Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 177/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 177
Ședința publică de la 02 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
Grefier: - - -
*****
Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, cu sediul în C,-, județul D împotriva sentinței nr. 64 de la 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, ambele cu domiciliul în C,-, județul D, cu intimații pârâți CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII D cu sediul în C,-, județul D, CONSILIUL LOCAL C cu sediul în C, str. -, nr. 7, județul D, L C cu sediul în C,-, județul D, ambele cu domiciliul în C,-, județul D, G cu domiciliul în B, sector 6,-,. 5,. B,. 2,. 16, cu domiciliul în B, sector 6,-, - 10,. B, parter,. 23, având ca obiect revendicare imobiliară
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic reprezentând apelantul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, intimata reclamantă personal, consilier juridic reprezentând intimatul pârât CONSILIUL LOCAL C, consilier juridic reprezentând intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII D, intimata pârâtă, lipsind intimata reclamantă, intimații pârâți, L C, G,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
S-a învederat de către părțile prezențe în fața instanței, personal și prin reprezentanți, că nu mai sunt excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat.
Nemaifiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic pentru apelantul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Dap us concluzii de admitere a apelului așa cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, schimbarea sentinței civile nr. 64 de la 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în sensul respingerii acțiunii.
A susținut că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă pentru că nu a fost parte în contractul de vânzare - cumpărare încheiat între reclamante și Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice.
Intimata reclamantă a lăsat la aprecierea instanței soluționarea apelului.
Consilier juridic pentru intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII D, a pus concluzii de respingere a apelului, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj ca fiind legală și temeinică.
A susținut că în mod corect instanța de fond a apreciat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză, drept pentru care trebuie să restituie prețul către reclamante. În mod corect a apreciat că instituția pe care o reprezintă nu are calitate procesuală pasivă deoarece a participat la încheierea contractului de vânzare - cumpărare nr. 304 din 29.07.1997 ca mandatar.
A mai susținut că în mod corect instanța de fond a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor să restituie valoarea actuală a imobilului.
Consilier juridic pentru intimatul pârât CONSILIUL LOCAL Cal ăsat la aprecierea instanței soluționarea apelului ce face obiectul cauzei dedusă judecății.
Intimata pârâtă a lăsat la aprecierea instanței soluționarea apelului.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față:
Reclamanții, G și C au chemat în judecată Statul Român prin D, Consiliul Local al Mun. C și C, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din două corpuri de clădiri și terenul aferent în suprafață de 594. situat în C,- și 3 corespunzător cu- și 3.
În motivarea acțiunii, au arătat reclamanții că defunctul proprietar a fost unic comerciant, având un modest magazin de băuturi spirtoase, fiind exceptat în mod expres de la naționalizare prin art. 2 din Decretul nr. 92/1950, care avea caracter intuitu personae.
Au arătat că dovada dreptului de proprietate al defunctului autor este făcută prin actul de succesiune nr. 14.02.1941 în baza căruia acesta a dobândit imobilul prin moștenire, precum și cu contractele de închiriere depuse la dosar și că Statul și ceilalți pârâți nu au dobândit niciodată dreptul de proprietate sau alt drept real asupra imobilului revendicat, invocând dispoz. art. 480 și 481 Cod civil, art. 1 alin. 3 din HG 11/1997 și ale art. 41 al. 2 din Constituția României.
În cauză au formulat cerere de intervenție accesorie, G, solicitând respingerea acțiunii reclamantelor, arătând că au dobândit apartamentele din imobilul respectiv în baza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea tuturor cerințelor impuse de Legea nr. 112/1995.
La data de 13.10.1999, reclamanții și-au întregit cererea introductivă, solicitând constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâții Consiliul Județean D - Sector servicii Publice, și
Prin aceeași întregire a acțiunii, reclamanții au formulat și un capăt de cerere în revendicare împotriva acestor părți, solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie părțile din imobil ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, ca o consecință a constatării nulității acestora.
Pârâtele și la 10.11.1999 au formulat întâmpinare la cererea reclamanților, arătând că au calitatea de cumpărători de bună-credință, ocupând înainte de cumpărare spațiile respective în baza contractelor de închiriere și că au beneficiat astfel de prevederile Legii 112/1995, solicitând în subsidiar, despăgubiri reprezentând valoarea spațiilor vândute către pârâte.
