Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1833/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1833/2009-
Ședința publică din data de 9 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Viorel Pantea | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea recursurilor civile declarate de recurenții reclamanți și -, ambii cu domiciliul în O,--5,. 33, județul B și de recurentul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O,-/B, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă, cu sediul în O, str.-, - județul B, împotriva deciziei civile nr. 200/A din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 7637 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată faptul că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 2 decembrie 2009, dată la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursurilor de față și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea acesteia pentru data de 9 decembrie 2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7637 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, a fost respinsă excepția netimbrării invocată de reprezentanta pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
S-a admis în parte, acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții și împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția -ă a Finanțelor Publice B, în consecință:
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 200.000 lei reprezentând despăgubiri civile și suma de 1.400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea formulată de reclamanți împotriva pârâtului, privind obligarea pârâtului la plata prețului actualizat al apartamentului.
S-a respins acțiunea precizată formulată de reclamanți împotriva pârâtei SC B, cu toate capetele de cerere.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr. 233/A/2006 din 25.03.2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 102/2005 a fost admisă acțiunea formulată de prin mandatar în contradictoriu cu intimații și, reclamanții din prezenta cauză, și cu intimații Consiliul Local O și SC B, și a fost constatată nulitatea contractului de vânzare - cumpărare nr. 36/1996 încheiat între SC O și reclamanții din prezenta cauză, cu privire la apartamentul nr. 9 situat pe-, -. Prin aceeași hotărâre s-a dispus sistarea CF nr. 69.395 O și restabilirea situației de CF în favoarea Statului în CF 28655 O, cu privire la nr. top. 209/2/9.
Decizia sus menționată a fost menținută prin decizia civilă nr. 1295/2006-R din 30.11.2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-, ca urmare a respingerii ca nefondate a recursurilor promovate în cauză.
În baza contractului de vânzare - cumpărare anulat prin hotărârile judecătorești mai sus menționate, reclamanții au achitat prețul apartamentului, prin chitanța nr. - din 12.08.1996, preț care se ridică la suma de 16.789.108 lei vechi.
Conform prevederilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Instanța de fond a apreciat că preț actualizat înseamnă prețul la zi, respectiv valoarea de piață a unui apartament similar, numai așa părțile fiind repuse în situația anterioară. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, exemplificativă fiind Hotărârea CEDO pronunțată în cazul Raicu contra România.
S-a mai reținut că în cauză a fost efectuată o expertiză în construcții de către experta -, prin care s-a arătat că valoarea de piață a imobilului mai sus indicat este în prezent de 200.000 lei, iar valoarea actualizată a prețului achitat de reclamanți s-a stabilit la 50.000 lei.
Prin urmare, prima instanță a apreciat că se impune repunerea în situația anterioară a părților, în urma constatării nulității contractului de vânzare - cumpărare, repunere care se poate face doar prin despăgubirea reclamanților cu o valoare egală cu prețul de piață al apartamentului pe care aceștia l-au avut la un moment dat în proprietate, pe care l-au cumpărat de la Statul Român și de care au fost deposedați, considerente pentru care a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, să plătească reclamanților suma de 200.000 lei reprezentând despăgubiri civile justificate cu prețul actual de piață al apartamentului care le-a fost vândut reclamanților de Statul Român, prin O, și de care reclamanții au fost apoi deposedați, ca urmare a constatării nulității contractului de vânzare - cumpărare.
În baza art. 274 alin. 1 raportat la art. 277 Cod procedură civilă, instanța de fond a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul d e Finanțe, să plătească reclamanților suma de 1.400 lei reprezentând cheltuieli de judecată justificate cu onorariul avocațial în sumă de 500 lei și onorariul de expert în sumă de 900 lei.
În ceea ce privește cererea reclamanților de a fi obligat pârâtul Statul Român și la plata prețului plătit de ei, actualizat cu indicii de inflație, judecătoria a apreciat că această cerere este neîntemeiată, în condițiile în care Statul Român urmează să fie obligat la plata către reclamanți a prețului de piață al imobilului în litigiu, instanța de fond considerând că pârâtul nu poate fi obligat în același timp la plata a două feluri de prețuri în favoarea reclamanților, nefiind justificată în nici un fel o asemenea măsură.
În ceea ce privește acțiunea formulată de reclamanți împotriva B SA, judecătoria a dispus respingerea ei, cu toate capetele de cerere, considerând că, într-adevăr, această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care societatea pârâtă nu are vreun rol decizional la efectuarea vânzărilor, ci mai mult un rol administrativ în efectuarea acestor vânzări.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal și scutit de plata taxei de timbru, conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată și actualizată, au declarat apel Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția -ă a Finanțelor Publice B și reclamanții și.
