Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1437/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr. 1437
Ședința publică de la 03 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 26 noiembrie 2009, privind judecarea recursurilor declarate de reclamantul și de pârâții și, împotriva deciziei civile nr.139 din 27 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, che- în prezent decedat și fără moștenitori-, și G, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că mersul dezbaterilor și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 26 noiembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și, față de lipsa apărătorului recurentului reclamant, pentru a da posibilitatea acestora de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 03 decembrie 2009.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
La data de 24.10.2001, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 368 mp, situată în C,-, județul D, și totodată să fie obligat la despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, în sumă de 3 000 000 lei, din 1992 și până în prezent.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafețe de 1000 mp situată la adresa menționată anterior, în baza deciziei nr.81/1992 a Comisiei Județene de aplicare a Legii Nr.18/1991, după aproximativ un an și J de la emiterea acestei decizii, aceeași Comisie eliberând titlu de proprietate pe o parte din terenul său, respectiv pe suprafața de 368 mp. numitei.
Ulterior, prin decizia nr.842/2000 a Tribunalului Dolj, s-a dispus anularea titlului de proprietate eliberat numitei, anterior acestei hotărâri înstrăinând terenul, prin contractul de vânzare cumpărare nr.11895/1992, fiului său, acesta ocupând terenul reclamantului cu forța și distrugându-i și anexele gospodărești
La 21.01.2002, reclamantul a depus o precizare la acțiune, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.11895/1992, motivul constituindu-l cauza imorală, întrucât vânzătoarea și cumpărătorul sunt rude, înstrăinarea făcându-se în vederea fraudării dreptului de proprietate al reclamantului.
La 11.02.2002, pârâtul a depus întimpinare, în care a solicitat ca reclamantul să-și precizeze clar motivul de nulitate a contractului de vânzare cumpărare intervenit între el și mama sa, deoarece în precizarea la acțiune sunt indicate practic 3 motive de nulitate: cauza ilicită, imorală și lipsa titlului, nici unul dintre aceste motive neregăsindu-se în speță.
In ce privește cererea inițială, pârâtul a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
La 10.02.2003, pârâtul a depus o precizare la întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe capătul de cerere in revendicare, întrucât prin contractele de vânzare cumpărare nr.8271/1996 și nr.49/1996, a înstrăinat terenul de 1500 mp pe care l-a deținut în proprietate, numiților și
Pe capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.11895/1992, pârâtul a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, deoarece legislația în vigoare nu interzice încheierea de acte cu titlu oneros între rude, înstrăinarea perfectându-se anterior pronunțării deciziei civile nr 842/2000 a Tribunalului Dolj, prin care s-a anulat parțial actul de proprietate al autoarei pârâtului.
Odată cu precizarea la întimpinare, pârâtul a depus la dosar în copie: contract de vânzare cumpărare nr.8271/1996, autorizație de construire, contract de vânzare cumpărare nr.49/1996, act adițional la acest contract, certificat de urbanism, documentație topo, contract de vânzare cumpărare nr.2081/2000.
În prelungirea probatoriilor, s-a încuviințat părților proba cu doi martori și expertiză în specialitate topometrie, pentru individualizarea terenului cu suprafața și vecini și pentru a se preciza, în raport de actele de proprietate ale părților, cine este proprietarul acestuia și cine îl reprezintă în prezent.
Urmare a precizării la întâmpinare, au fost introduși în cauză, în calitate de pârâți, cumpărătorii terenului în litigiu, respectiv C-tin și G.
Aceștia, la rândul lor, au depus la 14 03 2003 o întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât terenul înstrăinat lor, este situat pe un alt amplasament decât cel prevăzut în decizia nr 81/1992 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 18/1991 și, ca atare, ei nu au calitate procesuală pasivă în dosarul de față.
La 14.03.2003, pârâtul Gad epus cerere reconvențională solicitând ca reclamantul să fie obligat a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 5000 mp teren situat in C, cartier,-, județul D, suprafață ocupată abuziv de o parte din casa reclamantului.