La data de 28.03.2000 Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantelor, arătând că la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 pârâții persoane fizice aveau contracte de închiriere pentru apartamentele ocupate, fiind astfel îndreptățiți să le cumpere, și că anterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare s-au obținut aprobările necesare.
Prin sentința civilă nr. 22788 din 08.11.2000, Judecătoria Craiovaa declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
La data de 14.02.2001, reclamanții și-au întregit acțiunea solicitând constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 484/08.04.1998 încheiat de Consiliul Județean D-Sector Servicii Publice și.
Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 252 din 15 mai 2003, pronunțată în dosarul nr. 920/civ/2001, a admis în parte cererea în revendicare formulată de reclamantele, G și C împotriva pârâților Consiliul Local al Mun. C, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și
Au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren în suprafață de 471. din C,- și 3 cu următoarele dimensiuni și vecinătăți: N- str. - - 25,29; S- imobilul din- - 18,94; E - imobilul din str. - - 19,60; V- str. G - - 20,31, precum și următoarele apartamente din construcția din C,-: apartamentul nr. 1 (ocupat de SC SRL), apartamentul nr. 6 (ocupat de chiriașii ) și apartamentul nr. 8 (ocupat de chiriașii ).
A fost respinsă cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare și revendicare formulată de reclamante împotriva Consiliului Județean D - Sector Servicii Publice, și,.
Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de APEL CRAIOVA, care, prin decizia civilă nr. 284 din 21 octombrie 2003, respins ca nefondate apelurile formulate de reclamanți și pârâții Consiliul Local C, C și D, pentru Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și pârâții C și Consiliul Local C, recursuri ce au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 10738/2003.
Cauza a fost restituită administrativ Curții de APEL CRAIOVA, în baza art. II alin. 1 - 4 din Legea nr. 219/2005, pentru aprobarea OUG nr. 138/2000 privind modificarea și completarea Codului d e pr. civilă.
Fiind astfel investită, Curtea de APEL CRAIOVA - Secția civilă, prin decizia civilă nr. 2687 din 28.10.2005, a declinat competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva deciziei civile nr. 284 din 21 octombrie 2003 Curții de APEL CRAIOVA, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 4693 din 12 mai 2006, pronunțată în dosarul nr. 12823/2005 a trimis la Curtea de APEL CRAIOVA spre competentă soluționare recursurile declarate de reclamanții, G, și C și pârâții Consiliul Local al Mun. C și
Prin decizia civilă nr. 449 din 22.03.2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, a fost admis recursul declarat de reclamanții, G, C și pârâții Consiliul Local C și C împotriva deciziei civile nr. 284/21.10.2003 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, a fost modificată decizia civilă, a fost admis apelul reclamanților, a fost schimbată în parte sentința civilă, în sensul că s-a admis și cererea în revendicare formulată împotriva pârâților,.
Au fost obligați pârâții sus menționați să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele apartamente, astfel: -. 7-, -. 1-, și -. 4-, și -. 2-, -. 5-, -. 3-, și -. 2-, precum și spațiile aflate în folosință comună existente în imobilele situate în- și 3,
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței și deciziei civile referitoare la soluționarea cererilor în revendicare față de ceilalți pârâți și a cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii 112/1995.
Au fost respinse recursurile declarate de pârâții Consiliul Local C și C împotriva aceleiași decizii.
A fost trimisă la Judecătoria Craiova spre soluționare cererea formulată de pârâtele și, având ca obiect acordarea de despăgubiri civile constând în valoarea spațiilor de locuit.
Curtea de Apel a reținut că în situația în care ambele părți - atât reclamantul, cât și pârâtul - se prevalează de existența unor titluri de proprietate asupra bunului, instanța investită cu soluționarea acestei acțiuni trebuie să procedeze la compararea acestora, urmând să dea câștig de cauză părții al cărei titlu este mai bine caracterizat și al cărei drept este preferabil.
În speță, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin moștenire legală, de la autoarea lor, iar aceasta, la rândul ei, îl dobândise, prin succesiune testamentară, de la soțul său, -.
Imobilul a fost preluat în mod abuziv de stat, iar pârâții au dobândit bunul imobil prin cumpărare de la stat, în baza Legii 112/1995, titlul lor de proprietate fiind reprezentat de contractele de vânzare-cumpărare, a căror valabilitate a fost confirmată în litigiul dedus judecății în acest dosar aceștia fiind cumpărători de bună-credință.
