Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1085/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1085
Ședința publică de la 06 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - REPREZENTAT DE DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE I împotriva sentinței civile nr. 1374 din 21 august 2009 Tribunalului Iași, intimați fiind:, CURTEA DE APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare iar prin cererile de recurs s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța consideră cauza în stare de judecată si rămâne în pronunțare asupra recursului.
Ulterior deliberării.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față;
Prin cererea înregistrată la TRIBUNALUL IAȘI sub nr. 3905/99/16.06.2009, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, Ministerul Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata actualizată (în solidar) a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, începând cu data de 21.04.2009 și până la pronunțarea hotărârii. De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor la alocarea sumelor necesare achitării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar a fost reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996. Deși sporul era un drept câștigat de natură de compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul a fost abrogat fără justificare prin nr.OG 83/2000 și nu a mai fost prevăzut nici de nr.OUG 177/2002. În Legea nr. 303/2004 legiuitorul recunoaște expres existența în continuare a factorului de risc prin dispozițiile art. 77.
Mai susține reclamanta faptul că în prezent drepturile de natură salarială ale personalului din justiție sunt reglementate de nr.OUG 27/2006, precum și faptul că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 10.03.2008 s-a constatat îndreptățirea lor la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, atât pentru perioada solicitată, cât și pentru viitor.
Din interpretarea teleologică a dispozițiilor cuprinse în art. 47 din Legea 50/1996 se observă că la data stabilirii acestui drept legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință ce creau vocația la acordarea acestui spor, criterii care constau în condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, condiții apreciate de legiuitor ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică. Reclamanta se consideră discriminată raportat și la restul personalului auxiliar din cadrul aceleași instanțe, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare. Reclamanta a mai invocat dispozițiile art. 2 pct. 1 și 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct.2 din Convenția 111, OG137/2000.
PârâtulMinisterul Economiei și Finanțelora formulat întâmpinare prin care a invocatexcepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că între el și reclamant nu există raporturi juridice și că, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate prin prezenta acțiune, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate să aloce fondurile necesare. Mai susține pârâtul că în conformitate cu dispozițiile legale în materie, are obligația de a aloca, pe baza datelor primite de la ordonatorii principali de credite, sumele necesare efectuării plăților drepturilor solicitate.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii.
S-a depus întâmpinare și de cătreConsiliul Național pentru Combaterea Discriminăriiprin care s-a invocat, de asemenea,excepția lipsei calității procesuale pasiveavând în vedere faptul că dispozițiile art. 27 OG 137/2000 nu îi conferă calitate de pârât, ci de expert în domeniul nediscriminării; astfel instituția nu poate fi obligată la " a face ceva" în favoarea reclamantei. instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Astfel Curtea a apreciat prin jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
În hotărârea dată în cazul vc. din 6 aprilie 2000, Curtea a concluzionat că " dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile".
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea cererii pentru următoarele motive: din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești - OG 8/24.01.2007. Acest act prevede faptul că se abrogă Legea 50/1996. În ceea ce privește decizia nr. 21/2008 pronunțată de ÎCCJ se arată faptul că sporul de 50 % nu mai subzistă pentru personalul auxiliar de specialitate începând cu 2007 februarie în condițiile în care dispozițiile Legii 50/1996 au fost abrogate în întregime. Mai mult reclamanta fiind încadrată în 2009 nu poate beneficia de acest spor, aplicabilă pentru situația sa fiind OG 8/2007.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform art. 137 Cod procedură civilă, instanța de fond a constatat următoarele:
Cât priveșteexcepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor, aceasta a fost respinsa ca neîntemeiată.
Calitatea procesuală pasivă a Ministerul Economiei și Finanțelor nu decurge din existența unui contract de muncă încheiat cu reclamanta, dar,în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, conform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Potrivit art. 3 alin 1 pct. 2 din HG nr. 208/2005 modificată și completată, privind organizarea si funcționarea Ministerului Finanțelor Publice si a Agenției Naționale de Administrare Fiscală,:" (1) In realizarea funcțiilor saleMinisterul Finanțelor Publice are, in principal, următoarele atribuții:2. elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat si raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum si proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare;".
De asemenea, art. 19 lit. a, d, și g din Legea nr. 500/2002 modificată și completată, privind finanțele publice prevede că: "În domeniul finanțelor publiceMinisterul Finanțelor Publice are, in principal, următoarele atribuții: a) coordonează acțiunile care sunt in responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, si anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; d) emite norme metodologice, precizări si instrucțiuniprin care se stabilesc practicile si procedurile pentruîncasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanțarea si plata cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora, încheierea exercițiului bugetar anual, contabilizarea si raportarea; g)analizează propunerile de buget in etapele de elaborare a bugetelor;"
Așadar, raportat la obiectul acțiunii, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor este dată de textele de lege redate anterior, care stabilesc ca principală atribuție elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și atribuții de elaborare și control a bugetelor cum este prevăzut expres prin art. 28 alin 1 din Legea nr. 500/2002 modificată și completată, privind finanțele publice.
