Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 15/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (Număr în format vechi 7768/CIV/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR.15
Ședința publică de la 05 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR 2: Daniela Georgeta Enache
GREFIER - - -
Pe rol fiind, soluționarea, după casare, a apelului formulat de către apelant-pârât SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII "" SA și apelanții-reclamanți:, MOȘTENITOAREA LUI, AL LUI, AL LUI, LUI, - MOȘTENITOAREA LUI, MOȘTENITOAREA LUI, - MOȘTENITOAREA LUI, AL LUI, MOȘTENITOAREA LUI, MOȘTENITOAREA LUI în contradictoriu cu intimatul-reclamant împotriva deciziei civile nr.271 din 18.03.2004 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a în dosarul nr.8472/2001,urmare a casării deciziei civile nr.111A din data de 02.02.2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.3197/civ/2004, prin decizia civilă nr.3317/23.05.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr-, având ca obiect "revendicare".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 01.06.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 05.06.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 3317 din 23.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a admis recursul declarat de reclamanții, - decedat, continuat de moștenitorii, -, - decedat, continuat de moștenitorii, și, Voinoa - decedat, continuat de moștenitorii și împotriva deciziei nr. 111 din 2 februarie 2005, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această sentință, instanța suprema a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă la data de 27 decembrie 2001, reclamanții, - decedat, continuat de moștenitorii, -, - decedat, continuat de moștenitorii, și, - decedat, continuat de moștenitorii și au chemat în judecată pe pârâta Societatea de SA B, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei să le lase în deplină posesie și proprietate imobilul situat în B, - nr. 242, sector 6, compus din teren în suprafață de 5200. și construcția aflată pe acesta.
In motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții, în calitate de moștenitori ai foștilor acționari ai Oltenița, fost proprietar al imobilului, nu au obținut nici un act din care să rezulte temeiul de preluare a imobilului, deși au făcut numeroase demersuri în acest sens. Deși au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, nu a fost soluționată notificarea.
Prin sentința civilă nr. 271 din 18 martie 2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ca neîntemeiată, s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta să facă reclamanților oferta de restituire prin echivalent corespunzător valorii imobilului situat în B, - nr. 242, sector 6.
La soluționarea cauzei s-au avut în vedere actele dosarului, față de care s-au reținut următoarele:
Imobilul, teren în suprafață de 5200. din - nr. 242, sector 2, fost dobândit de Industrie Oltenia prin două contracte de vânzare-cumpărare cu nr. 24416 din 28 iulie 1939 și nr. 40" din 15 decembrie 1941.
Autorii reclamanților au figurat pe lista acționarilor Oltenia, astfel cum a rezultat din copia de pe lista de prezență a acționarilor care îi menționează pe, a.
Potrivit situației juridice eliberate de Primăria Municipiului B pentru imobilul în cauză nu se cunoaște de existența vreunui act normativ prin care acesta a fost trecut în proprietatea statului.
In prezent, pârâta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului obținut în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 49 din 20 februarie 1995 și nr. 186 din 20 februarie 1993 încheiate între Fondul Proprietății de Stat și.
Din economia prevederilor art. 46 alin. 2 coroborat cu art. 47 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, a rezultat că restituirea proprietății imobiliare preluată fără titlu valabil și înstrăinată prin acte de dispoziție a fost condiționată de constatarea prin hotărâre judecătorească a nulității actului de înstrăinare.
notificarea în baza Legii nr. 10/2001, reclamanții aveau dreptul obținerii unor despăgubiri prin echivalent de la persoana deținătoare.
In ceea ce privește excepția calității procesuale pasive invocată de pârâtă s-a constatat că este neîntemeiată având în vedere următoarele considerente.
Potrivit Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 19^9 - la Capitolul II, entitatea investită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său.
In speță, pârâta este unitatea deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 astfel încât are calitate procesuală pasivă. Expertiza tehnică topografică a confirmat aflarea în patrimoniul pârâtei a imobilului în cauză.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001 imobilele (terenuri și construcție) preluate în mod abuziv, indiferent de destinație care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau ca autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asocia majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridica vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
Prin excepție de la dispozițiile articolului amintit potrivit art. 20.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 societățile comerciale privatizate integral sau cele constituite din inițiativă privată, care au dobândit astfel de bunuri după privatizare sau, după caz, după înființarea lor, nu au obligația restituirii în natură dacă sunt dobânditori de bună credință.
In speță nu s-a făcut dovada relei-credințe a pârâtei la momentul încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare a acțiunilor, astfel încât persoanele îndreptățite, respectiv reclamanții, au avut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin decizia civilă nr. 111 din 2 februarie 2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale s-au admis apelurile declarate de reclamanți și de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe, dispunându-se schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a avut în vedere următoarele motive:
Prin cererea introductivă reclamanții au investit instanța cu o acțiune în revendicare, întemeiată atât pe dreptul comun, art. 480, 481 cod civil cât și pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Ulterior aceștia și-au precizat acțiunea fără să modifice și temeiul juridic, situație față de care se impunea a se clarifica norma juridică aplicabilă, având în vedere că și în cererea de apel se invocă atât legea generală cât și cea specială.
Sub acest aspect, Legea nr. 10/2001 a stabilit clar că imobilele preluate abuziv de către stat se restituie, de regulă, în natură, în condițiile prezentei legi.
Aceasta înseamnă că singura lege aplicabilă este Legea nr. 10/2001 potrivit principiului"legea specială derogă de la legea generală și se aplică cu prioritate", astfel cum corect a stabilit instanța de fond.
În atare situație, nu s-a mai putut proceda la compararea titlurilor, aceasta fiind specifică acțiunii intentate în baza legii generale, critica sub acest aspect nefiind întemeiată.
Aplicând prevederile Legii nr. 10/2001, instanța a apreciat corect că imobilul nu s-a putut restitui în natură, însă a încălcat principiul disponibilității prin obligarea pârâtei la oferta prin echivalent, apelanții - reclamanți accentuând că nu doresc altceva decât restituirea în natură.