Intrând în mod abuziv în posesia imobilului, statul nu putea să-l înstrăineze ulterior în mod valabil către subdobânditori, iar titlul de proprietate exhibat de reclamanți apare ca fiind mai bine caracterizat decât cel al pârâților, care au dobândit bunul de la un non dominus, astfel că titularii cererii urmează să triumfe în acțiunea în revendicare.
Cererea în revendicare s-a admis doar împotriva pârâților cumpărători în temeiul Legii 112/1995, celelalte părți chemate în judecată ca pârâte, în acest petit, neavând calitate procesuală pasivă, căci nu sunt posesori ai apartamentelor în litigiu.
Ca urmare a admiterii cererii în revendicare împotriva cumpărătorilor, aceștia au posibilitatea să se îndrepte, în termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data pronunțării acestei decizii, împotriva vânzătoarei, pentru a răspunde, în condițiile art. 1337 și următoarele Cod civil, pentru evicțiunea produsă prin pierderea dreptului de proprietate.
În prezenta cauză, o astfel de cerere subsidiară a fost formulată doar de către pârâții și (fila 192 dosar 17920/1998, al Judecătoriei Craiova ), însă față de respingerea de către instanțele de fond a cererii în revendicare, nu s-a mai impus a fi analizată, astfel că, pentru cercetarea acesteia în fond și pentru a nu lipsi părțile de gradele de jurisdicție prevăzute de lege, s-a trimis la Judecătoria Craiova, spre competentă soluționare, urmând ca instanța de trimitere să analizeze cererea formulată având în vedere și jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, obligatorie pentru instanțele naționale, în special hotărârea de condamnare a României în cauza Raicu (hotărârea din 19 octombrie 2006, nepublicată ).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr-.
La data de 16.05.2007, pârâții, G și C au depus la dosar întâmpinare față de cererea reclamantelor și, solicitând respingerea acțiunii față de ei întrucât nu sunt vânzătorii spațiilor de locuit, chemarea în garanție trebuind făcută împotriva vânzătorului atâta timp cât au fost cumpărători de bună-credință.
La data de 20.09.2007 reclamanta a formulat precizare la acțiune, prin care a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor B prin DGFP D, Consiliul Județean D - Direcția Județeană de Pază și Servicii D, Consiliul Local C, C, G și C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții în solidar pentru garanția contra evicțiunii totale, astfel:
- a) acordarea despăgubirilor civile în cuantum de 500.000 lei reprezentând contravaloarea unui spațiu de locuit, echivalent în valoarea actuală de piață, în suprafață și amplasament central în C cu locuința pe care a cumpărat-o prin contractul nr. 323/29.07.1997 încheiat cu pârâtul Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice, denumirea actuală Direcția de Pază și Servicii D, având în vedere că a fost evinsă de numiții, G și C, așa cum rezultă din decizia Curții de APEL CRAIOVA nr. 449/2007 și în acord cu prevederile art. 1344, art. 1341 și art. 1350.civil;
A solicitat daune interese în valoare de 250.000 lei, întrucât în speță sunt îndeplinite toate condițiile producerii evicțiunii totale de către un terț prevăzute de art. 1337.civil, în condițiile în care a fost cumpărătoare de bună-credință, anterior vânzării a locuit peste 30 de ani în acest imobil, pe care l-a cumpărat când legea i-a permis, devenind proprietar;
- b) obligarea pârâților, G și Constața la plata sumei de 170.000 lei reprezentând cheltuieli utile, de întreținere și conservare ale imobilului situat în C, str. -. -, nr. 3, jud. D, pe care le-a efectuat de-a lungul șederii sale în acest imobil, având în vedere că aceste cheltuieli pe care le-a efectuat profită pârâților dobânditori ai imobilului.
- c) în subsidiar, pârâta a arătat că, având în vedere că în conformitate cu actul adițional nr. 5247 din 18.09.2007 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 323 din 29.07.1997 a achitat în totalitate prețul pentru bunul imobil pe care l-a cumpărat în C, str. -. -, nr. 3, jud. D, în suprafață de 53,16 mp. și teren aferent 69,05 mp. dat în folosință conform Legii nr. 112/1995, invocă în speță excepția nerespectării obligației vânzătorului Consiliul Județean D - Direcția Județeană de Pază și Servicii D de a preda bunul imobil vândut și de a finaliza contractul de vânzare-cumpărare imobiliară încheiat, prin realizarea efectivă a transferului de proprietate asupra unui imobil de locuit conform clauzelor contractuale.
