Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1869/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1869/R/2008
Ședința publică din 6 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Traian Dârjan Carmen Maria
: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 224/A din 22 aprilie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta și pe pârâții, și chemata în garanție - Proiect SRL, având ca obiect pretenții.
Se constată că la data de 2 octombrie 2008, prin registratura instanței, reclamanta intimată a depus la dosar concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 29 septembrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 11805 din 20.12.2005, pronunțată în dosarul nr. 10998/2005 al Judecătoriei Cluj -, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și, cu privire la capătul de cerere având ca obiect pretenții și, în consecință, a fost respinsă acțiunea reclamantei, cu privire la acest capăt de cerere; a fost respins capătul de cerere al acțiunii reclamantei împotriva pârâților și având ca obiect obligație de a face; a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulata de pârâții și împotriva - SRL, având ca obiect pretenții.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, potrivit nr. - C, parcela cu nr. top. 12866/2/1/2, teren in Calea in suprafața de 5000 mp. este proprietatea tabulară a reclamantei, dreptul de proprietate fiind dobândit cu titlu de drept lege si partaj.
Din nr. - C, rezultă că, asupra parcelei cu nr. top. 12866/2/2, in suprafața de 2000 mp. sunt proprietari tabulari pârâții si si este notat un drept de folosința, cu titlu de cumpărare, in favoarea - SRL, asupra cotei de 740/2000 parte din teren.
Instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice de identificare a terenurilor proprietatea părților, a construcțiilor edificate, iar în concluziile acestui raport de expertiza se arată că parcela reclamantei înscrisă în CF - C, are in mod faptic o suprafața de 3393 mp. față de suprafața de 5000 mp. cu care reclamanta a fost pusă în posesie, constatându-se o diferență de 1607 mp. Parcela având nr. top. 12866/2/2 din CF - C, proprietatea pârâților, are o suprafața faptică de 2087 mp. In urma suprapunerii situației faptice peste planul de evidență funciară, s-a constatat că, pe o porțiune de 490 mp. din terenul reclamantei sunt edificate garaje, vestiare, centrala termică, conducta de alimentare cu apă pentru centrul de producție, conducta alimentare cu apa către sediul administrativ, cămin si hidrant, stabilindu-se că, prin construcția edificată, se depășesc limitele corecte ale proprietății pârâților. S-a reținut ca diminuarea suprafeței proprietății reclamantei se mai datorează amplasării incorecte a gardului despărțitor, diminuarea fiind de 1279 mp.
În cuprinsul Anexei nr. 4, expertul a făcut propuneri de mutare a gardului existent pe aliniamentul 64-20-42-43-45-46-51, pe aliniamentul corect respectiv 64-76-75-74, din planul de situație existent rezultând ca, in urma mutării gardului, acesta trebuie amplasat pe o parcelă de teren care in prezent se află in folosința faptică a - SRL. In urma reconstituirii limitei reale a suprafeței terenului proprietatea reclamantei, din același plan, rezultă că, pe o suprafața de 490 mp. aparținând reclamantei, se află o parte din depozitul de medicamente si anexele acestuia, care se află in proprietatea - SRL.
Prin expertiza efectuată in cauză, s-a stabilit ca folosul de tras pentru terenul de 490 mp. teren care este ocupat de construcțiile aferente depozitului de medicamente, este in valoare de 44.100 Euro, pe perioada 2000-2003.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea formulată împotriva pârâților și pe dispozițiile art. 998-999 civ. art. 1546 al 2.civ, art. 1075.civ. art. 55 și art. 72 din Legea nr. 31/1990.
Instanța a apreciat că nu sunt întrunite cerințele art. 998-999 civ. Astfel, reclamantei i s-a cauzat un prejudiciu ca urmare a edificării pe terenul său, prin depășirea limitei proprietății pârâților, a unui depozit de medicamente. Acest depozit de medicamente, însă, este proprietatea - SRL, iar, pe terenul aferent construcțiilor, această societate are un drept de folosință, dobândit cu titlu de cumpărare de la pârâții din prezenta cauză. Practic, - SRL are un drept de superficie, constând în dreptul de proprietate asupra depozitului care se află pe terenul proprietatea altor persoane, respectiv al pârâților, teren asupra căruia are un drept de folosință.
