Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1669/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1669/R/2008
Ședința publică din 15 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Traian Dârjan
JUDECĂTORI: Traian Dârjan, Carmen Maria Conț Silvia
: -
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 167/A din 20 martie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect pretenții.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 8 septembrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 8973/14.XI.2007 pronunțată în Dosarul cu număr unic - al Judecătoriei Cluj -N, s-a admis în parte acțiunea reclamantului Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva pârâtei, care a fost obligată să restituie reclamantului suma de 22.903,32 lei, respingându-se petitul vizând restituirea sumei menționate, actualizată cu rata inflației.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 223/1997 a Comisiei Județene C pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, i s-au acordat pârâtei despăgubiri în cuantum de 160.444.320 lei, pentru imobilele situate în C-N- și str. - -, fostă G nr. 21. În baza ordinului de plată nr. 511/18.1998, suma menționată fiind actualizată, a ajuns în cuantum de 229.033.200 lei vechi, plătită efectiv pârâtei.
Ulterior prin decizia civilă irevocabilă nr. 162/R/2006 dată în Dosarul nr. 17.368/2005 al Curții de Apel Cluj, admițându-se recursul numiților și, s-a modificat decizia pronunțată în apel, anulându-se în final Hotărârea Comisiei Județene nr. 223/1997, pe considerentul că pârâta nefiind moștenitoarea proprietarilor tabulari ai celor două imobile, nu era îndreptățită la despăgubiri.
Întrucât titlul în baza căruia s-a făcut plata despăgubirilor, a fost anulat, s-a apreciat că pretențiile reclamantului de restituire a sumei efectiv plătite, sunt întemeiate.
Pârâta fiind însă de bună credință, la data încasării despăgubirilor, având convingerea că este moștenitoarea foștilor proprietari tabulari, s-a concluzionat că nu poate fi obligată să restituie în temeiul art. decât suma cu care s-a îmbogățit, chiar dacă însărăcirea reclamantului este mai mare.
Apelul reclamantului a fost admis prin decizia civilă nr. 167/20.III.2008 pronunțată în Dosarul nr. - al Tribunalului Cluj, fiind schimbată sentința atacată, în sensul că pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 22.903,32 lei, actualizată cu indicele inflației, începând cu data de 18.1998 și până la achitarea integrală a debitului, respingându-se ca nefondat apelul pârâtei.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că în mod corect a înlăturat prima instanță excepția nulității cererii de chemare în judecată, câtă vreme s-a indicat suma la care se solicită aplicarea indicelui inflației. Determinarea sumei exacte, fiind doar o chestiune de calcul, nu se poate pretinde că obiectul acțiunii introductive ne este indicat.
La fel de corect a fost respinsă și excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât termenul general al prescripției extinctive, nu începe să curgă din 18.1998, când dreptul reclamantului de a cere restituirea despăgubirilor nu era născut, nici de la momentul pronunțării Deciziei civile nr. 93/2001 a Curții de Apel Cluj, din același considerent.
Este de asemenea irelevantă, în privința prescripției exctinctive, data la care Statul Român a pierdut calitatea de proprietar, deoarece titularul dreptului de a cere restituirea despăgubirilor este în conformitate cu art. 13 din Legea nr. 112/1995, Ministerul Finanțelor în nume propriu și nu Statul Român.
Pe fondul cauzei înlăturându-se apărările pârâtei, deoarece temeiul plății nu este contractul, s-a apreciat că reclamantul este îndreptățit la restituirea sumei actualizate, căci din pricina procesului inflaționist, între momentul plății despăgubirii și cel al restituirii, suma nominală a suferit o puternică devalorizare, ideea actualizării creanțelor fiind de mult acceptată de legiuitor.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs în termenul legal, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului pârâtei și rejudecând anularea acțiunii introductive, iar în subsidiar respingerea ei ca fiind prescrisă.
În motivare pârâta prezintă un scurt istoric al cauzei, relevând succesiunea împrejurărilor care au condus la plata despăgubirilor, arată că a fost de bună credință, fiind convinsă atât la data formulări cereri în baza Legii nr. 112/1995, cât și la momentul plății, că ambii copii ai foștilor proprietari tabulari, sunt decedați.
Cu toate acestea prin Decizia nr. 93/2001 a Curții de Apel Cluj, fiii proprietarilor tabulari, au revendicat cu succes de la Statul Român imobilul pentru care i s-au acordat pârâtei despăgubiri, existând implicit la acea dată certitudinea că pârâta din prezenta cauză nu este îndreptățită la despăgubiri și că s-a făcut o plată nedatorată.
Dreptul reclamantului la acțiunea în repetițiune, născându-se la momentul rămânerii irevocabile a Deciziei Curții de Apel Cluj nr. 93/2001, recurenta consideră că acțiunea promovată în prezentul dosar în data de 10.VII.2007, este prescrisă.
Susținând apoi că acțiunea reclamantului nu cuprinde obiectul și valoarea lui, trebuia declarată nulă în conformitate cu dispozițiile art. 133 raportat la art. 112 Cod.pr.civ. mai ales în lipsa probei privind cuantumul devalorizării monedei naționale.
Prevalându-se apoi de calitatea sa de accipiens de bună credință, pârâta consideră că nu poate fi obligată la plata sumei actualizate, făcând trimitere în final la dispozițiile art. 969 Cod.civ. și art. 1578 Cod.civ. și la teoria impreviziunii vizând raporturile contractuale.
Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea recursului.
Curtea examinând dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul pârâtei este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Incidența disp. art. 133 Cod.pr.civ. raportat la art. 112 alin. 1 punctul 3 Cod.pr.civ.care sancționează cu nulitatea, cererea de chemare în judecată care nu cuprinde obiectul ei, este exclusă în cauză, din moment ce reclamantul prin acțiunea introductivă de instanță, a solicitat în mod expres obligarea pârâtei la plata sumei de 22.903,32 RON, actualizată cu rata inflației începând cu data de 18.1998 și până la plata efectivă și integrală a sumei.
Câtă vreme cuantumul ratei inflației, este periodic dat publicității de Institutul Național de Statistică, constituind un fapt de notorietate publică ce nu mai trebuie probat, apare cu evidență faptul că obiectul acțiunii introductive este clar determinat, indicându-se exact valoarea lui, actualizarea sumei pretinse urmând să se facă de către executorul judecătoresc, doar la momentul plății efective, în virtutea dispozițiilor art. 371 alin. 3 teza finală Cod.pr.civ.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, în mod corect au respins instanțele inferioară această excepție.
Actul în temeiul căruia s-a făcut plata despăgubirilor, respectiv Hotărârea nr. 233/15.1997 a Comisiei Județene C pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, fiind anulată doar în recurs, prin Decizia civilă nr. 162/23.2006 pronunțată în Dosarul nr. 17.368/2005 al Curții de Apel Cluj, înseamnă că dreptul la acțiunea în resciziune s-a născut doar la această dată, în virtutea efectelor produse de această anulare, constând în desființarea retroactivă a Hotărârii menționate și repunerea părților în situația anterioară.
Prin urmare, câtă vreme Hotărârea nr. 233/15.1997 a Comisiei Județene nu a fost desființată de instanță, fiind în ființă la data rămânerii irevocabile a deciziei nr. 93/18.IV.2001, prin Decizia civilă nr. 538/12.II.2002 a Curții Supreme de Justiție, este indiscutabil că nu se poate vorbi despre nașterea dreptului la acțiune a reclamantului, la data pronunțării ultimei decizii, dată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului C-
Concluzionând asupra excepției prescripției executive, Curtea apreciază că în condițiile în care dreptul la acțiunea în restituirea despăgubirilor, s-a născut doar în data de 23.I 2006, când s-a pronunțat în recurs Decizia Curții de Apel Cluj nr. 162, prin care s-a anulat actul ce a stat la baza plății despăgubirilor, acțiunea promovată în data de 10.VII.2007 de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, în nume propriu, apare ca fiind formulată înăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani.
Referitor la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, în funcție de distincția invocată de recurentă, a accipiensului de bună credință, ori de rea credință, această chestiune a fost tranșată în mod irevocabil prin aceeași Decizie civilă nr. 162/23.2006 a curții de Apel Cluj pronunțată în Dosarul 17.368/2005.
Prin această hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, s-a statuat că fiii proprietarilor tabulari și, având cetățenie străină, nu au depus cerere pentru acordarea măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 112/1995, de la beneficiul căreia au fost excluși, prin dispozițiile art. 4 din lege.
Pârâta, contând pe această excludere instituită de legiuitor, și invocând omisiunea acestora de a depune cerere pentru măsuri reparatorii, conchide că aceștia nu pot fi considerați acceptanți în termen ai moștenirii părinților lor, însă argumentul este eronat.
Raționamentul pârâtei nu poate funcționaper a contrario, în raport de artificiul legal instituit prin art. 5 alin. 4 din Legea nr. 112/1995, în legătură cu sfera imobilelor care se circumscrie obiectului legii speciale ( 8 dosar fond ).
Or, față de aceste statuări irevocabile, reproduse mai sus, care relevă cât se poate de clar reaua credință a pârâtei, contestând în acel dosar însăși calitatea de moștenitori acceptați ai fiilor proprietarilor tabulari, este evident că în prezenta cauză pârâta nu mai poate fi considerată de bună credință, sub pretextul că ar fi avut convingerea că aceștia sunt decedați.
Ca atare, în mod corect i s-a acordat reclamantului suma solicitată în cuantum de 22.903,32 lei, actualizată cu rata inflației, în acest sens fiind și dispozițiile Legii nr. nr. 10/2001 art. 11 alin. 1, art. 12 și art. 20 alin. 1, căror incidență în mod corect a fost reținută de Tribunalul.
De asemenea, nici criticile vizând raporturile contractuale existente între părți, nu pot fi primite, de vreme ce plat sumei cuvenite pentru cele două imobile s-a făcut în baza unui act administrativ, respectiv Hotărârea nr. 223/1997 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, incidența dispozițiilor art. 969, 1578 cod civil fiind exclusă.
Pe cale de consecință, Curtea față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 167/A din 20.03.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
RED.
DACT.
2 EX./25.09.2008.
JUD.FOND.,.
Președinte:Traian DârjanJudecători:Traian Dârjan, Carmen Maria Conț Silvia
