Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 158/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 158/A/2009

Ședința publică de la 23 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Mărginean

JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară vicepreședinte

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de către reclamantul - -actualmente decedat, împotriva sentinței civile nr.1239/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr- având ca obiect obligația de a face, în contradictoriu cu pârâta intimată PRIMĂRIA MUNICIPIULUI M - PRIN PRIMAR.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul a fost repus pe rol la referatul întocmit de Serviciul Arhivă, pentru verificarea perimării.

Se constată că la dosar s-au depus prin registratură note de ședință din partea pârâtei intimate, care solicită dispunerea perimării cauzei.

Având în vedere că dosarul a stat în nelucrare din vina părților mai mult de un an, instanța lasă cauza în pronunțare pe excepție.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului de față reține:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Primăria Mun. Mediaș restituirea în natură a imobilului înscris în 7735 Mediaș nr. top. 1830/2, 1831, 1832/1-casă și curte precum J din imobilul înscris în 7736 Mediaș nr. top 1830/2, 1831,1832/2- grădină în suprafață de 567.

În motivarea cererii se arată în esență că Statul Român a preluat în mod abuziv J din imobil, reclamantul având calitatea de persoană îndreptățită fiind succesorul proprietarilor tabulari.

În drept reclamantul și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile Legii 247/2005.

Prin sentința civilă nr.1239/2009, Tribunalul Sibiua respins cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Primăria municipiului Mediaș jud.Sibiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut și motivat următoarele:

Proprietari tabulari asupra imobilelor în litigiu au fost numitele și în cote egale. Porțiunea numitei s-a înscris cu titlu de moștenire în favoarea reclamantului, iar ca urmare a sistării stării de indiviziune bunul a devenit proprietatea exclusivă a numitei, care ulterior l-a înstrăinat numitului, terenul aferent casei trecând în proprietatea Statului Român potrivit 58/1974.

A rezultat așadar că bunurile au ieșit din patrimoniul reclamantului prin sistare de indiviziune anterior trecerii imobilului în proprietatea Statului Român, acesta neavând calitatea de persoană îndreptățită în înțelesul art. 4 din Legea 10/2001.

De asemenea,instanța de fond a observat că reclamantul nu a formulat notificare în termenul prevăzut de Legea 10/2001, ceea ce duce la pierderea dreptului acestuia de a solicita în justiție măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv.

echilibru " ce trebuie să existe între cerințele interesului public (care în cazul de față este acela ca acordarea de măsuri reparatorii pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv să fie realizată într-un timp determinat și după o anumită procedură) și imperativele protejării dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale este în acest caz respectat întrucât termenul pentru declanșarea procedurii de restituire a fost prelungit succesiv în final ajungându-se la o perioadă de 18 luni pentru depunerea cererilor.

Constatând că bunurile sunt în prezent proprietatea altor persoane (nechemate în judecată), instanța de fond a apreciat nu se poate pune problema restituirii în natură a lor deoarece în acest mod le-ar fi afectat dreptul de proprietate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen și nemotivat, reclamantul.

Prin încheierea de ședință din 23 mai 2008, instanța a suspendat judecarea apelului în temeiul prevederilor art.243 pct.1 Cod procedură civilă, urmare a decesului reclamantului și având în vedere că nu s-au depus la dosar certificatul de deces și certificatele de moștenitori ai acestuia.

Prealabil analizării sentinței atacate din oficiu conform prevederilor art.292 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea va examina excepția de perimare recursului de față.

Sub acest aspect se constată că potrivit art. 248 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Din modul de redactare al textului se constată că excepția de perimare este o excepție de procedură fiind în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind procedura de judecată, este determinantă întrucât scopul admiterii excepției este stingerea procesului în fraza în care se găsește și este absolută pentru că este reglementată prin norme imperative, fiind prevăzută nu numai în interesul părților ci și în interesul unei bune administrări a justiției.

În speță, părțile nu au formulat o cerere de repunere pe rol astfel că, îndeplinindu-se termenul legal de 1 an de nelucrare a cererii din vina ambelor părți, care nu au depus stăruință prin mijloace procedurale, urmează a se da eficiență sancțiunii prevăzute de legiuitor în conținutul textului de lege în discuție.

Perimarea poate fi constatată și din oficiu conform art. 252 alin 1 Cod procedură civilă, iar admiterea acesteia face inutilă examinarea criticilor aduse sentinței atacate prin apelul de față.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Constată perimat apelul declarat de către reclamantul -decedat, împotriva sentinței civile nr.1239/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil -.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 23 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

- -

Red.

Dact.2ex/11.11.2009

Jud.fond

Președinte:Daniela Mărginean
Judecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 158/2009. Curtea de Apel Alba Iulia