Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1784/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr.1784
Ședința publică din data de 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în comuna, sat nr. 116,. 116,.2, județul P, împotriva sentinței civile nr. 562 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC România SA (fostă SC, cu sediul în comuna,-, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant personal și asistat de avocat, din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale depusă la fila 12 dosar, intimata pârâtă SC Romania SA reprezentată de avocat, din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale depusă la fila 16 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Avocat pentru recurentul reclamant și avocat pentru intimata pârâtă arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea, ia act de declarațiile apărătorilor părților, în sensul că nu mai au alte cereri de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat pentru recurentul reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Arată că motivarea sentinței de fond a avut în vedere Decizia nr.40/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru admiterea recursul în interesul legii și dispozițiile art. 269 muncii, care stipulează că angajatorul este obligat să despăgubească pe salariat în care acesta a suferit un prejudiciu material.
Astfel, la momentul pronunțării sentinței, art.269 muncii a fost modificat prin Legea nr.237/2007 și avea un alt conținut - angajatorul era obligat să plătească salariatului prejudiciul moral.
Apreciază că în speță sunt întrunite condițiile pentru a interveni răspunderea angajatorului pentru a acordarea daunelor morale.
Arată că a fost dovedită fapta ilicită angajatorului precum și faptul că recurentul reclamant și-a desfășurat activitatea în condiții foarte grele, așa cum rezultă din proba testimonială și a fost afectat de o boală profesională. Ca urmare a acestei boli, nu a mai putut fi angajat, dovedindu-se astfel și prejudiciul.
Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond și în recurs.
Avocat pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării.
Consideră că situația de față este reglementată de legea specială.
Arată că societatea România a preluat și raportul de asigurare și răspunderea civilă a persoanei juridice, fapt concretizat prin acordarea compensațiilor salariale.
Referitor la susținerea că a dorit să se angajeze, arată că aceasta nu a fost dovedită.
Depune la dosar concluzii scrise și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Reclamantul a chemat în judecată pârâta SC " România" SA pentru a fi obligată la daune morale în sumă de 500 lei.
În motivarea acțiunii s-a susținut că datorită condițiilor total improprii existente la locul de muncă în cadrul societății pârâte și expunerii la negru de fum, reclamantul s-a îmbolnăvit grav prin suprasolicitare profesională, inclusiv prin manipularea manuală de greutăți, poziții vicioase.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii deoarece nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.998 și 999 Cod civil, invocând totodată excepțiile netimbrării acțiunii, a lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității acțiunii.
După administrarea probei cu înscrisuri și testimoniale, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.562 din 10 martie 2009 a respins excepțiile sus-menționate, ca neîntemeiate, iar pe fond a respins acțiunea deoarece prin contractul individual de muncă nu s-au prevăzut daune morale în sarcina pârâtei în calitatea sa de angajator urmare condițiilor de lucru existente în unitate, neexistând nicio convenție între părți sub acest aspect.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată.
Criticând sentința, reclamantul a susținut în esență, că soluția primei instanțe este greșită deoarece daunele respective i se cuvin din cauza condițiilor de muncă precare existente în unitate care i-au cauzat grave consecințe asupra sănătății, ținându-se seama și de art.269 alin.1 din Codul Muncii care instituie și o răspundere pentru daune morale în sarcina angajatorului, astfel că nu se poate susține inexistența faptei ilicite în dauna societății pârâte, în condițiile în care reclamantului i s-a stabilit o pensie modică cu grave consecințe asupra posibilităților de existență.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului cât și din oficiu conform art.3041Cod procedură civilă, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.
Între părțile din proces s-a încheiat un contract individual de muncă în condițiile Codului muncii în vigoare, cu drepturi și obligații reciproce între părți.
În cadrul acestor raporturi de muncă nu s-a convenit o eventuală existență a unui drept la daune morale în favoarea salariatului pe care să le plătească societatea pârâtă, iar condițiile de muncă existente în unitate încă de la perfectarea contractului de muncă erau cunoscute de reclamant sub toate aspectele, inclusiv cu privire la consecințele acestor condiții pe care acesta și le-a asumat la încheierea contractului.
În aceste condiții, nu subzistă nicio împrejurare de natură culpabilă pentru unitate care să-i atragă răspunderea sa patrimonială pentru daune morale, chiar dacă acestea sunt prevăzute cu valoare de principiu dar care în speță nu au o bază faptică și probatorie care să instituie o obligație de acordare a acestor despăgubiri.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, pronunțând o soluție legală și temeinică sub toate aspectele.
Nesubzistând cauze de nulitate ale hotărârii atacate în sensul disp.art.304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul de față ca nefondat în baza art.312 din același cod.
Urmează a se lua act că intimata-pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată așa cum a declarat cu ocazia dezbaterilor reprezentantul acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, sat nr. 116,. 116,.2, județul P, împotriva sentinței civile nr.562 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC România SA (fostă SC, cu sediul în comuna,-, județul
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimata-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 8 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./28.10.2009
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond-;
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
