Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 183/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 183/
Ședința publică din 04 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Judecător: - --
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamanții:, și, împotriva deciziei civile nr.151 din 16 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 55 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 15 ianuarie 2009, eliberată de Trezoreria Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,45 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Grefierul de ședință învederează instanței că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2009, în încheierea de la această dată fiind consemnate susținerile părților, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA:
Deliberând constată că, prin cererea înregistrată sub nr. 1686/216/16.06.2006, reclamanții:, și au chemat în judecată pe pârâții:, și -, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: delimitarea traseului servituții de trecere pe terenul proprietatea reclamanților fond aservit, situat în pct.", din comuna, în limitele a 464 mp. cu stabilirea căii celei mai economicoase de trecere, servitutea stabilindu-se pe cale convențională, dar fără o delimitare precisă în teren; obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate suprafața de cca. 150 mp. pe care au inclus-o în proprietatea lor prin construirea unui gard în luna aprilie, ocupând în felul acesta atât din drumul de trecere cât și din proprietatea reclamanților; reclamantul a solicitat obligarea pârâților la ridicarea gardului construit de aceștia pe latura de MZa proprietății reclamanților, înlocuindu-i porțile care făcea accesul de la proprietatea sa pe drumul de trecere aparținând reclamanților și la drumul județean 7C; în subsidiar, în situația în care pârâții refuză să ridice gardurile să fie autorizați reclamanții să efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâților; să fie obligați pârâții să monteze la drumul județean 7 poarta care asigură intrarea la drumul de acces ca urmare a întocmirii actului de schimb încheiat în formă autentică sub numărul 2494/6.06.2006, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că între părți a existat un litigiu privind existența unei servituți de trecere cu care ar fi fost grevată proprietatea reclamanților situată în pct." din comuna, jud. A, litigiu soluționat prin sentința civilă nr. 417/25.04.2005 pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș în dosarul nr.2529/2004, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 421/R/9.03.2006 a Curții de Apel Pitești.
S-a mai susținut că deși instanțele au constatat stabilirea căii de acces pe o suprafață totală de 464 mp., în realitate nu s-a realizat o delimitare și o măsurătoare precisă, precum și o stabilire corectă a traseului servituții de trecere.
Pentru celelalte capete de cerere s-a arătat că pârâții au cosit fânul de pe drum și dincolo de limita drumului, au ocupat cca. 150 mp. din proprietatea reclamanților prin construirea de porți și garduri.
De asemenea, s-a mai precizat de către reclamanți că pârâții pot să iasă la drumul public prin vadul râului A și că prin comportamentul pârâților s-a ajuns la situația paradoxală că deși reclamanții și-au creat calea de acces de la proprietatea din pct.," la proprietatea din pct.", pârâții prin blocarea cu porți și garduri a drumului de trecere să fie obligați să treacă prin vadul râului A, cu toate că drumul de trecere a fost creat de reclamanți pentru exploatarea proprietăților lor și nu a pârâților.
Cererea a fost motivată în drept pe disp. art. 480.civ. 1075.civ. și 618.civ.
Pe parcursul judecării cauzei, la data de 15.06.2006 a decedat reclamantul și prin cererile de la filele 47-48, reclamanții și au solicitat continuarea judecății în calitate de moștenitori ai defunctului, depunând în acest sens declarația autentică de la fila 50 dosar.
La data de 1.09.2006, pârâții, și - au depus întâmpinare ( 54 ), prin care au ridicat excepția autorității de lucru judecat cu privire la delimitarea servituții de trecere.
În ceea ce privește construirea gardului se recunoaște executarea lui, dar se susține că a fost edificat pe vechiul amplasament realizându-se numai înlocuirea materialelor - lemnul s-a înlocuit cu plasă de sârmă.
Pentru s-a susținut că și ridicarea gardului dintre proprietăți de pe latura de M a proprietății sale a mai constituit obiectul judecății dar s-a soluționat pe excepție, însă nefiind parte în proces, în cauza de față se urmărește același scop.
