Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 158/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 158
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Constanța Pană C -
JUDECĂTOR 2: Mioara Iolanda Grecu
Grefier - - --
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta Direcția Silvică Târgoviște, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște, Bd. - - I nr. 68, județ D, împotriva sentinței civile nr. 305 din 19 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta - cu sediul în,-, județ P, și pârâții Ministerul Finanțelor Publice - prin, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166, județ D, Agenția Domeniilor Statului - Filiala D prin Întreprinderea de, cu sediul în Târgoviște, județ D, cauză venită spre rejudecare potrivit deciziei nr. 5948 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 15 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru azi, 22 octombrie 2009, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr.7755/2005, reclamanta - - prin reprezentanții săi legali a chemat în judecată civilă pe pârâții Localitatea prin primar, Consiliul Local prin reprezentanții săi legali și Direcția Silvică Târgoviște prin reprezentanți legali, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 627 ha teren, cunoscută sub denumirea de Muntele și.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că această suprafață de teren a fost proprietatea Fabricii de, actuala - -, fiind cumpărată în anul 1915, și preluată abuziv de Staul Român prin efectul naționalizării, reglementată de Legea 119/1948, în prezent aflându-se în posesia Direcției Silvice D și Primăriei Comunei.
A mai arătat reclamanta că Fabrica de - cumpărătoarea terenurilor, care au fost naționalizate, după acest moment, deși a devenit proprietate de stat, a existat ca persoană juridică și ca succesoare a societății naționalizate, inițial constituindu-se ca societate anonimă pe acțiuni în anul 1882 având ca obiect de activitate producția de hârtie, pastă din lemn, celuloză, saci, cartoane, etc, activitate pe care o desfășoară și în prezent.
S-a mai menționat că de la naționalizare și până în decembrie 1989, fabrica a funcționat ca întreprindere de stat, sub denumirea de Între prinderea de, iar în anul 1991, conform Legii 31/1990 și Legea nr.26/1990, a fost înregistrată și înmatriculată în registrul Comerțului P, sub denumirea de - -, preluându-se atât activul, cât și pasivul fostei societăți, în martie 2000 fiind privatizată prin metoda vânzării de acțiuni deținute de FPS, la aceeași dată schimbându-și denumirea în - -.
Prin întâmpinările depuse la dosar Primăria, Consiliul Local, și Direcția Silvică Târgoviște, au invocat excepțiile lipsei calității procesule active a reclamantei și a lipsei calității procesuale pasive a Primăriei și Consiliului Local, solicitându-se introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice.
Prin încheierea din 20 martie 2006 Tribunalul Dâmbovițaa respins excepția lipsei calității procesuale active reclamantei, admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Comunei și Consiliului Local, dispus introducerea în cauză Ministerului Finanțelor Publice și citarea Statului Român prin acest Minister și s-a dispus de asemenea efectuarea unei expertize topometrice, care să identifice terenurile revendicate.
Ulterior la 22 ianuarie 2007 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâta Agenției Domeniului Statului - Filiala D prin Întreprinderea de D, care deține o parte din terenul revendicat.
După administrarea probatoriilor cu acte și expertiză Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința civilă nr.305/19.03.2007 prin care admițând acțiunea obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 627 ha teren, cunoscută sub denumirea de și, din care 471,80 ha pădure și 155,20 ha pășune, aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului, filiala D, prin Întreprinderea de D, terenuri situate pe raza comunei, județ
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că Fabrica de a fost înființată în anul 1982, ca societate anonimă pe acțiuni sub denumirea de Fabrica de și avut ca obiect producția de hârtie de tot felul, pastă din lemn, celuloză, etc. aceeași activitate ca și în prezent prin înmatriculare a societății având loc în anul 1931 când s-a adoptat prima reglementare a constituirii Camerei de Comerț și Registrul de Comerț. S-a reținut că urmare naționalizării, fabrica nu a fost desființată ca persoană juridică, ci doar etatizată, din cuprinsul Legii 119/1948 rezultând că naționalizarea nu desființează societățile, ci schimbă doar proprietarul cu statul Rămân, ele continuând activitatea astfel că statul a preluat prin naționalizare atât activul, cât și pasivul societății, inclusiv terenul revendicat prin acțiunea de față.
Tribunalul a reținut că după naționalizare fabrica sa numit Întreprinderea de, iar prin HG nr. 1176/1990 se transformă Întreprinderea de Stat în societate comercială, iar în 1991 fost înregistrată și înmatriculată în Registrul Comerțului P, sub denumirea de - -, în martie 2000, societatea privatizându-se și primind denumirea de -, fără a se modificat persoana juridică care rămas titulara de drepturi și obligații și cu patrimoniul înregistrat, ci doar structura acționariatului și denumirea, reclamanta având astfel calitate procesuală activă în cauză.
