curtea reține următoarele:
1. În cauză s-a solicitat de către reclamantă revendicarea imobilului, pe calea dreptului comun, prin procedeul comparării titlurilor, susținându-se caracterul preferabil al acestuia, întrucât pârâții au cumpărat de la un neproprietar, statul neputând să justifice această calitate datorită preluării abuzive, în baza unui titlu nul.
În analiza cererii, trebuie pornit de la specificul publicității imobiliare realizată prin cărțile funciare, mai precis de la principiul forței probante a intabulării dreptului real de proprietate statuat în art. 32 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 115/1938, pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare (act normativ aplicabil și în prezent conform art. 69 din Legea nr. 7/1996), preluat de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, a cadastrului și publicității imobiliare.
Textul, conform căruia "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei", instituie o prezumție legală relativă de proprietate în favoarea persoanei înscrisă în cartea funciară, care poate fi răsturnată prin dovada contrară. Numai că, în sistemul cărților funciare, dovada contrară se poate face numai în cadrul unei acțiuni în rectificare de carte funciară subsecventă alteia principale prin care se tinde la dovedirea împrejurărilor de excepție stipulate în art. 34 din Decretul - Lege nr. 115/1938 (identic cu cel din Legea nr. 7/1996), sau chiar pe cale principală dacă în prealabil s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă prin care s-a recunoscut existența a cel puțin uneia din situațiile limitative stipulate în text.
Cât timp nu s-a dispus rectificarea cărții funciare, prezumția operează, iar titularul înscris în cartea funciară se bucură de protecție, nefiind suficientă invocarea calității de fost proprietar, ori prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în dovedirea titlului ce ar urma să fie supus metodei comparării. De altfel, această ultimă normă asigură continuitatea calității de proprietar numai în situația uzării de către persoana îndreptățită de procedura reglementată de legea specială în materie, nu și în cazul apelării la normele de drept comun pe care se fondează revendicarea (art. 480. civ.).
Prin definiție compararea presupune existența a două titluri, fiind de acceptat că un titlu translativ de proprietate este de o asemenea operațiune juridică, dar opunerea prezumției amintite este de natură să-i paralizeze efectele, cât timp titularul înscris în cartea funciară exhibă extrasul eliberat de OCPI, în care figurează ca beneficiar al dreptului real.
a practicii și doctrinei judiciare, compararea titlurilor era specifică sistemului de publicitate prin registrul de inscripțiuni-transcripțiuni și a fost determinată de lipsa îndeplinirii formalităților de publicitate personală de către dobânditorii succesivi ai imobilului, văzuți în posesia unor titluri diferite asupra aceluiași bun, împrejurări eliminate de rigurozitatea publicității reale asigurată prin cărțile funciare care dau prioritate titularului înscris în virtutea efectului constitutiv de drepturi arătat în art. 17 din Decretul - Lege nr. 115/1938.
Singurele situații care ar putea genera o comparare de titluri sunt cele arătate în art. 26 din Decretul - Lege nr. 115/1938 și aceasta până la intabularea dreptului de către titularul său în cartea funciară, regulă care se degajă și din norma cu același număr din Legea nr. 7/1996, dar care nu se realizează în speță, astfel că instanța nu poate decât să acorde prioritate titlului pârâtului.
2. Prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, în recurs în interesul legii, instanța supremă a statuat cu putere obligatorie că o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu este exclusă sub condiția de a nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice, sugestive fiind considerentele hotărârii ce explică soluția la care s-a ajuns, subliniindu-se că aplicarea altor dispoziții legale decât cele ale legii speciale trebuie să se facă fără a se aduce atingere drepturilor apărate de Convenție aparținând altor persoane. Concluzia Înaltei Curți este în consonanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ce asigură protecția dreptului asupra bunului indiferent de titularul său, nefiind loc de crearea unor noi neajunsuri cu consecințe destabilizatoare a circuitului civil.
Or, în cauză pârâții sunt titularii dreptului înscris în cartea funciară, a cărei rectificare nu s-a dispus pentru simplul motiv că nu s-a stabilit nevalabilitatea actului de înstrăinare deținut de aceștia, încât și din acest punct de vedere sunt ocrotiți, decizia instanței supreme găsindu-și deplina aplicare.
3. Curtea acceptă că în genere actele de preluare în proprietatea Statului Român au caracter abuziv, de cele mai multe ori dreptul de proprietate fiind uzurpat în desconsiderarea oricăror principii, dar restabilirea situației anterioare nu poate fi realizată prin nesocotirea altui drept încât să se ajungă la procese interminabile generatoare de situații păgubitoare, bulversante pentru părți.
De asemenea în litigiul de contestare a titlului de preluare trebuie să i se asigure și emitentului actului și organului reprezentativ al statului dreptul la apărare și prin aceasta un proces echitabil, realizabil prin participarea acestuia în proces.
Argumentele, pertinente de altfel din cuprinsul recursului privind valabilitatea deciziei de preluare în proprietatea statului, emisă în condițiile de constrângere ale Decretului nr. 223/1974, nu pot fi analizate în concludența lor de vreme ce succesorul emitentului actului unilateral nu este parte în proces și nu-și poate formula apărările de fond asupra chestiunilor invocate, astfel că până la proba contrară, decizia ce constituie titlul de trecere în proprietatea statului își produce efectele constitutive de drepturi ce consolidează preferința titlului de proprietate al pârâților.
În aceeași termeni se pune problema și în ce privește intabularea, ulterior abrogării Decretului nr. 223/1974, a titlului statului, aflată în conexiune cu cercetarea valabilității actului de preluare.
Față de considerentele expuse curtea reține că cerințele motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9. proc. civ. ca de altfel a nici unui alt motiv, nu sunt îndeplinite, astfel că potrivit art. 312 alin. 1. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând decizia din apel ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 50/Ap/24.02.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei - suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 10.11.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, |
Red. -/19.11.2009
Dact. /23.11.2009
Jud. fond:
Jud. apel: -
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Maria
