Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1749/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1749/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1749.
Ședința publică de la 16 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Daniela Adriana
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurenții reclamanți, și de către recurenta pârâtă SC MEDICALĂ SA, împotriva deciziei civile nr.619 A din 30.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
are ca obiect - revendicare imobiliară.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 14.12.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea la 16.12.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
La data de 27 aprilie 2000, reclamanta a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului B și SC Medicală SA, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a deciziei de trecere în proprietatea statului a imobilului revendicat și să fie obligați pârâții să lase reclamantei, în deplină proprietate și posesie acest imobil situat în B,- (fost - - nr. 159), sector 2, parter, format din construcție (fostă Farmacie) și teren în suprafață de 94,74 mp.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 627 din 24 aprilie 1947 Tribunalului Ilfovs -a constatat dreptul său de proprietate asupra imobilului sus-menționat, punerea în posesie efectuându-se la data de 05 iulie 1947, pentru ca apoi în baza Decretului nr. 134/1949, imobilul revendicat să fie naționalizat.
Or, în raport de prevederile Constituției României la acea dată, Decretul nr. 134/1949 era neconstituțional.
În anul 1993, reclamanta a formulat acțiune în revendicarea imobilului - acțiune admisă, în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului B și SC SA, imobilul fiind restituit în natură către reclamantă, prin sentința civilă nr. 9089 din 14 decembrie 1993, apelul și recursul formulate de pârâți fiind respinse de Tribunalul București și Curtea de Apel București - dar această sentință irevocabilă a fost anulată de Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 1123 din 10 aprilie 1996, în urma admiterii recursului în anulare formulat de Procurorul General.
În anul 1994 formulat revendicare în contradictoriu cu Ministerul Sănătății și Medicală - acțiune respinsă prin sentința civilă nr. 7649 din 04 mai 1998, constatându-se că Medicală are titlu pentru teren - certificatul de atestare seria - nr. 0004, emis la 29 decembrie 1993 de Ministerul Sănătății.
S-a mai arătat că imobilul, deși preluat în mod abuziv de stat, naționalizat în baza Decretului nr. 134/1949, a fost atribuit în folosința nelegitimă a Medicale, care refuză restituirea.
În drept, s-au invocat prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 2 lit. b Cod de procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 829 din 05 iulie 2000 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, s-a admis excepția de autoritate de lucru judecat și s-a respins acțiunea în revendicare - ca inadmisibilă.
Întrucât la data de 23 octombrie 2000, reclamanta a decedat, au fost introduși în cauză moștenitorii și.
Apelul moștenitorilor declarat împotriva sentinței sus-menționate a fost admis, sentința fiind desființată prin decizia civilă nr. 749 din 12 decembrie 2000 Curții de Apel București - Secția a IV a Civilă - irevocabilă prin decizia Curții Supreme de Justiție - Secția Civilă nr. 969 din 12 martie 2003, cauza fiind trimisă în rejudecare primei instanțe, fiind reînregistrată pe rolul Tribunalului București cu dosarul nr. 4155/2003.
La data de 10 decembrie 2003 SC Medicală SA a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii în revendicare cu motivarea că reclamanții nu au titlu pentru terenul aferent, întrucât s-a translatat clădirea cu aproximativ 60 mp. dar pentru care, societatea deține certificat de proprietate, invocând dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri: titlul de proprietate (sentința civilă nr. 627/1947), procesul - verbal din 05 iulie 1947, certificatul seria - nr. 0004 emis de la 29 decembrie 1993 de Ministerul Sănătății, certificatul de moștenitor nr. 248 din 13 noiembrie 2000, adresa Consiliului local sector 2 B, contracte de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 165 din 23 martie 1994 și nr. 79 din 31 martie 1994 - și două expertize tehnice la solicitarea părților în specialitatea - construcții și topografie.
Tribunalul București - Secția a III Civilă prin sentința civilă nr. 1090 din 02 decembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 4155/2003 - a admis acțiunea formulată de reclamanta și continuată de moștenitorii și, a anulat măsura trecerii în proprietatea statului a imobilului revendicat și a obligat pe pârâta SC Medicală SA să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în B,-, sector 2,format din construcție (parter) și terenul aferent de sub construcție.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut că din expertizele efectuate în cauză s-a constatat că imobilul revendicat este identic cu C care rezultă din titlul de proprietate al reclamantei constând în sentința civilă nr. 627/1947, fiind translatat în anul 1985, iar Decretul de naționalizare nr. 134/1949 contravenea dispozițiilor art. 8 din Constituția României din 1948, art. 481 Cod civil, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 - potrivit cărora, nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea, decât pentru o cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire - ceea ce în speță, nu a avut loc, astfel că preluarea imobilului la stat s-a făcut în mod abuziv, urmând a fi anulată această măsură.
S-a procedat apoi la o comparare a celor două titluri de proprietate, constatându-se că la momentul înstrăinării de către stat a imobilului societății Medicală, statul nu avea un titlu valabil, iar prevederile art. 46 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 invocată de către pârâtă, nu sunt incidente în cauză, acestea având aplicabilitate doar în cazul unui act juridic de înstrăinare, în constatarea nulității absolute, situație care nu corespunde situației de față.
S-a acordat preferință titlului reclamantei, potrivit art. 480 - 481 Cod civil, în comparație cu titlul pârâtei.
1. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC Medicală SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât s-a ignorat faptul că reclamanții nu dețin titlu de proprietate pentru teren, întrucât construcția a fost translatată, circa 63 mp. terenul nemaifiind identic cu C din actul de proprietate din 1947 - 1949, acesta, înainte de translatare, avea adresa în- la intersecția cu B-dul - -, iar terenul din - - nr. 131 pe care s-a translatat construcția, a fost proprietatea numitului care și-a înstrăinat imobilul în 1981 (construcția), terenul trecând la stat potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Or, pentru teren, pârâta este singura care deține un titlu de proprietate, reclamanții neavând decât un drept de creanță cu privire la construcție, asupra căreia, pârâta are drept de proprietate în virtutea accesiunii imobilului.
S-a mai arătat că sunt aplicabile prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, titlul de proprietate asupra terenului fiind valabil, fiind realizat cu respectarea prevederilor Legii nr. 58/1974 și a Legii nr. 15/1990, iar în cauză trebuie acordată prevalență dispozițiilor legii speciale (Legea nr. 10/2001), greșit apreciindu-se că buna - credință invocată, nu are relevanță în speță.
S-a criticat și soluția dată capătului de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului, întrucât Decretul nr. 134/1949 privind naționalizarea unităților sanitare, a fost dat în contextul social - economic de la acea dată.
2. Împotriva aceleiași sentințe, a declarat apel și pârâtul Consiliu l Local al Municipiului B, criticând-o pentru greșita reținere a nevalabilității titlului statului, întrucât dimpotrivă, prevederile Decretului nr. 134/1949 corespundeau prevederilor Constituției din 1948, în mod greșit respingându-se excepția lipsei calității procesuale pasive.