Prejudiciul cauzat reclamantei nu este rezultatul unor fapte ilicite ale pârâților, ci rezultatul faptului că - SRL a edificat o construcție, încălcând prin aceasta dreptul de proprietate al reclamantei. In aceste condiții, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii aparține societății comerciale a cărei răspundere civilă delictuală poate fi atrasă în condițiile art. 998-999.civ. raportat la art. 35 al 3 din Decretul-Lege 31/1954.
Având în vedere situația de fapt reținută în cauză și dispozițiile art. 1546 alin. 2.civ. și art. 35 din Decretul nr. 32/1954 instanța de fond a apreciat că pârâta nu a săvârșit o faptă ilicită, această pârâtă, în calitate de organ de conducere al societății beneficiare a construcției, neavând nici o culpă în faptul că s-a procedat la o identificare greșită a terenului pe care urma să se edifice construcția.
S-a apreciat, de asemenea că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 55 și art. 72 din Legea nr. 31/1990, aceste dispoziții legale având în vedere răspunderea administratorului, pârâta neavând aceasta calitate la data edificării construcției.
În consecință, pretențiile reclamantei, având ca obiect plata folosului de tras, au fost îndreptate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, pârâta nefiind vinovată de săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii reclamantei, nici printr-un fapt exercitat în nume propriu, nici în calitate de organ de conducere al societății.
În ceea ce-l privește pe pârâtul, nici acesta nu este vinovat de producerea prejudiciului adus reclamantei, deoarece depozitul de medicamente este proprietatea unei societăți comerciale, care are un drept de superficie asupra acestuia și asupra terenului aferent, iar faptul că pârâtul a formulat cerere de eliberare a autorizației de construire și a certificatului de urbanism nu este de natură a duce la concluzia că a prejudiciat-o pe reclamantă, în condițiile în care edificarea construcției s-a făcut pe baza unei documentații întocmite de societăți specializate.
În ceea ce privește capătul de cerere al acțiunii având ca obiect obligarea paraților si să mute gardul pe aliniamentul stabilit in raportul de expertiză, capăt de cerere prin care se urmărește, de fapt, grănițuirea proprietăților și stabilirea liniei de hotar între acestea, instanța de fond a apreciat, raportat la planul de situație al raportului de expertiză, că mutarea gardului ar trebui să se facă pe o porțiune de teren folosită de - SRL, care nu mai are calitatea de parte in proces, ca urmare a renunțării reclamantei la judecarea acțiunii in contradictoriu cu aceasta. Astfel, instanța a apreciat, raportat la dispozițiile art. 584.civ. că nu se poate dispune modificarea limitei de proprietate.
Prin decizia civilă nr. 872/A/20.12.2006 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admis apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 11805 din 20.12.2005, pronunțată în dosar nr. 10998/2005 al Judecătoriei Cluj -N, ce a fost desființată în întregime și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În considerentele acestei decizii, se arată că, din probațiunea administrată în cauză, rezultă că depozitul de medicamente proprietatea a fost construit în baza Autorizației nr. 920/1995, emisă de Consiliul Local al Mun. C-N si a Certificatului de Urbanism nr. 374/1995, cererile fiind formulate de către pârâții și.
Calitatea de proprietar a acestei societăți rezultă din înscrierile efectuate în nr. - C nr.top.12866/2/2/S, construcția cu destinația depozit de medicamente din Calea fără număr fiind edificată pe terenul cu nr. top. 12866/2/2 înscris în CF -
Construcția a fost edificată în baza contractului de proiectare nr.9512/1995 de către - SRL si - SRL, aceasta din urmă având calitatea de beneficiar al lucrării. Lucrările au fost finalizate in anul 1997, după cum rezultă din procesul verbal de recepție nr.3904/26.05.1997, menționându-se cabeneficiar - SRL, iar dovada de luare in folosință a fost eliberată de Consiliul Local al Mun. C-N la data de 18.06.1997,ca urmare a cererii adresate de.
