Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1696/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1696/2009-
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cigan | - - | - JUDECĂTOR 2: Felicia Toader |
- - | - JUDECĂTOR 3: Doina Măduța | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în O,-,. 9, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în O, str. -, nr. 32,. 7, județul B, împotriva deciziei civile nr. 112/A din 2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 3157 din 29 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect: revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentul reclamant -personal și reprezentanta intimatei pârâte -lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 33/19.11.2009 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și dispozițiile încheierii din data de 27 octombrie 2009, și faptul că la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 05.10.2009, din partea recurentului copia cărții funciare care cuprinde imobilul din litigiu, la data de 26.10.2009 note de ședință din partea recurentului, iar la data de 19.11.2009 întâmpinare din partea intimatei, după care:
Întrebate fiind, părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra recursului de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului recurs.
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului promovat, respectiv modificarea hotărârii de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost aceasta formulată, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta intimatei pârâte solicită respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat, menținerea deciziei recurate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă 3157 din 29.04.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul cu domiciliul procesual ales in O,-,. 10, jud. B in contradictoriu cu parata domiciliata in O, str. -, nr. 32,. 7, jud. având ca obiect revendicarea imobiliara si plata daunelor cominatorii.
S-a luat act de renunțare a reclamantului la capătul de cerere privind beneficiul nerealizat, fără cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Apartamentul nr. 7 situat in O, str. - nr. 32 constituit proprietatea numitei, antecesoarea reclamantului, astfel cum rezulta din înscrierea de sub B 19 din CF nr. 2507 O, nr. top. 2379, drept dobândit cu titlu cumpărare.
În baza Decretului nr. 712 din 1966 si a procesului verbal din data de 18.12.1969 imobilul a fost trecut in proprietatea Statului R cu titlu prescripție, dreptul de proprietate al acestuia fiind intabulat sub B 20 din coala funciara.
Pârâta a deținut imobilul cu titlu de închiriere in temeiul contractului de închiriere nr. - din data de 22.03.1996 iar ulterior apariției Legii nr. 112 din 1995 cumpărat acest imobil, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1737 din 21.04.1997 încheiat cu RAGCL B, dreptul cumpărătoarei fiind apoi intabulat in CF nr. 73588 sub B 1.
Ulterior apariției Legii nr. 10 din 2001 reclamantul a formulat o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat constatarea nulității titlului Statului și a titlului cumpărătoarei, cererea fiind respinsă prin sentința civilă nr. 2205 din 27.03.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr- ca fiind prescrisă.
Reclamantul, alături de ceilalți moștenitori ai fostei proprietare au solicitat Comisiei Municipale O pentru aplicarea Legii nr. 10 din 2001 restituirea în natură a apartamentelor închiriate și acordarea de despăgubiri pentru cele vândute din imobilul situat în O, str. - nr. 32 iar comisia a constatat calitatea de persoane îndreptățite a solicitanților și a propus restituirea în natură a apartamentelor libere și acordarea despăgubirilor pentru cele vândute - printre care și. nr. 7 - oferta acceptată inițial de către solicitanți, ulterior acestea renunțând la acordarea de despăgubiri de către Fondul proprietatea și optând pentru restituirea în natură, promovând în consecință prezenta cerere de revendicare. Din cuprinsul Referatului nr. - din 12.04.2005 emisă de Comisie mai rezultă și faptul că solicitanții nu au beneficiat de despăgubiri în baza Legii nr. 112 din 1995 sau a altor legi reparatorii iar cererea formulată de petenți în baza Legii nr. 112 din 1995 privind restituirea în natură a fost respinsă prin Hotărârea comisiei nr. 123 din 1999, aceasta hotărâre nefiind atacată în instanță.
În primul rând s-a reținut de instanță că antecesoarea reclamantului din prezenta cauză a deținut în proprietate imobilul situat în O, str. - nr. 32, deci a avut un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO. Dreptul de proprietate al acesteia era garantat prin Constituția din 1965 iar Decretul nr. 712 din 1966 în temeiul căruia imobilul a fost trecut ulterior în proprietatea Statului R, fără o justă și prealabilă despăgubire, nu este enumerat prin art. 1, al. 2 din Legea nr. 112 din 1995 ca fiind un titlu valabil în favoarea statului, contravenind astfel flagrant principiilor referitoare la dreptul de proprietate consacrat prin legea fundamentală în vigoare la acea dată.
S-a mai reținut faptul că la data la care Statul Român a vândut imobilul fostei chiriașe, pârâta din prezenta cauză, nu există în curs de soluționare vreo cerere de restituire formulată de către succesorii fostei proprietare tabulare, astfel încât buna credință a cumpărătoarei nu poate fi pusă la îndoială.
Preluarea abuzivă a imobilului de către stat îndreptățește însă fostul proprietar sau moștenitorii acestuia să solicite despăgubiri.
