Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 154/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 154
Ședința publică din 28 ianuarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta " REȘIȚA" împotriva sentinței civile nr. 1292/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal s-a prezentat reclamantul personal, iar pentru pârâta recurentă, consilier juridic.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul recurentei depune la dosar împuternicirea de reprezentare în instanță, precum și un calcul propriu al diferențelor salariale al reclamantului, ce a fost semnat și de biroul de specialitate și din care un exemplar s-a comunicat intimatului.
Nefiind alte cereri de formulat s-au excepții de invocat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente a solicitat admiterea recursului și în principal casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului. Arată că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului, instanța neavând în vedere decât expertiza contabilă efectuată în cauză, dar cu care unitatea pârâtă nu a fost de acord, deoarece expertul, la întocmirea lucrării nu a avut în vedere toate actele depuse, că în opinia lor a fost părtinitor, cu atât mai mult cu cât acesta a făcut parte din cadrul Consiliului de Administrație și că, deși au solicitat completarea probatoriului prin efectuarea unei noi expertize sau contraexpertize, instanța în mod nejustificat le-a respins această cerere. Pe de altă parte, a fost aplicată și interpretată greșit legea, deoarece nu s-au avut în vedere dispozițiile imperative ale OUG95/2002 privind industria de armament, care prevăd că pe perioada cât angajații nu desfășoară activități din lipsă de comenzi sau contracte, aceștia sunt plătiți cu 75 % din salariul de bază, conform art.101din acest act normativ și nu conform Codului muncii sau Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. De asemenea, cere a se avea în vedere că actul normativ menționat nu face referire la vreun spor.
Reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Arată că el executa funcția de ofițer de serviciu cu caracter permanent conform fișei postului, că lucra 24 de ore, iar pe timp de noapte trebuia să lucreze 8 ore, astfel, câtă vreme a lucrat efectiv, unitatea trebuia să-i plătească toate sporurile. Contestă și modalitatea de calcul a drepturilor cuvenite care greșit au fost calculate de la suma de 745 lei în loc de 832 lei. Susține că societatea recurentă nu a procedat corect față de el pe de o parte, iar pe de altă parte mai încearcă și tergiversarea soluționării cauzei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C-S sub nr- și precizată ulterior reclamantul a chemat în judecată, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante, respectiv plata integrală a salariului tarifar de încadrare așa cum rezultă din contractul individual de muncă, reactualizat anula, inclusiv sporul de vechime, în procent de 25 % din salariul tarifar de încadrare, aferent perioadei 15.10.2004 - 15.10.2007, obligarea pârâtei la plata către reclamant a orelor suplimentare efectuate în perioada 15.10.2004- 15.10.2007 (respectiv orele suplimentare peste programul normal de lucru de 8 ore) conform dispozițiilor art.119 alin.2 Codul Muncii: obligarea pârâtei la plata sporului de noapte de 25 % din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată în perioada 15.10.2004 - 15.10.2007, conform disp.art.123 lit.b Codul muncii și art.40 alin.3 lit.e din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006 și a sporului de fidelitate de 10 % din salariul tarifar de încadrare pentru aceeași perioadă; obligarea pârâtei la plata îndemnizației concediului de odihnă neefectuat, indemnizație egală cu salariul de bază pe anul 2004 - 2007, în temeiul disp.art.141 alin.4 Codul Muncii, coroborat cu art.145 alin.1 Codul Muncii; obligarea pârâtei la plata integrală a orelor lucrate în zilele de repaus - sâmbăta și duminica - conform prevederilor art. 110 alin.1 și art.132 Codul muncii în perioada 15.10.2004 - 15.10.2007 și a orelor lucrate în zilele - sărbători legale - potrivit prev.art.134 rap. la art.137 Codul Muncii pentru perioada mai sus menționată; obligarea pârâtei la plata și virarea tuturor contribuțiilor și impozitelor aflate în sarcina sa, contribuții și impozite reținute din drepturile salariale de către angajator, conform disp.art.40 lit. Codul Muncii; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.
În motivarea cererii sale, reclamantul a învederat instanței faptul că a fost angajatul societății pârâte, în calitate de tehnician și ofițer de serviciu, în perioada 1980 - 2007.