Din depoziția martorului, tribunalul a reținut că, încă din anul 1996, reclamanta a susținut că s-a depășit limita terenului. La acea dată construcția se afla în stadiu de fundație. Din declarațiile celorlalți martori a rezultat că au existat discuții între părți cu privire la limita de proprietate, iar măsurătorile efectuate au avut la bază o schiță întocmită de expertul, la măsurătorile efectuate de acesta participând și reclamanta și pârâta.
În altă ordine de idei, între reclamanta si - SRL s-a purtat o corespondență pentru reglementarea situației rezultate în urma ocupării unei părți din terenul acesteia, însă nu s-a ajuns la o soluționare pe cale amiabilă a diferendului. Și din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că au exista discuții între părți cu privire la depășirea limitei de proprietate, iar în octombrie 2003 - SRL si-a retras gardul de pe o porțiune de aproximativ 200, aparținând reclamantei.
Instanța de fond a apreciat că prejudiciul cauzat reclamantei nu este rezultatul unor fapte ilicite ale pârâților, ci rezultatul faptului că a edificat o construcție, încălcând prin aceasta dreptul de proprietate al reclamantei. In aceste condiții, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii aparține societății comerciale a cărei răspundere civilă delictuală poate fi atrasă în condițiile art. 998-999.civ. raportat la art. 35 al 3 din Decretul-lege 31/1954.
În cursul procesului, pârâta - SRL a intrat in procedura de reorganizare, fiind introdus în cauză administratorul judiciar - SRL
In conformitate cu art. 35 din Decretul Lege nr. 32/1954, persoana juridică își exercită drepturile și obligațiile prin organele sale, iar faptele licite sau ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu ocazia exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de terț.
Tribunalul a apreciat că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale citate și a concluzionat în sensul că pârâta nu are calitate procesuală pasivă; în prealabil, instanța a stabilit că din actele existente la dosar,respectiv corespondența purtată de societate cu reclamanta, actele de autorizareși de construire a depozitului, rezultă că la data construirii imobilului, pârâta avea calitatea de director al societății, respectiv avea calitatea de organ de conducere, iar calitatea de administrator era îndeplinită de alta persoană. Raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale de conducere, sunt supuse regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege sau actul de înființare.
Mai rezultă cu puterea evidenței, din probațiunea administrată în cauză, că autorizația de construire a fost solicitată de către pârâții și, în calitate de coproprietari ai terenului, pentru societate. Raportul de expertiză tehnică judiciară administrată în cauză a dovedit ocuparea suprafeței de 490 mp. în perioada 2000-2003 de către construcția depozit de medicamente și s-a determinat cuantumul folosului de tras.
Raportat la cele expuse și având în vedere și dispozițiile art. 1546 alin. 2.civ. s-a constatat că pârâta are calitate procesuală pasivă. De asemenea,raportat la petitul de grănițuire, în calitate de coproprietar al terenului pe care este edificată construcția, pârâtul are de asemenea calitate procesuală pasivă.
Pentru motivele arătate și în temeiul art. 296 și 297 alin. 2.pr.civ. urmează să fie admis apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 11805 din 20.12.2005, pronunțată în dosar nr. 10998/2005 al Judecătoriei Cluj -N, care a fost desființată în întregime și cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, deoarece cauza a fost soluționată fără a se intra în cercetarea fondului.
Împotriva acestei decizii, au declarat în termen legal recurs pârâții și, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii apelului.
În motivarea recursului lor, pârâții învederează că greșit și-a întemeiat instanța de apel decizia pe împrejurarea că pârâta a acționat în calitate de director, deci de organ de conducere al persoanei juridice în sensul art.35 din Decretul nr.31/1954, în condițiile în care organele de conducere ale unei societăți cu răspundere limitată sunt definite de legea specială, respectiv Legea nr. 31/1990, acestea fiind adunarea generală, administratorul și cenzorii, directorul neavând putere de decizie, spre deosebire de alte reglementări ale statelor europene.