În apel s-au administrat probele cu înscrisuri șidouă expertize topografice.
Prin decizia civilă nr. 461 din 28 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, s-au respins apelurile ca nefondate
În considerentele deciziei s-a constatat că temeiul juridic al acțiunii îl constituie articolul 480 Cod civil, aspect statuat cu autoritate de lucru judecat prin decizia Curții Supreme de Justiție nr. 969/2003, fiind incidente dispozițiile art. 315 alin. 1 Cod de procedură civilă.
Iar Legea nr. 10/2001 cuprinde și dispoziții de drept substanțial privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prevederile sale fiind de imediată aplicare ca lege specială, așadar și art. 1 alin. 2 potrivit căruia, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, inclusiv în compensare cu alte bunuri în echivalent.
Pe de altă parte, acțiunea în revendicare pe dreptul comun se înlocuiește cu o restituire în echivalent, în cazul în care există impediment de restituire în natură a bunului revendicat, astfel cum se reține și în literatura de specialitate ( - Drept civil, Drepturile reale principale - B, 2001, pagina 227).
Din expertize a rezultat faptul că imobilul - construcție (parter) a fost translatat în 1985 pe o lungime de 63 mp. ea fiind supusă unor amenajări interioare de către SC Medicală SA, care nu a edificat construcții noi.
S-a acordat preferință titlului reclamanților, în mod judicios, pentru construcție, întrucât titlul pârâtei este unul derivat din proprietatea statului în care a fost preluat în mod abuziv, Decretul nr. 134/1949 fiind contrar art. 480 - 481 Cod civil, prevederilor constituționale de la acea dată, tratatelor și convențiilor internaționale la care România era parte, astfel că titlul pârâtei nu este valabil, nefiind îndeplinite condițiile art. 492 cod civil privind accesiunea imobiliară.
Cum terenul de sub construcție se află la dispoziția SC Medicală SA, acesta urmează a fi restituit de asemenea, o dată cu respectiva construcție, soluție legală și echitabilă și în raport de prevederile de drept substanțial din art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis doar pentru teren seria - nr. 0004 către apelantă, fiind o urmare a faptului că apelanta avea sediul în clădirea revendicată, pierderea posesiei clădirii determinând o reevaluare a situației (terenul fiind în suprafață de 94, 74 mp.).
Pentru faptul că există o notificare a fostului proprietar pentru terenul în cauză - - nr. 1512 din 03 august 2001, s-a constatat că obiectul notificării îl constituie acordarea de despăgubiri.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului B - a fost constatată ca fiind nefondată, acest pârât administrând imobilul și susținând valabilitatea titlului statului în mod constant, participând activ în cauză, la solicitarea de probe, formularea de apărări etc.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC Medicală SA.
Prin decizia nr. 3690 din 05 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, în dosarul nr-, s-a admis recursul sus-menționat, în baza unui motiv de ordine publică privind necompetența materială după valoare a Curții de Apel București, pus în discuție conform art. 306 alin. 2 Cod de procedură civilă, s-a casat decizia recurată nr. 461 din 28 iunie 2007 Curții de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului București, pentru rejudecarea apelurilor.
În considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că litigiul s-a soluționat în mod corect, la data sesizării instanței, în raport de valoarea de impunere a imobilului - 2.257.669.229 lei/rol, în primă instanță, de Tribunalul București, însă la data declarării apelurilor - 01 și 09 februarie 2005, apelurile trebuiau soluționate de instanța nou competentă - tot, Tribunalul București, întrucât potrivit art. 2 cpt. 1 lit. b și pct. 2 și art. 282 alin. 1 Cod de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005, publicată la 14 iulie 2005, cererile în materie civilă, când valoarea obiectului nu depășește 500.000 lei/ron, sunt de competența în primă instanță, a judecătoriei, iar eventualul apel d eclarat, este de competența tribunalului.
S-au avut în vedere astfel, dispozițiile art. II alin. 2 din Legea nr. 219/2005 (text derogatoriu de la art. 725 alin. 2 Cod de procedură civilă), concluzionându-se că în raport de aceste constatări, Curtea de Apel București nu mai avea posibilitatea legală să soluționeze apelurile.
Apelurile în rejudecare, s-au reînregistrat la Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, cu numărul de dosar - și nu s-au administrat noi probe.
Prin decizia civilă nr. 619 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul format, s-a respins apelul pârâtului Consiliului Local al Municipiului B ca nefondat, s-a admis apelul pârâtei SC Medicală SA, a fost schimbată în parte sentința apelată nr. 1090 din 02 decembrie 2004 Tribunalului București - Secția a III a Civilă, pârâta SC Medicală SA fiind obligată să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în B,-, sector 2, format din construcție - parter, cu excluderea terenului situat sub construcție, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Totodată, s-au respins: excepția privind inadmisibilitatea acțiunii, excepția inadmisibilității cererii modificatoare a capătului întâi de cerere și excepția privind nulitatea hotărârii.
Prima excepție nu a fost primită, avându-se în vedere că revendicarea de față s-a formulat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la data de 27 aprilie 2000, reclamanții nefiind ținuți de respectarea procedurii prealabile în această acțiune (ei neformulând notificare în baza Legii nr. 10/2001), temeiul fiind art. 480 Cod civil.
Inadmisibilitatea s-ar fi pus doar în cazul formulării acțiunii, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recursul legii.
Potrivit art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, prevederile acestei legi sunt aplicabile și acțiunilor în curs, în sensul că persoana îndreptățită poate alege calea legii speciale, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei - aspect care nu se regăsește în speță.
Excepția inadmisibilității cererii modificatoare a capătului întâi al cererii și excepția nulității sentinței apelate invocate de SC Medicală SA au fost respinse, întrucât în primul capăt de cerere s-a solicitat nulitatea deciziei de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu, iar prin sentință s-a anulat măsura preluării la stat a imobilului, asigurându-se totuși finalitatea practică a cererii, iar faptul că în dispozitiv nu s-a menționat care este decizia de preluare, nu justifică anularea sentinței, o altă soluție situându-se în sfera unui formalism excesiv, iar privitor la modificarea capătului de cerere, în speță nu a avut loc o veritabilă modificare a acestuia, iar potrivit art. 294 Cod de procedură civilă, tribunalul este obligat să soluționeze apelurile, în raport de art. 294 Cod de procedură civilă.
Privitor la apelul Consiliului Local al Municipiului B, Tribunalul Bucureștia constatat că prima critică nu este fondată, întrucât prin Decretul nr. 134/1948 s-a prevăzut că unitățile sanitare (inclusiv farmacii) naționalizate trec în proprietatea statului ca bunuri comune ale întregului popor, libere de sarcini, urmând a fi administrate de Ministerul Sănătății, or potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului, bunurile dobândite de stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și ale legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, instanțele judecătorești fiind competente să stabilească valabilitatea titlului.