A solicitat obligarea pârâtelor la executarea în natură a contractului de vânzare-cumpărare chiar și pe un alt imobil, motivat de vârsta și sănătatea sa și de faptul că în pragul bătrâneții este obligată să nu aibă nici o locuință, fiind efectiv înșelată de statul român care i-a încasat banii pentru cumpărarea unei locuințe pentru ca apoi să nu-și respecte contractul de vânzare-cumpărare, la sfârșitul contractului fiind în situația de a nu avea de fapt proprietatea nici unui imobil și să rămână pe drumuri.
A solicitat obligarea pârâtelor la procurarea unui lucru de gen de la terți, în conformitate cu prevederile art. 1075 și 1077.civil, în cazul în care totuși executarea contractului de vânzare-cumpărare pentru care a achitat întregul preț solicitat la data încheierii lui nu este posibilă.
A solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata daunelor cominatorii de 500 lei/zi de întârziere până la executarea efectivă sau cumpărarea unui alt imobil pe seama pârâtelor, pentru neexecutarea contractului de vânzare-cumpărare și pentru neprocurarea unui alt imobil de gen, raportat la faptul că la vârsta sa este rămasă pe drumuri, în prezent domiciliul său depinzând doar de opțiunea noilor proprietari, putând fi oricând evacuată, având un act de proprietate valabil încheiat și necontestat, dar în schimb neavând și proprietatea efectivă asupra vreunui imobil în care să poată locui.
La data de 20.09.2007, reclamanta a formulat precizare la acțiune, prin care solicitat același lucru ca reclamanta, cu precizarea că locuința a cumpărat-o prin contractul nr. 304/29.07.1997 încheiat cu pârâtul Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice, denumirea actuală fiind Direcția de Pază și Servicii D, iar cu actul adițional nr. 5248 din 29.07.2007 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 304 din 29.07.1997, a achitat în totalitate prețul pentru bunul imobil pe care l-a cumpărat în C, str. -. -, nr. 3, jud. D, în suprafață de 45,26 mp și teren aferent 60,14 mp dat în folosință conform Legii 112/1995.
La dosar pârâtul Consiliul Județean D - Direcția Județeană de Pază și Servicii Daf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea precizărilor la acțiune ca fiind tardiv formulate, la al doilea termen de judecată, cu încălcarea dispozițiilor art. 132.proc.civ.
A solicitat respingerea acțiunii față de Consiliul Județean D - Direcția Județeană de Pază și Servicii D, întrucât nu are calitate procesuală pasivă, știut fiind că Statul Român a vândut locuințele aparținând fondului locativ de stat către foștii chiriași în baza Legii nr. 112/1995, Sector Servicii Publice (în prezent D) fiind numai un mandatar al statului. În speță, Sector Servicii Publice a evaluat locuința, a încasat un comision de 1% din valoarea locuinței, iar restul prețului a fost virat la buget, conform dispozițiilor Legii 112/1995.
A arătat că, în conformitate cu art. 51 alin. 3 din nr.OG 184/2002 restituirea prețului se face de către Ministerul Finanțelor Publice, deoarece acesta a beneficiat de preț.
Așa cum rezultă din decizia nr. 449/2007, reaua credință a părților contractante nu a fost dovedită și nici intenția de a încheia o operațiune speculativă, motiv pentru care actele de vânzare-cumpărare au fost salvate de la nulitate.
A mai arătat că cererea în revendicare a fost admisă în favoarea reclamantelor din dosarul soluționat, ci nu împotriva unității, care nu a avut calitate procesuală pasivă în acțiunea în revendicare întrucât nu a fost posesor neproprietar.
Prin sentința civilă nr. 15057 din 08.11.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantele și, în favoarea Tribunalului Dolj, având în vedere precizările formulate de reclamante la data de 20.09.2007 cu privire la cuantumul pretențiilor, precum și dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. b proc.civ. coroborate cu art. 158.proc.civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la nr-, cu prim termen de judecată la 21.01.2008.
La data de 18.04.2008 a decedat pârâta C-, fiind introdus în cauză moștenitorul, -.
