Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 173/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 173/
Ședința publică din 24 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin procuror.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamanata, domiciliată în Pitești, str. -. - ( fostă Exercițiu), -.5,.D,. 14, județul A, împotriva sentinței civile nr. 96 din 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr.- -.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul- pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR -prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE prin consilier juridic, în baza delegației depusă la dosar, lipsind apelanta- reclamantă .
Procedura, legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentanta intimatului- pârât, având cuvântul susține că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Reprezentanta intimatului- pârât, având cuvântul critică soluția instanței de fond, întrucât greșit a fost respinsă excepția invocată la 14 ianuarie 2008, privind lipsa calității procesuale active reclamantei, aceasta fiind urmare a interpretării greșite prevederilor art. 504 Cod procedură penală.
Pe fondul cauzei, consideră că instanța de judecată în mod corect a respins acțiunea formulată de reclamantă, nefiind îndeplinite cele două condiții ce trebuiau îndeplinite cumulativ potrivit art. 504 alin.1 Cod procedură penală, pentru a fi acordate despăgubirile. Pentru motivele invocate în întâmpinarea pe care a depus-o la dosar și pe care a susținut-o pe larg în ședință publică solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea soluției pronunțată de Tribunalul Argeș ca legală și temeinică.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul cu privire la excepția invocată de intimata- pârâtă, pune concluzii de admitere a acesteia, impunându-se respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Cu privire la apelul declarat de reclamant, invocă prevederile art. 296 Cod procedură civilă și pune concluzii de respingere a apelului și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 12 octombrie 2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 32.000 lei, plus dobânda legală la zi, estimată la 1000 RON, sume ce urmează a fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 lei RON cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că prin Ordinul nr.2799/C/30.09.2003, emis de Ministerul Justiției, soțul reclamantei a fost suspendat din funcția de executor judecătoresc până la data de 5 mai 2006, ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, potrivit art.246 Cod penal. În această perioadă au fost emise trei ordine de suspendare din funcție, în final toate fiind anulate de către instanța de judecată, deoarece au fost emise ilegal.
Prin sentința penală nr.1460/06.06.2004, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr.506/2004, definitivă prin deciziile nr.772/A/2004 a Tribunalului Brașov și nr.213/R/01.04.2005 a Curții de Apel Brașov, soțul reclamantei a fost achitat.
În cel de-al doilea dosar penal, prin sentința penală nr.126/23.03.2005 pronunțată de Judecătoria Balș, județul O, în dosarul nr.2932/2004, soțul reclamantei a fost condamnat la 6 luni închisoare, însă prin decizia nr.54572.11.2005 pronunțată de Tribunalul O l t, irevocabilă prin decizia nr.424/14.04.2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, soțul acesta a fost achitat.
În perioada 2003 - 2006, datorită suspendării soțului său din funcție, care în final s-a constatat a fi abuzivă, reclamanta și-a pierdut locul de muncă, întrucât îndeplinea funcția de secretar în cadrul biroului judecătoresc care a fost închis, iar veniturile pe care le realiza conform carnetului de muncă erau de 10.000.000 lei.
A mai susținut reclamanta, că în această perioadă a încercat să se angajeze, însă nu a reușit datorită imaginii negative pe care o avea soțul său, care a fost denigrat în presă, la televizor, pe internet, fiind supus oprobriului public.
De asemenea, se arată că în întreținerea soților se aflau doi copii minori care au fost lipsiți de cele necesare, reclamanta și soțul său fiind nevoiți să procedeze la vânzarea silită a bunurilor personale pentru a putea trăi.
Sub aspect material, s-a susținut că în perioada 30.09.2003-05.05.2006 reclamanta a fost lipsită de orice mijloace de subzistență, iar sub aspect moral, în aceeași perioadă a fost supusă oprobriului public, situația familiei sale fiind intens mediatizată, soțul său fiind înfățișat ca un exemplu negativ pentru justiția argeșeană, deși acesta nu se făcea vinovat de săvârșirea nici unei infracțiuni.
În privința daunelor morale s-a solicitat ca instanța să aibă în vedere consecințele negative pe plan psihic suferite de reclamantă, importanța valorilor morale lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.96 din 10 aprilie 2008 a respins cererea formulată de reclamantă, reținând următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, nr.672/P/2003, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 Cod penal.
Urmare acestei trimiteri în judecată a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr.2799/C/30.09.2003 prin care s-a dispus, prin aplicarea art.47 alin.1 și 48 din Legea nr.188/2001, suspendarea din funcție până la soluționarea procesului penal.
La data de 21 noiembrie 2003 a fost emis un nou ordin de către Ministrul Justiției, prin care s-a arătat că ordinul anterior (2799/C/2003) se modifică în sensul suspendării din funcție ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.246 Cod penal.
Prin sentința penală nr.1460/08.06.2004 s-a dispus achitarea lui în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.246 Cod penal, soluția menținută prin deciziile nr.772/A/2004 a Tribunalului Brașov și nr. 213/R/01.04.2005 a Curții de Apel Brașov.