Prin sentința civilă nr.553/26.01.2004, Judecătoria Craiovaa respins acțiunea precizată formulată de reclamantul împotriva pârâților, che, G, precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul G.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul,dosarul fiind înaintat spre soluționare Curții de APEL CRAIOVA.
Instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția necompetentei materiale, constatând că revine Tribunalului Dolj competența de a soluționa apelul.
Prin decizia nr.2642 /17.10.2005, Curtea de APEL CRAIOVAa declinat competenta de soluționare a apelului declarat de reclamantul împotriva sentinței civil nr.553 din 26 01 2004, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr 30387/2001, în contradictoriu cu intimații pârâți,în favoarea Tribunalului Dolj.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit art.2 pct.2 pr.civ. modificat prin Legea 219/14 iulie 2005 privind aprobarea OUG nr.138/2000, tribunalele judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță iar conform art. II pct.2 din Legea Nr. 219/2005, apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit acestei legi, sunt de competența tribunalului.
Primind cauza pentru rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dolj -Secția Civilă sub nr-.
Prin încheierea din 3 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, s- dispus suspendarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art.244 alin.1 pct.1 pr.civ. până la soluționarea irevocabilă cauzei ce a format obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Craiova.
La data de 25 noiembrie 2008, intimații-pârâți și au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, invocând că a încetat temeiul suspendării dispusă în cauză, depunând în acest sens sentința civilă nr.6991 /18 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.318/22 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, judecata apelului fiind reluată la data de 28 noiembrie 2008.
Prin decizia civilă nr.139 din 27 februarie 2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Dolja respins apelul declarat de reclamant și l-a obligat să plătească intimaților și suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Titlul de proprietate reprezentat de decizia nr. 81/ 26 martie 1992 emisă de Primăria Municipiului C, exhibat de reclamant în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară, dedusă judecății, întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod Civil, fost constatat parțial nul absolut, prin sentința civilă nr. 6991/18 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.318/22 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în ceea ce privește suprafața de 400. ce constituie obiectul acțiunii în revendicare imobiliară, formulată de reclamant.
În consecință, Tribunalul a constatat că apelul dedus judecății se înfățișează ca neîntemeiat, reclamantul neputând astfel face dovada, în condițiile art.1169 cod civil și art. 480 Cod Civil, dreptului său de proprietate asupra imobilului-teren în litigiu, cu titlu de proprietate valabil, atâta timp cât actul său de proprietate, în temeiul căruia a revendicat imobilul-teren in suprafață de 368 de mp. a fost anulat tocmai în privința acestei suprafețe de teren, soluția de respingere adoptată de instanța de fond fiind corectă, însă considerentele vor fi constituite din motivarea instanței de apel.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin.2 pr.civ. instanța l-a obligat pe apelant să plătească intimaților și suma de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat, ce a fost diminuat de la 5000 lei conform chitanței nr.237/11 februarie 2009 emisă de Cabinetul Individual - Avocat, motivat de faptul că acest onorariu este nepotrivit de mare, față de valoarea pricinii, complexitatea cauzei și activitatea prestată de avocat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul și pârâții și.
Recurentul reclamant a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.5 și 9 pr.civ. în sensul că procedura de citare pentru termenul din 27 februarie 2009, în ceea ce-l privește, nu a fost legal îndeplinită, iar, pe de altă parte, în cauză se impunea suspendarea judecății în temeiul art.244 pct.1 pr.civ. întrucât pe rolul instanțelor există un dosar privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare al pârâților, susținând, de asemenea, că este îndreptățit la stabilirea proprietății funciare asupra terenului în litigiu, pârâții nefiind proprietari legitimi ai terenului.
Recurenții pârâți au criticat decizia Tribunalului, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.274 alin.3 și art.129 alin.6 pr.civ.
