Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1507/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1507
Ședința publică de la 7 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Liliana Viziteu
JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu Doru
- - - -
GREFIER -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamanta - P împotriva sentinței civile nr. 870/5.12.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:
- procedura de citare legal îndeplinită;
Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, solicitându-se și judecata în lipsă - fila 46 dosar, Curtea constată recursul în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința civilă nr.870/C/2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în temeiul art.246 Cod procedură civilă s-a luat act că reclamanta asigurare Reasigurare a renunțat la judecată față de pârâtul și a fost respinsă acțiunea civilă formulată împotriva pârâtei, ca nefondată.
Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț sub nr- din 23 noiembrie 2007, reclamanta " ASIGURARE REASIGURARE " - N chemat în judecată civilă pe pârâta, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 7.303,99 lei, cu titlu de prejudiciu și plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, până la data de 10 decembrie 2004, pârâta fost angajata sa, pe postul de inspector verificator, în această calitate având atribuții de administrare și organizare echipei de agenți din subordine, de verificare contractelor de asigurare încheiate de aceștia, răspunzând de predarea la timp primelor de asigurare încasate; că, prejudiciul menționat în petitul acțiunii constă în primele de asigurare percepute de către pârâtă de la un agent aflat5 în subordinea sa și pe care nu le- vărsat în contul societății asiguratoare, în contul cărora unitatea fost obligată să acorde despăgubiri persoanelor asigurate ce au suferit daune și că, deși recunoscut că prejudiciat unitatea cu sumele pretinse prin acțiunea de față, în data de 20 iulie 2005 semnând un acord de plată în acest sens, pârâta nu achitat decât suma de 1000 lei.
În dovedirea susținerilor, reclamanta înțeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri ( 4-6, 18-36, 41-56, 59-69).
În data de 28 ianuarie 2008, reclamanta și - completat acțiunea, în sensul că solicitat introducerea în cauză pârâtului, solicitând obligarea acestuia, în solidar cu pârâta, la plata sumei de 7392 lei, reprezentând prime nedepuse și despăgubiri pentru riscul asigurat, actualizată până la plata efectivă debitului prin aplicarea dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea completărilor formulate, reclamanta arătat că, în baza contractului de agent nr.187 din 05.02.2002, pârâtul, fost autorizat să încheie contracte de asigurare, în temeiul prevederilor art.7 lit. din această convenție, după încasarea primelor de asigurare, revenindu- obligația de le depune la casieria unității sau în conturile bancare ale acestuia și nu inspectorilor sau altor persoane din cadrul firmei, cum în mod nelegal procedat și că, în conformitate cu prevederile contractului de agent intervenit între părți, în cazul nerespectării obligațiilor referitoare la decontarea primelor de asigurare, agentul este obligat la plata unei majorări pentru fiecare zi de întârziere și la plata daunelor aferente în cazul producerii unui risc asigurat.
Prin sentința civilă nr.1684 din 14 aprilie 2008, Judecătoria Piatra Neamț admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu motivat de faptul că obiectul cererii deduse judecății îl constituie un conflict de drepturi, declinând competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Neamț - Secția civilă, unde cauza a fost înregistrată sub nr-.
În data de 02 decembrie 2008, reclamanta renunțat la judecarea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul ( 153).
Față de renunțarea reclamantei la acțiunea formulată împotriva pârâtului, instanța, în temeiul dispozițiilor art.246 Cod procedură civilă. a luat act de voința sa.
În rest, examinând probatoriul administrat în dosar, instanța a constatat că acțiunea formulată, este nefondată, motivat de faptul că, în speță, în ceea ce privește drepturile bănești pretinse, nu există fapta ilicită pârâtei generatoare de prejudicii.
Tribunalul reține că, potrivitart. 270alin. (1) din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
În prezent, pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, se impune ca angajatorul să obțină titlu executoriu împotriva salariatului, deoarece angajamentul de plată, ca formă specifică de acțiune, prin care se materializa dreptul de creanță al unității păgubite față de autorul faptei ilicite și prejudiciabile, nu-și mai are reglementare legală în noile dispoziții aleCodului muncii.
În lumina noilor reglementări legale (art. 270din Codul muncii ), se arată că pentru ca un salariat să răspundă patrimonial față de angajatorul său se impune să fie întrunite, cumulativ, următoarele condiții: persoana care a produs prejudiciul trebuie să aibă calitatea de salariat al angajatorului păgubit, fapta ilicită (și personală) a salariatului trebuie să fie săvârșită în legătură cu munca sa, prin fapta sa ilicită și personală, salariatul să fi produs un prejudiciu material angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu (nexul cauzal) și vinovăția.
În cauză, în perioada 05.12.2001 - 06.12.2004, pârâta fost angajata societății reclamante, în funcția de inspector asigurare, sarcinile sale de serviciu fiind prevăzute în fișa postului deținut, astfel după cum s- prevăzut la cap.IV din contractul de muncă intervenit între părțile procesuale ( 154-157).
Prin cererea dedusă judecății, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 7392 lei, reprezentând primele de asigurare încasate de agentul, pe care le- primit de la acesta, fără le depune la casieria unității și în despăgubirile achitate în contul acestor prime, pentru riscurile asigurate produse.
Însă, din analiza contractului individual de muncă al pârâtei, precum și obligațiilor sale de serviciu, prevăzute în fișa postului ocupat, rezultă că aceasta nu avut atribuții în ceea ce privește gestionarea primelor de asigurare, mai exact în domeniul încasării sau decontării, depunerii acestor prime, agenții de asigurări fiind persoanele obligate să încaseze și să deconteze primele de asigurare încasate la casieria unității sau în conturile bancare ale societății asiguratoare și nu inspectorii de asigurare ( 19).
În speță, în conformitate cu clauzele contractuale prevăzute la art.7 din contractul de agent nr.187 din 05 februarie 2002, agentul de asigurări era obligat să deconteze primele încasate în modalitatea prevăzută în acest contract.
Așadar, tribunalul a concluzionat că nu există fapta ilicită a pârâtei generatoare de prejudicii.
Drept urmare, s- apreciat că în cauză, unitatea reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii, cumulative, condițiilor impuse de art.270 din Codul Muncii pentru stabilirea în sarcina pârâtei răspunderii patrimoniale.
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul textelor de lege invocate, tribunalul a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Asigurare Reasigurare - Sucursala N, care a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. Civilă.
În fapt, recurenta a arătat că în mod eronat instanța de fond a reținut că acțiunea este nefondată cu privire la drepturile bănești pretinse pentru că, în speță, nu există fapta ilicită generatoare de prejudicii.
Recurenta susține că nu au fost verificate toate înscrisurile doveditoare din care rezultă clar că pârâta avea sarcina de serviciu de îndruma și controla activitatea lucrătorilor din sectorul de activitate repartizat, iar ca responsabilitate imediată era de a lua măsurile de înlăturare a problemelor constatate.
Instanța de fond nu a coroborat toate înscrisurile depuse la dosar și a nesocotit caracterul ilicit al faptei pârâtei de a ridica aproape zilnic sumele încasate de un agent de asigurări, sume pe care nu le-a depus la caseria societății.
Edificator, arată recurenta, este înscrisul respectiv declarația dată de intimata pârâtă, prin care se recunoaște că a sustras anumite sume, pe care nu le poate preciza și că de acest lucru nu știa nimeni din cadrul societății.
Recurenta arată că sunt dovezi suficiente din care rezultă că pârâta a profitat de funcția în care a fost numită și nu a depus sumele ridicate de la agenții de asigurări la caseria unității.
Faptul că la data de 29.06.2005 pârâta a depus la caserie suma de 21100 lei, apoi suma de 1000 lei constituie o recunoaștere a vinovăției și a prejudiciului creat societății.
Pentru susținerea recursului, recurenta a depus acte, respectiv: extras de pe Regulamentul de ordine interioară precum și copie de pe contractul de agent încheiat cu numitul .
Curtea, examinând hotărârea recurată, în raport de criticile aduse de recurentă, din oficiu în condițiile art. 3041Cod procedură Civilă precum și în temeiul dispozițiilor legale în materie de răspundere materială a salariatului constată recursul nefondat.
Temeiul răspunderii patrimoniale a salariatului față de angajator este art. 270 Codul muncii, potrivit căruia pentru angajarea răspunderii materiale a salariatului trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- persoana care a produs prejudiciul să aibă calitatea de salariat al angajatorului păgubit;
- fapta ilicită a salariatului să fie săvârșită în legătură cu munca sa;
- prin fapta ilicită și personală, salariatul să fi produs un prejudiciu material angajatorului.
Temeinic și legal a reținut tribunalul că fapta ilicită ce se impută de recurentă pârâtei nu a fost săvârșită în legătură cu munca sa, întrucât aceasta, potrivit contractului individual de muncă precum și a obligațiilor sale de serviciu prevăzute în fișa postului, nu avea atribuții de asigurări, sarcină ce revenea agentului de asigurări.
Art. 270 Codul muncii impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor ce se cer pentru angajarea răspunderii materiale a salariatului față de angajator, cerință ce s-a constatat a fi neîndeplinită, și, în consecință, nu poate fi reținută pe acest temei de drept, răspunderea materială a intimatei-pârâte pentru prejudiciul pretins de recurenta-reclamantă.
Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă cu referire la art. 270 Codul muncii, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de reclamanta - P împotriva sentinței civile nr. 870/5.12.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
red.sent. /
red.dec. /05.01.
tehnored./4 ex./06.01.
Președinte:Camelia Liliana ViziteuJudecători:Camelia Liliana Viziteu, Sorina Romașcanu Doru