Nu în ultimul rând, instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art. 131 din Legea nr. 304/2004 republicată, modificată și completată, privind organizarea judiciară, conform cărora,activitatea instanțelor judecătorești și a parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Așadar, în cauza de față există pe deplin dovedită identitatea dintre pârâtul Ministerul Finanțelor și subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății, acesta având atribuții privind elaborarea bugetului de stat și a rectificărilor acestuia, buget de la care sunt finanțate instanțele judecătorești și parchetele fiind singura instituție abilitată a asigura fondurile necesare efectuării plăților salariale solicitate Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, se poate reține calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, pârâții se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamantă.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din OG nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cât priveșteexcepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiata.
Conform art. 27 OG. 27/2000: "(1)Persoana care se consider discriminat poate formula, în fața instanței de judecat, o cerere pentru acordarea de despgubiri și restabilirea situației anterioare discriminrii sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.(3)Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului(6)Hotrârea pronunțat de instanța de judecat se comunic Consiliului."
Din analiza acestor dispoziții reiese faptul că pârâtul nu este citat în calitate de parte (în caz contrar ar apărea ineficient alineatul 6 al articolului menționat). Citarea este efectuată în sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei,prima instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, spor prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Legea este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante; este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
În speță reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevăd că: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar". Este adevărat că prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și disp. Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție "ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta. Or, prin art. 1 oct. Q1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești republicate". Cu toate acestea prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor disp. ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din disp. art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,modificarea, completarea și abrogareaconstituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții le acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres pentru aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, conf. art. 1 pct. Q3 din Legea nr. 125/2000, "guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1997.
În consecință, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 este nelegală și, în plus, subzistă rațiunea acordării sporului de stres, instanța a constatat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prev. de art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru perioada 21.04.2009 - 21.08.2009 și în continuare, pe viitor.
Mai mult, prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Prin considerentele acestei decizii s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice". De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că "dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea" și că " efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la cere se referă textele de lege".
Or, potrivit disp. art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
În consecință, instanța de fond a constatat că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară. Perioada avută în vedere de instanță este cea indicată - respectiv 21.04.2009 -21.08.2009 precum și pentru viitor.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, prima instanța a constatat că este întemeiată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI și Ministerul Finanțelor Publice, urmând să o admită.
În consecință, instanța a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, TRIBUNALUL IAȘI și Curtea de APEL IAȘI să achite reclamantei diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 21.04.2009 - 21.08.2009, și în continuare, pe viitor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, instanța a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale la care au fost obligați pârâții prin prezenta sentință.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Finanțelor si Ministerul Justiției, considerând-o nelegala si netemeinica.
Ministerul Finanțelor arată că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive. Motivează recurentul că răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor reclamate în prezenta cauză.
De asemenea, pentru conturarea calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, reclamată de petenta în prezenta cauză, arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite în prezenta acțiune este Ministerul Justiției, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse.
Consideră că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
În speță, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor, care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, 3041Cod procedură civilă
Ministerul Justiției invoca dispozițiile art.304 pct.4 si 9.pr.civ, menționând Deciziile 818/2008 si 1325/2008 ale Curții Constituționale si susținând ca prima instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești acordând alte drepturi decât cele prevăzute de lege.
Mai arata recurentul ca se observa faptul ca instanța Curții Constituționale a decis ca nici Decizia nr.21/2008 a ICCJ nu poate constitui temei pentru admiterea prezentei acțiuni si ca, in orice caz, sporul de 50% nu se mai justifica după apariția OG 8/2007.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursurile declarate sunt nefondate.
Astfel, nu se poate reține excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Nu s-a solicitat de către reclamanta finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite. Ceea ce se solicită este alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile pârâtului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 500/2000, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora. Art. 8 din nr.OUG 22/2002 aprobat prin Legea nr. 288/2002 prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat să plătească drepturile bănești ce fac obiectul acțiunii, astfel încât excede cauzei analiza raporturilor de dreptul muncii dintre cele două părți, așa cum se arată în cererea de recurs.
Curtea mai retine ca prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Prin considerentele acestei decizii s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice". De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că "dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea" și că " efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la cere se referă textele de lege".
Ori, potrivit disp. art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
În ceea ce privește deciziile Curții Constituționale nr.818/2008 si 1325/2008, Curtea reține că acestea nu impietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță nu nu au fost invocate doar prevederile OG137/2000, ci și cele ale Constituției României și Codului muncii.
Astfel potrivit art.16 din Constituție, cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit art.21, orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime; nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Și art.5 din Codul muncii interzice discriminarea, prevăzând că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă.
Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În plus, în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
În consecință,corect instanța de fond a constatat că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 21.04.2009 - 21.08.2009, și în continuare, pe viitor.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ. Curtea de Apel va respinge recursurile ca nefondate și va menține sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de parații Ministerul Justiției și Libertăților si Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP I împotriva sentinței civile nr.1374 din 21.08.2009 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red./Tehnored.
24.11.2009 -2 ex.-
TRIBUNALUL IAȘI: I;
.
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Nelida Cristina Moruzi, Daniela