Art.1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la restituirea unui bun preluat în orice mod de către autoritățile statale înainte de intrarea în vigoare a convenției cu privire la statul în cauză. În măsura în care însă acesta și-a asumat o atare obligație, ea se concretizează cel puțin într-o speranță legitimă de redobândire a bunului sau a contravalorii lui rezonabile.
Protecția conferită de convenție nu poate fi, așadar, restrânsă numai la bunuri, acestea având de altfel o semnificație autonomă, distinctă de cea din dreptul intern. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Malhous versus Republica Cehă (decizia din 13.12.2000) că art. 1 din Protocolul 1 se aplică atât cu privire la bunurile actuale, cât și cu privire la valorile patrimoniale, inclusiv creanțe pe temeiul cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate de multă vreme imposibil de exercitat.
Așa fiind, calitatea de persoana îndreptățită a reclamantului combinată cu dispozițiile legale actuale conduc la concluzia că acesta deține un bun în sensul art.1 din Protocolul 1 al Convenției asupra apartamentului nr. 7, drept ce nu a fost infirmat până în prezent.
Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului apără drepturi efective, nu iluzorii, simpla recunoaștere a faptului că reclamantul deține un bun nu este suficientă pentru protecția efectivă a acestuia. Restituirea în natură a apartamentului este in afara oricărei discuții, - dat fiind buna credința a subdobânditoare cu titlu oneros, valabilitatea titlului de proprietate a acesteia nefiind infirmata de vreo instanța de judecata, urmează să se stabilească dacă reclamantul este îndreptățit la despăgubiri.
Vânzarea de către stat în favoarea chiriașei cu privire la care s-a reținut că este de bună-credință a apartamentului în litigiu combinată cu lipsa totală a oricăror despăgubiri reprezintă însă o privare de proprietate contrară prevederilor art.1 din Protocolul 1 al Convenției (cauza Străin versus România, paragrafele 39 și 59 și Porțeanu versus România, paragraful 32). Tocmai de aceea, instanța consideră că reclamantul este îndreptățit la obținerea unor despăgubiri în echivalent pentru bunul amintit.
Prin Legea nr. 10/2001 modificată succesiv și republicată au fost stabilite o serie de modalități de despăgubire a foștilor proprietari, între care și acordarea de acțiuni la fondul proprietatea. În sarcina statului există obligația pozitivă de a respecta dreptul de proprietate, simpla adoptare a unor măsuri reparatorii în concordanță cu normele internaționale nefiind suficientă dacă nu este urmată de măsuri concrete de aplicare într-un termen rezonabil astfel încât posibilitatea acordării de măsuri reparatorii să nu fie o simplă iluzie - cauza Porteanu contra României, cauza Ruxanda Ionescu contra României, cauza Lindner si Hammermazer contra României.
Statului Român la o problemă de ordin general (restituirea proprietăților confiscate în perioada 1945-1989 și reglementarea raporturilor cu foștii proprietari) a fost însă în mod excesiv întârziată. În aceste condiții, raportat la faptul că Fondul Proprietatea nu este funcțional instanța consideră că plata către reclamanți a unor despăgubiri corespunde exigențelor din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (cauza Radu versus România).
Cuantumul concret al acestor despăgubiri urma a fi stabilita in baza unei expertize judiciare de evaluare, însă deși pusa de către instanța in discuția reclamantului, acesta nu a înțeles sa formuleze o cerere subsidiara in contradictoriu cu Statul R privind acordarea despăgubirilor bănești pentru imobilul din litigiu. In consecința, nici instanța nu va putea dispune in acest sens, principiul disponibilității reclamantului cu privire la obiectul cererii de chemare in judecata si persoana părților in contradictoriu cu care înțelege sa se judece fiind unul dintre principiile care guvernează procesul civil. Reclamantul va avea insa deschisa calea unei acțiuni in justiție distincta in sensul celor de mai sus.
Față de aceste considerente de fapt și de drept instanța a respins cererea de revendicare formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta din cauza și în consecință și capătul de cerere privind daunele cominatorii.
S-a luat act de renunțare a reclamantului la cererea privind beneficiul nerealizat.
S-a luat act că în baza art. 24, lit. r din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 146/1997 prezenta cerere este scutita de taxa de timbru.
Reținând culpa procesuală a reclamantului și având în vedere că, cheltuielile de judecată avansate de către pârâtă cu titlu de onorariu avocațial nu sunt justificate prin chitanță de plată, în baza art. 274 Cod procedură civilă a respins cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel reclamantul solicitând instanței schimbarea în totalitate a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 112/A din 2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul, în contradictoriu cu intimata, împotriva sentinței civile nr. 3157 din 29.04.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost păstrată în totalitate.