În raport de prevederile art. 480 - 481 Cod civil i art. 8 din Constituția României din 1948, Decretul nr. 134/1949 era contrar tuturor acestor prevederi, imobilul în litigiu fiind preluat cu încălcarea dreptului de proprietate, fără acordarea de despăgubiri corespunzătoare în compensare.
Apelul declarat astfel, de pârâta SC Medicală SA este, de asemenea, nefondat.
Nu au fost primite nici excepția inadmisibilității cererii modificatoare a capătului 1 de cerere și excepția nulității hotărârii primei instanțe, invocate de apelanta SC Medicală SA, întrucât prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat prin primul capăt de cerere, să se constate nulitatea absolută a deciziei de trecere în proprietatea statului a imobilului, însă, prin sentința apelată, instanța a anulat măsura trecerii în proprietatea statului - a imobilului - acest aspect fiind fără relevanță juridică, în sensul că nu atrage consecință anulării hotărârii apelate, nulitatea, în cele două forme ale sale, a actului de preluare la stat a imobilului având aceleași efecte juridice; totodată s-a reținut că nu se poate vorbi de o modificare a capătului 1 de cerere în apel.
Pentru a respinge apelul formulat de pârâtul Consiliul General al Municipiului B, Tribunalul Bucureștia constatat că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 134/1949 privind naționalizarea unităților sanitare, inclusiv a farmaciilor, or acest decret poate fi considerat ca act normativ neconstituțional în raport de Constituția din 1948 în vigoare la acea dată - (art. 8), și contrar prevederilor Declarației Universale a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 - (art. 17) și de art. 480 Cod civil - în raport de care, pot fi făcute, doar pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.
imobilului în litigiu (farmacie) nu a întrunit cerințele sus-menționate, proprietarii de drept nefiind despăgubiți, Decretul nr. 134/1949 neconstituind astfel un titlu al statului în senul art. 645 Cod civil, având doar valoarea unui instrument probatoriu autoconstituit de către stat pentru a justifica deposedarea proprietarului, iar susținerea Consiliului General al Municipiului B că nu are legitimare procesuală pasivă în cauză nu mai prezintă relevanță, spre a fi analizat, în condițiile în care revendicarea față de acest pârât a fost respinsă.
Tribunalul Bucureștia apreciat însă, că apelul formulat de pârâta SC Medicală SA este fondat cu privire la primul motiv de apel, potrivit următoarelor considerente:
S-a apreciat că instanța a fost învestită cu o acțiune în compararea de titluri valide ale părților, neanulate.
Cu privire laconstrucție, s-a arătat că, astfel cum a fost analizat mai sus, titlul statului este nevalid, măsura naționalizării bunului proprietatea autorilor reclamanților fiind nelegală, cu consecința că nici titlul pârâtei SC Medicală SA, care a preluat imobilul de la stat, nu este valid.
Cum titlul reclamanților este anterior (anul 1947) și valid, iar titlul pârâtei SC Medicală SA este unul nevalid, în compararea celor două titluri, reclamanții sunt cei care justifică în mod valid dreptul de proprietate - în raport cu statul, respectiv în raport cu pârâta SC Medicală SA, revendicareaimobilului - construcțieaflat la parter situat în B, B-dul - - (fost B-dul -) nr. 131, sector 2, de către reclamanți, în baza art. 480 Cod civil fiind admisă în mod legal și temeinic de către prima instanță.
S-a constatat însă, că prima instanță a greșit prin admiterea revendicării șia terenului aferentconstrucției în suprafață de 94,74 mp. de la aceeași adresă,-, sector 2,
Este adevărat că titlul pârâtei SC Medicală SA nu este unul valid, el provenind de la stat care l-a preluat în mod abuziv.
În speță însă, nu se poate admite revendicarea terenului, doar pentru faptul că doar titlul pârâtului nu este valid, instanța urmând a compara cele două titluri înfățișate de părți.
Potrivit raportului de expertiză efectuat de către expertul tehnic în construcții, s-a reținut că poziția actuală a construcției revendicate a rezultat în urma translatării ei pe un amplasament apropiat, în scopul degajării terenului conform unui nou plan de sistematizare, aspect confirmat și de raportul de expertiză efectuat de expertul, iar potrivit raportului de expertiză efectuat de expertul, terenul în litigiu se afla situat la intersecția B-dul - - cu B-dul -, însă în anul 1985 s-a efectuat translatarea construcției cu 63 pe B-dul - -, astfel că terenul revendicat (aflat anterior la intersecția B-dul - - cu B-dul -) nu se află în prezent sub construcție și nu face parte din certificatul de atestare a dreptului de proprietate al SC Medicală SA (dosarul nr. 748/2005 - fila 124).
Se constată astfel, că terenul de sub construcție este altul decât C de la vechea adresă, aspect ce reiese și din relațiile privind situația juridică obținută la dosar.
Or, acțiunea în revendicare este acțiunea prin care reclamantul care a pierdut posesia bunului, cere în justiție recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea bunului de la C care îl deține fără drept - care privește întotdeauna același imobil în materialitatea sa, cu C deținut de autoarea reclamanților.
Terenul de sub construcție s-ar fi putut, eventual atribui, ca măsură reparatorie prin compensare, numai în situația în care cererea s-ar fi formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 - prin compensare cu alte bunuri similare, în cazul în care imobilul deținut inițial nu se mai poate retroceda în natură - or instanța nu a fost învestită cu o contestație în baza Legii nr. 10/2001, ci cu o acțiune în revendicare, reținându-se și faptul că reclamanții nu au formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001, iar potrivit art. 22 din lege, lipsa formulării în termen a notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Împotriva acestei decizii, au formulat recurs reclamanții și și pârâta SC Medicală SA, criticând-o pentru nelegalitate.
1. În recursul declarat de reclamanții și s-a criticat soluția din apel d e respingere a cererii de revendicare a terenului de sub construcție, situat în B,-, sector 2, în suprafață de 94,74 mp.
Or, titlul de proprietate al reclamanților îl constituie sentința civilă nr. 627 din 24 aprilie 1947 dată de Tribunalul Ilfov prin care s-a stabilit că imobilul din B,-, teren de 416 mp. și construcție parter și trei etaje, aparține în deplină proprietate și posesie, autoarei (doctor farmacist), fiind înscris în Cartea funciară la 24 iulie 1947.
Imobilul (parter - farmacie) a trecut în proprietatea statului, prin naționalizare, potrivit Decretului nr. 134/1949, în mod abuziv.