Legea nr. 31/1990 nu prevede nici un fel de prerogative directorilor, prevăzând doar răspunderea administratorilor față de terți. Chiar și așa, răspunderea administratorului este specială și derogatorie raportat la disp.art.35 din Decretul nr.31/1954, fiind prevăzută de art.43 alin.2 (actualmente 73 alin.2) din Legea nr. 31/1990.
Chiar dacă s-ar considera că directorul poate fi tras la răspundere de către creditori, instanța de fond corect a stabilit că pârâta nu a săvârșit o faptă ilicită, nefiind în culpă pentru faptul că s-a procedat la o identificare greșită a terenului.
Toate actele săvârșite de intimați, în afară de cedarea folosinței terenului, au fost făcute pe seama persoanei juridice. Un punct de vedere contrar ar putea fi susținut doar dacă ei ar fi construit depozitul de medicamente și apoi l-ar fi vândut societății, din cererea adresată autorităților în vederea emiterii certificatului de urbanism rezultând că aceasta s-ar fi făcut pentru - SRL
Recurenții nu au nici o culpă în faptul că s- procedat la o identificare greșită a terenului, pentru măsurătorile greșite asumându-și toată răspunderea cel care întocmit proiectul.
Corect a reținut prima instanță că cererea privind grănițuirea proprietăților ar putea fi discutată numai cu atragerea în proces a societății comerciale, or, față de aceasta, s-a renunțat la judecată.
La primul termen de judecată, în temeiul art.129 alin. 4 Cod proc.civ. curtea, din oficiu, pus în discuția părților temeiul juridic al petitului privind mutarea gardului, respectiv dacă este vorba de o simplă obligație de a face, cum s-a arătat în cererea de chemare în judecată, de o acțiune în grănițuire sau de una în revendicare, în funcție de această calificare a acțiunii părțile urmând să pună concluzii raportat la excepția lipsei calității procesuale pasive.
Față de această împrejurare, pentru termenul din 26 aprilie 2007, pârâta a depus la dosar o cerere de renunțare la judecarea petitului din precizarea de acțiune privind mutarea gardului conform raportului de expertiză, pe motiv că litigiul nu a fost soluționat pe fond, iar, în prezent, pe rolul Judecătoriei Cluj -N este pendent dosarul nr-, având ca obiect acțiune în grănițuire între cele două imobile vecine, în care au fost chemate în judecată și alte persoane, inclusiv - SRL C, renunțare la care reprezentantul recurenților nu s-a opus.
Curtea de APEL CLUJ, prin decizia civilă nr. 899/R/03.05.2007, pronunțată în dosar nr-, a admis în parte recursul declarat de pârâta și în totalitate cel declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 872 din 20 decembrie 2006 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care a modificat-o, în sensul că a admis în parte apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 11805 din 20.12.2005 a Judecătoriei Cluj -N, pe care desființat-o parțial și, în consecință, a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea petitului de grănițuire; a trimis cauza spre rejudecarea petitului de despăgubiri față de pârâta; au fost menținute restul dispozițiilor; recurenta a fost obligată să-i plătească pârâtului suma de 2.271 lei cheltuieli de judecată în toate instanțele.
În considerentele acestei decizii au fost avute în vedere următoarele:
"În recurs, în urma punerii în discuția părților a naturii juridice a petitului de mutare a gardului, în temeiul art. 129 alin.4 Cod proc.civ. reclamanta a declarat că înțelege să renunțe la acest petit, motiv pentru care, sub acest aspect, recursul va fi admis, în sensul de a se lua act de această renunțare în temeiul art. 246 Cod proc.civ.
Întrucât, așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, aceasta a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului doar raportat la petitul de grănițuire, având în vedere calitatea sa de coproprietar al terenului pe care este identificată construcția, iar la acest petit reclamanta a renunțat, recursul acestuia urmează să fie admis în totalitate și, în temeiul art. 274 alin. 1.pr.civ. acordate cheltuieli de judecată în toate instanțele pentru pârât, reprezentând J din cele avansate de pârâți.