Astfel, s-a arătat că instanța de apel nu a fost investită cu o cerere privind micșorarea onorariului de avocat, ci numai cu o cerere de obligare la plata cheltuielilor de judecată, întemeiată pe dispoz.art.274 alin.1 pr.civ. iar, pe de altă parte, instanța nu este îndreptățită să reducă cuantumul onorariului stabilit de avocat cu clientul său, prin negociere, în conformitate cu statutul profesiei de avocat.
S-a arătat, de asemenea, că nu s-a făcut dovada unui abuz de drept din partea intimaților, iar dispoz.art.274 alin.3 pr.civ. nu mai sunt de actualitate, în condițiile în care nu mai există un tablou al onorariilor minimale.
Recursurile nu sunt fondate.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurenți, se constată că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare a hotărârilor, expres și limitativ prevăzute de art.304 pct.1-9 pr.civ.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamant, critica ce vizează lipsa de procedură este neîntemeiată, raportat la dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 27 dosar apel), din care rezultă că apelantul reclamant, a fost legal citat, încă din 28 ianuarie 2009, pentru termenul de judecată din 27 februarie 2009.
Pe fond, recurentul reclamant nici nu susține că în prezent justifică dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, printr-un titlu legal de proprietate, iar susținerile privind suspendarea judecării cauzei, nu vor fi primite, având în vedere, în primul rând, că reclamantul nici nu a formulat o astfel de cerere în apel, iar, pe de altă parte, este de esența acțiunii în revendicare, ca reclamantul să facă dovada dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, cu titlu legal de proprietate, indiferent de statutul pârâtului, sub acest aspect.
Cum, recurentul reclamant nu prezintă un titlu legal valabil, în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, soluția de respingere a acțiunii este legală.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâții și, criticile sunt nefondate, Tribunalul dând o corectă interpretare art.274 alin.3 pr.civ. care, pentru a fi aplicat, nu impune formularea unei cereri exprese în acest sens, respectiv pentru micșorarea onorariilor avocaților.
Aceasta deoarece, pe de o parte, textul art.274 alin.3 pr.civ. nu prevede expres "la cerere", cum prevede art.274 alin.1 pr.civ. iar, pe de altă parte, existând o cerere de obligare la plata cheltuielilor de judecată, instanța se pronunță asupra acesteia, admițând -o în totalitate sau în parte, în acest din urmă caz apreciind, eventual, că sunt incidente dispoz.art.274 alin.3 pr.civ.
Ca atare, instanța se pronunță cu privire la o cerere - de obligare la plata cheltuielilor de judecată - pe care poate să o admită numai în parte, apreciind cu privire la aplicarea art.274 alin.3 pr.civ. astfel încât, critica recurenților pârâți, privind încălcarea dispozițiilor art.129 alin.6 pr.civ. este neîntemeiată.
Făcând aplicarea dispoz.art.274 alin.3 pr.civ. instanța nu intervine în nici un fel în contractul încheiat de avocat cu clientul său, privind cuantumul onorariului plătit avocatului - care reprezintă acordul de voință al părților, cu respectarea legislației avocațiale - ci reduce cuantumul cheltuielilor de judecată, cu suma de bani ce se apreciază că depășește "valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat",așa încât, și sub acest aspect, criticile formulate de recurenții pârâți, nu sunt întemeiate.
Textul art.274 alin.3 pr.civ. care prevede că judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, este în vigoare, în consecință este și aplicabil, iar, pe de altă parte, nu impune dovada unui abuz de drept, fiind lăsat la aprecierea judecătorului, în ce măsură onorariul de avocat este nepotrivit de mare față de "valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat"și textul este aplicabil.
Cum, în speță, Tribunalul a făcut o apreciere sub acest aspect, în sensul că valoarea onorariului de 5000 lei, este nepotrivit de mare și a aplicat dispozițiile unui text de lege, care permite reducerea onorariului de avocat, nu există motive de nelegalitate a deciziei atacate,nici din acest punct de vedere.
Față de considerentele expuse, în baza art.312 pr.civ. ambele recursuri vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul și de pârâții și, împotriva deciziei civile nr.139 din 27 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, și
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 decembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
10.12.2009
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun, Tatiana Rădulescu