În plus, prin sentința civilă nr. 9089 din 14 decembrie 1993 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, autoarea reclamanților - fostă proprietară a imobilului a obținut retrocedarea imobilului - construcție și teren, astfel că Statul Român la două săptămâni mai târziu - la 29 decembrie 1993 nu mai era proprietar spre a transmite în mod valabil, pârâtei SC Medicală SA imobilul, articolul 45 din Legea nr. 10/2001 modificat prin art. 10 din Legea nr. 1/2009 statuând că actele de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, sunt lovite de nulitate absolută, afară dacă au fost încheiate cu bună - credință.
În anul 1996, s-a anulat printr-un recurs în anulare, sentința civilă de revendicare a imobilului - care era definitivă și irevocabilă. Curtea Supremă de Justiție de la acea dată constatând doar, că instanțele nu ar putea face aprecieri cu privire la valabilitatea titlului statului - prin Legea nr. 213/1998, astfel că autoarea a inițiat noi acțiuni.
Din expertizele de la dosar a rezultat identitatea dintre vechiul imobil naționalizat și C aflat în deținerea SC Medicală SA, în-.
Practic, a operat un schimb forțat de proprietăți între terenul din- și-.
Astfel, autoarea a rămas proprietară asupra construcției parter farmacie, dar pe un nou amplasament, în locul terenului de 253 mp. rămânând în discuție doar terenul de sub construcție de 94 mp. or imobilul este un tot unitar - construcție și teren, acesta din urmă neavând o funcționalitate distinctă, această soluție găsindu-și raționamentul juridic și în prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în mod greșit instanța de apel dând preferabilitate certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, obținut la circa două săptămâni,după ce-i fusese retrocedat autoarei reclamanților, soluția fiind lipsită de finalitate practică, neprofitând în nici un fel pârâtei.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 cpt. 9 Cod de procedură civilă, solicitându-se admiterea recursului și respingerea apelului SC Medicală SA împotriva primei hotărâri în cauză, ca nefondat.
2. În recursul declarat de pârâta SC Medicală SA, s-au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod de procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că sentința civilă nr. 9089 din 14 decembrie 1993 - definitivă și irevocabilă - a fost anulată prin decizia civilă nr. 1123 din 10 aprilie 1996 Curții Supreme de Justiție ca urmare a admiterii recursului în anulare, astfel că sentința de retrocedare, ca și Dispoziția Primarul General al Municipiului B emisă în executarea acestei sentințe, au rămas fără efecte juridice.
Autoarea reclamanților trebuia, ca după ce a luat cunoștință de anularea sentinței de restituire, să efectueze notificare pentru a obține, eventual măsura reparatorie a restituirii în natură a întregului bun - construcție cu terenul aferent, or asupra acestuia din urmă, recurenta - pârâtă deține titlu - certificatul de atestare a dreptului de proprietate, iar reclamanții nu au făcut demersurile prealabile administrative în baza Legii nr. 10/2001.
Iar Legea nr. 10/2001 impunea cu necesitate, urmarea obligatorie a procedurii administrative, anterior sesizării instanței judecătorești, în caz de soluționare nefavorabilă a notificării.
Calificarea validității titlului statului este dată, nu de actul naționalizării din 1949, ci de declararea imobilului ca obiectiv de utilitate publică la nivelul anului 1981, iar instanța de apel a ignorat faptul privatizării, potrivit legii, a SC Medicală SA, având garanția statului cu privire la legalitatea transmiterii patrimoniilor.
Soluția din apel este și contradictorie privitoare la menținerea dispoziției de restituire în natură a construcției, întrucât nu se arată cum se va pune în aplicare o astfel de hotărâre judecătorească, respingerea acțiunii în revendicare impunându-se și față de efectul uzucapiunii asupra imobilului, printr-o posesie utilă, publică și neviciată în beneficiul recurentei - pârâte.
Soluția de respingere a acțiunii în revendicare se impunea și în considerarea stabilității raporturilor juridice create, inclusiv prin privatizări, în condițiile legii.
S-a solicitat admiterea excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare - în mod greșit respinsă de Tribunalul București, admiterea recursului și respingerea acțiunii în revendicare, ca inadmisibilă, respectiv ca neîntemeiată, și în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului - potrivit art. 312 alin. 5 Cod de procedură civilă.
Recurenții - reclamanți și recurenta - pârâtă au depus întâmpinare la dosar, solicitând respingerea ca nefondată a recursului - advers.
Astfel, reclamanții solicită respingerea excepției de inadmisibilitate, întrucât concluziile Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recursul în interesul legii sunt în sensul preferabilității legii speciale, atunci când intră în concurs cu legea generală, or acțiunea în revendicare de față s-a formulat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că reclamanții n-au formulat notificare, tocmai pentru că aveau în curs de judecată prezenta cauză.
Iar prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 963 din 12 martie 2003 pronunțată în recursul în cauză, s-a stabilit cu putere de lucru judecat și cu aplicarea art. 315 alin. 1 Cod de procedură civilă, că obiectul cauzei este revendicare pe calea comparării de titluri, în temeiul art. 480 Cod civil și ale Legii nr. 10/2001 și constatarea nevalabilității titlului statului, în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Opțiunea reclamanților a fost - potrivit art. 46 din Legea nr. 10/2001, de a continua judecarea prezentei cauzei, și nu suspendarea judecății, pârâta neformulând în apel nici o apărare pe uzucapiune, astfel că tribunalul nu a analizat această susținere, iar invocarea asigurării securității raporturilor juridice conduce la admiterea acțiunii în revendicare, iar nu la respingerea ei.
Pârâta, în întâmpinare arată că titlul statului este unul valid și ca o consecință, pentru teren, și titlul pârâtei SC Medicală SA, întrucât aspectul validității trebuie analizat în raport de proiectul de necontestat al realizării obiectivului de investiții - stația de metrou "" care a determinat efectuarea de exproprieri în zonă, astfel că dacă preluarea avea loc în anul 1980, imobilul autoarei ar fi fost oricum expropriat, cu acordarea de despăgubiri, astfel cum s-a întâmplat cu alte imobile din zonă.
Practic, terenul autoarei, la nivelul anilor 1980 - s-a trecut din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia, dat fiind obiectivul de interes public sus-menționat care a însemnat uriașe investiții ale statului pentru finalizarea lui.
Teza schimbului forțat de terenuri - s-a mai arătat - nu subzistă, în raport de reglementarea acestui act juridic din Codul civil care dimpotrivă, prezumă că întotdeauna titularul terenului este și proprietarul construcției edificate pe acesta, iar pârâta a efectuat investiții la imobil - prin amenajări la subsol, supraetajarea construcției, îmbunătățiri - care justifică faptul că imobilul nu mai este același, cu C revendicat.
Pârâta prin apărător a și formulat la termenul din 19 octombrie 2009, o cerere de suspendare a judecării prezentei cauze, în temeiul art. 244 pct. 1 Cod de procedură civilă, până la soluționarea cererii de chemare în judecată promovată la aceeași dată la Judecătoria Sectorului 2 B, având ca obiect constatarea că SC Medicală SA este titulara dreptului de proprietate asupra construcției - parter - imobilul în litigiu - prin accesiune imobiliară artificială, potrivit art. 488 - 489 Cod civil.