În ceea ce privește petitul de despăgubiri fundamentat pe răspunderea civilă delictuală, tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtei în considerarea calității sale de organ de conducere al - SRL C, conform disp. art. 35 alin. 2 din Decretul nr.31/1954.
Este adevărat că în registrul comerțului figurează administrator, una dintre asociații C, iar pârâta abia din data de 19.02.2003 (45-50 dosar tribunal), însă vechiul administrator a fost revocat încă prin actul adițional autentificat sub nr.16650/12.06.1995 de notariatul de Stat Județean C, schimbare autorizată prin sentința civilă nr. 3982/1995 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr.6080/1995 (110 dosar tribunal). Mențiunea privind schimbarea administratorului nu a fost înscrisă în registrul comerțului, întrucât, potrivit actului adițional, urma să fie numit un nou administrator în termen de 10 zile, or nu a fost redactat un act adițional în acest sens.
Așa cum a reținut tribunalul, în tot acest răstimp, singurul organ de conducere al societății a fost pârâta, ea fiind cea care a semnat corespondența societății, actele de autorizare și de construire a depozitului, procesul verbal de recepție nr.3904/26.05.1997, beneficiar - SRL și dovada de luare in folosință eliberată de Consiliul Local al Mun. C-N la data de 18.06.1997, ca urmare a cererii adresată de pârâta.
Toate acestea dovedesc faptul că pârâta a acționat în calitate deadministrator de fapt, concept recunoscut în doctrina și jurisprudența de drept comercial (Ad honorem, Studii juridice alese,Editura 2006, p. 226, revista de insolvență aprilie-septembrie 2006, p. 45, Legea procedurii insolvenței. Comentarii și explicații, Editura 2006, p. 772 și urm.,Noua lege a insolvenței, Legea nr. 85/2006,Editura 2006, p. 327 și urm.). Administratorul de fapt răspunde civil față de terți pentru faptele ilicite ale societății, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 35 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954.
Nu se pune problema raportului lege specială (Legea nr. 31/1990)- lege generală (Decretul nr. 31/1954), întrucât legea societăților comerciale nu reglementează răspunderea civilă delictuală a persoanei juridice față de terți, aceasta fiind reglementată de decretul privind persoana fizică și juridică.
Prin urmare, pârâta răspunde față de terți pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită a persoanei juridice al cărei organ de conducere este.
Din acest considerent, față de această pârâta, raportat la petitul de despăgubiri, soluția tribunalului d e desființare cu trimitere spre rejudecare pe fond va fi păstrată.
Întrucât fapta ilicită constă în ocuparea fără drept a unei porțiuni din terenul reclamantei, conform susținerilor acesteia, se pune problema conexității celor două dosare, al prezentului cu cel de grănițuire, ca și al calificării acțiunii ca fiind de grănițuire sau revendicare, câtă vreme se susține ocuparea unei porțiuni de teren și nu doar stabilirea graniței prin limite exterioare".
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 7383/01.10.2007, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr-, s-a admis acțiunea precizată și completată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta, în nume propriu și în calitate de reprezentant al - SRL și, în consecință, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 44.100 Euro, calculată în lei la cursul BNR la data plății, reprezentând folosul de tras aferent perioadei iulie 2000 - iulie 2003 (lipsa de folosință a terenului în suprafață de 490 mp), precum și la plata sumei de 19.858 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, în speță, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, pârâta, care a acționat atât în nume propriu cât și ca administrator de fapt al - SRL, trebuie să răspundă atât în fața terților prejudiciați, cât și față de persoana juridică, impunându-se deci admiterea acțiunii conform dispozitivului sentinței.
Apelul declarat de pârâta împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Tribunalul Cluj prin decizia civilă nr. 244/A/22.04.2008, pronunțată în dosar nr-, cu motivarea că față de dispozițiile deciziei nr. 899/R/2007 a Curții de APEL CLUJ, în mod legal tribunalul a fost investit doar cu rejudecare capătului de cerere din acțiunea reclamantei, vizând obligarea pârâtei la despăgubiri, iar nu și cu rejudecarea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă, împotriva - SRL; în ceea ce privește criticile aduse soluției date cererii principale, acestea sunt nefondate, întrucât obiectul acțiunii reclamantei l-a constituit folosul de tras aferent perioadei iulie 2000 - iulie 2003, constând în lipsa folosinței terenului în suprafață de 490 mp, în perioada respectivă reclamanta având calitate de proprietar al terenului, fiind deci irelevant faptul că ulterior, în 2007, vândut terenul.
Nu interesează eventuala devalorizare sau creștere a valorii terenului, ulterioară perioadei 2000 -2003, câtă vreme despăgubirile au fost calculate raportat la valoarea terenului din acea perioadă, practic pârâta nejustificând un interes în invocarea creșterii valorii terenului, pentru că într-o atare situație ar avea de achitat o sumă mai mare cu titlu de despăgubiri.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta, solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 5 și 9.pr.civ. raportat la art. 312 pct. 3 teza a II-a și a III-a pr.civ. să se admită recursul și, în principal, să se caseze decizia atacată, să se admită apelul și să se trimită dosarul spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, să se modifice decizia în sensul admiterii apelului și a respingerii pe fond a acțiunii introductive de instanță, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
În motivarea recursului au fost reproduse cele dispuse de instanțe în primul ciclu procesual parcurs de prezentul dosar, susținându-se, ca un prim motiv de recurs, că instanța de control judiciar a recursului din primul ciclu procesual a stabilit cu putere de lucru judecat doar asupra constatării calității de administrator de fapt a recurentei și asupra eventualei răspunderi acesteia față de terți. În această calitate, dispunând trimiterea dosarului la instanța de fond pentru rejudecarea și administrarea de probe, nu numai cu privire la petitul de despăgubiri, ci și cu privire la cererea de chemare în garanție, însăși instanța de apel recunoscând că soarta cererii de chemare în garanție nu a fost lămurită. Prin această soluție, recurentei i-a fost încălcat în mod evident dreptul la apărare, prin calificarea cererii de chemare în garanție ca o apărare, instanța nesoluționând în nici un fel această cerere, deși chemarea în garanție este accesorie și indisolubil legată de despăgubiri.
Un al doilea motiv de recurs a vizat nelegala citare a recurentei, cu ocazia rejudecării fondului după casare, citare care nu a îndeplinit condițiile de fond și formă prevăzute de art. 912.pr.civ. în mod nelegal instanța de apel apreciind că se impune sancțiunea neluării în seamă a schimbării domiciliului prevăzută de art. 98.pr.civ. raportată la lipsa comunicării acestei modificări de către recurentă. Schimbarea domiciliului procesual nu este imputabilă recurentei, ci se datorează faptului că apărătorul acesteia a ieșit la pensie, fiind radiat și cabinetul de avocatură al acestuia, unde recurenta avea domiciliul procesual ales.
Un al treilea motiv de recurs a vizat nelegala soluționare a motivului de apel privind acordarea cheltuielilor de judecată, decurgând din aceea că acestea au fost acordate, cel puțin în ceea ce privește onorariul avocațial și cheltuielile pentru expertize, în totalitate, deși pe parcursul judecării cauzei s-a renunțat la anumite petite sau cadrul procesual s-a modificat, împrejurări care nu au fost verificate în amănunt de instanța de apel; în plus, instanța de apel a acordat aceste cheltuieli deși nu au fost dovedite de partea adversă, încălcându-se astfel principiul contradictorialității desfășurării procesului și principiul administrării probelor.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a invocat în motivarea recursului faptul că la instanța de fond recurenta nu a fost prezentă nici personal și nici prin apărător, și prin urmare nu s-a realizat nici o apărare a acesteia, instanța de apel respingând probele pe care le-a considerat fie nerelevante, fie lipsite de interes, prin aceasta nedovedindu-se temeinicia cererii de chemare în judecată. În cauză nu este întrunită una din condițiile necesare ale angajării răspunderii civile delictuale, respectiv culpa evidentă a persoanei chemată să răspundă, neputându-i-se imputa recurentei greșita încadrare a construcției și astfel, încălcarea proprietății intimatei.
