Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 173/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 173
Ședința publică de la 06 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Buliga
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de împotriva sentinței civile nr. 292 din 11 martie 2009 Tribunalului Vaslui,în contradictoriu cu intimații Statul Român,prin Ministerul Finanțelor Publice,reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice V și Statul Român,prin Ministerul Finanțelor Publice,având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este la al șaselea termen de judecată; se solicită judecata în lipsă; prin serviciul de registratură s-a depus:
- apelantul a depus precizări și înscrisuri în susținere,duplicatul fiind comunicat și intimatului Statul Român,prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice V spre luare la cunoștință;
- apelantul a depus chitanța nr. - din 26.10.2009 în cuantum de 1000 lei și timbre judiciare mobile în cuantum de 3 lei,prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar;
- apelantul a depus precizări și înscrisuri,duplicatul fiind comunicat și intimatului Statul Român,prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice V spre luare la cunoștință, conform procesului verbal aflat la fila 174 dosar;
- apelantul uad epus copia acțiunii formulată în temeiul Legii nr. 221/2009 și înregistrată pe rolul Tribunalului Iași;
- apelantul a depus precizări,cu duplicat spre comunicare.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră apelul în stare de judecată și văzând că intimatul Statul Român,prin Ministerul Finanțelor Publice,reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vas olicitat judecata și în lipsă,a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă 3576/8 decembrie 2008, Judecătoria Vasluia admis excepția necompetenței materiale în capătul de cerere privind daunele solicitate de G în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor le-a disjuns și a trimis cauza la Tribunalul Vaslui ca instanță de prim grad,valoarea despăgubirilor fiind în cuantum de 109 miliarde ROL pentru bunurile preluate abuziv.
În cererea de chemare în judecată reclamantul a detaliat pretențiile sale pe categorii de bunuri indicând și modalitatea în care paguba i-a fost cauzată:
- atribuirea în proprietate a terenului pentru care are drept de proprietate reconstituit nu a avut loc pe același amplasament.
- despăgubiri pentru bunurile luate de Statul Român prin Ministerul Forțelor Armate Române, prin rechiziții de animal de tracțiune și harnașament de de artilerie 25 V, în al doilea război mondial, în anul 1939;
- bunuri mobile preluate prin teroare și tensiune de stat în perioada 1949 - 1957;
- obligarea la plata prestațiilor și a altor servicii efectuate cu animalele de care a fost lipsit, prin abuz la "Constructorul" V și Statul Român a bunurilor luate în perioada de secetă, prin discriminare și jaf.
Cererea completatoare de anulare a titlurilor de proprietate emise pentru suprafețele de 5,04 ha.3.42 ha. 2,16 ha. a fost respinsă de Judecătoria Vaslui prin sentința civilă nr. 3576/3 decembrie 2008 pe excepția autorității de lucru judecat.
Tribunalul Vaslui prin sentința civilă nr. 292 din 11 martie 2009 respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român și pe fond, respinge cererea de acordare a despăgubirilor pentru suprafața de 6,18 ha. teren.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului de a solicita despăgubiri pentru bunuri mobile preluate de stat anterior anului 1989 și, în consecință:
Respinge ca fiind prescrisă cererea formulată de reclamantul prin care a solicitat obligarea Statului Român la despăgubiri pentru bunurile mobile pretinse a fi preluate abuziv anterior anului 1989.
Pentru a pronunța hotărârea tribunalul a stabilit următoarea situație de fapt:
Reclamantul și ceilalți succesori legali ai defunctului au reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul ce a aparținut tatălui lor în etape, în baza unor hotărâri judecătorești emise începând cu anul 1991și care au sancționat refuzul comisiei locale de fond funciar a comunei de de a le recunoaște dreptul la reconstituire, fără ca prin aceste sentințe să se prevadă și amplasamentul suprafețelor de teren reconstituite și nici obligativitatea comisiei de a-l pune în posesie pe vechiul amplasament.
În baza acestor sentințe, Comisia Județeană Vae liberat reclamantului, mamei acestuia și celorlalți frați și surori titluri de proprietate pentru o suprafață totală de 15, 62 ha din care 13,62 ha situată în comuna de și 2 ha în mun. V, titluri de proprietate care nu au fost anulate de instanțele de judecată și care sunt în circuitul civil.
Posibilitatea ca reclamantul să fie pus în posesie pe amplasamentele despre care a pretins că au fost ale tatălui său, precum și legalitatea titlurilor de proprietate eliberate pe aceste amplasamente altor persoane a fost analizată în mod irevocabil și cu putere lucru judecat prin mai multe hotărâri judecătorești (decizia civilă nr. 25/A/09.02.2005 a Tribunalului Vaslui dată în dosar 3158/2004, sentința civilă nr. 2376/25.06.2007 dată în dosar nr-), hotărâri care trebuie respectate de toți participanții din proces, inclusiv de către reclamant chiar dacă acesta nu a fost mulțumit de soluție. Legalitatea acestor sentințe nu mai poate fi pusă în discuție în cadrul acestui dosar.