Pe perioada 15.10.2004 - 15.10.2007 pârâta nu i-a calculat și plătit în mod corect drepturile salariale cuvenite ținând cont de faptul că a lucrat în zile de sărbători legale, în schimbul de noapte, în zile de sâmbăta și duminica.
Pârâta a depus întâmpinare în cauză prin care solicită respingerea acțiunii reclamantului ca fiind nefondată arătând în acest sens că acesta a fost remunerat conform legislației specifice în domeniu, respectiv OUG95/2002 și Contractul Colectiv de muncă pe unitate 2005 - 2007, atât cu privire la drepturile salariale cât și cu privire la veniturile suplimentare aferente acestor drepturi.
Prin întâmpinare, pârâta Reșița filială a Reșița, solicitând, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca tardiv introdusă pentru perioada 01.12.1990 - 31.08.2004, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată pentru perioada septembrie 2004 - septembrie 2007.
În ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii pentru perioada 01.12.1990 - 31.08.2004, a arătat că în conformitate cu art.3 coroborat cu art.1 și 7 din decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, art.283 alin.1 din Codul muncii, acțiunile în pretenții (de creanță ) se prescriu în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune. În speță, contestatorul nu a formulat acțiunea în termenul general de prescripție, astfel că acțiunea a fost tardiv introdusă.
Totodată, a solicitat, potrivit principiului "accesorium sequitur principalem" și respingerea capătului de cerere privind actualizarea valorii la zi pentru aceeași perioadă, respectiv 01.12.1990 - 31.08.2004.
Cu privire la fondul cauzei, arată că, în conformitate cu dispozițiile art.10 alin.(1) din OUG95/2002, modificată, privind industria de apărare, în perioada în care salariații încadrați cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată la agenții economici din industria de apărare nu desfășoară activitate de bază din lipsă de comenzi sau de contracte vor efectua activități de întreținere, conservare, reparații, pază, activități administrative și alte activități specifice, iar în conformitate cu art.143 (1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de societate, valabil pe anii 2005-2007, "în situația în care conducerea societății nu poate asigura condițiile necesare realizării sarcinilor de serviciu vor plăti salariaților o indemnizație e nu poate fi mai mică de 75 % din salariul de bază, corespunzător locului de muncă ocupat, cu respectarea legislației specifice industriei de apărare. Pe durata întreruperii activității salariații se vor afla la dispoziția angajatorului, executând lucrări specifice prevăzute în legislația în vigoare sau în procesul tehnologic ". Față de aceste reglementări, au întocmit situația câștigurilor contestatorului pe perioada de 3 ani și o lună, respectiv luna septembrie 2004 - septembrie 2007, din analiza căreia rezultă că salariatul a primit un venit brut mult mai mare decât 75 % din salariul de bază, astfel, diferența dintre procentajul de 75 % din salariul de bază și venitul brut al contestatorului o constituie veniturile suplimentare.
Prin sentința civilă nr. 1292 din 17.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Reșița, fiind obligată pârâta să-i plătească reclamantului diferențele dintre sporul de vechime de 25 % din salariul tarifar de încadrare, sporul de fidelitate de 10 % din salariul tarifar de încadrare și îndemnizația pentru concediu de odihnă neefectuat plătite reclamantului și cele cuvenite acestuia, pentru activitatea efectuată în perioada 15.10.2004 - 15.10.2007, diferențe care, reactualizate, sunt în sumă de 11.686,95 lei.
A respins restul pretențiilor formulate de către reclamant și a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 1095 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajat al societății pârâte, în perioada 25.03.1980 - 03.11.2007.
În perioada 15.10.2004 - 15.10.2007 societatea s-a aflat sub incidența prevederilor nr.OUG95/2002 privind industria de apărare, modificată și completată cu nr.OUG22/2006.
De asemenea, pentru perioada respectivă, s-a încheiat Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la Direcția C-S sub nr.2907/30.09.2007, contract care prevede plata salariului tarifar de încadrare și a unor sporuri (spor vechime și fidelitate), a unei îndemnizații de concediu precum și plata orelor suplimentare și a celor efectuate noaptea.