S-a apreciat admisibilă acțiunea în revendicare, o astfel de cerere putând fi formulată de reclamantă, urmată aplicării OG nr.184/2002, care modifică Legea 10/2001, care arată în articolul 2 că, în situația societăților ale căror imobile au fost preluate abuziv de stat în anul 1948 prin Legea 119/1948 și care în acest moment sunt privatizate, procedura administrativă impusă de Legea 10/2001 nu este obligatorie, repararea abuzului urmând a se face pa calea acțiunii de revendicare, care în speță este întemeiată.
Împotriva susmenționatei sentințe a declarat apel în termen legal Regia națională Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Târgoviște care a susținut că este nelegală și netemeinică, întrucât în cauză nu s-a dovedit că există identitate între fabrica de, și - -, actuala societate având o altă structură, atât sub aspectul patrimoniului, cât și al membrilor, că terenul revendicat prin acțiune este proprietatea statului Român, fiind înscris în Amenajamentul Silvic, ce constituie bază a cadastrului forestier, că face parte din Fondul Forestier Național ce constituie proprietate publică a statului, având regimul juridic reglementat de Legea 18/1991, că în aceste condiții acțiunea în revendicare îndreptată împotriva statului este inadmisibilă, reclamanta neavând nici posesia, nici proprietatea terenului, ea neavând în patrimoniul său dreptul de proprietate care să-i permită să acceadă la acțiunea în revendicare.
Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia nr. 373 din 25 septembrie 2007 Admite apelul formulat de pârâtul Direcția Silvică Târgoviște, împotriva sentinței civile nr. 305 din 19 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta - și pârâții Ministerul Finanțelor Publice - prin D, Agenția Domeniilor Statului - Filiala D prin Întreprinderea de D, a schimbat în tot sentința apelată și pe fond a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel Curtea a constatat că din actele depuse la dosar rezultă că inițial a luat ființă Societatea pe acțiuni cu denumirea Fabrica de având ca obiect de activitate producția de hârtie, pastă din lemn celuloză, etc. prima înmatriculare a acesteia având loc în 1931.
În baza Legii 119/1948 această fabrică a fost trecută în proprietatea statului ca efect a naționalizării purtând denumirea de Întreprinderea de și continuând să își mențină obiectul de activitate.
În 1991 această fabrică proprietate de stat a fost înregistrată și înmatriculată în Registrul Comerțului P, sub denumirea - -, când s-a transformat din întreprinderea de stat în societate comercială, ulterior în martie 2000 fiind privatizată și primind denumirea de - -, cu același obiect de activitate.
Din această cronologie a evenimentelor a rezultat că actuala reclamantă nu este continuatoarea fabricii inițiale de hârtie C& S, ea având o altă structură decât fabrica inițială, nu numai sub aspectul membrilor, cât și sub aspectul patrimoniului.
Ceea ce s- dovedit că s-a continuat a fost numai obiectul de activitate, pentru că într-adevăr s-a continuat producerea de hârtie, celuloză, pastă, etc, reclamanta nefăcând dovada că este succesoarea fabricii inițiale, respectiv că are aceeași componență, același patrimoniu, în condițiile în care a devenit societate comercială prin privatizarea întreprinderii de stat.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că, instanța de fond nu a avut în vedere că, chiar reclamanta deși a recunoscut că nu-i sunt aplicabile prevederile Legii 10/2001, a formulat acțiunea în revendicare de față care este îndreptată împotriva statului Român, pentru că terenurile solicitate prin acțiune fac parte din Domeniul Public al Statului, constituind Fondul Forestier Național.
Dacă s-ar fi observat acest lucru de instanța de fond, soluția ar fi fost aceea de respingere acțiunii în revendicare promovată împotriva Statului pentru terenuri ce aparțin Domeniului Public al acestuia.
Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de APEL PLOIEȘTIa declarat recurs reclamanta - - invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 din Codul d e Procedură civilă și arătând că decizia este nelegală pentru că, deși a respins acțiunea ca nefondată, motivarea hotărârii denotă că cererea a fost respinsă pe două excepții și anume lipsa calității procesuale active și inadmisibilitatea acțiunii.
A mai arătat recurenta că hotărârii îi lipsește motivarea în fapt și în drept pentru că, deși instanța nu precizează de ce trebuie respinsă acțiunea în revendicare, folosește impropriu termenul "nefondat".