Prin încheierea de ședință din data de 19 octombrie 2009 Curtea a respins cererea de suspendare, ca nefondată, avându-se în vedere că acțiunea invocată s-a depus pe rolul Judecătoria Sectorului 2 B, abia la data de 9 octombrie 2009, iar cauza pendinte are o vechime de circa nouă ani, depășind termenul rezonabil al soluționării unui dosar.
În recurs s-a solicitat administrarea de noi probe cu înscrisuri de către pârâta SC Medicală SA spre a se dovedi, lipsa de identitate a imobilului pârâtei, cu C revendicat - înscrisuri ce ar fi urmat a fi depuse ulterior termenului de judecată - 14 decembrie 2009.
Curtea a respins potrivit art. 305 Cod de procedură civilă proba cu înscrisurile neprocurate încă, recurenta - pârâtă având obligația de a depune orice înscris, alăturat cererii, respectiv la termenul discutării probatoriilor - termen deja amânat prin formularea anterioară a cererii de suspendare a judecății, acordarea unui nou termen în acest sens fiind apreciată ca o prelungire nejustificată a soluționării cauzei.
La același termen s-au invocat și excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii, ce decurge din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 33/2008 dată în interesul legii, în sensul că se impunea parcurgerea de către reclamanți a procedurii administrative prealabile prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin notificarea adresată în baza acestei legi, care este de imediată aplicare și de care, recurenții - reclamanți nu au uzat, spre a obține revendicarea imobilului, în natură ori prin măsuri în echivalent.
S-a invocat și excepția de necompentență materială de soluționare a apelului de către Tribunalul București, raportat la situația exproprierii imobilului, având în vedere proiectul investițional de ordin public - realizarea unei noi stații de metrou - care atrage competența în soluționarea revendicării, în primă instanță, a Tribunalului.
Curtea a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii a fost invocată și în motivele de recurs, în sensul reiterării și formulării criticii de soluționare greșită a excepției, prin respingerea ei de către Tribunalul București.
Nu s-au administrat noi probe în recurs.
Curtea, analizând cererile de recurs formulate, constată că recursul reclamanților și este fondat, urmând a fi admis, iar recursul pârâtei SC Medicală SA este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce urmează:
Examinând cu prioritate excepția invocată, de necompetență materială de soluționare a apelului de către Tribunalul București, care dimpotrivă ar fi avut o competență de soluționare a cererii de revendicare, în primă instanță, față de faptul exproprierii imobilului - raportat la prevederile art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. f Cod de procedură civilă - Curtea constată că ea nu este întemeiată, întrucât imobilul - parter (farmacie) și terenul aferent au trecut în proprietatea statului, anterior exproprierilor din zonă, operate la nivelul anilor 1980 și următorii, respectiv prin naționalizarea unităților sanitare, inclusiv a farmaciilor, prin Decretul nr. 134/1949, astfel că textul de lege sus-menționat nu este incident.
Curtea observă totodată, că aspectul de competență materială în soluționarea apelului de către Tribunalul Bucureștia și fost tranșat - este adevărat, fără a se fi invocat aspectul exproprierii - prin decizia de casare - obligatorie conform art. 315 alin. 1 Cod de procedură civilă - nr. 3690 din 05 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție raportat la greșita soluționare anterioară a apelului de către Curtea de Apel București, care nu trebuia să judece apelul pe fond, ci să-l decline spre soluționare, Tribunalul București, față de noile modificări ale Codului d e procedură civilă privind competențele reglementate prin Legea nr. 219/2005, publicată la 14 iulie 2005 (conform art. II alin. 2 al legii, derogatorii de la prevederile art. 725 alin. 2 Cod de procedură civilă).
În consecință, va fi respinsă excepția de necompetență a Tribunalului București în soluționarea apelului - ca neîntemeiată.
Analizând cu prioritate, critica din recursul pârâtei SC Medicală SA, privind excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare, Curtea constată că ea nu este fondată și în mod legal a fost respinsă de Tribunalul București - soluție ce va fi menținută.
În speță, acțiunea în revendicare a fost formulată la data de 27 aprilie 2000, așadar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001 nu obliga la suspendarea cauzei de revendicare aflată pe rol, spre a se urma procedura administrativă de obținere a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ci deschidea pentru foștii proprietari ai imobilelor ce făceau obiect de reglementare al legii, și o astfel de posibilitate, la alegerea acestora.
Iar excepția de inadmisibilitate nu poate fi primită ca decurgând din considerentele deciziei date în interesul Legii nr. 33/2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție, care dimpotrivă, tranșează incidența acestei excepții doar în situația acțiunilor în revendicare formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în baza dreptului comun - art. 480 Cod civil, potrivit principiului "specialia generalibus derogant", nefiind permis concursul între legea specială și legea generală, reclamanții respectând principiul "electa una ", continuând să se judece pe calea aleasă în cauza pendinte - revendicarea conform art. 480 Cod civil, prin compararea titlurilor.
Pe fond, Curtea constată că recursul reclamanților este fondat în raport de prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă - privitor la soluția de admitere a apelului SC Medicală SA prin decizia recurată și respingerea cererii de revendicare în ceea ce privește terenul de sub construcția - parter în litigiu, iar recursul pârâtei privind greșita reținere a nevalabilității titlului statului și menținerea soluției de admitere a cererii de revendicare pentru construcție, este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod legal Tribunalul Bucureștia constatat, ca și prima instanță, că titlul statului de preluare a imobilului prin Decretul de naționalizare nr. 134/1949 nu este valabil, întrucât nu au fost respectate prevederile art. 481 Cod civil, Constituția României din 1948 și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului - potrivit cărora, pierderea dreptului de proprietate nu poate avea loc decât pentru un interes major, de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire - cerințe care nu s-au respectat din perspectiva art. 6 din Legea nr. 213/1998 - la momentul preluării imobilului, care s-a efectuat în mod abuziv, fără nici o despăgubire.
Invocarea aprecierii validității titlului statului printr-un proiect ulterior în timp, de realizare a unui obiectiv major de investiții - stația de metrou "" și care este de interes public, determinând pentru concretizarea lui, exproprieri în aceeași zonă și un plan nou de sistematizare a zonei, nu este fondată, validitatea titlului statului fiind analizată, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 în raport de data preluării la stat, prin verificarea respectării de către actul de preluare, a drepturilor constituționale de la acel moment și a prevederilor tratelor internaționale la care România era parte.
Privitor la criticile pe fondul revendicării, Curtea constată că în mod nelegal s-a admis apelul pârâtei SC Medicală SA și s-a respins cererea de revendicarea terenului aferent construcției - parter al imobilului în litigiu.
