Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 174/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI -. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 174
Ședința publică de la 09 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 2: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 02 februarie 2010 privind judecarea recursurilor declarate de recurenta reclamantă și recurenta pârâtă SC SA-Sucursala G, împotriva deciziei civile nr. 391 din 30 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 02 februarie 2010, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, față de complexitatea actelor și lucrărilor de la dosar, având nevoie de timp pt. deliberări, a amânat pronunțarea pentru data de azi 09 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.-J sub nr- reclamanta a chemat în judecată pârâta SC SA - Sucursala G, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 200.000lei Ron, actualizată de la data de 01.07.2006 până la data plății efective, reprezentând despăgubiri civile, rentă globală începând cu data de 01.07.2006 și până la data de 31.08.2008, rentă lunară începând cu data de 01.09.2008 până la încetarea stării de nevoie și daune morale pentru prejudiciul cauzat reclamantei, fără cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în data de 01.07.2006 se afla în calitate de pasager în autoturismul cu număr de înmatriculare Gj- 81-, condus de, autoturism implicat într-un accident rutier în urma căruia conducătorul auto și-a pierdut viața, iar ceilalți trei pasageri au suferit leziuni traumatice, reclamanta fiind afectată cel mai grav.
A arătat că a suferit un traumatism cranio - cerebral grav, fractură cominutivă mandibulară cu avulsii dentare, traumatism toracic cu fracturi costale, contuzie pulmonară dreaptă, fractură la ambele oase gambă, fractură la ambele oase antebraț drept, fractură ram ilio- ishio- pubian bilateral etc.
S-a mai precizat că, de la data producerii accidentului rutier și până în prezent, a fost internată frecvent în spital, fiind diagnosticată cu tetrapareză spastică post traumatică, crize comițiale majore și parțiale secundare, hidrocefalee, având nevoie permanentă de însoțitor, fiind imobilizată la pat.
Că, prin ordonanța din data de 12.06.2008, pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. 1756/P/2007, s-a stabilit că vina exclusivă în producerea evenimentului rutier a revenit conducătorului autoturismului, decedat în urma evenimentul rutier, autoturismul fiind asigurat la SC SA, conform poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă seria - nr. - din data de 23.05.2006, valabilă în perioada 26.05.2006- 25.11.2006.
Că, în urma accidentului, viața reclamantei s-a schimbat radical, nemaiputând fi integrată în societate, iar ca urmare a stării de sănătate are nevoie de atenție permanentă fiind imobilizată la pat, toată familia sa făcând eforturi financiare deosebite pentru a putea beneficia de asistență medicală și de recuperare, fiind nevoiți să vândă o serie de bunuri și animale din gospodărie.
Că, pentru a putea fi internată la diferite unități medicale din țară, unde a suportat nenumărate intervenții chirurgicale, a fost nevoită familia să contracteze diferite împrumuturi de la cunoștințe.
S-a mai arătat că, pe lângă prejudiciul material și moral suferit, reclamanta a mai suferit și un prejudiciu de agrement, constând în pierderea posibilităților de îmbogățire spirituală, divertisment, nemaiputând să aibă o viață normală, fiindu-i spulberată întemeierii unei familii sau participării la viața socială de vreme ce este paralizată total.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art 998- 999 cod civil, art. 49,50 din Legea 136/1995, ordinul nr. 3108/10.12.2004.
Prin sentința civilă nr.8970/2008, din 14.11.2008 pronunțată de Judecătoria Tg.J în dosarul nr-, s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 200.000 lei, actualizată de la data de 01.07.2006 și până la data plății efective, cu titlu de daune morale și despăgubiri civile, inclusiv rentă globală și 3000 lei, rentă periodică, începând cu data pronunțării sentinței și până la încetarea stării de nevoie.
S-a reținut că, având în vedere starea de sănătate a reclamantei în prezent și în viitor, aceasta are nevoie permanent de îngrijiri medicale și însoțitor, fiind îndreptățită la despăgubiri în cuantum de 200.000lei și rentă în cuantum de 3000 lei.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, arătând că instanța de fond a acordat despăgubiri peste valoarea maximă stabilită prin lege pentru prejudicii produse terțelor persoane în anul 2006.