Prin rechizitoriul nr.1306/P/2003 din 24 mai 2004 a fost pusă în mișcare acțiunea penală, fiind trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.246 Cod penal, dispunându-se scoaterea de sub urmărire a acestuia pentru infracțiunea prev. de art.246 Cod penal, urmare plângerii formulată de și pentru infracțiunile prev. de art.192, art.289, art.291 și art.250 Cod penal, urmare plângerii formulată de.
După această trimitere în judecată a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr.3155/C/24.11.2004 prin care s-a dispus suspendarea din funcție până la soluționarea procesului penal ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 Cod penal.
Prin sentința penală nr.126/23.09.1995, pronunțată de Judecătoria Balș, a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.246 Cod penal, soluția fiind însă schimbată prin decizia penală nr.454/2.11.2005 pronunțată de Tribunalul O l t, reținându-se aplicarea art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b Cod procedură penală, soluție menținută prin decizia penală nr.424/14.04.2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
Urmare acestei soluții definitive, prin Ordinul nr.1097/C/5.05.2006 emis de Ministrul Justiției, s-a dispus încetarea suspendării din funcție dispusă prin Ordinul Ministrului Justiției nr.3155/C/21.11.2004.
În paralel cu procedurile penale desfășurate împotriva soțului reclamantei, prin hotărârile nr.7240/28.09.2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.3552/2004 și nr.25/F/C/28.03.2005 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ, au fost anulate Ordinele nr.2799/C/30.09.2003, nr.3426/C/21.11.2003 și respectiv nr.3155/C/24.11.2004 emise de Ministrul Justiției.
Potrivit dispozițiilor art.504 Cod procedură penală, ersoana p. care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art.10 alin.1 lit.j ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art.10 alin.1 lit.
Așadar, eroarea judiciară avută în vedere de text vizează fie condamnarea definitivă urmată de achitarea prin hotărâre definitivă, fie privarea sau restrângerea de libertate suferită în cursul procesului penal.
Aceste ipoteze nu se regăsesc în cazul de față, având în vedere limitările textului legal, chiar după modificarea sa prin Legea nr.281/2003 și ca o consecință a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr.45/1998, în care s-a reținut că limitarea cazurilor de achitare nu este justificată, sfera acestora fiind extinsă și la alte cazuri decât cele determinate de inexistenta faptei sau de faptul că nu a fost săvârșită de către acel inculpat. Decizia Curții Constituționale nu a reținut însă în considerentele care reflectă dispozitivul, extinderea ipotezelor textului art.504 Cod procedură penală și în ceea ce privește alte situații decât privarea sau restrângerea de libertate a persoanei în cursul procesului penal.
Faptul că suspendarea executorului judecătoresc din această funcție a determinat consecințe negative asupra acestuia și a familiei sale nu poate fi tăgăduit față de probele administrate în cauză, cel puțin sub aspect moral, însa ipotezele pe care legea le reglementează prin textul special al art.504 Cod procedură penală pentru angajarea răspunderii statului, nu pot fi extinse prin analogie, câtă vreme acesta este în vigoare și nu a fost modificat sau declarat neconstituțional și sub acest aspect.
De asemenea, eroarea judiciară nu poate fi extinsă asupra aspectelor legate de actele de suspendare a căror legalitate a fost analizată și soluționată irevocabil prin hotărârile nr.7240/28.09.2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.3552/2004 și respectiv prin sentința nr.25/F/C/28.03.2005 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ. Suspendarea a fost o consecință a trimiterii în judecată, practic aceasta producând consecințele negative invocate de către reclamantă, însă cauza lor se afla în faptul trimiterii în judecată care nu se înscrie între cauzele enumerate de art.504 Cod procedură penală.
Motivele de ilegalitate reținute în privința ordinelor de suspendare nu au în vedere aplicarea art.47 din Legea nr.188/2000 în forma sa în vigoare la momentul emiterii ordinului, dimpotrivă, prin sentința nr.25/F/C/28.03.2005 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI reținându-se că această măsură a fost corect luată, ea fiind obligatorie (15 dosar).
Faptul că forma art.47 din Legea nr.188/2000 a suferit modificări, în prezent suspendarea fiind posibilă în condiții mai restrictive decât era anterior modificării prin Legea nr.332/2006, nu poate fi reținut cu consecințe în ce privește angajarea răspunderii statului pentru eroare judiciară, această noțiune juridică nefiind modificată până în prezent și neputând fi extinsă prin analogie.
În ce privește extinderea textului prin aplicarea art.3 din Protocolul 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului s-a constatat că acesta a fost avut în vedere de textul art.504 alin.1 Cod procedură penală în prima sa ipoteză, care nu este incidentă, în cauză neexistând o condamnare definitivă care ulterior să fi fost înlăturată urmare a rejudecării.