Prin decizia civilă nr. 200/A din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, au fost admise ca fondate apelurile civile formulate de apelanții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și de apelanții, în contradictoriu cu intimata B SA, împotriva sentinței civile nr. 7637 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost schimbată în parte, în sensul că:
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să restituie reclamanților prețul, în sumă de 16.789,108 lei ROL, achitat de către aceștia pentru imobilul din O,-, - 12, etaj III,. 9, reactualizat la zi conform indicilor de inflație, începând cu data de 13 august 1996.
S-a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata contravalorii în lei la prețul de circulație.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de apel a reținut următoarele aspecte:
Prin hotărâre definitivă și irevocabilă, Decizia civilă nr. 1295/2006-R, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar -, a fost menținută în totalitate Decizia Civilă nr. 233/A/2005 a Curții de Apel Oradea, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 36/1996, încheiat între O și reclamanții apelanți și, cu privire la apartamentul nr. 9, situat pe-, - 12.
În considerentele Deciziei Civile nr. 1295/2006- a Curții de Apel Oradea, s-a reținut că, contractul de vânzare-cumpărare al reclamanților se întemeiază pe o cauză nelicită contravenind scopului și spiritului Legii nr.112/1995, întrucât reclamanții apelanți nu mai ocupau locuința din anul 1990 și unul dintre ei deținea cu titlu de proprietate o cotă parte dintr-un imobil, în care a și locuit pe perioada în litigiu.
Tribunalul a reținut că potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii a căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, modificată, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea 112/1995, iar potrivit dispozițiilor punctului 50.3 din Normele de aplicare a Legii 10/2001, actualizarea sumelor se face prin aplicarea indicelui de inflație din anul plății.
Din examinarea textului de lege reglementat de art. 50 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.1/2009, tribunalul a reținut că acesta reglementează două situații distincte, și anume: aceea a chiriașilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 și desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și care sunt îndreptățiți potrivit legii, la restituirea prețului actualizat, plătit de către aceștia la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și situația chiriașilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 și au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și care sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață al imobilului și acestea, cu atât mai mult cu cât alin. 3 al aceluiași text de lege prevede că "restituirea prețului prevăzut la alin. 2 și alin. 2/1, se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare", iar art. 50/1 din Legea nr.10/2001, modificată, prevede că doar proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea Legii nr.112/1995 au fost desființate prin hotărâri definitive și irevocabile, sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață al imobilului.
Referitor la prețul actualizat la care face trimitere dispozițiile art. 50 din Legea nr.10/2001, tribunalul a reținut că instanța de fond greșit a apreciat că acest preț actualizat înseamnă prețul la zi, respectiv valoarea de circulație a unui imobil similar, făcând trimitere și la jurisprudența CEDO - Cauza Raicu contra României, însă cele două cauze prezintă particularități juridice distincte, mai mult, instanța de apel, având în vedere dispozițiile art. 50 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009 și la care s-a făcut trimitere mai sus, a apreciat că reclamanții apelanți sunt îndreptățiți la restituirea prețului plătit de către aceștia la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, actualizat la zi și nicidecum la valoarea de circulație la zi a bunului, ținându-se cont și de faptul că prin hotărâre definitivă și irevocabilă, s-a reținut că, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de către reclamanți cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, aspect care se desprinde din considerentele Deciziei civile 1295/2006-R a Curții de Apel Oradea.
Urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 36/1996, părțile au fost repuse în situația anterioară, respectiv în situația de dinaintea încheierii contractului, însă la determinarea cuantumului despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții apelanți și pentru respectarea principiului proporționalității, se impune a fi avute în vedere dispozițiile art. 50 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001, republicată și actualizată.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat ambele apeluri ca fiind întemeiate, fiind admise în condițiile art. 296 Cod procedură civilă conform dispozitivului hotărârii recurate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât recurenții reclamanți și, cât și recurenta Direcția -ă a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, ambele recursuri fiind formulate în termenul legal.
Prin recursul formulat recurenții reclamanți au solicitat modificarea parțială a deciziei recurate în sensul admiterii în întregime a apelului formulat, respectiv a acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată în apel și în recurs.
În motivare arată recurenții că în mod greșit a reținut instanța de apel că sunt îndreptățiți doar la restituirea prețului pe care l-au achitat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, actualizat la data plății, întrucât dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, modificate prin Legea nr. 1/2009 nu pot fi aplicate în cazul de speță deoarece aplicarea acestor dispoziții ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, în condițiile în care dreptul lor la despăgubire s-a născut la data pronunțării Deciziei civile nr. 1295/30.11.2006 de către Curtea de Apel Oradea.