Se recunoaște de către pârâți că suprafața ocupată de drumul de trecere este de cca. 700 mp.
Pârâții au investit instanța și cu o cerere reconvențională în cuprinsul căreia au solicitat obligarea reclamanților la ridicarea unui număr de 15 pomi - nuci - - plantați pe marginea drumului de acces cu scopul îngustării drumului, iar în subsidiar autorizarea lor de a-i scoate pe cheltuiala reclamanților.
De asemenea, au solicitat stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților în pct.", pe latura de Nord, precum și obligarea la plata a din contravaloarea gardului de sârmă edificat în pct.".
Reclamanții - pârâți au depus întâmpinare la cererea reconvențională a pârâților-reclamanți ( 88-89 ), prin care au solicitat respingerea excepției de autoritate de lucru judecat și a cererii reconvenționale ca neîntemeiate.
S-au depus acte în legătură cu obiectul cauzei (6-51, 64-119 ), planșe fotografice (175-176 ), au fost interogat reclamantul-pârât, s-au audiat martorii ( 142-143 ), ( 145-146 d), (147 ) și ( 168-169 ), și pentru examinarea cererii principale și a cererii reconvenționale s-a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea topografie numindu-se ca expert ( 194-210 ).
În urma obiecțiunilor formulate de părți, instanța a dispus completarea raportului de expertiză de către expertul ( 241-249 ), încuviințând ca pârâții să fie asistați de expertul consilier, prin înlocuirea expertei (275-282 ).
Având în vedere excepția autorității de lucru judecat ridicată de pârâți prin întâmpinare, prin încheierea de ședință din 5.10.2006 ( 121 ), în baza disp. art. 137 (2) pr.civ. instanța a unit excepția cu fondul apreciind că în raport de acțiunea principală și cererea reconvențională se impune administrarea de probe.
Prin sentința civilă nr.1456/27.1.22007, Judecătoria Curtea d Argeșa respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâții reclamanți, ca neântemeiată.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții pârâți, și, în contradictoriu cu pârâții reclamanți, și și s-a respins cererea reconvențională, formulată de pârâții reclamanți ca neîntemeiată, stabilindu-se traseul servituții de trecere pe terenul fond aservit din pct. "", proprietatea reclamanților pârâți, în limitele a 464.pe lungimea de 158, între reperele 32-25-24-22-8-5 și o lățime de 2,2 între reperele 32-22, de 5,5 -6 între reperele 22-8 și de 2,2 între reperele 22-5.
Au fost obligați pârâții reclamanți să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților pârâți suprafața de 80. între reperele 9-8-7-6-5-13-9 conform (199 ) și să ridice gardurile construite pe latura de MZ ale proprietății reclamanților pârâți între reperele 7-6-5,9-13 (porți). In caz contrar autorizează pe reclamanții pârâți să efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâților reclamanți, aceeași pârâți fiind obligați să monteze poarta la drumul județean 7.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele, pronunțându-se mai întâi asupra excepției privind autoritatea de lucru judecat invocată de către pârâții-reclamanți.
S-a constatat că în raport de traseul servituții de trecere neexistând un titlu scris el nu a fost delimitat, întrucât apărările făcute de pârâți au fost că pentru acest drum reclamanții ar fi primit teren în schimb, în suprafața de 464.
De asemenea, s-a constatat din decizia civilă nr. 421/R/ 9.03.2006 a Curții de Apel Pitești (92-102 ), că pe un prim tronson al drumului de trecere respectiv de la drumul județean 7 la data judecării cauzelor reclamanții nu erau proprietari ai terenului, neexistând un act valabil de schimb. Acest act realizându-se la data de 6 iunie 2006 (253-254 ).
Acest aspect este reținut de Curtea de Apel, care examinând motivul de recurs privind obligarea pârâților de montare a porții la drumul județean 7, constată că proprietatea reclamanților nu se întinde până la începutul căii de acces, unde proprietari sunt alte persoane.
Așadar, traseul servituții de trecere nu avea cum să fie stabilit pe un teren unde reclamanții nu erau proprietari.