Ca o consecință a faptului că în cauză nu poate fi reținută o eroare judiciară, în conformitate cu textul art.504 Cod procedură penală, antrenarea răspunderii statului nu poate fi realizată nici la cererea unui membru al familiei persoanei în cauză, față de dispozițiile sus menționate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.504 rap. la art.505 Cod procedură penală cererea a fost respinsă.
Împotriva sentinței civile nr.96 pronunțată la data de 10 aprilie 2008 de Tribunalul Argeșa formulat în termen apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamanta susține că soțul său a fost victima unei erori judiciare, fiind suspendat din funcția de executor judecătoresc de la data de 30 2003 până la data de 05 mai 2006, ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.246 Cod penal.
În această perioadă au fost emise trei ordine de suspendare din funcție, toate fiind anulate de către instanța de judecată.
Arată reclamanta că prin sentința penală nr.1460/08 iunie 2004, pronunțată de Judecătoria Brașov, rămasă definitivă prin decizia nr.772/A/2004 a Tribunalului Brașov și irevocabilă prin decizia nr.213/R/2005 a Curții de Apel Brașov, soțul său a fost achitat.
În cel de-al doilea dosar penal în care soțul său a fost trimis în judecată, acesta a fost condamnat la 6 luni închisoare, iar ulterior prin decizia penală nr.454/2005 pronunțată de Tribunalul O l t, rămasă irevocabilă prin decizia penală nr.424/2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost achitat.
Menționează reclamanta că în perioada 2003 - 2006, datorită suspendărilor din funcția de executor judecătoresc, suspendări care s-au constatat ulterior a fi abuzive, atât ea cât și familia sa au avut de suferit, întrucât locul său de muncă era în cadrul Biroului Executorului Judecătoresc.
De aceea, consideră că este îndreptățită a primi daune materiale constând în suma de bani pe care ar fi realizat-o în perioada 2003 - 05 mai 2006, și de asemenea și la plata daunelor morale în cuantum de 500.000 lei întrucât familia sa a fost supusă unei intense presiuni mediatice, soțul său fiind prezentat ca un exemplu negativ pentru justiția argeșeană. De aceea statul trebuia să răspundă față de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârșite în procesele penale, principiu ce se află înscris și în Constituția României, nu numai în Codul penal.
Pentru cele arătate, reclamanta solicită admiterea apelului și pe fond admiterea acțiunii.
Prin motivele de apel reclamanta a solicitat probe și deși i s-a acordat la cerere termen pentru lipsă de apărare, nu s-a mai prezentat în fața instanței să-și susțină cererea de probatorii.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaf ormulat întâmpinare, prin care a arătat argumentat că soluția pronunțată de tribunal este legală și temeinică.
Examinând apelul se constată că nu este fondat.
Reclamanta, în susținerile făcute, nu formulează critici împotriva sentinței civile împotriva căreia a formulat apel, ci reia situația de fapt prezentată în acțiune.
Reglementarea legală, ce stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului este art.504 Cod procedură penală și art.52 alin.(3) din Constituția României, care statuează că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului este o răspundere directă de apartenența dreptului public, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale. Scopul art.504 Cod procedură penală, este acela de a materializa principiul constituțional potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate atât prin condamnarea pe nedrept, cât și prin nelegala arestare sau restrângere de libertate din cursul procesului, indiferent de modificarea în timp a textului mai sus citat și care a fost reținut ca fiind constituțional prin decizia nr.45/1998 a Curții Constituționale și ulterior prin decizia nr.255/20 2001 a aceleiași Curți.
Astfel, legea internă este în concordanță cu prevederile art.5 paragraful 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit dispozițiilor art.504 Cod procedură penală, orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma "rejudecării" cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există. Ca atare, răspunderea statului este strict circumscrisă celor două ipoteze avute în vedere de legiuitor, respectiv arestarea ca măsură preventivă și condamnarea definitivă, fiind o răspundere directă cauzată de erorile judiciare săvârșite în procesele penale.
În speță, soțul reclamantei a fost cercetat penal și trimis în judecată în două dosare, în ambele dispunându-se achitarea, în primul dosar chiar de la prima instanță, iar în cel de-al doilea în calea de atac a apelului. În niciunul dintre dosarele penale nu s-a produs o "rejudecare" și nici pe parcursul urmăririi penale nu s-a luat împotriva acestuia nicio măsură privativă de libertate sau prin care să i se restrângă libertatea în mod nelegal.
În ce privește măsura de suspendare din funcție a soțului reclamantei, aceasta a fost considerată ca fiind obligatorie în situația dată, așa cum a statuat Curtea de APEL PITEȘTI prin sentința nr.25/F/28 martie 2005 (15, dosar fond).
De aceea, pentru toate aspectele relatate mai sus se apreciază că hotărârea pronunțată de tribunal este legală și temeinică, așa încât, pe cale de consecință, se va respinge apelul ca nefondat, în baza art.296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamanta, domiciliată în Pitești, str.-.- (fostă Exercițiu), -.5,.D,.14, etaj 4, județul A, împotriva sentinței civile nr.96 din 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr.-, intimat fiind pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored./
Ex.4/10.10.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan
