Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 163/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 163/

Ședința publică din 25 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul civil declarat de reclamantul MUNICIPIUL P-PRIN PRIMAR, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.85 din data de 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Curtea constată că dezbaterile în fond asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 18.11.2009, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și se retrage pentru deliberare.

CURTEA:

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 30.10.2008 sub nr-, reclamantul Municipiul Pitești a chemat în judecată pe pârâta Distrigaz Sud, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 154.720,8. situat în comuna - SUD 1, județul A și să se dispună rectificarea înscrierilor în cartea funciară făcute de Distrigaz Sud

În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că prin nr.HG104/2002 s-a aprobat trecerea centralei electrice din domeniul privat al statului în domeniul public al Municipiului Pitești, iar prin încheierea din data de 28.09.2005 s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului. S-a mai arătat că, în mod nelegal, s-a dispus adjudecarea bunului în favoarea pârâtei Distrigaz, în contul creanței pe care o deține împotriva debitoarei Termoficare 2000

Prin întâmpinare, pârâta a arătat, în esență, că la data executării silite imobiliare asupra terenului în litigiu, potrivit extrasului de pe cartea funciară nr.1986 N, nr. cadastral 1155, proprietar al terenului era debitoarea Termoficare 2000

Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.7683 din 9 decembrie 2008, admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Argeș.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 18.01.2009.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.85 din 5 mai 2009, respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant.

În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut următoarele:

În cadrul acțiunii în revendicare, reclamantul are obligația să dovedească existența dreptului său de proprietate pe care îl pretinde. În lipsa acestei dovezi, pârâtul nu poate fi obligat să-și dovedească el titlul său de proprietate, deoarece legea ocrotește posesia independent de vreo dovadă a dreptului ce pretinde a se manifesta prin ea. Prin urmare, atâta timp cât reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate, acțiunea în revendicare trebuie să fie respinsă.[în același sens: Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr. 397/1971].De asemenea, potrivit art.30 alin.1 din Legea nr.7/1996, republicată, "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul", prezumându-se potrivit art.1899 alin.2 Cod civil, dobândire cu bună-credință a dreptului real înscris în cartea funciară.

S-a constatat că, deși reclamantul Municipiul Pitești a arătat că are calitatea de proprietar a suprafeței 154.720,8. situată în comuna - SUD 1, județul A, nu s-a făcut o astfel de dovadă a dreptului de proprietate.

Astfel, potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.6590/11.09.2001 (77), proprietatea asupra terenului în litigiu (172.585, 52. în fapt 154.458,04. potrivit documentației cadastrale nr.1301/31.03.2003 - 65) a aparținut inițial la

Potrivit art.1 din nr.HG104/2002, s-a dispus trecerea centralelor electrice de termoficare din Pitești din domeniul privat al statului în domeniul public al municipiului Pitești.

Așadar, prin dispoziția legală menționată s-a dispus doar asupra transferului dreptului de proprietate asupra centralelor electrice de termoficare (privite ca și construcții), nedispunându-se un transfer al dreptului de proprietate și asupra activelor aferente acestor centrale electrice de termoficare, active în care sunt incluse și activele aferente. O astfel de concluzie este dedusă din faptul că prin art.2 din nr.OUG78/2002 s-a dispus că activele și pasivele aferente centralelor termice și electrice de termoficare se preiau în evidențele contabile ale societăților comerciale înregistrate potrivit art.1, respectiv a celor înființate de către consiliile județene și locale prevăzute de lege, inclusiv de Consiliul Local al municipiului Pitești.

În concluzie, potrivit dispoziției legale menționate, transferul dreptului de proprietate asupra activelor aferente SE Pitești (prevăzută în anexa la.OUG nr.78/2002, poziția 11), inclusiv a terenului aferent, teren ce face obiectul prezentului litigiu, s-a realizat în favoarea societății comerciale ce urma a fi înființată de către Consiliul Local al municipiului Pitești, respectiv a Termoficare 2000, fiind înscris dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în favoarea Termoficare 2000 potrivit încheierii nr.10/28.10.2005, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară pentru informare (72).