Apelantul a fost obligat la cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei, în favoarea intimatei.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Tribunalul a reținut că la data la care Statul Român a vândut imobilul fostei chiriașe actualei intimate, nu există vreo cerere de restituire formulată de către succesorii fostei proprietare tabulare, astfel încât așa cum corect a reținut și primă instanță, buna credință a cumpărătoarei intimate nu poate fi pusă la îndoială.
Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice,care prevede, printre altele, că soluția dată de o manieră definitivă în orice litigiu de către instanțe să nu mai fie repusă în discuție ( împotriva României [MC] nr. 28.342/95, 61, CEDO 1999-VII).
În cauza dată instanța a constatat faptul că acțiunea reclamantului apelant prin care a solicitat constatarea nulității titlului Statului și a titlului cumpărătoarei a fost respinsă prin sentința civilă nr.2205/27.03.2007 a Judecătoriei Oradea, reclamantul renunțând ulterior la apel, astfel că titlu acesteia s-a consolidat în timp în mod valabil și va avea preferință și față de titlu fostului proprietar tabular, care este îndreptățit doar la obținerea de despăgubiri,drept recunoscut și de către autoritățile în drept a aplica Legea nr.10/2001.
Față de cele arătate tribunalul în baza art.296 Cod procedură civilă a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul în contradictoriu cu intimata împotriva sentinței civile nr. 3157 din 29.04.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost păstrată în totalitate.
În baza art.274 Cod procedură civilă a obligat apelantul aflat în culpă procesuală să plătească intimatei suma de 800 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat achitat prin chitanța nr.18/17.07.2008.
Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză reclamantul a declarat recurs, solicitând modificarea acestora, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost aceasta formulată.
În motivarea cererii sale recurentul arată că imobilul ce face obiectul litigiului a fost înstrăinat în anul 1997 cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, la trei luni de la Decretului nr. 712/1966 ca fiind abuziv. În susținerea argumentelor sale reclamantul a făcut trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 145/2004, la cauzele și Faimblat României, soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și la mai multe decizii de speță la Înalta Curte de Casație și Justiție și ale instanțelor din țară.
Prin întâmpinarea depusă intimata a solicitat respingerea recursului, subliniind faptul că motivele invocate de recurent sunt aceleași care au fost prezentate și în fața instanțelor de fond și apel, nefiind formulată nici o critică ce să poată fi încadrată în limitele impuse de art. 304 Cod procedură civilă.
Mai arată intimata că ea este titulara unui bun în sensul Protocolului nr. 1 al Convenției Europene ale Drepturilor Omului, astfel încât nu poate fi deposedată de imobil decât în cazurile expres reglementate de lege.
Cercetând actele și lucrările dosarului instanța reține că pârâta intimată este proprietară tabulară a imobilului înscris în CF nr. 73588 O, reprezentând în natură apartamentul nr. 7 din O- (fostă -), dreptul de proprietate fiind dobândit prin cumpărare în baza contractului încheiat la 21 aprilie 1997 cu
Acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului lipsit de posesia imobilului formulată împotriva posesorului neproprietar, ori, în prezenta cauză reclamantul nu poate face dovada calității de proprietar, în timp ce pârâta a făcut această dovadă prin depunerea extrasului de carte funciară.
În sistem de publicitate imobiliară bazat pe cărțile funciare, dovada dreptului de proprietate se face prin înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, ori în prezenta cauză prezumția de proprietate există în favoarea pârâtei, reclamantul nereușind să răstoarne această prezumție.
Trebuie spus că moștenitorii proprietarului de la care imobilul a fost preluat, au făcut demersuri pentru restituirea în natură a imobilului și s-au dat dispoziții de restituire a apartamentelor libere în înțelesul Legii nr. 10/2001 pentru celelalte apartamente urmând a fi achitate despăgubiri (fila 32 dosar fond).
Pe de altă parte, acțiunea prin care reclamantul a solicitat lipsirea de efecte juridice a contractului prin care pârâta a dobândit apartamentul a fost respinsă.
În aceste condiții, în mod corect au reținut instanțele că dreptul de proprietate al pârâtei asupra apartamentului din litigiu nu poate fi contestat, reclamantului urmând a-i fi achitate despăgubiri pentru acest apartament, potrivit cotei ce-i revine din masa succesorală.
Față de cele reținute, făcând aplicarea art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă recurentul va fi obligat în favoarea intimatei la 700 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în O,-,. 9, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în O, str. -, nr. 32,. 7, județul B, împotriva deciziei civile nr. 112/A din 2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători fond -
- redactat decizie - judecător - 15.12.2009
- dactilografiat grefier - 15.12.2009 - 4 ex.
-comunicat 15.12.2009 - 2 ex.
-, domiciliat în O,-,. 9, județul
-, domiciliată în O, str. -, nr. 32,. 7, județul
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Felicia Toader, Doina Măduța