Că, la stabilirea despăgubirilor, se are în vedere diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate primite din fondurile asigurărilor sociale de stat și indemnizația primită de la unitatea unde își desfășura activitatea și cheltuielile prilejuite de accident, constând în transport, spitalizare, recuperare, proteze, alimentație suplimentară, probate cu documente justificative, documente care nu au fost depuse la dosar.
Reclamanta a răspuns la motivele de recurs invocate de pârâtă, arătând că despăgubirile solicitate trebuie actualizate la data plății efective deoarece nu au fost achitate la nivelul anului 2006, astfel că nu se poate vorbi de depășirea plafonului maxim stabilit de lege.
Că, prejudiciul suferit a fost dovedit cu acte și martori, întinderea acestuia fiind mult mai mare decât suma acordată de instanță, însă s-a limitat la suma de 200.000 lei, tocmai pentru a nu depăși plafonul maxim stabilit de lege pentru anul 2006.
Prin decizia civilă nr.66/2009 recursul a fost admis, sentința a fost casată, iar cauza s-a trimis spre rejudecare.
S-a reținut de către instanța de control judiciar că instanța de fond nu a stabilit care este suma acordată cu titlu de daune morale și care este cu titlu de daune materiale și nu a motivat acordarea unei despăgubiri peste limita maximă stabilită de lege la nivelul anului 2006.
Prin sentința civilă nr. 4724 din 25.06.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei SC SA - Sucursala G, cu precizarea ulterioară, în parte.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 120.000 lei, daune materiale și 80.000 lei, daune morale, sumă actualizată la data plății efective, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, arătând că se impunea obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 lei, reactualizată de la data de 01.07.2006, când s-a produs accidentul, până la plata efectivă a despăgubirilor.
Prin decizia nr.391 din 30.11.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis apelul civil declarat de apelanta reclamantă, împotriva sentinței civile nr.4724 din 25.06.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr-.
S-a anulat sentința și s-a trimis cauza Secției Comerciale a Tribunalului Gorj, ca primă instanță, pentru competentă soluționare.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că litigiul dedus judecății are un caracter comercial, întrucât activitatea de asigurare constituie faptă de comerț obiectivă, potrivit art. 3 pct.17 și art.6 com. și dacă un act este comercial numai pentru unul dintre contractanți, este supus legii comerciale pentru toți contractanții, conform art. 56. com.
Cum temeiul răspunderii societății de asigurare față de victima accidentului își are izvorul în contractul de asigurare încheiat între asigurător și persona vinovată de producerea accidentului, s-a apreciat că litigiul este comercial, și cum valoarea obiectului depășește 1 miliard lei vechi, potrivit art. 2 Cod pr. civ. s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea secției comerciale a tribunalului.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin.2 Cod pr.civ. în temeiul cărora s-a anulat sentința și s-a trimis cauza instanței competente.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate.
Motivele de recurs comune au vizat greșita calificare a naturii juridice a litigiului ca fiind comercială. S-a arătat că temeiul juridic al acțiunii în pretenții l-a constituit dispozițiile art. 998, 999 Cod civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală, reclamanta având calitatea de terț față de contractul de asigurare încheiat între persoana vinovată de producerea accidentului și societatea de asigurare.
Au arătat că asigurătorul este chemat să răspundă pentru prejudiciile produse de asigurat, fiind vorba despre o răspundere civilă delictuală legală indirectă reglementată de Legea 136/1995.
Prevederile legale din art.56 com nu sunt incidente cauzei, întrucât reclamanta nu este contractant, ci terță persoană, iar asigurarea de răspundere civilă auto este o asigurare obligatorie legală, și nu una facultativă, actul de comerț finalizându-se în momentul în care asigurătorul de răspundere civilă vinde, iar asiguratul cumpără polița de asigurare. Plata despăgubirii de către asigurător către terțul păgubit nu este un act de comerț, mai ales că acțiunea civilă derivă dintr-un proces penal.
Recurentele au mai arătat că societatea de asigurare a executat obligația dispusă în sarcina sa de către prima instanță.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 Cod pr. civ.
Recursurile sunt nefondate.
Tribunalul a apreciat în mod corect cu privire la natura comercială a litigiului dedus judecății, și având în vedere obiectul patrimonial al acestuia, care depășește 1 miliard lei vechi, a stabilit competența materială de soluționare în primă instanță în favoarea secției comerciale tribunalului, potrivit art. 2 pct.1 lit.b Cod pr. civ.