Tribunalul a apreciat că împrejurarea că protocolul de predare-preluare a centralelor electrice de termoficare nr.20628/7.10.2002 (18), anexa nr.4 (36) și actului adițional nr.1 (11, dosar nr-) a prevăzut că, Consiliul Local al Municipiului Pitești a preluat în calitate de "primitor", suprafața de teren de 172.585,52. aferentă Sud 1 Pitești, cuprinsă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.6590/2001, nu este de natură a justifica apărarea reclamantului potrivit căreia a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului menționat, întrucât Consiliul Local al municipiului Pitești a încheiat acest protocol în calitate de mandatar legal al Termoficare 2000, care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului aferent centralei electrice SUD 1 Pitești, în baza art.2 din nr.OUG78/2002, în timp ce Municipiul Pitești a dobândit dreptul de proprietate doar asupra centralei electrice SUD 1 Pitești potrivit nr.HG104/2002.

Pentru considerentele menționate, având în vedere că reclamantul Municipiul Pitești nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, tribunalul, în baza art.480 cod civil raportat la art.2 din nr.OUG78/2002, a respins acțiunea în revendicare ca neîntemeiată.

De asemenea, având în vedere că potrivit art.36 din Legea nr.7/1996, republicată, rectificarea cărții funciare se poate dispune doar în situația în care prin hotărâre judecătorească se constată că înscrierea nu a fost valabilă și având în vedere că la data adjudecării bunului în litigiu calitatea de proprietar a terenului în litigiu aparținea debitoarei Termoficare 2000, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de rectificare a cărții funciare privind imobilul în litigiu.

Împotriva sentinței civile nr.85/5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, a formulat în termen apel reclamantul Municipiul Pitești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, reclamantul susține că instanța de fond a respins acțiunea, fără a ține cont de înscrisurile aflate la dosar, din care rezultă că titular al dreptului de proprietate al terenului în litigiu este Municipiul Pitești. Aceste acte sunt procesul-verbal încheiat la data de 10 octombrie 2002, cu referire la anexa nr.4 și a actului adițional nr.1 la protocolul de predare-primire nr.20268/7 octombrie 2002 și protocolului din data de 24 ianuarie 2003.

În baza acestor documente prin încheierea nr.10 din data de 28 septembrie 2005, din dosarul nr.10/2005 s-a admis cererea de intabulare formulată pentru imobilul Sud 1, dispunându-se intabularea dreptului de proprietate pentru reclamant și a dreptului de administrare pentru Termoficare 2000

În considerarea celor de mai sus, se solicită admiterea apelului și pe fond admiterea acțiunii.

Pârâta România a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.

Examinând criticile formulate se constată că nu sunt întemeiate, iar apelul nu este fondat.

Astfel, potrivit art.1169 Cod civil, cel care face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească.

Reclamantul, fiind cel care a declarat procesul, este ținut să dovedească pretenția sa, că este proprietarul acelui imobil. În favoarea reclamantului operează, o prezumție relativă de proprietate. Rezultă că în condițiile în care reclamantul nu face dovada dreptului său de proprietate ca în speța de față, acțiunea în revendicare trebuie respinsă. Este edificator în acest sens Protocolul nr.20628/7 octombrie 2002, de predare-preluare a Electrice de Termoficare Pitești Sud I, Pitești și Pitești Sud II din patrimoniul, "în administrarea" Consiliului Local al Municipiului Pitești, județul A (18, dosar fond), cât și actul adițional nr.1 (11, dosar nr-) unde s-a prevăzut că, Consiliul Local al Municipiului Pitești, a preluat în calitate de "primitor" suprafața de 172.585,52. suprafață Sud I Pitești.

Întrucât reclamantul nu a putut dovedi proprietatea asupra terenului în condițiile art.480 Cod civil, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

De aceea, în considerarea celor de mai sus, se apreciază că apelul nu este fondat și pe cale de consecință, în baza art.296 Cod procedură civilă, va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul MUNICIPIUL P - prin primar, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.85 din 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta DISTRIGAZ SUD, cu sediul în B, b-. - nr.4-6, sector 4.

Definitivă.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

4 ex./18.12.2009

Jud. fond:

Președinte:Maria Ploscă
Judecători:Maria Ploscă, Irina Tănase

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 163/2009. Curtea de Apel Pitesti