Asupra acestei cereri în raport de dispozițiile legale aplicabile, respectiv art. 27 din Legea nr. 10/2001, Curtea a constatat că, deși întemeiată pe un alt temei juridic, instanța de fond a constatat că imobilul nu se poate restitui.
Din actele dosarului a rezultat în mod implicit că Întreprinderea Oltenia a făcut obiectul naționalizării, la fila 32 din dosarul de fond fiind depusă "cererea de modificare" emisă de Camera de Comerț și Industrie la 22 iulie 1948, conținutul acesteia fiind în sensul arătat.
Această dovadă a dus la concluzia preluării cu titlu a imobilului, aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 10/2001 și, ca o consecință, netemeinicia cererii reclamanților de restituire în natură.
Reclamanții puteau beneficia de celelalte masuri reparatorii, în condițiile legii, însă, în măsura în care aceștia au stabilit obiectul pricinii prin excluderea altor cereri decât aceea a revendicării, urmează a continua procedura administrativă.
Impotriva deciziei de apel au formulat cerere de recurs reclamanții-apelanți, criticând-o, printre altele, și pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 cu privire la preluarea imobilului cu sau fără titlu.
In condițiile în care imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil, arătându-se argumentele formulate în acest sens, art. 27 din Legea nr. 10/2001, nu este incident în cauză.
Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor prin care s-a invocat preluarea fără titlu a imobilului.
Analizând decizia de apel, Inalta C de Casatie si Justitie a constatat că recursul este fondat prin prisma motivelor susmenționate, aspect care impune casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, care va avea în vedere și celelalte critici formulate prin cererea de recurs.
Instanța de apel a reținut că din actele dosarului rezultă în mod implicit că întreprinderea Oltenia a făcut obiectul naționalizării. S-a făcut referire la "cererea de modificare" emisă de Camera de Comerț și Industrie la 22 iulie 1948 în sensul preluării imobilului cu acest titlu.
Față de acest argument, s-a concluzionat că imobilul a fost preluat cu titlu, atrăgându-se aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 10/2001 și netemeinicia astfel a cererii de restituire în natură.
Prin cererea de apel s-a invocat faptul că în absența unui act normativ sau un altfel de act prin care Statul să fi preluat imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, în speță își găsesc aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în sensul că fostul proprietar nu și-a pierdut niciodată calitatea de proprietar avută la data preluării, statul fiind un detentor precar.
Instanța de apel nu a răspuns criticilor de apel referitoare la titlul de preluare a imobilului, astfel cum acesta a fost criticat, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei sub acest aspect, atrăgându-se incidența art. 312 alin. 5 cod pr. civilă.
Acest mod de soluționare a cauzei a fost sancționat în mod constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, reprezentativ în cazul României fiind cazul (Hotărârea din 28 iulie 2005).
Valabilitatea titlului de proprietate prezintă o deosebită importanță din perspectiva dispozițiilor incidente ale Legii nr. 10/2001, respectiv art. 27 în forma în vigoare la data intrării în vigoare a legii și la data sesizării instanței.
Art. 27 din Legea nr. 10/2001 a fost republicat în urma modificări intervenite prin Legea nr. 247/2005, după pronunțarea deciziei de apel acest aspect nu este de natură a prejudicia persoanele îndreptățite în se Legii nr. 10/2001.
Astfel, prin art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată (fost art. 27 nu mai face distincție între preluarea cu titlu sau fără titlu valabil, ci numai prevede ca imobilul să fie evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate.
In raport de modul de soluționare a cererii reclamantului de aprecia asupra modalității titlului statului, este necesar a se face aplicarea sau nu art. 27 din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data notificării de către reclamant și acest lucru pentru faptul că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și la data notificării reclamantul a avut o speranță legitimă de redobândire a imobilului în natură.
Reclamantul avea, dacă nu chiar un bun, cel puțin o speranță legitimă - calificată permanent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind un element al dreptului de proprietate" -, de a obține restituirea în natură a nobilului, speranță pe care modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 247/2005 în cursul judecării cauzei i-a luat-o prin înlăturarea condiției de reluare cu titlu valabil din fostul art. 27 din lege.
Modificarea legislativă constituie o ingerință în dreptul de proprietate reclamantului, din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Aceasta pentru că, deși ingerința este prevăzută de lege și urmărește realizarea unui interes economic general nu respectă cerința proporționalității între scopul urmărit și mijloacele folosite, pentru a face aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 1 teza a II-a din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
In același timp, în ceea ce privește despăgubirea prin echivalent, în constant s-a reținut în hotărârile Curții Europene că "Fondul Proprietatea" nu funcționează încă într-o manieră susceptibilă de a asigura despăgubire reală și efectivă a foștilor proprietari.
Intimații reclamanți, -, și -, apelanți-reclamanți în dosarul menționat aflat pe rolul acestei instanțe, prin av., au formulat concluzii scrise, solicitând instanței admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 271/18.03.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -a civilă în dosarul nr. 8472/2001 respectiv schimbarea soluției în sensul obligării pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B, - nr. 242 sector 6. Se solicităm menținerea soluției în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a admiterii acțiunii.
In privința apelului declarat de pârâta apelantă, se solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 3317/23.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, ICCJ - Secția civilă a admis recursul reclamanților împotriva deciziei civile nr. 111A/02.02.2005, a casat decizia recurată și a trimis apelurile declarate de părți spre rejudecare aceleași instanțe, deoarece "instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor prin care s-a invocat preluarea fără titlu a imobilului", urmând ca instanța de apel să aibă în vedere și celelalte critici formulate în cauză.
Față de împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost promovată sub imperiul Legii nr.10/2001 în forma în vigoare în decembrie 2001, prezentul apel poate fi soluționat exclusiv prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în varianta publicată în Of. nr. 75/14.02.2001, anterior oricărei modificări.
A admite contrariul ar presupune ca instanța să aplice unui raport juridic creat sub imperiul Legi nr. 10/2001 în vigoare în decembrie 2001, modificările operate în textul legii ulterior, pe parcursul judecării cauzei, ceea ce, în opinia noastră ar presupune un caracter retroactiv al legilor modificatoare.
De altfel, însăși motivarea Curții Constituționale din Decizia 396/24.04.2007 arată că "determinarea situațiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări precum și a celor care vor fi guvernate de noua reglementare nu constituie o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competența exclusivă a instanțelor judecătorești."
Instanța de recurs a statuat că modul în care va fi soluționată, cu prilejul rejudecării, chestiunea modalității preluării imobilului de către stat determină sau nu aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 27 din 10/2001 (în prezent art. 29).
Se invedereaza faptul că la data de 08.07.2008, Curtea Constituțională a pronunțat decizia 830 prin care a admis excepția de neconstituționalitate a art. pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, statuând cu caracter definitiv și general obligatoriu că "prin abrogarea sintagmei "imobile preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 al. 1 din 10/2001, acesta incalcă dispozițiile art. 15 al. 2 și art. 16 al. 1 din Constituție".
Intrucât în termen de 45 de zile de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, Parlamentul nu a pus în acord prevederile Legii nr. 247/2005 declarate neconstituționale cu Constituția, prevederile art. 29 sunt suspendate de drept.
Așa fiind, oricum art. 29 din 10/2001 în forma modificată prin 247/2005 este inapt să producă efecte juridice.
In situația în care instanța de apel ar aprecia că art. 27 din lege ar fi incident în cauză,el urmează a fi avut în vedere în forma constituțională, anume: "Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate ".
La data apariției Legii nr. 10/2001 imobilul în litigiu se afla în detenția SC SA -B, cum, de altfel, se află și în prezent.
Ca atare, urmând procedura administrativă prevăzută de acest act normativ, reclamantii au solicitat pârâtei prin notificarea nr. 4477/06.11.2001 în temeiul art. 21 din legea specială, restituirea în natură a imobilului situat în B, - nr. 242 sector 6, imobil care a aparținut societății comerciale ai cărei asociați au fost autorii lor. Impreună cu notificarea au atașat copii ale contractelor de vânzare-cumpărare ale imobilului nr. 24416/28.06.1939 si 40167/16.12.1941, lista acționarilor Oltenia - Industrie și certificate de moștenitor de pe urma acționarilor.
Pârâta a comunicat adresa nr. 14/845/28.11.2001 prin care i-a încunoștințat că este o societate integral privatizată, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 27 al. 2, ar trebui, în opinia ei, să ne adresăm instituției publice care a efectuat privatizarea - APAPS - pentru a primi despăgubiri. Pârâta a invocat ca motiv faptul că imobilul ar fi fost dobândit cu titlu valabil și că acesta figurează în capitalul social al SC SA -
In acest cadru procesual, "instanța investita cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o alta decizie/dispoziție de restituire în natură. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat de lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil - ICCJ, Secțiile Unite, Decizia nr. XX/2007 - obligatorie.
Prin sentința civilă nr. 271/18.03.2004, Tribunalul București - Secția a III-a civilă în dosarul nr. 8472/2001 s-a pronunțat în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ca neîntemeiată și al admiterii cererii formulate de reclamanți, obligând pârâta să facă ofertă de restituire prin echivalent.
In motivarea sentinței, Tribunalul Bucureștia reținut că imobilul a fost dobândit de Oltenia - Industrie prin contracte de vânzare-cumpărare înregistrate la Tribunalul Ilfov, că autorii reclamanților au fost acționarii Oltenia - Industrie, că nu se cunoaște existența vreunui act normativ prin care imobilul a fost trecut în proprietatea statului, dar că pârâta este titulara dreptului de proprietate obținut în baza contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni încheiate intre FPS și și că nu s-a făcut dovada relei credințe a pârâtei la momentul încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare a acțiunilor.
Instanța de recurs a apreciat că pentru o justă soluționare a cauzei este prioritar a se stabili modul de preluare a imobilului.
Imobilul este unul preluat fără titlu. De altfel, însăși instanța de fond a reținut, în mod just, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, faptul că "nu se cunoaște nici un act normativ de preluare având ca obiect imobilul in litigiu".
Prin motivele de apel, s-a susținut de către pârâtă că cererea de modificare adresată Camerei de Comerț și Industrie la 22.07.1948 ar constitui titlul statului. Susținerea a fost preluată de instanța investită inițial cu soluționarea apelurilor.
Inalta C de Casatie si Justitie a sancționat această manieră de soluționare a modalității de preluare a imobilului, considerând că "instanța de apel nu a răspuns criticilor de apel referitoare la modul de preluare a imobilului, astfel cum acesta a fost criticat, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei sub acest aspect", casând în întregime decizia inițială a instanței de apel.
Apelanta pârâtă pretinde că titlul statului ar fi un înscris intitulat "cerere de înregistrare mențiuni" în Registrul Comerțului, cu nr. - din 22.07.1948.
O simplă cerere prin care s-a solicitat Camerei de Comerț și de Industrie efectuarea unor mențiuni nu substituie existența unui act normativ în temeiul căruia să se fi făcut preluarea/naționalizarea etc. Oltenia - Industrie nu apare pe anexele 119/1948 și nu există nici un act care să facă dovada preluării. Niciodată nu a fost întocmit un proces-verbal de preluare, așa cum cerea 119/1948.
Mai mult, la dosarul cauzei nu există nici un înscris din care să rezulte altceva decât că cererea despre care se pretinde că ar constitui titlul statului a fost înregistrată. De altfel, din însuși conținutul cererii rezultă că aceasta nu a fost însoțită la data depunerii sale decât de delegația unui anumit, persoană care nu avea însă nici o calitate să reprezinte societatea Oltenia - Industrie.
Așa fiind, este de notorietate că simpla formulare de către o persoană a unei cereri prin care solicită înscrierea de mențiuni în Registrul Comerțului nu poate fi interpretată ca un act de preluare în înțelesul legii de naționalizare 119/1948.
In afară de inexistența unui act normativ de preluare a imobilului, reclamantii arata ca au prezentat și alte documente asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat, fapt sesizat și de Inalta C de Casatie si Justitie la casarea deciziei recurate.
Astfel, așa cum s-a arătat, în anul 1960, acționarul principal, primește de la Secțiunea Financiară, Inspecția de Impozite, un proces-verbal care cuprinde nota de calcul a impozitului ce se pretindea că ar fi datorat pentru perioada 1955-1960 pentru imobilul în litigiu.
Faptul că Inspecția financiară calculează impozit demonstrează că în evidențele lor nu figura nici un act prin care Oltenia ar fi trecut în proprietatea statului.
Ba mai mult, la 24 septembrie 1960, se adresează întreprinderii de Administrație pentru a-i aviza contractul de închiriere dintre Oltenia în calitate de proprietar și Școala de ucenici auto (instituție care deținea în acea perioadă imobilul și terenul). Este interesant faptul că acest contract primește avizul favorabil. El însă nu a fost semnat de chiriaș.
Noțiunea de "titlu valabil" trebuie înțeleasa in raport de prevederile Legii nr. 10/2001 coroborate cu art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998. In accepțiunea celor două legi, titlul valabil al statului asupra unui imobil preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este definit ca acel titlu obținut "cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale în care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat". Astfel, pentru ca preluarea imobilului efectuată în iulie 1948 să fi fost făcută cu titlu valabil de către stat, trebuia ca imobilul fie să apară pe lista anexă a legii de naționalizare nr. 119/1948, fie să îndeplinească condițiile prevăzute de aceasta lege la art. 10, conform căruia preluarea întreprinderilor nemenționate în lista anexă a legii de naționalizare se face prin încheierea unui proces-verbal. Este evident că "cererea de modificare" reținută de instanță ca dovadă a naționalizării nu îndeplinește nici una dintre condițiile prevăzute.
Toate acestea dovedesc că în acea perioadă statul nu deținea în baza vreunui titlu imobilul situat în - nr. 242.
Pârâta nu a contestat niciodată calitatea de proprietar a Oltenia - Industrie și nici calitatea de moștenitori ai acționarilor societății -membri ai aceleași familii. In ceea ce privește preluarea imobilului am arătat că nu există nici un titlu de preluare de către stat (pct. V din prezentele concluzii scrise).
Referitor la obligația de restituire în natură a imobilului, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 27 alin. 1 si 2 tocmai pentru că aceste prevederi se aplică numai în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale.
Or, pe parcursul procesului, pârâta nu a produs niciodată vreun înscris care să dovedească modul în care aceasta a deținut în patrimoniu imobilul la data reorganizării sale ca societate comercială în baza Legii nr. 15/1990.
Ca urmare a apariției Legii nr. 15/1990, pârâta afirmă că "imobilul și construcția au devenit prin efectul legii proprietatea societății".
In realitate, conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, "bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu".
Efectul Legii nr. 15/1990a fost acela că bunurile care până atunci aparțineau statului deveneau proprietatea societăților comerciale. Pentru ca SC SA - B să devină proprietara imobilului din - nr. 242 era imperios necesar ca statul să dețină terenul cu un titlu de proprietate în temeiul căruia SC SA - B să aibă dreptul să-și treacă imobilul în patrimoniu.
Atunci când și-a trecut imobilul în patrimoniu, SC SA - B cunoștea că statul nu are titlu asupra imobilului în litigiu, că societatea nu a deținut vreodată cu vreun titlu imobilul (ci numai în fapt), fraudând astfel prevederile Legii nr. 15/1990.
Astfel, pârâta a cunoscut încă din 1979 că deține imobilul fără acte valabile. în acest sens, în autorizația pentru executarea de lucrări de amenajare a clădirii prin recompartimentări interioare prezentată de SC SA - B pârâta nu a declarat actul de proprietate deși era cerut de formular, iar la luarea în evidență ca plătitor de impozit asupra imobilului s-a făcut în temeiul unor simple declarații, fără prezentarea vreunui titlu, așa cum rezultă din adresa emisă de Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale de pe lângă Primăria sectorului 6 B (acte depuse la dosar).
Referitor la momentul privatizării SC SA - B, pârâta a susținut că imobilul aflat în patrimoniul său a fost înstrăinat prin contractele de vânzare-cumpărare acțiuni. Scopul acestei afirmații era acela de a induce ideile de "înstrăinare a imobilului" și de "buna credință a dobânditorului".
In realitate, SC SA - Bae xistat ca întreprindere de stat anterior anului 1990, utilizat imobilul în litigiu din anul 1978, s-a reorganizat ca societate comercială în temeiul Legii nr. 15/1990 conform HG 93/1991, și-a trecut imobilul în patrimoniu ca urmare a Legii nr. 15/1990 și nu a înstrăinat niciodată imobilul pe care îl deține și în prezent așa cum de altfel declară.
SC SA - B încearcă să inducă instanței confuzia că asupra imobilului ar fi avut loc acte de înstrăinare, că prin contractele de vânzare-cumpărare acțiuni Asociația - (respectiv acționarul societății) ar fi dobândit în mod direct un drept de proprietate asupra terenului și construcției.
In realitate, conform chiar dispozițiilor legale invocate de apelanta-pârâtă, respectiv Legea nr. 58/1991 și Legea nr. 77/1994, susținute de conținutul contractelor menționate aflate la dosarul cauzei, FPS a încheiat, în calitate de vânzător, două contracte de vânzare de acțiuni cu Asociația -, persoană juridică distinctă de SC SA - B (pârâta din această cauză). In momentul de față SC SA este o societate comercială care ființează ca atare din 1991, de la reorganizarea sa. Transmiterea sau cesiunea de acțiuni de la un deținător la altul prin contracte de vânzare-cumpărare acțiuni nu schimbă cu nimic persoana juridică SC SA -
Dreptul de proprietate asupra acțiunilor unei societăți nu echivalează cu dreptul de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul unei societăți.
în mod intenționat, pârâta confundă vânzarea de acțiuni cu înstrăinarea de active, operațiuni distinct reglementate de lege.
Imobilul în litigiu nu a făcut obiectul nici unei înstrăinări, deoarece imobilul a fost folosit de pârâtă din 1978 și se regăsește și în prezent în patrimoniul SC SA -
Ca atare, nu sunt incidente prevederile art. 46, invocate în apărare de pârâtă deoarece în fapt, nu a avut loc nici o înstrăinare. Contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar nu au ca obiect înstrăinarea imobilului, ci înstrăinarea de acțiuni din capitalul social al SC SA -
Totodată pârâta s-a prevalat de buna sa credință în momentul achiziționării imobilului.
In realitate, pârâta nu este subdobânditor de bună-credință, pentru că imobilul revendicat nu a făcut niciodată obiectul vreunei înstrăinări, condiție obligatorie pentru a fi declarat astfel.
Cele două contracte depuse de pârâta au ca obiect vânzarea- cumpărarea de acțiuni, iar nu vânzarea imobilului compus din teren și construcție care face obiectul cauzei. Ca efect al acestor contracte, Asociația - devine acționar al societății.
Tranzacții de acțiuni se fac în permanență, dar aceasta nu înseamnă că persoana juridică emitentă a acțiunilor devine în permanență o alta persoana juridică pe măsură ce acțiunile au fost tranzacționate. Cumpărarea de acțiuni de către Asociația - este o simplă cesiune de acțiuni, deci nu modifică în nici un fel calitatea procesuală a SC SA.
SC SA - B este o persoană juridică, o entitate juridică distinctă de acționarii săi. Este o societate care a fost creată înainte de 1989, ca unitate economică de stat, care s-a reorganizat ca societate economică pe acțiuni în temeiul Legii nr. 15/1990. Pârâta este cumpărătorul în contractele invocate, ci Asociația - care este o entitate juridică diferită de SC SA -
Reclamanții din prezenta cauză sunt persoane îndreptățite să solicite și să obțină restituirea în natură a imobilului, ei fiind moștenitorii acționarilor unei societăți anonime, membri ai aceleași familii.
In conformitate cu dispozițiile art. 18 din Lege nr. 10/2001 "măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în următoarele cazuri: a) persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era asociat unic sau persoanele îndreptățite erau membri ai aceleiași familii."
Teza finală a acestei norme instituie o excepție. Aceasta excepție este de strictă interpretare, sensul interpretării fiind acela că dacă restituirea este solicitată de asociatul unic sau asociații membri ai aceleași familii, soluția este aceea a restituirii în natură.
Cazul concret dedus judecății se circumscrie în situația de excepție prevăzută de teza finală a literei a) a art. 18, întrucât persoanele îndreptățite asociate sunt membri ai aceleiași familii - caz în care se impune restituirea în natură.
Legea nr. 10/2001 instituie regula restituirii în natură, fiind menționate expres și limitativ cazurile în care restituirea se face prin echivalent. Nu ne aflăm în nici unul dintre aceste cazuri.
Argumentul invocat este acela că actuala construcție este aceeași cu cea edificată de societatea Oltenia - Industrie, în decursul timpului neaducându-i-se modificări, transformări. Astfel, în decursul timpului nu i s-au adăugat corpuri noi, nu i s-au adus modificări de natură să transforme imobilul, fapt constatat și de expertiza tehnică imobiliară administrată în cauză. Ca urmare nu sunt aplicabile nici prevederile art. 18 lit. c din Legii nr. 10/2001.
În privința detenției actuale a pârâtei asupra imobilului în litigiu, așa cum s-a arătat, pârâta și-a trecut imobilul în patrimoniu deși nu îndeplinea prevederile Legii nr.15/1990.
La rândul său SC B SA a formulat concluzii scrise.
Prin decizia nr.3317/23.05.2008, Inalta C de Casație si Justiție a reținut ca instanța de apel nu a răspuns criticilor referitoare la titlul de preluare a imobilului, menționând ca valabilitatea titlului prezintă o deosebita importanta din perspectiva dispozițiilor art.27 din Legea nr. 10/2001, in forma in vigoare la data sesizării instanței.
In redactarea inițiala, art. 27 al Legii nr. 10/2001: (1) Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul
unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.
Notificarea prin care se solicită restituirea potrivit alin. (1) se adresează instituției publice implicate care a efectuat privatizarea - Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (fostul Fond al Proprietății de Stat), ministerul d e resort, autoritatea administrației publice locale - în a cărei rază este sau era situat imobilul, indiferent de valoarea acestuia.
In situația bunurilor imobile preluate cu titlu valabil, înstrăinate sub orice formă din patrimoniul administrației publice centrale sau locale, persoana îndreptățită va notifica organele de conducere ale acesteia. In acest caz măsurile reparatorii în echivalent sunt cele prevăzute la art. 9 alin. (2), la alegerea persoanei îndreptățite.
Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, care au fost deținute de o organizație cooperatistă și au fost înstrăinate de aceasta cu respectarea legii, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent constând în bunuri ori servicii sau despăgubiri bănești. Notificarea se adresează organizației cooperatiste care a deținut imobilul, indiferent de valoarea acestuia. "
Instanța de apel a reținut ca Întreprinderea Oltenia a fost naționalizata, situație dovedita cu "cererea de modificare " emisa de Camera de Comerț si Industrie la 22 iulie 1948, existenta la fila 32 din dosarul de fond.
In condițiile in care Inalta C de Casație si Justiție a stabilit ca instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei sub aspectul titlului de preluare a imobilului, se impune a se avea in vedere prevederile art. 46 din Legea nr.10/2001, invocata de reclamant ca temei al acțiunii.
Potrivit textului citat, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bunăcredință..
(3) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul
procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
Raportând prevederile citate la probele din dosar trebuie reținut că: imobilul a fost preluat cu titlu, aspect dovedit cu "cererea de modificare" înaintata după naționalizare Camerei de Comerț si Industrie.
Referitor la susținerile reclamanților in sensul ca întreprinderea Oltenia nu se regăsește in listele anexa la Legea nr. 119/1948, din cuprinsul art.l din lege rezulta ca au fost naționalizate întreprinderile individuale, societățile de orice fel enumerate, după criteriile indicate pentru fiecare categorie dar și faptul că, cu toate că decizia înaltei Curți a accentuat nevoia de a se proba, fara echivoc modalitatea de preluare a imobilului, cu sau fara titlu, reclamanții nu au putut infirma informația conținuta de cererea de modificare existenta in arhiva Camerei de Comerț si Industrie
Mai adăugam ca art. 5 din Legea nr. 119/1948 stabilește limitativ ce anume nu intra in prevederile legii de naționalizare "întreprinderile sau parte din capitalul acestora, care se găsesc in proprietatea unui Stat făcând parte din Națiunile Unite, care a dobândit aceste bunuri ca urmare a executării Tratatului de, sau prin achitarea unor obligațiuni de despăgubiri, izvorând din starea de război."
Înscrierea societăți naționalizate la Camera de Comerț si Industrie s-a realizat in conformitate cu art.8 din Legea nr. 119/1948, noul director înregistrând întreprinderea naționalizata si revocând foștii acționari: si.
Cererea poarta stampila de înregistrare si nr. Camerei de Comerț si Industrie -/iulie 1948.
Aplicând dispozițiile Legii nr. 119/1948 actelor dosarului, neinfirmate de reclamanți, rezulta ca, imobilul revendicat a fost preluat de stat cu titlu, situație in care urmează a se aplica dispoziția conținuta de art. 47 din Legea nr. 10/2001 potrivit căreia, persoana indreptatita are drept doar la despăgubiri.
Societatea de Bap reluat locația la 1 aprile 1974, conform actului -/1974, existent la dosarul de fond, aceasta făcând parte din baza materiala a Liceului, care se afla in componenta fostei Centrale de Ferate.
Primăria Municipiului B prin adresa nr.293 86/2001, trimisa reclamantului a relevat aspectul ca imobilul si terenul sunt evidențiate in evidenta cadastrala având ca posesor Societatea de B SA.
Art.27 din Legea nr. 10/2001, in redactarea inițiala, reglementa exclusiv situația imobilelor preluate cu titlu si evidențiate in patrimoniul societăților comerciale cu respectarea dispozițiilor legale.
Reclamanții nu au susținut si nu au dovedit ca privatizarea Societății de B SA nu ar fi respectat condițiile legale.
Chiar daca s-ar fi dovedit ca întreprinderea Oltenia nu a fost naționalizata, deci daca s-ar fi dovedit ca imobilul nu a intrat cu titlu in proprietatea statului, se impunea ca reclamanții sa faca dovada relei credințe a Societății de B SA in achiziționarea bunului, in procesul de privatizare din data de 15.02.1995.
Art. 1898 Cod civil definește buna-credinta ca fiind credința posesorului ca cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre ai putea transmite proprietatea". Or, Societatea de B SA a administrat si stăpânit imobilul din anul 1974 in mod continuu.
Reclamanții au întreprins primele masuri de recuperare a bunului dupa apariția Legii nr. 10/2001, asa cum rezulta din actele nr.29368/2001 si 11464/2001 existente in dosarul de fond, deci la mai mult de 6 ani de la data dobândirii de către Societatea de B SA a dreptului de proprietate.
In concepția Legii nr. 10/2001 soarta juridica a actelor de înstrăinare reglementata de prevederile art.46 este aceea ca acolo unde s-au incalcat dispozițiile imperative ale legilor care nu permit înstrăinarea unor astfel de imobile sancțiunea este nulitatea absoluta fiind valabile doar actele de instrainare încheiate cu respectarea prevederilor legale:.
Reclamanții nu au solicitat sa se constate nulitatea contractelor de vanzare-cumparare.
In raport de prevederile art.46 din Legea nr.10/2001 va rugam sa constatați ca apelanții reclamanții nesolicitând constatarea nulității actului de înstrăinare au pierdut dreptul de restituire in natura a imobilului.
Susținerile acestora in sensul ca imobilul nu a fost înstrăinat către sunt contrazise de existenta celor doua contracte încheiate in cadrul procesului de privatizare de către Societatea de B Sa cu Fondul Proprietății de Stat ( actualmente S) si IV Muntenia, in temeiul Legii nr.58/1991 privind privatizarea societăților comerciale si a Legii nr.77/1994 privind asociațiile salariatiilor si membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează.
Din conținutul Legii nr.58/1991 si al art.49 din Legea nr.77/1994, rezulta ca Asociația Saf ost constituita pentru realizarea negocierilor si incheierea contractelor de privatizare, iar dupa înscrierea mențiunilor la Oficiul Registrului Comerțului despre modificările intervenite in participarea la capitalul social, membrii asociației isi exercita drepturile ca acționari, in raport de acțiunile dobândite.
Din acest moment calitate procesuala dobândește societatea privatizata prin organele sale de conducere in temeiul prevederilor Decretului nr.31/1954 si a Legii nr.31/1990.