Potrivit art.3 pct.17 din Codul comercial, activitatea de asigurare constituie faptă de comerț obiectivă, susceptibilă să atragă incidența legii comerciale.
Art.4 din Codul comercial instituie o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, prezumție sui generis care nu poate fi răsturnată prin orice dovadă contrară, ci doar în două situații de excepție, expres și limitativ prevăzute de com, și anume: natura juridică civilă a obligațiilor și necomercialitatea rezultată din însuși actul săvârșit de comerciant, ipoteze care nu se regăsesc în speță.
Prezumția instituită de art. 4. com. este aplicabilă nu numai obligațiilor contractuale, ci și celor derivate din fapte licite ( gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără just temei și plata nedatorată), precum și celor rezultate din săvârșirea unor fapte ilicite, reglementate de art. 998, 999 Cod civil.
Conform art. 6 alin.1 com. asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerțului și asigurările asupra vieții sunt fapte de comerț numai în ce îl privește pe asigurător, iar potrivit art. 56 din com. actele de asigurare, chiar dacă au caracter de fapte de comerț numai pentru asigurător, sunt supuse legii comerciale pentru toți contractanții.
În speță, recurentele au susținut că reclamanta, a cărei acțiune împotriva societății de asigurare se întemeiază pe dispozițiile art. 998, 999 Cod civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală, nu este parte contractantă în contractul de asigurare, astfel că dispozițiile art. 56. com. nu sunt incidente.
Nu mai puțin însă, raportul juridic între părțile litigante și corelativ calitatea procesuală pasivă a societății de asigurare, dedusă din obligația contractuală de a repara paguba produsă prin fapta ilicită a asiguratului, decedat în urma evenimentului produs, au luat naștere ca urmare a contractului de asigurare încheiat între autorul faptei ilicite, în calitate de asigurat, și societatea de asigurare, în calitate de asigurator, reclamanta dobândind calitatea de beneficiar al asigurării tocmai în virtutea încheierii contractului de asigurare.
Caracterul de act comercial al asigurării, în ceea ce îl privește pe asigurator, atrage astfel aplicabilitatea legii comerciale și față de beneficiarii acestui act, și ca o consecință a principiul accesorialității, potrivit cu care faptele civile dobândesc caracter comercial datorită strânsei lor legături cu un fapt calificat de lege ca fiind comercial, cum sunt delictele și cvasidelictele în materie comercială, făcând posibilă aplicarea unor norme de drept civil material, în cadrul unui litigiu comercial, fără să îl transforme într-un litigiu civil.
Susținerea recurentelor potrivit căreia, dacă autorul faptei ilicite nu ar fi decedat, soluționarea acțiunii în pretenții s-ar fi făcut în cadrul procesului penal, și ar fi constituit latura civilă a acestuia, este adevărată, însă acest aspect nu conferă prin el însuși acțiunii cu același obiect, introdusă pe cale principală, o natură civilă, pentru argumentele contrare mai sus expuse.
Aceste considerente au fost expuse și în decizia nr. XXIII din 19 martie 2007, pronunțată de ÎCCJ, secțiile unite, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că acțiunea în regres exercitată de asigurator împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă, fiind aplicabile, prin analogie, și în virtutea principiului identității de rațiune juridică, și în litigiul dedus judecății.
Având în vedere considerentele care preced, Curtea apreciază că Tribunalul a apreciat în mod just asupra naturii juridice a litigiului ca fiind comercială, cu caracter patrimonial, a cărui valoare depășește 1 miliard lei vechi, și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin.2 Cod pr. civ. anulând sentința civilă pronunțată de Judecătorie, și dispunând trimiterea cauzei spre judecare în primă instanță la secția comercială a tribunalului.
Criticile formulate de recurente sunt neîntemeiate, astfel că recursurile declarate se vor respinge ca nefondate, potrivit art. 312 Cod pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenta reclamantă și recurenta pârâtă SC SA-Sucursala G, împotriva deciziei civile nr. 391 din 30 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. și tehnored.jud.-/2 ex./11.02.2010
Președinte:Costinela SălanJudecători:Costinela Sălan, Oana Ghiță, Tatiana Rădulescu