Cum reclamantul are reconstituit în natură dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren la care era îndreptățit conform legilor fondului funciar, acesta nu mai poate pretinde despăgubiri reprezentând c/valoarea acestor terenuri.
Se reține în considerentele hotărârii atacate că reclamantul nu poate pretinde că i s-a adus atingere unui bun astfel cum este definit de CEDO în practica sa judiciară și nici de faptul că nu a avut acces la o instanță sau de un proces echitabil, iar durata de soluționare a proceselor a fost influențată și de reclamant care nu și-a formulat întotdeauna în mod clar cererea de chemare în judecată.Faptul că în opinia sa legea nu a fost elaborată într-un mod corect nu poate constitui un motiv de obligare a statului la despăgubi materiale decât în măsura în care s-ar dovedi că această lege ar fi în contradicție cu Convențiile și tratatele la care România a aderat și care fac parte din dreptul intern, situație care nu este incidentă în cauză.
Reclamantul vorbește generic de abuzuri săvârșite în aplicarea legilor fondului funciar de către autoritățile implicate în aplicarea ei, de încălcarea Constituției, de lipsa de coerență a legii și de abuzuri comise de judecători, de procurori, de organele de urmărire penală, fără a arăta în mod concret care este instituția și persoana care ar fi prejudiciat vreun drept al său și în ce constă această faptă ca răspunderea statului să fie antrenată.
Așa cum s-a mai arătat, reține tribunalul refuzul comisiilor de fond funciar de a recunoaște reclamantului dreptul de proprietate în baza actelor prezentate a fost deja sancționat de justiție prin reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile solicitate în fiecare dosar, prin sentințe irevocabile care au analizat cererile cu care instanțele au fost investite în raport de dispozițiile legale în vigoare la momentul pronunțării lor. Cauze în care reclamantul nu a cerut expres despăgubiri materiale de la reprezentanții comisiilor de fond funciar.
Cererea sa de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 6,18 ha. teren nu este întemeiată, constată instanța de fond.
Cu privire la celelalte pretenții emise de reclamant împotriva statului român și care reprezintă contravaloarea bunurilor mobile descrise la punctele 3,4, 5 6 7 și 8 din acțiune, instanța a constat că dreptul reclamantului de a solicita aceste despăgubiri s-a prescris în conformitate cu decretul lege nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă deoarece este vorba de un drept personal patrimonial care trebuia valorificat în termen de trei ani de la data nașterii dreptului (art. 3) și care se calculează începând cu anul 1990, având în vedere că anterior acestui an regimul comunist nu permitea în fapt dreptul la instanță pentru o asemenea acțiune.
Cum reclamantul nu introdus acțiunea în termen de trei ani și nici nu a făcut dovada că a intervenit întreruperea sau suspendarea cursului prescripției, tribunalul a admis excepția invocată din oficiu și a respins cererea reclamantului pentru despăgubiri ca fiind prescrisă.
În soluționarea excepției lipsei calității procesuale tribunalul a reținut indicarea de reclamant ca izvor al pretențiilor sale neîndeplinirea de autoritățile statului a obligațiilor ce le reveneau conform legii, abuzurile comise, un cadru legal adecvat și cu mari lacune existând identitate între stat și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății.
În apelul declarat împotriva hotărârii tribunalului reclamantul a reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată și apărările formulate în primă instanță.
Apelantul formulează critici cu privire la durata cauzei pe rolul judecătoriei și tribunalului precizând că a ridicat pretenții împotriva Statului, tribunalul având obligația de a judeca cererea.
Pentru suprafața de 6,58 ha. actele de reconstituire sunt lovite de nulitate, instanțele de judecată au săvârșit erori judiciare, pe fond și în căile de atac. În dezvoltarea motivelor de apel se arată că din anul 1990 a cerut stabilirea drepturilor sale prin cereri adresate Prefectului județului V, Primăriei pe rolul instanțelor de judecată fiind dosare în care s-a judecat în cauze civile, penale și de contencios.
Apelantul își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că hotărâri judecătorești definitive și irevocabile nu au fost puse în executare.
Referitor la pretențiile formulate se arată că în perioada 1990 - 2009 a formulat cereri constând în pretenții pentru cele 6,18 ha. imobile, daune cu nepunerea în drepturi timp îndelungat deși la bază erau hotărâri judecătorești și pentru bunuri jefuite prin teroare și mare jaf, crime înainte de 1990 pentru care nu a fost despăgubit, astfel că pretențiile nu s-au prescris fiind suficiente dovezi, cu înscrisuri și probe în cauze, dosare, pe care le atașează și la declarația de apel.
Apelantul a depus cereri, înscrisuri, răspuns la întâmpinare, a actualizat pretențiile, nota de calcul, hotărâri judecătorești, titluri de proprietate emise în procedura Legii nr. 18/1991.
La data de 5.11.2009 apelantul a înregistrat la Tribunalul Iași acțiunea formulată în temeiul Legii nr. 221/1.06.2009 prin care solicită să se constate caracterul politic al măsurilor administrative sau condamnări dispuse împotriva lui, tatăl său, și obligarea la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit și echivalentul valorii bunurilor confiscate.