Având in vedere aceste aspecte, susținerile apelanților - intimați in sensul ca, Asociația S ar fi preluat dreptul de proprietate exclusiv asupra acțiunilor si ca, imobilul nu a constituit obiectul vreunei instrainari golesc de conținut legea privatizării si contravin prevederilor art.46 din Legea nr.10/2001 care ocrotesc subdobanditorii de imobile dobândite in cadrul procesului de privatizare.
In raport de cele prezentate se solicita admiterea apelului Societății de B SA si respingerea apelului formulat de și alții, ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Potrivit deciziei de casare, pronunțata de instanța suprema, instanța de apel nu a răspuns criticilor de apel referitoare la titlul de preluare a imobilului, astfel cum acesta a fost criticat, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei sub acest aspect, atrăgându-se incidența art. 312 alin. 5 din Codul d e procedura civilă.
Art. 27 din Legea nr. 10/2001 a fost republicat în urma modificării intervenite prin Legea nr. 247/2005, după pronunțarea deciziei de apel acest aspect nu este de natură a prejudicia persoanele îndreptățite în se Legii nr. 10/2001.
Astfel, Inalta C de Casatie si Justitie a aratat ca, prin art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată (fost art. 27) nu se mai face distincție între preluarea cu titlu sau fără titlu valabil, ci numai se prevede ca imobilul să fie evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate.
In raport de modul de soluționare a cererii reclamantului de aprecia asupra modalității titlului statului, este necesar a se face aplicarea sau nu art. 27 din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data notificării de către reclamant și acest lucru pentru faptul că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și la data notificării reclamantul a avut o speranță legitimă de redobândire a imobilului în natură.
Ca atare, s-a retinut, obligatoriu pentru instanta de apel, potrivit art. 315 alin. 1 din Codul d e procedura civila, ca reclamantul avea, dacă nu chiar un bun, cel puțin o speranță legitimă - calificată permanent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind un element al dreptului de proprietate" -, de a obține restituirea în natură a nobilului, speranță pe care modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 247/2005 în cursul judecării cauzei i-a luat-o prin înlăturarea condiției de reluare cu titlu valabil" din fostul art. 27 din lege.
Prin decizia nr. 830/2008, Curtea Constitutionala a dmis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, exceptie ridicata, din oficiu, de Inalta C de Casatie si Justitie - Sectia civila si de proprietate intelectuala in dosarele nr- si nr-, si a constatat ca, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta incalca dispozitiile art. 15 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Constitutie.
S-a retinut ca, n urma modificarii Legii nr. 10/2001, art. 27 alin. (1) a devenit art. 29 alin. (1), cu un continut diferit sub aspectul modului de restituire a bunurilor imobile preluate in mod abuziv in perioada 1945-1989 si care fac parte din patrimoniul unor societati comerciale privatizate. Daca in art. 27 se facea distinctie intre imobilele preluate cu titlu si cele preluate fara titlu, in sensul ca acestea din urma se puteau restitui in natura, cu procedura prevazuta de lege, dispozitiile art. 29 prevad ca persoanele indreptatite beneficiaza exclusiv de dreptul la despagubiri, in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a acestora. Referitor la modalitatea prin care se realizeaza repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate deposedati in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - restituirea imobilelor in natura sau plata unor despagubiri prin echivalent -, Curtea a statuat in jurisprudenta sa constanta ca legiuitorul este liber sa opteze atat in privinta sferei bunurilor pentru care stabileste masurile reparatorii, cat si a intinderii si a modalitatii de acordare a acestora, in functie de situatia concreta a respectivelor bunuri, fara ca prin aceasta sa se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetateni aflate in situatii identice.
rin Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente nu s-au adus modificari dispozitiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, deci nu s-a instituit un nou termen de depunere al notificarilor de catre persoanele indreptatite. In acest sens, este indubitabil ca depunerea notificarilor s-a realizat sub imperiul Legii nr. 10/2001, in termenul acolo prevazut. Intrucat acest termen nu era in derulare la momentul intrarii in vigoare a Legii nr. 247/2005, fiind expirat, asa cum s-a aratat mai sus, la data de 14 februarie 2002, se poate afirma ca, odata infaptuita, situatia juridica respectiva s-a si finalizat. Prin urmare, toate persoanele care au depus cereri in termenul legal se afla intr-o situatie juridica identica, si anume au dobandit vocatia la masuri reparatorii, cu precizarea ca in cazul bunurilor preluate fara titlu valabil persoanele indreptatite vor beneficia de restituirea in natura a respectivelor bunuri.
Asa fiind, Curtea Constitutionala retine ca analiza pe care o impune controlul de constitutionalitate trebuie, in mod necesar, sa inceapa prin a califica situatia juridica reglementata prin norma de lege criticata. Astfel, ori de cate ori o lege noua modifica starea legala anterioara cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, daca s-au realizat inainte de intrarea in vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptarii noii reglementari, care trebuie sa respecte suveranitatea legii anterioare. Legea noua insa este aplicabila de indata tuturor situatiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge dupa intrarea ei in vigoare, precum si tuturor efectelor produse de situatiile juridice formate dupa abrogarea legii vechi.
egea noua opereaza o modificare sub aspectul masurilor reparatorii in ceea ce priveste imobilele preluate de stat fara titlu valabil, dar nu instituie si un nou termen pentru depunerea notificarilor, unica ipoteza in care ar fi fost susceptibila de a se aplica pentru viitor situatiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge dupa intrarea ei in vigoare. Prin urmare, legea noua are ca unic domeniu temporal de actiune faza initiala de constituire a situatiei juridice, modificand in mod esential regimul juridic creat prin depunerea notificarilor in termenul legal, cu incalcarea principiului tempus regit actum si a dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea.
Mai mult, noua reglementare tinde sa genereze discriminari intre persoanele indreptatite la restituirea in natura a bunurilor ce fac obiectul notificarilor, care, dupa intrarea in vigoare a modificarilor, vor beneficia doar de despagubiri prin echivalent. Or, simpla imprejurare de fapt - solutionarea cu intarziere a notificarilor de societatile comerciale integral privatizate - nu poate fi calificata drept un criteriu obiectiv si rezonabil de diferentiere, astfel incat nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor indreptatite la restituirea in natura, aflate, asa cum s-a aratat in prealabil, in situatii identice.