Toate aceste drepturi salariale se plătesc în funcție de timpul efectiv lucrat și munca efectiv prestată.
Instanța a mai reținut că, deoarece activitatea de producție a societății este integral în domeniul industriei de apărare, reclamantul a beneficiat, pe perioada în discuție, de prevederile nr.OUG95/2002, angajatorul plătindu-i acestuia salariul cuvenit pentru munca prestată.
Pentru perioadele când angajatorul nu a avut contracte și comenzi,reclamantul a beneficiat integral de plățile prevăzute de nr.OUG95/2002.
De asemenea, din verificarea documentelor întocmite de către angajator, expertul contabil a constatat că, pentru timpul suplimentar lucrat, reclamantului i-au fost plătite drepturile salariale cuvenite.
Aceeași este și situația sporului cuvenit pentru munca prestată de către reclamant în timpul nopții, spor care a fost plătit integral de către societatea pârâtă, iar pentru perioadele în care nu s-a desfășurat activitate din lipsă de comenzi nu a existat nici posibilitatea muncii în timpul nopții.
În cursul verificărilor făcute, expertul nu a identificat ore muncite de către reclamant în perioada 2004 - 2007, în zilele de repaus săptămânal și nici în zilele de sărbători legale.
De asemenea, expertul contabil a constatat că pârâta și-a plătit la timp toate obligațiile față de bugetele statului, respectiv toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa precum și pe cele reținute de la salariați.
Alta este situația sporului de vechime în procent de 25 % din salariul tarifar de încadrare, a sporului de fidelitate de 10 % din salariul tarifar de încadrare și a îndemnizației pentru concediu de odihnă neefectuat, cuvenite reclamantului pentru perioada 15.10.2004 - 15.10.2007.
În cazul acestor drepturi salariale, expertul contabil a identificat existența unor diferențe între sumele plătite de către pârâta reclamantului și cele cuvenite acestuia, diferențe cuantificate în cuprinsul expertizei contabile (filele 56- 66 dosar).
Față de aceste considerente instanța a admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta
În baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile art.276 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantului J din cheltuielile de judecată efectuate de către aceasta, respectiv suma de 1095 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
Invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta a susținut căs -au încălcat prevederile Convenției Europene privitoare la bugetul de apărare și la un proces echitabil prin respingerea cererii privind efectuarea unei contraexpertize.
S-a mai invocat incompatibilitatea expertului care a îndeplinit funcția de cenzor al pârâtei în perioada 2003 - 2007 și a fost și membru al Consiliului de Administrație al acesteia.
S-a invocat de către pârâtă că s-au încălcat prevederile imperative ale OUG95/2002, privind industria de armament - art.101, care au caracter special în raport de prevederile Codului muncii, astfel că se puteau acorda numai drepturile prevăzute de aceasta nu și drepturile salariale prevăzute de Codul muncii și Contractul colectiv de muncă.
Întrucât drepturile prevăzute de art.101din nr.OUG 95/2002 au fost acordate corect și integral, în mod nelegal, a susținut recurenta, a fost admisă acțiunea.
Reclamantul intimat nu a depus întâmpinare.
Examinând cauza sub toate aspectele, conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că nu există motive pentru casarea sentinței, dar se impune modificarea ei, recursul fiind fondat pentru următoarele considerente:
Art.52 din Codul muncii, prevede situațiile în care contractul de muncă individual poate fi suspendat din inițiativa angajatorului, iar lit.d are în vedere suspendarea în cazul întreruperii temporare a activității fără încetarea raportului de muncă în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;
Art.53 Codul muncii, prevede că pe durata întreruperii temporare a activității angajatorului, salariații beneficiază de o indemnizație, plătită din fondul de salarii ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, iar potrivit alin.2 al acestui articol, pe durata întreruperii temporare, salariații se află la dispoziția angajatorului, acesta având posibilitatea să dispună reînceperea activității.
OUG nr. 95/2002 reglementează întreruperea activității în unitățile din industria destinată apărării naționale pentru lipsă de comenzi și acest act normativ are caracter de lege specială și derogă de la prevederile Codului muncii.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate al pârâtei, prin art.143 alin.2, reglementează plata unei indemnizații în cazul întreruperii activității, conform art.53 din Codul muncii, dar în același timp în finalul acestui articol se prevede " respectarea legislației specifice industriei de apărare ".
Prin urmare și Contractul colectiv de muncă la nivelul Reșița face trimitere la dispozițiile legii speciale, respectiv ale nr.OUG 95/2002, HG1597/2002 și HG272/2006 ( emisă în baza art.11 din ordonanță ) și care sunt incidente în speță.
Potrivit dispozițiilor art.10 alin.2 din OUG95/2002, art.15 alin.2 din HG1597/2002, fondul de salarii se determină luându-se în calcul 75% din ultimul salariu mediu brut pe economie, comunicat de Institutul Național de Statistică, la care se adaugă contribuția datorată de angajatori, iar drepturile salariale și personalul prevăzute în anexa la hotărâre, include și indemnizațiile de concediu de odihnă de incapacitate temporară de muncă, precum și drepturile aferente preavizelor acordate potrivit legii.
Potrivit acestor acte normative cu caracter special, pe perioada întreruperii activității pentru lipsă de comenzi, salariații beneficiază numai indemnizațiile prevăzute de acestea nu și de sporurile prevăzute de Codul muncii și Contractul colectiv de muncă, care se acordă numai pe perioada când activitatea se desfășoară în condiții normale.
Prin raportul de expertiză se constată că pârâta a achitat drepturile cuvenite în baza art. OUG95/2002 în mod corect pe perioada întreruperii activității, dar în același timp face aprecieri cu privire la acordarea sporurilor de vechime și de fidelitate și a indemnizației de concediu, susținând că acestea se cuvin reclamantului conform contractului colectiv de muncă și pe perioada supusă incidenței acestei ordonanțe.
Interpretarea legii și a clauzelor contractului colectiv de muncă, nu este atributul expertului contabil ci al instanței, dar instanța de fond a preluat concluziile expertului fără a mai examina dacă aceste sporuri se cuvin reclamantului în raport de dispozițiile legii speciale.
Ori, potrivit acestor dispoziții legale, pe perioada suspendării contractelor individuale de muncă, urmare a întreruperii activității unității din lipsă de comenzi, se acordă numai indemnizația nu și celelalte drepturi.
Și dispozițiile art.53 alin.1 Codul muncii sunt în același sens cu dispozițiile speciale și fac referire la "indemnizație" și nu la drepturi salariale, acestea neacordându-se în condițiile suspendării contractului individual de muncă, iar acordarea unei indemnizații este o măsură de protecție socială în acord cu prevederile constituționale ( art.1 alin.3, art.41 alin.2 și art.47 alin.1 din Constituție ) și cu prevederile Convenției Organizației Internaționale a nr. 168/1988.
Din înscrisurile și situațiile depuse pe pârâtă la dosar, rezultă că reclamantul a beneficiat de sporurile cuvenite pentru intervalele de timp în care activitatea nu a fost întreruptă și același aspect rezultă și din concluziile raportului de expertiză care constată plata drepturilor salariale și a sporurilor (răspunsul la obiectivul nr.1).
Față de cele de mai sus, se constată că instanța de fond a înlăturat în mod greșit apărările pârâtei și a admis acțiunea printr-o interpretare eronată a prevederilor legale arătate anterior, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și modificată sentința în sensul respingerii acțiunii.
Nu subzistă motivele de casare invocate, întrucât prin contraexpertiza solicitată, pârâta tinde ca expertul să facă interpretarea actelor normative, ori aceasta este atribuția instanței de judecată și în raport de cele reținute, susținerile de fond ale pârâtei fiind însușite de instanța de recurs, nu se mai pune problema încălcării dreptului la apărare.
Nici motivele de recurs privitoare la nulitatea sentinței ca o consecință incompatibilității expertului nu sunt fondate, deoarece pârâta a invocat acest aspect doar în recurs, ori, potrivit art.29 Cod procedură civilă, propunerea de recuzare se face înainte de începerea oricărei dezbateri
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta " REȘIȚA" împotriva sentinței civile nr. 1292/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea reclamantului.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red./27.02.2009
Thred./27.02.2009
Ex.2
Prima inst. - și - Tribunalul C-
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