În compararea celor două titluri ale părților, Curtea constată că în timp ce acțiunea în revendicare a imobilului - teren și construcție - parter - formulată în anul 1993 era pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, iar autoarea a obținut restituirea imobilului, în contra statului prin reprezentant Consiliul General al Municipiului B - teren și construcție, prin sentința civilă nr. 9089 din 14 decembrie 1993, statul vinde acțiunile deținute cu privire la valoarea bunului, în proporție de 70% prin reprezentantul său Fondul Proprietății de Stat către pârâta SC Medicală SA la circa două săptămâni - 23 decembrie 1993, iar restul de 30%, în următoarele zile, la 31 decembrie 1993 - cu ignorarea hotărârii judecătorești sus-menționate, deși bunul ieșise din patrimoniul său, chiar dacă nu încă definitiv, așadar cu rea - credință.
Or, autoarei, ulterior îi este reconfirmată retrocedarea, prin rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței sus-menționate, după parcurgerea căilor de atac ale apelului și recursului declarate de reprezentantul statului și respinse.
Obținerea unei hotărâri irevocabile de retrocedare a bunului, urmată și de punerea în executare, prin emiterea dispoziției Primarului General al Municipiului B - de către autoarea reclamanților, - nu poate fi ignorată de C, aceasta constituind un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care dă dreptul reclamanților la obținerea în natură a bunului - teren și construcție - ori, dacă aceasta nu ar mai fi posibil, la despăgubiri compensatorii constând în valoarea reală, de circulație, a bunului, într-o eventuală cerere adresată Curții Europene a Drepturilor Omului.
Se constată și că, urmare a demersurilor efectuate la nivelul Parchetului General, s-a inițiat de către Procurorul General al României un recurs în anulare a sentinței irevocabile de retrocedare a bunului nr. 9089 din 14 decembrie 1993 Judecătoriei Sectorului 2 B, care a fost admis prin decizia nr. 1123 din 10 aprilie 1996 Curții Supreme de Justiție și, care a anulat sentința, pe o excepție - depășirea atribuțiilor judecătorești, iar nu pe fondul cauzei.
O astfel de anulare a unei hotărâri judecătorești intrată sub puterea lucrului judecat printr-un recurs în anulare admis, constituie o ingerință nepermisă în rediscutarea dreptului stabilit în mod irevocabil în beneficiul unei părți, cu încălcarea principiului securității circuitului civil - din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (cauzele, împotriva României).
Pe fondul demersurilor de revendicare a imobilului de către autoarea reclamanților, în paralel, statul, prin reprezentanții săi, iniția și continua procesul de privatizare prin vânzarea acțiunilor deținute, prin Fondul Proprietății de Stat către SC Medicală SA, cu ignorarea completă a hotărârilor judecătorești, pentru ca la data de 29 decembrie 1993, să fie emis, în favoarea SC Medicală SA și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de 94,74 mp. aferent imobilului - construcție în litigiu.
Or, titlul pârâtei - pentru teren - obținut în condițiile sus-menționate este viciat, întrucât acest demers de obținere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate este în afara oricărei bune - credințe a beneficiarului, dar și a statului prin reprezentanții săi din instituțiile sale, și pentru că statul nu deținea în mod valabil, titlul de proprietate asupra imobilului.
Astfel, imobilul autoarei - teren și construcție din- a fost naționalizat în mod abuziv, fără acordarea de despăgubiri, dar și terenul pe care s-a translatat construcția autoarei, aflat în prezent în- - potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974 ca urmare a vânzării - cumpărării construcției fostei proprietare (pentru care aceasta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 spre a obține măsuri reparatorii în echivalent).
Curtea constată astfel, că Statul Român, care a preluat în proprietatea sa, atât terenul și construcția de pe terenul autoarei prin naționalizarea din 1949, cât și terenul susnumitei conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, a procedat apoi, prin instituțiile sale, la nivelul anului 1985, ca urmare a realizării obiectului de ordin public de investiții în zonă, realizarea stației de metrou "" și o nouă sistematizare a zonei, la demolarea construcțiilor expropriate în scopul sus-menționat (1980) și respectiv, translatarea construcției - fostă proprietatea autoarei reclamanților, circa 63 ml, astfel cum stabilesc și expertizele tehnice de la dosar în specialitate - construcții și topografie, geodezie, cadastru, pe un nou amplasament, terenul fostei proprietare, din-.
Nu este vorba de un schimb forțat de terenuri, întrucât nu ne aflăm în situația a doi copermutanți într-un act juridic de schimb, potrivit reglementării din Codul civil.
Curtea constată însă, că prin translatarea realizată, practic terenul de sub construcția proprietatea reclamanților, a fost înlocuit, printr-o subrogație reală, cu terenul de același tip, de la noua adresă din-, sector 2, B, în scopul obiectivelor de interes public național.
Noul teren devine astfel,noul amplasament, respectivterenul aferentconstrucției - fostei proprietare, înlocuindu-l caechivalent, pe C vechi, la care autoarea a fost îndreptățită, statul fiind obligat la restituire printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Înlocuirea unui bun (teren) cu un alt bun (teren) s-a realizat de stat în calitatea sa de proprietar după preluarea prin actele normative în vigoare la acel moment, și care astfel putea dispune liber de bunurile din patrimoniul său.
Nu poate fi primită critica din recursul pârâtei, în sensul că operează în beneficiul său prezumția ce derivă din reglementarea din Codul civil referitoare la accesiunea imobiliară, în sensul că având titlu de proprietate pentru teren, prezumția de proprietate asupra construcției operează în favoarea sa (art. 488 Cod civil), nefiind permisă inversarea înțelesului reglementării, în sensul că proprietarul unei construcții este considerat și proprietarul terenului pe care este edificată, întrucât prezumția de accesiune imobiliară operează doar în situația în care "nu se dovedește din contră", or în speță, este cert că pârâta SC Medicală SA nu are nici un titlu valabil de proprietate asupra clădirii - parter revendicată, titlu valabil - recunoscut în beneficiul fostului proprietar și prin reglementarea din art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, iar prezumția decurgând din art. 488 și următoarele Cod civil nu este astfel incidentă în cauză.
De altfel, literatura de specialitate ( - Drept civil, Drepturile reale principale - B 2001, pag. 227) se reține că acțiunea în revendicare pe dreptul comun se înlocuiește cu restituirea în echivalent, în cazul în care există impediment de restituire în natură a bunului revendicat.
În același timp însă, există și noțiunea de amplasament al unei clădiri, de "teren aferent" al unei clădiri pe care aceasta este edificată sau se află, ori căreia aparține (de exemplu, și unui apartament de la un etaj, îi "aparține", o cotă de teren aferent pe care se află o clădire supraetajată), nefiind de conceput o clădire fără un teren aferent, un amplasament care să-i asigure funcționalitatea, ca un tot unitar.
Tocmai de aceea, soluția de restituire doar a clădirii către reclamanți, fără terenul pe care se află, prin decizia recurată, apare ca nelegală, în raport de toate considerentele sus-menționate.