In prealabil, urtea Europeana a Drepturilor Omului stabilise că Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod susceptibil să fie considerat ca echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri (vezi, printre altele,împotriva României, nr. 2.608/02, 12 octombrie 2006, și și alții, citată anterior, 42). Mai mult, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 care o modifică nu iau în considerare prejudiciul suferit din cauza lipsei îndelungate de despăgubire (vezi, mutatis mutandis, împotriva României, nr. 4.596/03, 34, 16 februarie 2006).
Prin urmare, că, deși Legea nr. 10/2001 le oferă părților interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât și, ulterior, dacă este necesar, la o procedură contencioasă, acest acces rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.
In prezenta cauza, mobilul este unul preluat fără titlu, nu se cunoaște nici un act normativ de preluare având ca obiect imobilul in litigiu.
Simpla cerere de înregistrare mențiuni în Registrul Comerțului, cu nr. - din 22.07.1948 adresată Camerei de Comerț și Industrie nu poate constitui titlul statului.
Oltenia - Industrie nu este inclusa in anexele Legii nr. 119/1948, motiv pentru care nu exista nici un proces-verbal de preluare.
In anul 1960, acționarul principal, a primit de la Secțiunea Financiară, Inspecția de Impozite, un proces-verbal care cuprinde nota de calcul a impozitului ce se pretindea că ar fi datorat pentru perioada 1955-1960 pentru imobilul în litigiu. La 24 septembrie 1960, se adresează Întreprinderii de Administrație pentru a-i aviza contractul de închiriere dintre Oltenia în calitate de proprietar și Școala de ucenici auto (instituție care deținea în acea perioadă imobilul și terenul).
Acest fapt se coroborează cu aspectele anterioare si poate dovedi ca mobilul este unul preluat fără titlu.
Nici situația ca Fondul Proprietatii de Stat a încheiat, în calitate de vânzător, două contracte de vânzare de acțiuni cu Asociația -, persoană juridică distinctă de SC SA - B nu conduce la alta concluzie.
In decursul timpului, clădirii nu i s-au adăugat corpuri noi, nu i s-au adus modificări de natură să transforme imobilul, fapt constatat și de expertiza tehnică imobiliară administrată în cauză. Ca urmare, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001.
In absența unui act normativ sau un altfel de act prin care Statul să fi preluat imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, în speță își găsesc aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în sensul că fostul proprietar nu și-a pierdut niciodată calitatea de proprietar avută la data preluării, statul fiind un detentor precar.
Pentru aceste considerente, in baza art. 296 din Codul d e procedura civila, Curtea constată apelul declarat de apelanții reclamanți drept întemeiat, motiv pentru care îl va admite și va modifica în parte sentința apelată, în sensul că va obliga pârâta să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilul compus din teren în suprafață de 4955. situat în B, - nr. 242, sector 6, cu vecinii N - str. -; E - str. -, S - -; V - str. -, propr., precum și construcția aferentă, în suprafață de 534,75. cu demisol, parter, etaj, construită din cărămidă, individualizate in rapoartele de expertiza intocmite de expertii si.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Referitor la apelul declarat de SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII "", Curtea constată că acesta este neîntemeiat, motiv pentru care îl va respinge, ca nefondat.
In raport de motivarea admiterii apelului partii potrivnice, Curtea nu va mai relua toate aspectele.
reptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția europeana a drepturilor omului si libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, 2004-I, și Hotărârea Van der împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].
Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea, paragraful 81; Hotărârea Van der, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz, precitată, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia și împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98, 2000-IX).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții-reclamanți:, MOȘTENITOAREA LUI, AL LUI, AL LUI, LUI, - MOȘTENITOAREA LUI, MOȘTENITOAREA LUI, - MOȘTENITOAREA LUI, AL LUI, MOȘTENITOAREA LUI, MOȘTENITOAREA LUI, toți cu domiciliul ales la mandatar, cu sediul în B,-,.17 A,.9,.37, sectorul 6, împotriva deciziei civile nr.271 din 18.03.2004 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a în dosarul nr.8472/2001,urmare a casării deciziei civile nr.111A din data de 02.02.2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.3197/civ/2004, prin decizia civilă nr.3317/23.05.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliul în B,-, -.107 A,. A,.45, și cu domiciliul ales în B,--38,.6,sector 1 și intimata pârâtă SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII "" SA, cu sediul în B,-, sectorul 2, și în B,-,.1.58, sectorul 6, prin administrator judiciar SC LICHIDATOR SRL
Modifică în parte sentința apelată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII "" să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilul, compus din teren în suprafață de 4955. situat în B, - nr.242, sector 6, cu vecinii N - str. -; E - str. -, S - -; V - str. -, propr., precum și construcția aferentă, în suprafață de 534,75. cu demisol, parter, etaj, construită din cărămidă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII "". împotriva deciziei civile nr.271 din 18.03.2004 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a în dosarul nr.8472/2001,urmare a casării deciziei civile nr.111 A din data de 02.02.2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.3197/civ/2004, prin decizia civilă nr.3317/23.05.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații reclamanți:, MOȘTENITOAREA LUI, AL LUI, AL LUI, AL LUI, - MOȘTENITOAREA LUI, MOȘTENITOAREA LUI, - MOȘTENITOAREA LUI, AL LUI, MOȘTENITOAREA LUI, MOȘTENITOAREA LUI și intimata reclamantă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 05.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
tehnored.G
34.ex./02.07.2009
Jud. fond: Fl. Cota
Președinte:Călin Dragoș AlinJudecători:Călin Dragoș Alin, Daniela Georgeta Enache