De asemenea, recurenta a arătat că instanța de apel a constatat în mod greșit că reclamanta nu este continuatoarea fabricii inițiale, deoarece din probele administrate în cauză a rezultat identitatea societății înființate în anul 1990 cu întreprinderea de stat și cu cea naționalizată.
Înalta Curte de Casație și justiție prin decizia nr. 5948 din 16 octombrie 2008 admis recursul declarat de reclamanta - - împotriva deciziei nr. 373 din 25 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI și a trimis cauza spre rejudecare.
Analiza instanței de recurs, prin raportare la criticile formulate de recurentă, privește două aspecte.
Astfel, referitor la faptul că bunurile care fac parte din domeniul public nu pot constitui obiectul unei acțiuni în revendicare, a constatat că, potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, în sensul că nu pot fi înstrăinate, nu pot fi supuse executării silite și nu pot fi dobândite ca efect al prescripției achizitive sau prin efectul posesiei de bună credință.
Admisibilitatea acțiunii în revendicare a acestor bunuri este stabilită de art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, care dispune că bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Astfel, apartenența unui bun la domeniul public nu este de natură a atrage, în sine respingerea acțiunii ca inadmisibilă, astfel cum s-a reținut prin decizia atacată.
S-a invocat de instanța de recurs decizia Curții Constituționale nr. 143 publicată în Monitorul oficial nr. 476 din 3 iulie 2003, prin care s-a constatat că art. 11 din Legea nr. 213/1998 nu restrânge dreptul la intentarea unei acțiuni în revendicare ci statuează asupra regimului proprietății statului privind bunurile ce fac obiectul domeniului public, odată ce acestea au fost astfel declarate și încadrate.
Instanța de recurs a apreciat că este nelegală și reținerea de către instanța de apel că reclamanta nu a făcut dovada că este continuatoarea societății naționalizate în anul 1948, excluzând calitatea acesteia de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Se arată în considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție că societățile comerciale privatizate nu au calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii 10/2001, nu exclude însă, dreptul acestora de a formula acțiune în revendicare, iar în ipoteza preluării bunurilor de către stat prin naționalizare, calitatea procesuală a reclamantei, nu este condiționată de existența "aceluiași patrimoniu", deoarece bunurile respective au fost scoase din patrimoniul acesteia prin trecerea lor în proprietatea statului.
În prezenta cauză, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, Fabrica de, care a avut în proprietate terenul, a fost etatizată, neexistând dovezi că această persoană juridică a fost desființată. Ea a continuat să funcționeze având același obiect de activitate, fiind transformată în societate comercială, așa cum s-a reținut prin sentința primei instanțe și apoi privatizată.
A considerat instanța de recurs că era necesar să se verifice dacă, la data naționalizării, imobilele solicitate mai existau în patrimoniul fabricii inițiale și dacă acestea au fost evidențiate în bilanțul încheiat în vederea predării către noua conducere, desemnată în urma naționalizării, având în vedere că actul inițial de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu mult timp înaintea naționalizării, la 16 aprilie 1936.
Dosarul casat a fost trimis pentru rejudecare la Curtea de APEL PLOIEȘTI, unde pe linia deciziei de casare s-au administrat probe cu înscrisuri pentru a se lămuri aspectele reținute în considerentele deciziei.
Curtea, examinând sentința apelată prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la critica potrivit căreia nu există identitate între "Fabrica de " și - "" -, aceasta din urmă nu ar fi continuatoarea fabricii de hârtie naționalizată în 1948, având o altă structură sub aspectul patrimoniului și membrilor, aceasta este nefondată.
Acest aspect a fost tranșat irevocabil prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a arătat că "criteriile în raport de care instanța de apel a reținut că reclamanta nu este continuatoarea fabricii inițiale (același patrimoniu și aceeași componență a membrilor) exclud calitatea acesteia de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Faptul că față de aceste condiții societățile comerciale privatizate nu au calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, nu exclude însăși dreptul acestora de a formula acțiune în revendicare, iar în ipoteza preluării bunurilor de către stat prin naționalizare, calitatea procesuală a reclamantei nu este condiționată de existența aceluiași patrimoniu, deoarece bunurile respective au fost scoase din patrimoniul acesteia prin trecerea lor în proprietatea statului.
Acțiunea în revendicare presupune ca titularul cererii să fie fostul proprietar sau succesorul acestuia, iar în prezenta cauză, potrivit înscrisurilor depuse la dosar Fabrica de, care a avut în proprietate terenul, a fost etatizată, neexistând dovezi că această persoană juridică a fost desființată.
Ea a continuat să funcționeze având același obiect de activitate, fiind transformată în societate comercială așa cum s-a reținut prin sentința primei instanțe și apoi privatizată".
Prin urmare, cu ocazia privatizării din luna martie 2000, - -, noua societate nu s-a modificat ca persoană juridică, ea a rămas titulara de drepturi și obligații și cu patrimoniul înregistrat, ci doar diminuarea și structura acționariatului.
Referitor la susținerile potrivit cărora acțiunea în revendicare nu trebuie admisă, deoarece terenul face parte din fondul forestier național fiind proprietate publică a statului și este inalienabil, insesizabil și nu se poate restitui și acestea sunt nefondate, deoarece:
Potrivit dispozițiilor art.6 din Legea nr. 213/1998 "bunurile preluate de stat, pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație".
Rezultă așadar, că și atunci când este vorba de terenuri aflate în domeniul public, în situația în care au fost preluate în mod abuziv și fără titlu valabil, inclusiv cu vicierea consimțământului de către stat, pot forma obiectul unei acțiuni în revendicare de drept comun.
Din actele dosarului, rezultă că terenul în litigiu a fost cumpărat de către persoana juridică "Fabrica de " anterior anului 1948 și că făcea parte din patrimoniul acesteia în momentul naționalizării (filele 25-48 dosar apel).
Preluarea de către stat, prin Legea nr. -, s-a făcut fără respectarea procedurii prevăzută chiar în respectivul act normativ, făcându-se printr-o simplă măsură de fapt care este contrar legii, toate actele dosarului ducând la concluzia corectă a instanței de fond că este admisibilă acțiunea în revendicare.
Amenajamentul silvic la care se referă apelanta pârâtă, nu constituie titlu pentru stat, el fiind supus modificării în mod continuu ca urmare efectelor procedurilor de reparație în baza deciziilor de restituire, fiind obligația Direcției Silvice să efectueze modificările respective, prin corectarea limitelor domeniului public.
În ceea ce privește critica potrivit căreia reclamanta nu a dovedit că terenul în litigiu era în patrimoniul societății la naționalizare și aceasta este nefondată, deoarece cu înscrisurile depuse în fața instanței de apel (filele 25-48 dosar apel) s-a făcut dovada că în patrimoniul societății a existat terenul revendicat la momentul naționalizării.
Astfel, "Fabrica de " a cumpărat în baza actului de vânzare-cumpărare suprafața de teren revendicată, situație dovedită și prin expertiza efectuată în cauză, care a identificat acest teren și a făcut precizarea că în evidențele ocolului silvic, fabrica de hârtie figurează ca fost proprietar al acestui teren.
În mod corect instanța de fond a reținut că dovada preluării terenului de către stat este chiar deținerea lui fără nici un titlu el aflându-se în prezent în folosința statului, operând prezumția preluării fără titlu valabil, prezumție care nu a fost răsturnată.
Din cuprinsul bilanțului anexat la actul de naționalizare la 31 decembrie 1947, rezultă naționalizarea și continuitatea fabricii, el fiind menționat ca anexă la cererea de modificare efectuată la Registrul de Comerț după naționalizare (publicat în Monitorul Oficial din 25 august 1948).
În bilanțul extracontabil de la 11 iunie 1948 sunt menționate păduri proprii, iar în actele de continuitate emise de Registrul de Comerț în anii 1946, 1947, 1949 sunt descrise exploatări proprii de păduri ale fabricii, ceea ce duce la concluzia că în anul 1948 la data naționalizării exista suprafața de teren revendicată, iar ieșirea ulterioară din patrimoniu a fost abuzivă, fiind necesară o reparație, cum corect a reținut și instanța de fond.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, Curtea, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă va respinge apelul pârâtei, ca nefondat.
Se va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta Direcția Silvică Târgoviște, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște, Bd. - - I nr. 68, județ D, împotriva sentinței civile nr. 305 din 19 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta - cu sediul în,-, județ P, și pârâții Ministerul Finanțelor Publice - prin, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166, județ D, Agenția Domeniilor Statului - Filiala D prin Întreprinderea de, cu sediul în Târgoviște, județ D, cauză venită spre rejudecare potrivit deciziei nr. 5948 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
C - --- -
Grefier,
- --
red. CP
tehnored. NM
6 ex./5.11.2009
7755/2005 Trib.
Operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Constanța PanăJudecători:Constanța Pană, Mioara Iolanda Grecu