În ședința publică de la 02 iunie 2008, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea construcții civile, pentru a se stabili valoarea imobilelor în litigiu, respectiv a imobilelor vândute părților și, conform contractelor nr. 304/29.07.1997 și nr. 323/29.07.1997, avându-se în vedere valoarea de piață.
Pârâții, și G au solicitat încuviințarea unui expert asistent, cerere încuviințată de instanță, care a depus la dosar raport de expertiză tehnică cu opinie separată la data de 20.10.2008.
La data de 17.10.2008, a fost depus raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții civile întocmit de expert tehnic.
La raportul de expertiză tehnică au formulat obiecțiuni reclamantele și pârâții, obiecțiuni care au fost încuviințate de instanță în ședința publică de la 17.11.2008, instanța respingând cererea formulată de reclamante privind efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.
La data de 16.01.2009 a fost depus la dosar răspunsul la obiecțiunile formulat la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert.
În ședința de la 20.10.2008 instanța a încuviințat pentru pârâții administrarea probei cu interogatoriul reclamantelor.
În cauză s-a luat un interogatoriu reclamantei, la cererea pârâților, răspunsurile fiind consemnate și atașate la dosar.
În ședința publică de la 16 februarie 2009, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții și prin întâmpinare, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții, excepția tardivității precizării acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Județean D - Direcția Județeană de Pază și Servicii prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local C, C invocată de instanță.
Prin sentința nr.64 din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantele, împotriva Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP
A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, reprezentat de DGFP D, la plata către reclamanta a sumei de 111.170 lei despăgubiri civile, reprezentând valoarea actuală a imobilului dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 304 din 29.07.1997 și la plata către reclamanta a sumei de 128.760 lei despăgubiri civile, reprezentând valoarea actuală a imobilului dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 323 din 29.07.1997.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea la plata despăgubirilor civile constând în valoarea actuală a imobilelor formulat de reclamante împotriva pârâților Consiliul Județean D - Direcția Județeană de Pază și Servicii D, Consiliul Local C, C, G și -.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților, G și -, la plata cheltuielilor utile, de întreținere și de conservare a imobilelor.
S-a respins capătul de cerere subsidiar privind obligarea pârâților la procurarea unui alt imobil de gen și la plata daunelor cominatorii.
S-a respins cererea pârâților, și G privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1337 Cod civil, care reglementează răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, deoarece ca efect al deciziei civile nr. 449/22.03.2007 a Curții de APEL CRAIOVA, prin admiterea acțiunii în revendicare, reclamanții au suferit o tulburare de drept din partea unor terțe persoane, pierzând dreptul de proprietate asupra imobilului, cauza evicțiunii fiind anterioară vânzării și necunoscută de către cumpărători. În aceste condiții, reclamantele au dreptul la daune interese, conform art. 1341 pct.4 Cod civil, constând în diferența de preț și sporul de valoare dobândit de imobil între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii, respectiv valoarea actuală de circulație, care în speță a fost stabilită prin expertizele întocmite în cauză.
S-a apreciat că obligația de restituire revine, potrivit art. 50 alin.3 din Legea 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea 1/2009, Ministerului Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin.6 din legea 112/1995 modificată, astfel că față de celelalte pârâte acțiunea s-a respins ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cererea având ca obiect plata cheltuielilor necesare și utile s-a respins, întrucât nu a fost făcută dovada suportării acestora de către reclamante, prin raportul de expertiză constatându-se că imobilul are finisaje prost întreținute și necesită lucrări de igenizare și reparații ample.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta DGFP D, pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că în mod greșit s-a reținut că Statul Român prin Ministerul Finanțelor are calitate procesuală pasivă, în sensul că îi revine obligația de plată a prețului reactualizat, potrivit art. 50 alin.3 din legea 10/2001, întrucât nu a fost parte în contractul de vânzare cumpărare, și nu a fost chemat în garanție de Consiliul Județean D, care, figurând ca vânzător, răspunde pentru evicțiune.
În plus, din documentele depuse la dosarul cauzei nu rezultă cu certitudine că suma menționată în contractul de vânzare cumpărare cu titlu de preț ar fi fost virată la bugetul statului.
S-a mai arătat că au fost aplicate în mod eronat dispozițiile art. 50 alin 3 din Legea 10/2001, care nu sunt incidente în cauză, contractele de vânzare cumpărare ce constituie titluri de proprietate pentru reclamante nefiind desființate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ci dimpotrivă, prin decizia civilă nr. 449/2007, Curtea de APEL CRAIOVAa respins cererea în constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare.
O altă critică a vizat nivelul despăgubirilor, apreciat ca fiind exagerat de mare în raport cu valoarea de piață, mai ales în condițiile în care imobilul are o vechime apreciabilă, de peste 100 ani, și nu a fost supus unor reparații capitale, fiind realizate doar reperații curente, de întreținere.
Apelanta pârâtă a mai arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1337 cod civil pentru angajarea răspunderii vânzătorului pentru garanția contra evicțiunii cumpărătorului, în condițiile în care aceștia au cunoscut cauza evicțiunii, fiind de notorietate că imobilele naționalizate fac obiectul revendicării de către foștii proprietari sau de moștenitorii lor.
Cu privire la acordarea de daune interese solicitate de reclamante prin precizarea la acțiune, instanța nu s-a pronunțat prin dispozitivul hotărârii atacate, și nu s-a dispus obligarea pârâtei la plata de daune interese, potrivit art. 1341 Cod civil.
Nu s-a probat că imobilul ar fi dobândit vreun spor de valoare, din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că imobilul are un grad de uzură fizică avansat, de circa 80%. De altfel, un eventual spor de valoare adus imobilului ar profita pârâților dobânditori ai imobilului, G și C, actualii proprietari ai bunului.
Apelantele pârâte au mai arătat că dispozițiile art. 13 alin 6 din Legea 112/1995 care stabilesc modalitatea de constituire a fondului extrabugetar nu se referă la situația în speță, textul de lege prevăzând în mod expres cele trei categorii de plăți care se efectuează din aceste fonduri, or daunele solicitate de reclamante nu pot fi încadrate în niciuna din acestea.
S-a invocat jurisprudența CEDO, care a prevăzut în mod constant că statele sunt libere să aplice legislația pe care o consideră oportună în materia restituirii bunurilor preluate abuziv de stat, care le-au fost transferate înainte de ratificarea Convenție, fiind exemplificate cauzele Păduraru contra României și Kopecky contra Slovaciei.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței civile, în sensul respingerii acțiunii.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 și urm. Cod civil.
Apelul este nefondat.
Acțiunea promovată de reclamante se întemeiază pe obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii, așa cum este reglementată de art. 1337 și urm. Cod civil și tinde la antrenarea răspunderii înstrăinătorului pentru repararea prejudiciului suferit de dobânditor prin pierderea totală sau parțială a proprietății lucrului sau tulburarea în exercitarea prerogativelor de proprietar.
Reclamantele, cumpărătoare în temeiul Legii 112/1995, au fost evinse, prin decizia civilă nr.449/22.03.2007 a Curții de APEL CRAIOVA, ca efect al admiterii acțiunii în revendicare formulată de moștenitorii adevăratului proprietar, pierzând în concurs cu aceștia, dreptul de proprietate asupra imobilului.
În aceste condiții, se activează răspunderea de garanție contra evicțiunii în sarcina vânzătorului, fiind îndeplinite condițiile stipulate de lege pentru antrenarea acesteia, și anume: existența unei tulburări de drept din partea unor terțe persoane, moștenitorii adevăratului proprietar, care au triumfat în acțiunea în revendicare; cauza evicțiunii este anterioară vânzării imobilului către reclamante, și constă în fapta preluării abuzive a bunului de către stat; cauza evicțiunii nu a fost cunoscută de către cumpărătoare, acest aspect fiind tranșat cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 449/22.03.2007 a Curții de APEL CRAIOVA, prin care s-a respins în mod irevocabil cererea în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii 112/1995, reținându-se buna credință a dobânditorilor la încheierea acestora.
Susținerea contrară a apelantei pârâte potrivit căreia cumpărătoarele reclamante au cunoscut cauza evicțiunii, fiind de notorietate că imobilele naționalizate fac obiectul revendicării din partea foștilor proprietari, nu poate fi primită, fiind infirmată de statuările deciziei irevocabile mai sus menționate.
Cât privește calitatea procesuală pasivă în raportul juridic derivat din angajarea răspunderii pentru evicțiune, aceasta revine vânzătorului, respectiv Statului Român, așa cum corect a reținut prima instanță.
Statul Român a avut, la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare, calitatea de proprietar al bunurilor vândute, intrate în patrimoniul său prin preluare abuzivă, astfel că înstrăinarea către chiriași, potrivit legii 112/1995, s-a perfectat de către Stat, prin Consiliul județean, care a avut doar calitatea de mandatar, fiind unitate specializată în vânzarea locuințelor ce au făcut obiectul acestei legi speciale, potrivit art. 9 alin.5 din Legea 12/1995 și art. 7 din nr.HG 20/1996 de aprobare a normelor metodologice de aplicarea a acestui act normativ, și nu pe aceea de vânzător, titular al dreptului de dispoziție.
Obligația de restituire a prețului reactualizat urmează să se execute de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Această concluzie decurge din interpretarea dispozițiilor art. 50 alin.3 din Legea 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea 1/2009, potrivit cărora restituirea prețului prevăzut la alin. 21și 3 se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin 6 din Legea 112/1995.
Este adevărat că textul de lege sus citat se referă la situația cererilor sau acțiunilor în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, or, în speță, contractele de vânzare cumpărare au fost menținute ca fiind valabil încheiate, prin decizia civilă nr. 449/2007 a Curții de APEL CRAIOVA fiind respinsă cererea în constatarea nulității absolute a acestora.
Semnificația sintagmei " contracte de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile" trebuie înțeleasă prin raportare la dispozițiile art. 20, alin.21din Legea 10/2001, introdus prin Legea 1/2009, în conformitate cu care în această categorie intră atât contractele desființate ca urmare a unei acțiuni în anulare, cât și cele care își pierd eficacitatea ca efect al admiterii unei acțiuni în revendicare împotriva cumpărătorilor în baza Legii 10/2001, cum este cazul în speță.
Soluția legislativă adoptată este logică și are în vedere identitatea de rațiune juridică, întrucât premisa nașterii raportului juridic dedus judecății este aceeași, și anume preluarea abuzivă a bunului, iar consecințele admiterii acțiunii în revendicare prin comparare de titluri nu diferă de cele generate de constatarea nulității absolute a contractelor terților subdobânditori.
Prin urmare, atât dispozițiile art. 50 alin.3 din Legea 10/2001, cât și cele din art. 13 alin 6 din Legea 112/1995, care trebuie corelate cu primele, sunt pe deplin aplicabile în speță, iar criticile apelantei pârâte sub acest aspect sunt nefondate.
În acest sens este și jurisprudența CEDO, evidențiată în cauza Pinc și Pincova contra, în considerentele căreia s-a arătat că, deși obiectivul general al legilor de restituire, acela de a atenua consecințele anumitor încălcări ale dreptului de proprietate cauzate de regimul comunist, este unul legitim, totuși aceasta nu trebuie să creeze noi neajunsuri disproporționate. În acest scop, legislația trebuie să facă posibilă luarea în considerare a circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze, astfel încât persoanele care au dobândit bunuri cu bună credință să nu fie puse în situația de a suporta responsabilitatea, care aparține în mod corect statului, pentru faptul de a fi confiscat cândva aceste bunuri.
Totodată, prin decizia în interesul legii nr. 33/9.06.2008, pronunțată de secțiile unite ale ÎCCJ în dosarul nr. 60/2007, s-a arătat că în situația în care în cadrul unei acțiuni în revendicare, instanțele sunt puse în ipostaza de a da preferabilitate unuia din titluri în detrimentul celuilalt, o atare soluție ar avea ca efect privarea uneia din părți de un bun, în sensul art. 1din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ceea ce ar însemna ca nu statul să suporte consecințele adoptării unor norme legale neconforme cu Convenția, ci un particular, ceea ce ar fi inechitabil și în discordanță cu prevederile Convenției europene a drepturilor omului.
Nu poate fi primită critica apelantei, în sensul că nu s-a făcut dovada că suma menționată în contractul de vânzare cumpărare cu titlu de preț ar fi fost virată la bugetul statului. Potrivit art. 41, alin.1 din Normele Metodologice din 17.01.1996, privind aplicarea Legii 112/1995, unitățile specializate care evaluează și vând apartamentele care fac obiectul Legii 112/1995, au obligația să încaseze contravaloarea acestora de la cumpărător, să rețină comisionul de 1%, iar suma rămasă să o vireze, în termen de 3 zile lucrătoare, în contul deschis la trezoreria statului din localitatea unde își are sediul vânzătorul, sau în contul deschis la unitățile BCR, după caz.