De asemenea, nu s-a depus niciodată un act de schimb în care să se ateste, că reclamanții ar fi primit din partea comunei suprafața de 464 mp. pentru crearea unui drum de trecere în pct. ".
Totodată, instanța reținut că terenul din pct." obținut de pârâta-reclamantă în urma partajului succesoral în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1144/09.06.1993 a Judecătoriei Curtea d e A, conform acestei hotărâri trebuia să aibă ieșire la drumul public potrivit tranzacției încheiate de aceasta cu ceilalți moștenitori ( 79-83 ).
Pârâții-reclamanți au recunoscut prin întâmpinarea depusă că nu este stabilită suprafața servituții de trecere, că aceasta are o suprafață mai mare, și vor să cumpere suprafața de teren din bucla pe care o face drumul, suprafață îngrădită.
În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat față de reclamantul, respectiv față de succesorii acestuia, instanța a respins-o pentru următoarele considerente:
În dosarul nr. 2529/2004 al Judecătoriei Curtea de A ( 6 -8 ), instanța nu a fost investită și cu cereri privind ocuparea suprafețelor de teren, ci doar cu obligații de a face, pe lângă acțiunea în contestarea servituții de trecere.
Prin prezenta cerere s-a solicitat ridicarea gardurilor prin care s-a ocupat atât terenul din pct.," cât și din pct." și de asemenea, prin ridicarea porților cu care s-a blocat drumul de trecere din pct.".
nu a fost parte în dosarul nr.2529/2004, iar cererile reclamanților și au fost respinse pe motiv că nu au calitate procesuală activă, terenul proprietatea acestora din pct.", nefiind vecin cu terenul proprietatea pârâților, proprietar fiind.
De asemenea, în raport de starea inițială de fapt, față de momentul promovării acțiunii de față s-a constatat de către instanță că ea nu mai este identică, motiv pentru care excepția invocată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei s-a reținut de prima instanță că, din probele administrate în cauză - depozițiile martorilor, raportul de expertiză tehnică așa cum a fost completat, punctul de vedere exprimat de expertul consilier, interogatoriul reclamantului-pârât, instanța a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată în parte.
Astfel, servitutea de trecere trebuie să aibă o suprafață care să nu depășească 464 mp. pe lungimea de 158. iar traseul acesteia se situează între punctele 32-25-24-22-8-5 ( 245-249 din completarea t).
În ceea ce privește lățimea servituții de trecere ea trebuie să aibă potrivit raportului de expertiză completat o lățime de 2,2. între reperele 32-22, de 5,5 - 6. între reperele 22-8 și 2,2. între reperele 22-5.
În punctul de vedere al expertului consilier (275 -282 ), se constată faptul că acesta indică pentru terenul din pct.", între reperele 28-29, existența căii de acces practicată de ceilalți moștenitori ai defunctului, autorul pârâtei, moștenitor care nu folosesc pentru a ieși la DN- 7 proprietatea reclamanților.
Instanța a constatat că acest traseu este cel mai economic pentru fondul aservit, se aduc cele mai mici prejudicii, având în vedere că la stabilirea servituții de trecere trebuie să se aibă în vedere nu numai interesele pârâților dar și interesul reclamanților care nu primesc nicio despăgubire pentru lipsa de folosință a terenului proprietatea lor din pct.,".
În cauză nu s-a făcut dovada existenței unui act de schimb în formă autentică cu comuna, în urma măsurătorilor cadastrale, dacă ar fi existat schimbul, reclamanții trebuiau să dețină 12.444 mp. ori aceștia dețin numai 11.980 mp. după actul de schimb efectuat cu familia ( 251-252 ), suprafață în care este inclus și drumul de trecere.
Instanța a constatat ca fiind întemeiată în parte și cererea reclamanților-pârâți de revendicare a suprafețelor de teren din punctele," și," așa cum au fost identificate de către expertul, suprafața ocupată de pârâți prin construirea gardurilor și porților fiind de 80 mp. față de cca. 150 mp. revendicați prin acțiunea principală, teren situat între pct. 9-8-7-6-5-13-9 conform (199 ).