Menționează că prin decizia civilă nr. 13/2000 Curtea de Apel Oradeaa statuat în mod irevocabil că au fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, respectând în totalitate prevederile Legii nr.112/1995 și achitând prețul de cumpărare determinat de vânzător, preț ce corespundea valorii de circulație a imobilului de la acea dată.
În acest sens precizează că, în baza principiului repunerii părților în situația anterioară se impune acordarea unei despăgubiri care să corespundă valorii actuale de circulație a imobilului, invocând și prevederile art. 1 din protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului având în patrimoniu un drept ce a suferit o ingerință ca urmare a pronunțării Deciziei civile nr. 1295/2006 a Curții de Apel Oradea.
Mai arată că deși au făcut referire la cauza Raicu contra României instanța de apel nu a arătat de ce nu le este aplicabilă această decizie.
Recurenta Direcția -ă Finanțelor Publice B, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului formulat și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat și modificarea sentinței civile nr. 7637/2008 cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanți împotriva Ministerului Finanțelor Publice în ce privește plata comisionului de 1% și cheltuielilor de judecată.
În motivare arată recurenta că, în conformitate cu prevederile art. 50 al. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare Ministerul Finanțelor Publice poate fi obligat doar la restituirea prețului achitat actualizat cu indicele de inflație, mai puțin comisionul în cuantum de 1% care a fost achitat de către reclamanți la B SA.
Mai menționează că, în condițiile în care nu s-au opus capătului de cerere privind restituirea prețului reactualizat, nu poate fi reținută culpa sa procesuală, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
În drept sunt invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Legal citată intimata B SA a depus la doar întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat de recurenta Direcția -ă a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice și menținerea în totalitate a deciziei recurate ca legală și temeinică, arătând în susținere că legislația internă este foarte clară în privința obligației de restituire a prețului respectiv de plată a despăgubirilor în cazul anulării contractelor de vânzare-cumpărare, rolul său fiind doar acela de intermediar -întreprindere autorizată, abilitată, obligată să încheie contracte de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța o apreciază ca legală și temeinică, urmând a respinge ambele recursuri ca nefondate, având în vedere următoarele considerente:
În speță contractul de vânzare-cumpărare nr. 36/1996 în baza căruia reclamanții au dobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu a fost constatat nul absolut prin hotărâre definitivă și irevocabilă, respectiv Decizia civilă nr. 1295/R/2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr- prin care a fost menținută în totalitate Decizia civilă nr. 233/A/2005 a Curții de Apel Oradea, astfel că în mod cert părțile urmează a fi repuse în situația anterioară, reclamanții fiind îndreptățiți la despăgubiri pentru prejudiciul ce le-a fost creat urmare a anulării contractului lor de vânzare-cumpărare.
În acest sens legiuitorul român a stabilit în cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, precum și prin modificările ulterioare aduse acestei legi (Legea nr. 1/2009) modalitatea de despăgubire și instituția care urmează a efectua despăgubirea.
O relevanță deosebită pentru stabilirea modalității de despăgubire o au temeiurile pentru care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, art. 50 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin legea nr. 1/2009 reglementând două situații distincte respectiv -cea chiriașilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și care sunt îndreptățiți potrivit legii la restituirea prețului actualizat și cea a chiriașilor ale căror contracte au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, situație în care chiriașii sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață al imobilului.
În speță, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei civile nr. 1295/R/2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, contractul de vânzare-cumpărare al reclamanților a fost constatat nul întrucât a fost încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, întemeindu-se pe o cauză ilicită reținându-se în acest sens că reclamanții nu mai ocupau locuința din anul 1990 și că unul dintre aceștia deținea cu titlu de proprietate o cotă parte dintr-un alt imobil, încălcându-se astfel prevederile Legii nr.112/1995 care stabileau în mod expres condițiile în care putea fi înstrăinată locuința în favoarea chiriașilor printre care și condiția de a nu deține în proprietate o altă locuință, respectiv cea de a locui în imobil în calitate de chiriași.
Raportat la această stare de fapt corect reține instanța de apel că la determinarea cuantumului despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții și pentru respectarea principiului proporționalității se impune a fi avute în vedere dispozițiile art. 50 al. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001 republicată astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.
Într-adevăr, potrivit jurisprudenței CEDO art. 1 din protocolul nr.1 al CEDO reclamanții sunt îndreptățiți la o despăgubire rezonabilă în raport de prejudiciul suportat, însă legislația internă nu contravine acestui principiu pentru ca instanța să poată înlătura aceste dispoziții interne, întinderea despăgubirilor fiind stabilită în funcție de criterii obiective, corect reținând instanța de apel, că în cazul reclamanților s-a constatat nulitatea absolută a contractului urmare eludării dispozițiilor Legii nr. 112/1995, astfel că prin restituirea prețului achitat de către aceștia, reactualizat cu indicele de inflație, conform dispozițiilor art. 50 al. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, se realizează o despăgubire justă și rezonabilă, raportat la prejudiciul efectiv suportat de aceștia. Aceasta în condițiile în care, astfel cum rezultă din cuprinsul Deciziei civile nr. 1295/2006 a Curții de Apel Oradea, reclamanții nici nu au locuit în imobilul cumpărat începând cu anul 1990, ci într-un alt imobil și au deținut în cotă parte un alt apartament neîncadrându-se altfel în categoria chiriașilor îndreptățiți la cumpărarea locuințelor conform dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și nerespectându-se astfel scopul avut în vedere de legiuitor prin această lege, sens în care cererea recurenților în sensul despăgubirii lor raportat la valoarea de circulație actuală a imobilului este apreciată ca nefondată.
Criticile recurenților reclamanți în sensul că, în speță nu pot fi aplicate dispozițiile Legii nr. 1/2009 prin care s-a modificat și completat Legea nr. 10/2001 sunt nefondate, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și fiind în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, în mod corect raportându-se instanța de apel la aceste dispoziții legale, incidente în momentul analizării temeiniciei pretențiilor formulate de reclamanți și implicit a cuantumului despăgubirilor care li se cuvin.
Referitor la cauza Raicu contra României, invocată de recurenți, atât în recurs cât și în apel, corect reține instanța de apel că situația reclamanților nu este similară, cele două cauze prezentând particularități juridice distincte.
În ce privește recursul formulat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția -ă a Finanțelor Publice B, acesta urmează a fi respins ca nefondat, avându-se în vedere dispozițiile art.50 al. 3 din Legea nr. 10/2000, potrivit cărora restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 al. 6 din Legea nr. 112/1995, iar potrivit dispozițiilor punctului 50.3 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, actualizarea sumelor se face prin aplicarea indicelui de inflație din anul plății, în conținutul prețului plătit de chiriași intrând și comisionul de 1% achitat pentru evaluarea și vânzarea apartamentului, neavând relevanță faptul că acest comision îi revine B, în condițiile în care, prin Legea nr. 112/1995 această unitate specializată a fost abilitată în calitate de reprezentant al Statului să încheie contractele de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995.
Raportat la poziția exprimată de această recurentă pe parcursul dezbaterilor, în mod corect a reținut instanța de apel culpa sa procesuală, respectiv incidența dispozițiilor art. 274 al. 1 din Codul d e procedură civilă.
În ce privește susținerea recurenților reclamanți privind buna lor credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, astfel cum a fost reținută prin Decizia civilă nr. 13/2000 a Curții de Apel Oradea aceste apărări urmează a fi înlăturate, întrucât au făcut obiectul analizei în cuprinsul Deciziei civile nr. 1295/R/2006, în considerentele căreia se reține existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care a fost tranșată, într-un prim proces situația juridică a apartamentului litigios, însă prin Decizia civilă nr. 661/R/2004 pronunțată de Curtea de Apel Oradeas -a stabilit în mod irevocabil că nu există putere de lucru judecat cu trimitere la prevederile art.48 din Legea nr. 10/2001, astfel că în considerentele acestei din urmă decizii (1295/R/2006) buna-credință a pârâților (reclamanți în prezentul dosar) a fost evaluată dintr-o altă perspectivă, având în vedere că aceștia au demarat procedura de cumpărarea a locuinței în pofida faptului că aveau cunoștință de circumstanțele în care au obținut reînnoirea contractului de închiriere, ansamblul aspectelor reliefate punând în evidență că pârâții (reclamanții din prezentul dosar) nu pot invoca în beneficiul lor buna-credință și protecția conferită de art. 46 al. 2 din Legea nr. 10/2001.
Astfel aceste apărări nu pot forma obiectul analizei în prezenta cauză, în condițiile în care au fost tranșate în mod irevocabil prin Decizia nr.1295/R/2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, considerentele acestei decizii fiind avute în vedere, în mod corect, de către instanța de apel, cu ocazia stabilirii întinderii despăgubirilor ce li se cuvin reclamanților raportat la dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 modificată și completată prin Legea nr. 1/2009.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondate ambele recursuri, menținând în totalitate decizia recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de recurenții reclamanți și -, ambii cu domiciliul în O,--5,. 33, județul B și de recurentul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O,-/B, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă, cu sediul în O, str.-, - județul B, împotriva deciziei civile nr. 200/A din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
- redactat decizie - judecător - 04.01.2010
- dactilografiat grefier -04.01.2010 - 7 ex.
-comunicat 06.01.2010 -5 ex.
-
- -, ambii cu domiciliul în O,--5,. 33, județul B
- STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-
- reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O,-/
-, cu sediul în O, str.-, - județul
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Viorel Pantea