Prin urmare, obligația de a vira la bugetul de stat suma reprezentând diferența dintre prețul apartamentului și comisionul de 1% derivă din lege și revine Consiliului Județean, iar nerespectarea acesteia antrenează efecte juridice în cadrul raporturilor dintre mandant și mandatar, și nu afectează valabilitatea convenției de înstrăinare dintre reclamante și Stat.
Cât privește întinderea obligației de răspundere pentru evicțiunea totală, limitele acesteia se stabilesc potrivit regulilor speciale instituite prin art. 50 alin.1 din Legea 10/2001, introdus prin Legea 1/2009, care prevăd că proprietarii ai căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, valoarea despăgubirilor urmând să fie stabilită prin expertiză, potrivit alin.2 al aceluiași articol.
Valoarea de piață a apartamentelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare a fost determinată de exp. și a avut în vedere gradul de uzură și vechimea bunurilor, criticile apelantei în acest sens fiind nesusținute de nicio probă, și în consecință, sunt neîntemeiate.
Sub acest aspect, față de faptul că limitele răspunderii pentru evicțiune sunt determinate prin norme speciale, derogatorii de la cele cu caracter general înscrise în art.1341- 1344 Cod civil, și nu se raportează la sporul de valoare adus imobilului, ci doar la valoarea prețului de piață din momentul producerii evicțiunii, criticile apelantei pârâte vizând aplicarea dispozițiilor art. 1341 și 1344 Cod civil sunt lipsite de interes.
Prima instanță s-a pronunțat prin dispozitivul deciziei apelate asupra cererii de acordare a despăgubirilor, obligând pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata acestora, în cuantumul determinat, menționându-se în mod expres că reprezintă valoarea actuală a apartamentelor dobândite prin contractele de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii 112/1995.
Nici ultima critică formulată prin motivele de apel nu este fondată, câtă vreme dispozițiile art. 50 din Legea 10/2001, introduse prin Legea 1/2009, sunt în deplină concordanță cu jurisprudența constantă a CEDO.
În considerentele hotărârii Raicu contra României din 19 octombrie 2006 s-a arătat că privarea de proprietate a unei persoane poate fi justificată, potrivit art.1 din Protocolul nr. 1 al Convenției europene a drepturilor omului, doar dacă se demonstrează că a intervenit din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea proporționalității între cerințele de interes general ale comunității și imperativele de salvgardare ale drepturilor fundamentale ale persoanei. În acest sens, Curtea a statuat că acest echilibru este atins atunci când compensația persoanei private de proprietate este în mod rezonabil corelată cu valoarea pecuniară a bunului, așa cum este stabilită în momentul în care privarea de proprietate este realizată.
În cauză, reclamantele beneficiază de un " bun", în sensul jurisprudenței Curții europene, în virtutea deciziei irevocabile nr.449/2007 a Curții de APEL CRAIOVA, care a recunoscut valabilitatea contractelor de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii 112/1995, iar lipsirea de proprietatea lor, în urma admiterii acțiunii în revendicare a moștenitorilor adevăratului proprietar, nu se poate face decât cu plata unei indemnizări corespunzătoare, la nivelul valorii de piață a bunului.
Aceleași statuări au fost expuse și în cuprinsul hotărârii pronunțate în cauza SC Industrial SA contra României, și în cauza Pinc și Pincova contra, și sunt în deplină concordanță cu principiile de drept evidențiate în cauzele Păduraru contra României și Kopecky contra Slovaciei, potrivit cărora statele sunt libere să adopte legislația considerată oportună în materia restituirii bunurilor preluate abuziv, anterior ratificării Convenției.
Față de considerentele expuse, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile formulate de apelanta pârâtă, astfel că, potrivit art. 296 Cod pr.civ, apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, cu sediul în C,-, județul D împotriva sentinței nr. 64 de la 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, ambele cu domiciliul în C,-, județul D, cu intimații pârâți CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII D cu sediul în C,-, județul D, CONSILIUL LOCAL C cu sediul în C, str. -, nr. 7, județul D, L C cu sediul în C,-, județul D, ambele cu domiciliul în C,-, județul D, G cu domiciliul în B, sector 6,-,. 5,. B,. 2,. 16, cu domiciliul în B, sector 6,-, - 10,. B, parter,. 23, având ca obiect revendicare imobiliară.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. și tehnored.-/ 12 ex./ 17.06.2009
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț
