Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 149/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 149/A/2008
Ședința publică de la 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Monica Farcaș
Grefier - -
Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA
Procuror
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN B reprezentat de A, precum și de intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ALBA, împotriva sentinței civile nr. 1004/02.07.2008 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar civil nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic cu delegație la dosar pentru pârâta apelantă și reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, pentru Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA, lipsă fiind intimatul reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Întrucât unul dintre membrii titulari ai completului de judecată C 4 - apel civil, special, respectiv d-na judecător Carla lipsește din instanță, fiind în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, completul de judecată s-a complinit, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 6 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, prin participarea d-nei judecător - -, desemnată din lista de permanență, pentru soluționarea incidentelor procedurale ivite la acest termen de judecată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul pârâtului apelant - consilier juridic, solicită admiterea apelului declarat de Ministerul Finanțelor Publice B, așa cum a fost formulat și în consecință, respingerea acțiunii reclamantului, și desființarea hotărârii instanței de fond. Consideră că este nelegală sentința, întrucât la acea vreme intimatul reclamant - condamnat, nu muncea și a fost condamnat și pentru săvârșirea infracțiunii de bigamie. Depune la dosar sentința instanței de fond.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA susține apelul formulat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA, solicitând admiterea lui, pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât nu sunt aplicabile speței de față, prevederile art. 504 alin. 2 cod procedură penală, nestabilindu-se că privarea de libertate a inculpatului - intimat reclamant în prezenta cauză, s-a făcut în mod nelegal. De asemenea, arată că dacă asupra unei persoane există o bănuială legitimă de săvârșire a unei infracțiuni, acest fapt nu duce la împrejurarea că măsura luată împotriva acestuia are un caracter nelegal, mai ales că existau o multitudine de indicii temeinice ( respectiv depozițiile martorilor) precum și raportul de constatare tehnico - științifică al leziunilor asupra victimei și raportul psihologic al comportamentului simulat al inculpatului - intimat reclamant. Arată că scopul acestei măsuri, al arestării preventive, nu impune ca unitatea care a luat această măsură să nu facă toate demersurile pentru a se afla vinovăția inculpatului. Din aceste considerente, consideră hotărârea instanței de fond ca nelegală, invocând prevederile codului d e procedură penală și practica
Cu privire la netemeinicia hotărârii instanței de fond, reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, arată că nu au fost îndeplinite prevederile art. 505 alin. 1 cod procedură civilă, respectiv împrejurări din care să rezulte faptul că durata arestării preventive a inculpatului - intimat reclamant a produs consecințe grave asupra persoanei sau familiei sale, cu nici un minim de argumente din care să rezulte că au fost afectate drepturile sale patrimoniale, nefăcând dovada în acest sens, instanța de fond rezumându-se doar la valori generice. Mai arată faptul că inculpatul - reclamant intimat, la data arestării era o persoană care avea o moralitate îndoielnică, cu cazier judiciar și tendința spre săvârșirea unor fapte infracționale.
In subsidiar apreciază că daunele morale care i s-ar putea cuveni acestuia sunt minime, și nu cele stabilite de către instanța de fond, pentru a nu se ajunge în situației unei îmbogățiri fără justă cauză a inculpatului - intimat reclamant.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, precum și apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice
Reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice B prin P A - consilier juridic, declară în fața instanței că achiesează la apelul Parchetului de pe lângă Tribunalului Alba, și a concluziilor reprezentantului legal al acestuia.
La sfârșitul dezbaterii cauzei, se prezintă în instanță, avocat, cu delegație la dosar pentru reclamantul intimat, solicitând respingerea ca nefondate a apelurilor declarate în cauză, și în consecință menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, în sensul că daunele acordate sunt stabilite în mod legal, având în vedere că intimatul reclamant - inculpatul, a fost scos de sub urmărire penală iar pe perioada celor 6 luni de detenție a avut o stare continuă de stres.
Instanța, deliberând, pune în vedere mandatarului intimatului reclamant de a depune la dosar decizia ICCJ și concluzii scrise, iar față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1004/2.07.2008 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA -secția civilă în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.121/2004 dată în dosar nr.1372/2004 al Tribunalului Alba reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, 2 lit.b, c cod procedură penală.