Analizând lucrările dosarului, Curtea constată că tribunalul soluționat cauza în limitele investirii, prin sentința civilă nr. 3576/2008 a Judecătoriei Vaslui.
Reclamantul a investit Judecătoria Vaslui prin cererea de chemare în judecată, precizată la data de12 septembrie 2008cu două capete de cerere anularea titlurilor de proprietate și daune.
Verificând competența din oficiu a aplicării dispozițiilor art. 159 Cod procedură civilă și Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 Judecătoria a calificat corect capătul de cerere în anularea titlurilor de proprietate ca fiind proces funciar și a procedat la judecată.
În capătul de cerere privind daunele, al cărui obiect este evaluabil în bani dispus disjungerea și sesizarea tribunalului ca instanță de prim grad fiind incident art. 2 pct. lit. b Cod procedură civilă.
Competența după materie este de ordine publică și deci absolută, instanțele aplicând corect dispozițiile legale.
Curtea reține că prorogarea decompetență nu poate să aibă loc împotriva regulilor imperative de competență, care în speță, pentru capătul de cerere ce este "proces funciar" judecata în primă instanță este dată judecătoriei, ca instanță de fond.
Deși există o legătură între daunele solicitate urmare atribuirii terenului pe un alt amplasament regula de competență fiind imperativă determinată de criteriul valoric, tribunalul a fost legal investit prin sentința civilă nr. 3576/2008 de judecătorie.
Curtea are în vedere că nu sunt incidente dispozițiile art. 17 Cod procedură civilă "daunele"solicitate așa cum sunt evaluate în componența lor, nu sunt cereri accesorii și incidentale acțiunii în nulitatea titlurilor de proprietate - cerere soluționată irevocabil în alt proces, în alte dosare - ce a impus, la judecătorie excepția autorității de lucru judecat.
În cazul în care judecarea unui capăt de cerere în speță a daunelor, intră însfera de competență absolutăa unei alte instanțe, disjungerea este obligatorie, așa cum de altfel, s- pronunțat instanța.
Soluționând acțiunea tribunalul analizat pretențiile reclamantului, în componentele sale constatând că nu sunt întemeiate cele ce își au izvorul în reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului. Astfel, reclamantul și rudele sale, persoane îndreptățite la stabilirea dreptului, au primit în total 15,62 ha. în indiviziune, instanțele s-au pronunțat prin hotărâri judecătorești irevocabile asupra întinderii dreptului și amplasamentului.
Principiul reparării daunelor prin plata de despăgubiri bănești se deduce din art. 998 și art. 999 Cod civil, prejudiciul fiind atât moral, cât și material.
Motivarea în fapt a acțiunii impune încadrarea în textele menționate, fiind solicitate în valoare de 109 miliarde daune materiale și morale.
Acțiunea celui vătămat având ca obiect obținerea de despăgubiri bănești care să înlocuiască valorile de care a fost privat, prin preluarea și folosirea bunurilor mobile de către autoritățile statului, este o acțiune ce are un obiect patrimonial.
În conformitate cu art. 1 din Decretul 167/1958 dreptul la acțiune se stinge, prin prescripție dacă nu aof ost exercitat în termenul de trei ani, termen care, conform art. 8 din decret curge de la data când păgubitul a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Sub aspectul duratei termenului și a datei de la care începe să curgă, anul 1990, tribunalul a aplicat corect dispozițiile legale în materie, care sunt imperative.
Prejudiciul pretins de reclamant a avut caracter cert din momentul săvârșirii faptului ilicit, însă acesta nu a avut exercițiul dreptului material la acțiune care s-a născut în anul 1990.
prescripției se suspendă sau se întrerupe în prezența unor împrejurări menționate expres în Decretul nr. 167/1958 (art. 16, art. 17, art. 13, art. 7 alin. 1) art. 1 alin. 1).
Cererile adresate autorităților statului de reclamant, ulterior anului 1990, cât și instanțelor judecătorești finalizate prin hotărâri definitive și irevocabile nu au ca efect întreruperea cursului prescripției în prezenta acțiune, ce are ca obiect plata daunelor.
Curtea reține că prescripția se întrerupe numai prin introducerea cererii de chemare în judecată care în speță este anul 2008 și precizată la data de 12.09.2008.
Cum dreptul la acțiune pentru reclamant s-a născut în anul 1990 și poate fi exercitat în termen de 3 ani, în anul 2008 dreptul la acțiune al reclamantului este prescris.
Pentru considerentele expuse instanța în temeiul art. 296 Cod procedură civilă respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de împotriva sentinței civile nr. 292 din 11.03.2009 a Tribunalului Vaslui, pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 2009.
PREȘEDINTE, JUDECATOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
04.12.2009
Tribunalul Vaslui
Jud.
Președinte:Valeria Cormanencu StanciuJudecători:Valeria Cormanencu Stanciu, Georgeta Buliga