Or, admiterea revendicării șipentru terenapare justificată față de titlul vechi de proprietate constând în sentința civilă nr. 627 din 24 aprilie 1947 pronunțată de Tribunalul Ilfov și pentru existența unui "bun" în favoarea reclamanților printr-o hotărâre anterioară de revendicare - în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, anulată printr-o ingerință nepermisă în dreptul de proprietate constatat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în comparație de titlul obținut în mod viciat și ulterior de către recurenta - pârâtă, cu precizarea că doar în acest fel, s-ar asigura respectarea - potrivit și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului - securității raporturilor de drept civil, iar nu dând preferință, titlului ulterior al pârâtei asupra terenului, și aplicarea prezumției de proprietate pentru clădirea - parter revendicată, în lipsa unui titlu.
Din expertizele în construcții efectuate în cauză, a rezultat că imobilul clădire este identic celui revendicat, la care nu s-au produs modificări, dincolo de îmbunătățirile care i-au asigurat funcționalitatea.
Invocarea lipsei totale de efecte juridice a unei hotărâri judecătorești irevocabile și anulată cu încălcarea autorității de lucru judecat, cu încălcarea principiului securității circuitului civil și ingerința în recunoașterea dreptului de proprietate, nu poate fi astfel primit.
Nici susținerea în recursul pârâtei, a faptului că analizarea validității titlului statului trebuie analizată în raport de exproprierile efectuate în zonă la nivelul anilor 1980 - 1981 pentru obiectivul major de investiție publică, care au și determinat apoi o nouă sistematizare a zonei și translatarea clădirii revendicate, cu precizarea că și acest imobil ar fi intrat oricum, în exproprierile operate în acești ani - nu este fondată, întrucât în mod cert, imobilul revendicat a intrat în proprietatea statului, anterior anului 1980, iar potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, validitatea titlului statului se analizează la momentul preluării și nu ulterior preluării.
Critica din recursul pârâtei privind soluția contradictorie din apel, privind retrocedarea parțială a imobilului - construcție către reclamanți, care va naște probleme de executare, poate fi subsumată, nu prevederilor art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, ci prevederilor art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă și ea nu poate fi primită, în măsura în care, pe cale de consecință, ar urma să fie respinsă acțiunea în revendicare a întregului bun - teren și construcție - parter.
Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea asupra imobilului - printr-o posesie utilă, neviciată, publică, ca și apărare, s-a formulat direct în recurs - omisso medio - fără a fi făcut, mai întâi, obiectul unei cereri în primă instanță, astfel că această apărare nu poate face obiect de analiză, direct în recurs.
Privatizarea societății pârâte nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii în revendicare, în considerarea stabilității raporturilor juridice create, în beneficiul recurentei - pârâte, pentru considerentele deja reținute cu privire la respectarea acestui principiu de drept între reclamanți și pârâtă, în acțiunea de față, în favoarea reclamanților astfel că susținerile recurentei - pârâte din perspectiva art. 10 din Legea nr. 1/2009 de modificare a prevederilor art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 nu pot fi primite.
Motivul de recurs menționat în art. 304 pct. 8 Cod de procedură civilă nu-și găsește corespondent în criticile dezvoltate, în speță nefiind dedus spre interpretare un anumit act juridic, toate criticile din recurs fiind deja analizate de C din perspectiva art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Pentru considerentele reținute, potrivit art. 312 Cod de procedură civilă, Curtea - în majoritate - va respinge excepția de necompetență de soluționare a apelului de către Tribunalul București, va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC Medicală SA, va admite recursul reclamanților și, va modifica în parte, decizia apelată, în sensul că potrivit art. 296 Cod de procedură civilă, va respinge apelul formulat de SC Medicală SA împotriva sentinței apelate - ca nefondat și va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Văzând și prevederile art. 274 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge excepția necompetenței materiale de soluționare a apelului de către Tribunalul București - ca nefondată.
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă SC Medicală SA B, împotriva deciziei civile nr. 619 din 30 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât Consiliul General al Municipiului B, ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurenții - reclamanți și, împotriva aceleiași decizii, modifică în parte decizia recurată, în sensul că respinge apelul formulat de SC Medicală SA, formulată împotriva sentinței civile nr. 1090 din 02 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III Civilă, ca nefondat.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
.
2ex./22.01.2010
-4.-;
Cu opinia parțial separată a doamnei judecător în sensul respingerii și a recursului formulat de recurenții reclamanți ca nefondat.
Potrivit situației de fapt reținute de către instanțele de fond, prin sentința civilă nr. 627/24.04.1947 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția II-a în dosarul nr. 1364/1947 s-a constatat că reclamanta era proprietara imobilului situat în B,-, teren și construcție. La nivelul anului 1984, imobilul, situat în intersecția dintre Bd. - și Șos. - -, avea adresa-. În urma sistematizării zonei, în anul respectiv, construcția situată pe terenul din B,- a fost translatată pe o distanță de 63, ocupând poziția actuală, în-, sector 2, pe amplasamentul fostelor imobile 225 și 227. Deoarece translatarea s-a efectuat pe o distanță de 63, iar clădirea are dimensiuni de circa 20, a rezultat că terenul revendicat nu se află sub construcția situată în prezent în-. La rândul său, pârâta Medicală deține un certificat de atestare a dreptului de proprietate eliberat de Ministerul Sănătății asupra unei cote indivize de teren de 84,74. situate în B,-, sector 2.
Reclamanta a învestit la data de 27.04.2000 instanța cu acțiune în revendicarea imobilului situat în B,- (fost - - nr. 159), sector 2, format din construcție (fostă farmacie) și teren în suprafață de 94,74. La data de 23.10.2000, reclamanta a decedat, calitatea procesuală activă fiind transmisă către moștenitorii acesteia, și.
Acțiunea în revendicare este, potrivit definiției consacrate de practica judecătorească și de literatura de specialitate în absența unei definiții legale, acea acțiune reală prin care proprietarul ce a pierdut posesia unui bun individual determinat cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la C care îl stăpânește fără a fi proprietar.
Mai trebuie avută în vedere și împrejurarea că deși terenul și construcția formează un ansamblu de bunuri, unite prin legături materiale și juridice, nu se pierde individualitatea fiecărui bun. Ca urmare, pot exista două drepturi de proprietate distincte, unul asupra terenului, iar altul asupra construcției. În acest sens, art. 492 Cod civil prevede expres că: "Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui,până ce se dovedește din contra".
În aceste condiții, rămâne de stabilit dacă reclamanții au calitatea de titulari și în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra terenului revendicat. În raport de dispozițiile art. 1169 Cod civil și art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, aplicabile și în materia acțiunii în revendicare, revine reclamanților, care pretind că sunt proprietarii terenului, sarcina justificării și probei dobândirii de către aceștia a dreptului real respectiv.