Prin decizia penală nr.246/A/10.08.2004 Curtea de APEL ALBA IULIAa dispus achitarea reclamantului, în baza art.10 lit.c cod procedură penală, iar prin decizia penală nr.863/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția penală, cele două hotărâri au fost casate, dispunându-se restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA pentru completarea urmăririi penale.
Prin ordonanța din 25.06.2006 adoptată în dosar nr.135/P/2004 Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBAa dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, în temeiul art.10 lit.c cod procedură penală, soluție infirmată însă de prim procurorul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ALBA prin ordonanța nr.1264/4/2/2007 din 15.02.2007, prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale față de reclamant, cauza urmând a fi soluționată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj.
Prin ordonanța din data de 05.02.2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaja dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1,2 lit.b, c Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, în temeiul art.10 lit.c Cod procedură penală raportat la art.11 pct.1 lit.b Cod procedură penală, iar împotriva acestei soluții părțile interesate nu au formulat plângere.
Instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art.504 alin.2 Cod procedură penală și ale art.52 alin.3 din Constituția României, având în vedere că reclamantul a fost victima unei erori judiciare, în final fiind scos de sub urmărire penală prin ordonanța nr.317/P/2007 din 05.02.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, întrucât nu au existat probe temeinice din care să rezulte vinovăția sa.
Astfel, prezumția de nevinovăție a fost grav încălcată prin faptul că a fost deținut aprox.6 luni, pentru o faptă pentru care nu a fost găsit vinovat.
Prima instanță a constatat că scopul legii este acela de a permite repararea prejudiciilor cauzate atât prin condamnarea pe nedrept, cât și prin nelegala privare sau restrângere de libertate din cursul procesului penal, finalizat fie prin achitarea inculpatului, fie prin încetarea procesului penal, numai astfel legea internă fiind în concordanță cu prevederile art.5 par.5 CEDO.
Prin prisma prevederilor art.504 Cod procedură penală, instanța de fond a apreciat că se impune repararea integrală, de către stat, a prejudiciului suferit de reclamant, sens în care a fost acordată acestuia o indemnizație cu caracter compensatoriu, în cuantum de 30.000 lei.
Au fost înlăturate apărările pârâtei și ale parchetului, referitoare la stabilirea daunelor în funcție de comportamentul infracțional al reclamantului înainte de arestare sau de atitudinea sa în societate, reținându-se că textul de lege nu face distincție, iar toate persoanele care se consideră victimele erorilor judiciare trebuie să fie egale în fața legii, fără discriminări sau îngrădiri ale drepturilor lor.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA și A în numele pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie.
Prin expunerea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBAa susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este nelegală, întrucât s-a reținut în mod eronat că reclamantul are dreptul la repararea pagubei, fiind privat de libertate în mod nelegal.
S-a arătat că măsura arestării preventive a fost luată în mod legal față de reclamant, întrucât la momentul adoptării acestei măsuri probatoriul dosarului justifica bănuiala legitimă, plauzibilă, de săvârșire a infracțiunii de către reclamant.
Ca atare, măsura detenției provizorii a fost conformă prevederilor art.136, 143, 148 lit.f și h Cod procedură penală și art.5 par.1 lit.a și c CEDO, astfel că acțiunea reclamantului trebuia respinsă.
În subsidiar, sub aspectul netemeiniciei hotărârii atacate, s-a arătat că, raportat la criticile prevăzute de art.505 alin.1 Cod procedură penală și la comportamentul reclamantului în societate - persoană cu moralitate îndoielnică, infractor recidivist, cu tendință spre fapte antisociale, fără ocupație - despăgubirile pentru daune morale trebuiau acordate într-un cuantum minimal.
În motivarea apelului formulat, DGFP pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare profilul moral al reclamantului, solicitând reducerea despăgubirilor la nivelul ajutorului social de care ar fi beneficiat reclamantul în perioada arestării sale pe nedrept.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și prin raportare la prevederile art.295 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelurile formulate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a stabilit în mod judicios, pe baza probatoriului administrat, stare de fapt dedusă judecății și dispozițiile legale aplicate.