Ocuparea acestei suprafețe de teren s-a realizat așa cum rezultat și din declarațiile martorilor și ( 145-146 și 168-169 ), coroborate cu raportul de expertiză, ocuparea terenului făcându-se prin construcția porților între reperele 9-13 și prin gardul dintre reperele 5-6-7-8, cu care s-a pătruns în terenul din pct.".
În raport de pronunțarea sentinței civile nr. 417/25 aprilie 2005 ( 6-8 ), instanța a constatat modificarea situației de fapt, că s-au desființat porțile dintre punctele 8-5 prin care se făcea accesul din pct." în pct.".
În urma decesului autorului, reclamantul-pârât a devenit și proprietarul celeilalte părți din terenul din pct.,", vecin nemijlocit cu terenul din pct.".
În raport de actele depuse la dosar, instanța a apreciat limitele proprietății părților văzând și raportul de expertiză inițial punctul c, din cadrul punctului 5.2 (196-197 ), în care se arată că prin contractul de donație nr. 1943/09.08.2002, pârâtul-reclamant și-a înregistrat proprietatea sub numărul cadastral 210, indicând vecinătățile acestui teren și însușinduși-le sub semnătură conform declarației alăturate documentației.
proprietății sale este dată de reperele 5-12-13.
De asemenea, s- putut observa că drumul de acces de la Vest nu este inclus în proprietatea pârâților așa cum este în momentul de față prin construcția gardurilor și porților.
Deoarece această proprietate a fost corect delimitată, iar limitele sale au fost precizate chiar de către pârâți, nu s-ar mai putea ridica alte pretenții.
Pe cale de consecință instanța a admis cererea de obligare a pârâților-reclamanți să ridice gardurile și porțile, situate între reperele 5-6-7-9-13, în subsidiar autorizându-i pe reclamanții-pârâți să efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâților-reclamanți.
În ceea ce privește obligarea pârâților-reclamanți la montarea porților la drumul județean 7 instanța a admis cererea, având în vedere că reclamanții-pârâți au dobândit proprietatea în anul 2006, ulterior soluționării litigiului dintre părți ( sentința civilă nr. 417/25 aprilie 2005 Judecătoriei Curtea de A rămasă irevocabilă prin decizia nr. 421/R/9.03.2006 a Curții de Apel Pitești ), neavând la acea dată calitatea de proprietari ai terenului.
Prin montarea porților nu se împiedică folosința normală a căii de acces, ci se protejează proprietatea fond aservit, se limitează accesul altor persoane din zonă care nu au stabilit drept de servitute pe proprietatea reclamanților, motiv pentru care a fost admisă cererea.
În ce privește cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți instanța a constatat că este neîntemeiată, respingând-o ca atare.
Limitele dintre proprietățile părților situate în pct.", respectiv latura de Nord a proprietății pârâților-reclamanți și latura de Sud a proprietății reclamanților-pârâți sunt delimitate, existând în acest sens atât hotărâri judecătorești cât și lucrări cadastrale.
La dosarul cauzei latura de Nord a proprietății autorilor și, în raport de proprietatea autorului este stabilită prin deciziile civile nr. 1598/5.11.2002 și 222/R/12.02.2003 ( 20-24 ).
În litigiile cu Direcția Silvică A s-a stabilit că terenul din pct.," primit în schimb de autorii și are pe latura de Nord o lungime de 120.
Pârâta-reclamantă, ca moștenitoare a lui nu poate invoca existența unui drept de proprietate mai mare decât a avut autorul său.
Prin actul de donație întocmit către fiul său, pârâtul sub nr. 1943/9.08.2002 s-a confirmat această întindere a lăturii de Nord dintre proprietăți, de 120, linia de hotar fiind stabilită fără putință de tăgadă.
Pe diferența de teren, din latura de Nord pârâții-reclamanți susțin că ar avea o întindere de 129. iar instanța a constatat că este situată în zona de litigiu unde existau porțile de acces din pct.," în pct.," și suprafața face parte din cei 80 mp. ocupați fără drept de pârâți, astfel încât această porțiune de teren nu poate constitui obiectul grănițuirii.
Nu este întemeiată nici cererea de obligare a reclamanților-pârâți la scoaterea pomilor plantați pe marginea drumului de trecere.
Potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul ing., pomii sunt plantați pe proprietatea reclamanților și nu împiedică folosirea drumului.
S-a respins și cererea pârâților-reclamanți privind obligarea la plata a din contravaloarea gardului deoarece acesta nu reprezintă limitele de hotar dintre proprietăți, dimpotrivă el este construit abuziv, între reperele 5-6-7-8-9-13, incluzând în interiorul său suprafața de 80 mp. ocupată abuziv de pârâți, deținută în plus în raport de titlul lor de proprietate ( act de partaj - sentința civilă nr. 1144/1993 plus act de donație nr. 1943/9.08.2002 - pârâtul ).
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții, care au criticat-o ca nelegală și netemeinică după cum urmează:
Instanța de fond a respins în mod greșit excepția autorității de lucru judecat întrucât părțile s-au cat într-o acțiune identică soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 421/09.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești prin care s-a stabilit în favoarea acestora o servitute de trecere conform expertizei.
Chiar dacă în cauza anterioară a figurat și numitul ca reclamant, acesta este moștenitorul lui,scopul urmărit de reclamanți fiind identic, respectiv stabilirea unei căi de acces în favoarea pârâților.
Instanța de fond fără a ține cont de aceste aspecte modifică servitutea inițial constituită prin stabilirea unui traseu ca fiind economic și mai puțin împovărător pentru reclamanți care sunt proprietarii fondului aservit cu încălcarea autorității de lucru judecat din cadrul primei judecăți prin care s-a stabilit o servitute convențională.
De asemenea, s-a mai arătat că în perioada martie 2006 când hotărârea a rămas irevocabilă și 16.06.2006 data promovării prezentei acțiuni, nu s-a modificat configurația terenului și nici nu au intervenit împrejurări esențiale care să ducă la modificarea acestui traseu.
În expertiza efectuată de către prima instanță trebuia transpusă servitutea astfel cum a fost identificată prin expertiza cu reperele menționate și având o suprafață de 556 mp,aspecte care nu au fost avute în vedere de expertul, care a stabilit un nou drum pe care nu se poate circula având o înclinație de peste 300și care necesită amenajări suplimentare și care ar pune în imposibilitate pe să folosească efectiv servitutea, deși aceasta a fost recunoscută inițial și în favoarea ei.
În al doilea rând în mod greșit s-a admis acțiunea în revendicare pentru cei 80 mp ca urmare a edificării porților între reperele 9 -13 și prin gardul dintre reperele 5,6,7,8 prin ocuparea terenului din pct..
Și sub acest aspect trebuie avut în vedere că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat în raport de hotărârea anterior pronunțată, pârâții fiind îndreptățiți la montarea porților de la intrare în proprietatea lor, fără a exista acaparare a terenului din pct. ce aparține reclamanților așa cum reține expertul în baza certificatului de moștenitor nr. 44/2007 și care nu le este opozabil pârâților și nu prezintă un veritabil titlu de proprietate.
Referitor la montarea porților la Drumul Județean 7 s-a invocat aceeași autoritate de lucru judecat, chiar dacă s-a reținut că se impune admiterea acestui capăt de acțiune, întrucât s-a limitat accesul altor peroane din zonă,care nu au stabilit drept de servitute,aspect ce excede chiar și în motivarea reclamanților chiar dacă actul dintre și s-a autentificat în 2006 după pronunțarea hotărârii judecătorești.
În realitate acest act întocmit este pro causa, fiindu-le opozabilă hotărârea judecătorească anterioară, iar existența unor astfel de porți nu ar mai da eficiență bunului existent, drumul fiind în și fără vizibilitate.
De altfel, trebuie avut în vedere că drumul nu a fost trasat prin cedarea din terenului reclamanților, aceștia fiind despăgubiți cu teren așa cum rezultă din expertiza consilierului, potrivit cu care a primit pentru drumul de acces suprafața de 1290 mp.
În situația în care se impune refacerea raportului de expertiză prin admiterea obiecțiunilor s-a solicitat a se avea în vedere și răspunsul reclamantului la interogatoriu ( filele 9 și 10), potrivit cu care terenul primit în schimb este delimitat de un punct fix la vest, respectiv stâlpul de telefon urmând a se aprecia și asupra necesității probei cu cercetare la fața locului
Ultima critică din recursul pârâților a vizat greșita respingere a cererii reconvenționale și stabilirea liniei de hotar în pct. pe aliniamentul 22,25,26 potrivit raportului de expertiză tehnică cu obligarea reclamanților la plata a 1/2 din contravaloarea gardului spre punctul și anume suma de 300 lei și desființarea plantației celor 15 pomi de pe calea de acces, care îngreunează exploatarea drumului de acces stabilit prin decizia Curții de Apel Pitești.
La data de 15.05.2008, intimații reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că obiectul acțiunii anterioare a reprezentat o acțiune negatorie, pe când în cauză se solicită stabilirea traseului servituții,astfel că în mod corect a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat. De asemenea, se arată că drumul de trecere a fost constituit și în favoarea autorului reclamanților, fără a constitui o buclă prin terenul reclamanților, lungimea drumului fiind de 158 ml. Dimpotrivă, pârâții încearcă să modifice traseul servituții, care potrivit art. 634 civ. poate fi schimbat de proprietarul fondului aservit daca aceasta a devenit prea împovărătoare. Cât privește lățimea drumului de acces acesta nu poate fi de 4 ml întrucât suprafața totală a acestuia este de 464 mp potrivit primului proces, iar în cauză nu s-a făcut dovada că pentru acesta autorul reclamanților ar fi primit teren în schimb de la Primărie.
Cât privește acțiunea în revendicare s-a constatat că pârâții au ocupat 80 mp prin construirea gardului cu care s-a pătruns în pct. iar poarta de acces la nu împiedică accesul pârâților astfel că în mod nelegal au desființat-o aceștia, iar cererea reconvențională a fost respinsă în mod corect.
În cauză a fost atașat dosarul civil cu nr. 4107/2005 al Tribunalului Argeș.
În ședința publică din 12.06.2008(fila 42 dosar), recurenții-pârâți, prin avocat, apreciază calea de atac ca fiind apel, arătând faptul că primul capăt de cerere are ca obiect constatarea existenței sau inexistenței servituții de trecere, chiar privind traseul acesteia, celelalte capete fiind subsidiare, iar intimații-reclamanți, prin apărător, apreciază că sentința de la fond poate fi atacată cu recurs, deoarece servitutea este un dezmembrământ al dreptului de proprietate și nu s-a pretins o valoare mai mare de 100.000 lei, în cauză fiind vorba despre o modificare a traseului, deoarece se intră pe cealaltă suprafață de teren.
Tribunalul Argeș apreciază calea de atac ca fiind apel, deoarece servitutea este capătul principal al acțiunii care nu este evaluabil.
Prin decizia civilă nr.151/16.09.2008, pronunțată de Tribunalul Argeșa fost admis apelul pârâților, a schimbat în tot sentința, în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat. Soluționând cauza pe această excepție instanța respins acțiunea în totalitate.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a apreciat că este întemeiată excepția ridicată de pârâți, întrucât în prezenta cauză operează autoritatea de lucru judecat în raport de sentința civilă cu nr.417/25 aprilie 2005, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care s-a constatat potrivit art. 111. proc. civ. raportat la art. 628. civ. existența servituții de trecere în favoarea intervenientului, cu obligarea reclamanților de a respecta drumul de acces astfel cum a fost configurat în schița anexă a raportului de expertiză întocmit de expert ( 153 dosar 2529/2004).
Astfel, terenul afectat drumului de acces, configurat cu galben pe schiță a fost stabilit în favoarea pârâților, în cadrul acțiunii în constatare, fiind respinsă și acțiunea negatorie promovată de către reclamanți, astfel că în cauză există identitate de obiect cu cel care a format obiectul dosarului în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 417/2005 modificată prin decizia Curții de Apel Pitești numai sub aspectul constatării existenței servituții potrivit art. 628 cod civil prin dovedirea unui titlu de recunoaștere a servitute dat de proprietarul fondului aservit.
Și în prezenta cauză s-a solicitat delimitarea servituții cu un alt traseu considerat de reclamanți ca fiind mai economicos, punându-se în discuție aceeași servitute stabilită în mod convențional, astfel că obiectul este identic sub acest aspect.
Referitor la identitatea dintre părți în cele două cauze civile se constată că în ambele litigii figurează ca și proprietari ai fondului aservit reclamanții și, în prezenta cauză figurând și reclamantul care însă invocă aceleași drepturi ca și ceilalți succesori ai autorului, și care au dobândit aceleași drepturi ca autorul lor, iar în calitate proprietari ai fondului dominant, pârâții. Astfel, se reține că reclamantul are aceeași situație cu ceilalți reclamanți, fără a invoca drepturi proprii ce nu au făcut obiectul primei judecăți.
Și sub aspectul cauzei juridice, respectiv a fundamentului pretenției afirmate există identitate întrucât reclamanții din prezenta cauză își întemeiază pretenția pe aceeași regulă de drept substanțial aplicată la aceleași împrejurări de fapt legate de constatarea existenței servituții convenționale. Este adevărat că s-au invocat rațiuni de ordin economic pentru modificarea traseului drumului de acces, în realitate se încearcă a se schimba configurația inițială a acestuia fără a se invoca existența unei alte situații de fapt diferită de cea avută în vedere la pronunțarea primei hotărâri, moment la care s-a apreciat că bucla creată nu aduce prejudicii proprietarilor fondului aservit.
Prin urmare s-a constatat că în discuție se află același raport juridic, astfel că se concluzionează că există identitate sub aspectul celor trei elemente cerute de art.1201 Cod civil pentru a opera autoritatea de lucru judecat.
Cu privire la montarea porților pe drumul de trecere la drumul județean 7C, tribunalul a reținut că și sub acest aspect există autoritate de lucru judecat astfel cum a fost stabilit prin decizia instanței de recurs care a modificat sub acest aspect sentința civilă nr. 417/2005.
Prin urmare, tribunalul reținând că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de art.1201 Cod civil a admis excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr.417/2005 pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, rămasă definitivă și irevocabilă, cu consecința admiterii apelului pârâților potrivit art. 296 Cod procedură civilă. schimbarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii promovate de către reclamanți pentru considerentele arătate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs:, și, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând casarea acesteia cu trimiterea cauzei pentru judecarea fondului apelului, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În motivarea recursului se susține că, prin decizia recurată, instanța a făcut o greșită aplicarea a prevederilor art.1201 Cod civil, iar prima instanță a stabilit corect că nu există autoritate de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr.417/25.04.2005 a Judecătoriei Curtea D e A, irevocabilă prin decizia civilă nr.421/R/9.04.2006 a Curții de Apel Pitești, nici sub aspectul stabilirii traseului servituții de trecere și nici în privința revendicării suprafeței de 80 mp.
Se susține că în cadrul primului proces s-a statuat că există o servitute de trecere constituită convențional, în favoarea fondului dominant, constând din terenul proprietatea recurenților situat în pct. "", care afectează o suprafață de 464 mp, nefiind stabilit și traseul acelei servituți, respectiv nefiind delimitată suprafața de teren pe care a fost creat drumul de trecere.
Se precizează că obiectul acelui proces l-a constituit o acțiune negatorie, prin care autorul recurenților a contestat existența servituții, încât nu putea fi stabilit traseul prin sentința civilă nr.417/2005.
Se menționează că obiectul prezentului litigiu este diferit deoarece se pleacă de la faptul că servitutea există, iar traseul servituții de trecere este stabilit și pe o porțiune de teren care permite accesul la, respectiv la calea publică, iar la data pronunțării sentinței 417/2005, porțiunea de teren învecinată cu DN 7C nu era proprietatea autorului recurenților, ci a vecinului acestora, teren care a devenit proprietatea recurenților în anul 2006, prin actul de schimb, autentificat sub nr.2494/2006.
Se adaugă faptul că în cadrul primului proces nu a existat și un capăt de cerere referitor la obligarea pârâților de a respecta proprietatea și posesia recurenților asupra vreunei parcele de teren, neexistând autoritate de lucru judecat nici în privința obligării pârâților la montarea porților la intrarea dinspre drumul județean 7C, cu mențiunea că poarta de acces la DN 7C făcea parte din împrejmuirea proprietății recurenților pe acea latură și nu împiedică trecerea pârâților.
Se menționează că pârâții au săvârșit un delict civil atunci când au desființat poarta respectivă, fiind obligați să o monteze la loc, poartă situată pe terenul proprietatea familiei, la data primei judecăți.
În ședința publică din 29.01.2009 și prin notele scrise depuse de către intimați (fila 83 dosar), se invocă excepția inadmisibilității recursului, având în vedere obiectul litigiului, precum și dispozițiile art.2812Cod pr.civilă, art.129 din Constituție și Decizia nr.32/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, apărătorul intimaților susținând că se tinde la modificarea servituții de trecere.
Pe de altă parte, prin notele scrise se susține că recurenții-reclamanți au investit instanța cu o acțiune având mai multe capete de cerere, toate fiind evaluabile în bani, valoarea acestora situându-se sub un miliard lei vechi.
Se susține că, în raport de, dispozițiile art.2821Cod pr.civilă și Decizia nr.32/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevăd că, atât modificarea servituții cât și revendicarea au o valoare inferioară celei prevăzute de lege, astfel încât recursul este inadmisibil.
Cu privire la excepția invocată, apărătorul recurenților arată că această excepție se ridică de către parte după ce a declarat apel, apel care a fost admis, menționându-se că primul capăt de cerere nu este evaluabil în bani, fiind o servitute de trecere al cărei traseu nu se cunoaște, existând în prezent o servitute de trecere convențională, care afectează o suprafață de cca.500 mp.
Se precizează că obiectul acțiunii a fost stabilit de către reclamant, iar dacă se vorbește de prezența unei cereri evaluabile în bani, acesta arată că niciodată nu s-a făcut o evaluare și o timbrare corespunzătoare, iar terenul în litigiu se află la cca. 200 m de calea publică, având o valoare mai mică, în raport de valoarea terenurilor aflate în imediata apropiere de calea publică.
Curtea, analizând cu prioritate excepția invocată, în baza art.137 Cod pr.civilă, constată că aceasta este întemeiată, urmând aoa dmite ca atare pentru următoarele considerente:
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei și se referă la toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrina și de jurisprudența civilă și, în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr.32/2008 pronunțată de secțiile unite că,cererea este actul de investire a instanței.obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului de judecată, determinarea căii de atac.
Se poate concluziona că acțiunile patrimoniale sunt acele acțiuni care au conținut economic.
În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, atât modificarea servituții cât și revendicarea având o valoarea inferioară, respectiv situată sub un miliard lei, precum și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului, conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
În cauza de față se solicită modificarea servituții de trecere, revendicarea unei suprafețe de 150 mp; ridicarea unui gard și montarea unei porți, acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, încadrându-se astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea obiectului dedus judecății este sub un miliard lei, constatăm că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel. Au fost avute în vedere evaluările reclamantului la data introducerii acțiunii în raport și de dispozițiile art.181Cod procedură civilă.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Conform prevederilor art.126 alin.2 și art.129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, respectând însă și celelalte dispoziții constituționale.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
În baza art.274 Cod pr.civilă, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul civil declarat de reclamanții:, și, împotriva deciziei civile nr.151 din 16 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții: ,.
Obligă pe recurenți la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1000 lei, către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Grefier,
Red.
/2 ex./12.02.2009
Jud.apel:;;
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Corina Pincu Ifrim, Veronica