Sub acest aspect, în literatura de specialitate, pornindu-se de la enumerarea, incompletă și inexactă făcută de art. 644 civil, se face distincția întremodurile de dobândireoriginară a dreptului de proprietate și modurile de dobândire derivată.
Noțiunea de dobândire originară are două sensuri. Într-un prim sens, ea se referă la lucruri care nu formau, în momentul dobândirii, obiectul aproprierii publice sau private, chiar dacă au mai fost altă dată obiect de apropriere.Stricto sensu, ocupațiunea este singurul mod de dobândire originară. În al doilea sens, mai larg, dobândirea este originară și în situațiile în care, deși lucrul era deja apropriat, se stinge dreptul de proprietate al unei persoane și, în același moment, se naște un nou drept de proprietate în patrimoniul altei persoane. Acest efect se produce fie când se schimbă forma de apropriere, cum se întâmplă în cazul exproprierii și în cazul retrocedării bunului expropriat, fie când, deși nu schimbă forma de apropriere, totuși se stinge vechiul drept de proprietate privată și se naște un nou drept de proprietate privată, cum se întâmplă în cazul accesiunii și în cazul uzucapiunii. În toate aceste cazuri, caracterul perpetuu al dreptului de proprietate suferă derogări. Așadar,lato sensu, pe lângă ocupațiune, expropriere, retrocedarea bunului expropriat, accesiune și uzucapiune, sunt moduri de dobândire originară și dobândirea bunurilor mobile prin posesie de bună-credință în condițiile art. 1909 și 1910 Cod civil, dobândirea bunurilor imobile pe temeiul proprietății aparente, actul administrativ de trecere a unui bun din domeniul public în domeniul privat sau invers, convenția prin care se dobândește în domeniul public un bun aflat anterior în proprietatea privată a unei persoane fizice sau juridice.
Pe cale de consecință, șidobândirea derivatăare două sensuri. Într-un prim sens, dobândirea este derivată ori de câte ori lucrul este apropriat anterior, indiferent dacă această dobândire presupune stingerea dreptului de proprietate inițial sau doar transmiterea acestuia. În acest sens, nu numai convenția, ci și uzucapiunea sau exproprierea sunt moduri de dobândire derivată. În al doilea sens, dobândirea este derivată numai în cazurile în care are loc o transmitere a dreptului de proprietate de la o persoană la alta. Intră în această categorie actul juridic translativ de proprietate (convenția și legatul) și moștenirea legală.
Dacă în privința terenului pe care s-a aflat inițial construcția reclamanții pot invoca dreptul de proprietate dobândit de autoarea lor în condițiile expuse în considerentele sentinței civile nr. 627/24.04.1947 pronunțate de Tribunalul Ilfov - Secția II-a în dosarul nr. 1364/1947, în schimb, în legătură cu terenul pe care se află în prezent construcția, ca urmare a translatării, situat în-, sector 2, nu poate fi reținută incidența niciunui asemenea mod de dobândire prevăzut de lege.
Astfel, hotărârea judecătorească sus menționată nu se referă la imobilul revendicat, situație în care nu poate avea valoarea juridică de titlu de proprietate asupra acestuia.
În al doilea rând, pentru a opera unschimb forțat, era necesară o normă juridică în a cărei structură logico-juridică ipoteza să includă împrejurarea existentă în situația de față, constând în translatarea unei construcții, iar dispoziția să stabilească ca regulă de conduită a proprietarului terenului pe care este mutată construcția obligația de a-l transmite în schimbul celui pe care s-a aflat clădirea inițial. Din acest considerent, deși schimbul imobiliar reprezintă într-adevăr o modalitate de transfer a dreptului de proprietate, în speță, în absența unui temei legal care să instituie în sarcina pârâtei o obligație de această natură, nu poate fi dispus de către instanță.
Cât privește posibilitatea ca terenul de sub construcție să fie acordat reclamanților încompensare, cu titlu de măsură reparatorie pentru terenul pe care s-a aflat inițial construcția, trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul că în cadrul procesual stabilit de către reclamantă, respectiv acțiune în revendicare de drept comun, aceasta nu este prevăzută de textele de lege din cuprinsul Codului civil care reglementează materia proprietății, fiind astfel valabile considerațiile expuse anterior în legătură cu schimbul forțat.
Mai mult decât atât, art. 1 alin. 2, art. 20 alin. 3 și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 dispun că subiectul de drept care are obligația de a acorda o asemenea măsură reparatorie este entitatea învestită potrivit respectivei legi cu soluționarea notificării. Întrucât respectarea dreptului de proprietate aparținând unei alte persoane este impusă de art. 44 din Constituție, entitatea în discuție nu poate oferi în compensare bunuri care nu îi aparțin. În speță, entitatea învestită cu soluționarea notificării - care nu ar fi putut privi conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 decât terenul preluat în mod abuziv, C cu fosta adresă- - ar fi fost Municipiul B, astfel că acordarea unei măsuri reparatorii constând în compensare nu ar fi putut avea ca obiect decât un teren aflat tot în proprietatea unității administrativ teritoriale. Or, terenul revendicat de reclamanți este inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat pârâtei de Ministerul Sănătății, aflat în ființă, astfel că entitatea învestită cu soluționarea notificării nu putea dispune de el și, pe cale de consecință, nici instanța care, substituindu-se acesteia, ar fi obligată să respecte la rândul său prevederile Legii nr. 10/2001.
Cât privește subrogația reală universală, aceasta transferă calitatea elementelor pecuniare care ies din patrimoniu de a fi integrate într-o universalitate asupra elementelor pecuniare care intră în patrimoniu. Ca atare, condiția premisă pentru a opera este dobândirea de către titularul patrimoniului a unui alt bun în vreunul din modurile prevăzute de lege, nefiind astfel contrazisă concluzia raționamentului expus anterior.
În altă ordine de idei, dat fiind că prioritară în soluționarea acțiunii în revendicare este stabilirea dreptului de proprietate în patrimoniul reclamanților, rămâne fără relevanță analizarea titlului de proprietate invocat de către pârâtă. De aceea, în realitate, instanța de apel nu a acordat preferință titlului prezentat de aceasta din urmă, ci a constatat că reclamanții nu sunt titularii unui asemenea drept, care ar fi putut intra în patrimoniul lor numai printr-unul din modurile de dobândire prevăzute de lege.
Prin urmare, întrucât pe de o parte, dreptul comun nu permite operarea unui schimb forțat sau a unei compensări, iar pe de altă parte, potrivit dispozițiilor speciale, compensarea nu poate avea ca obiect decât un imobil aparținând entității care ar fi putut fi învestite cu soluționarea notificării, în dezacord cu opinia majoritară, am exprimat punctul de vedere potrivit căruia și recursul formulat de recurenții reclamanți este nefondat și se impune respingerea lui.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica, Daniela Adriana