Din actele depuse la dosar a rezultat că reclamantul intimat a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art.211 alin.1, 2 lit.b, c Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, în perioada 12.02.2004 - 10.08.2004.
Ulterior, în aceeași cauză, față de intimat s-a pronunțat o soluție de scoatere de sub urmărire penală pentru infracțiunea menționată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj stabilind prin ordonanța nr.317/P/2007 din 05.02.2008 că din probele existente la dosar nu rezultă vinovăția acestuia, pe cale de consecință fiind incidente prevederile art.10 lit.c Cod procedură penală (fapta nu a fost săvârșită de inculpat).
În mod corect instanța de fond a stabilit, raportat la starea de fapt, că cererea intimatului reclamant de obligare a statului la plata unor despăgubiri este încadrabilă în prevederile art.504 alin.2 Cod procedură penală, și nu în cele ale art.504 alin.1 Cod procedură penală, în speță neexistând o condamnare definitivă a intimatului urmată de o hotărâre definitivă de achitare, adoptată în urma rejudecării cauzei.
Referitor la critica expusă în apelul Parchetului, privind caracterul legal al detenției preventive, raportat la prevederile art.5 CEDO, Curtea constată că aceste susțineri nu se confirmă, având în vedere dispozițiile art.504 alin.3 Cod procedură penală.
Măsura arestării preventive luate față de reclamantul intimat a fost revocată prin decizia penală nr.246/A/10.08.2004 a Curții de APEL ALBA IULIA, prin care s-a dispus achitarea acestuia conform prevederilor art.10 lit.c Cod procedură penală, constatându-se totodată inexistența temeiurilor care au determinat detenția preventivă.
Prin faptul că intimatul a fost deținut aprox.6 luni pentru o faptă pentru care nu a fost găsit vinovat, prezumția de nevinovăție ce opera în favoarea sa, conform prevederilor art.5 ind.2 și 66 Cod procedură penală, a fost grav încălcată, intimatul fiind îndreptățit la repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat astfel, potrivit prevederilor art.504 Cod procedură penală și de art.52 alin.3 Constituție.
Cu privire la celelalte critici expuse în apelurile promovate, referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate, Curtea constată că instanța de fond a stabilit just întinderea prejudiciului și despăgubirea necesară pentru compensarea acesteia, având în vedere criteriile reglementate de art.505 alin.1 Cod procedură penală, respectiv durata privării de libertate și consecințele produse asupra persoanei celui privat de libertate.
Sub acest aspect, considerațiile privind comportamentul intimatului reclamant și moralitatea presupus îndoielnică a acestuia sunt lipsite de relevanță.
De asemenea, evaluarea impactului produs de detenția preventivă asupra familiei celui privat de libertate nu este obligatorie pentru instanță, textul legal arătând că despăgubirile se stabilesc în funcție de consecințele avute asupra persoaneioriasupra familiei.
Nu se justifică nici reducerea cuantumului despăgubirilor la nivelul ajutorului social de care nu a beneficiat intimatul în perioada arestului preventiv, după cum a solicitat apelantul Statul Român prin DGFP A, ținând seama că, pe de o parte, acesta ar constitui un prejudiciu material pentru care intimatul nu a solicitat despăgubiri, iar pe de altă parte acesta nu constituie un criteriu ce trebuie avut în vedere la evaluarea prejudiciului moral.
Pentru considerentele expuse, reținând că TRIBUNALUL ALBAa adoptat o soluție legală și temeinică, în baza art.296 Cod procedură civilă Curtea va respinge apelurile formulate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de DGFP
Nu vor fi acordate cheltuielile de judecată solicitate, chitanța prin care efectuarea acestora a fost justificată fiind depusă la data de 15.10.2008, după pronunțarea soluției în cauză.
Pentru aceste motive,
(continuarea deciziei civile nr.149/A/2008)
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile formulate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor publice împotriva sentinței civile nr.1004/2.07.2008 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.5ex/19.11.2008
Jud.fond
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Monica Farcaș