Acest aspect impune cu necesitate verificări suplimentare, care pot duce la evidențierea eventualei culpe a recurentei sau a altor persoane fizice sau juridice.
În mod greșit instanța de fond, în rejudecare, a avut în vedere la soluționarea cauzei probele administrate în primul ciclu procesual, nefiind administrate noi probe, pe unele din probele noi solicitate de recurentă instanța de apel omițând să se pronunțe.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta intimată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că, în primul rând, prin decizia de casare nr. 899/R/2007 a Curții de APEL CLUJ, s-a dispus rejudecarea doar a petitului din cererea principală referitor la despăgubiri, nu și a cererii de chemare în garanție, în al doilea rând pârâta a fost legal citată în fața instanței de fond, fiind irelevant faptul că avocatului acesteia i-a încetat calitatea de avocat prin pensionare, câtă vreme, pe de o parte, recurenta nu a uzat de dispozițiile art. 98.pr.civ. iar pe de altă parte, între recurentă și avocatul ei erau incidente dispozițiile art. 1552 și următoarele civ.; în al treilea rând, citația a fost comunicată la sediul cabinetului avocațial mai înainte de radierea acestuia, fiind semnată dovada de către secretara însărcinată cu primirea corespondenței; în al patrulea rând, cheltuielile de judecată au fost corect acordate, dovezile acestora fiind anexate la concluziile scrise din 28.09.2007. În ceea ce privește fondul cauzei, în mod corect au fost stabilite despăgubirile, raportat la lipsa de folosință a suprafeței de 490 mp teren ( 37-44).
Intimata - Proiect SRL a solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că soluția instanței de apel este legală și temeinică, prin raportare la dispozițiile art. 98.pr.civ. și art. 154 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat.
Recursul este nefondat.
În legătură cu primul motiv de recurs invocat, cel referitor la omisiunea instanței de rejudecare de a se pronunța și asupra cererii de chemare în garanție formulată de pârâta recurentă, Curtea constată următoarele:
Prin decizia de casare nr. 899/R/03.05.2007 a Curții de APEL CLUJ, s-a statuat în mod clar și neechivoc că se dispune trimiterea cauzei spre "rejudecare doar în ceea ce privește petitul de despăgubiri față de pârâta ".
Prin urmare, instanța de rejudecare a fost investită, prin dispozitivul deciziei de casare, dispozitiv obligatoriu pentru instanța de rejudecare prin prisma art. 315 alin. 1.pr.civ. doar cu rejudecarea petitului de despăgubiri față de pârâta.
Dispozitivul deciziei de casare este extrem de limpede, nelăsând loc nici unor interpretări, respectiv, ceea ce s-a trimis spre rejudecare a fost doar petitul din cererea principală care avea ca obiect obligarea doar a pârâtei - în dispozitivul deciziei de casare menționându-se expres faptul că doar în contradictoriu cu această pârâtă urmează să se rejudece petitul de despăgubiri, nu și în contradictoriu cu eventuala chemată în garanție -, la despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 490 mp, ceea ce înseamnă că în rejudecare instanța de rejudecare nu a fost investită cu rejudecarea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă.
Nimic nu impietează asupra posibilității recurentei de a promova ulterior, pe cale separată, o acțiune în regres împotriva chematei în garanție, pentru a solicita obligarea acesteia la despăgubirile pe care, în opinia recurentei, ar trebui să le suporte chemata în garanție.
Oricum, față de dispoziția expresă și clară a instanței de casare, în mod legal, cu respectarea prevederilor art. 315.pr.civ. instanța de rejudecare a soluționat cauza strict în limitele cu care a fost investită prin decizia de casare, respectiv, doar petitul din cererea principală referitor la despăgubiri, în contradictoriu cu pârâta.
În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, vizând nelegala citare a recurentei cu ocazia rejudecării fondului după casare, Curtea constată că au fost respectate întrutotul dispozițiile art. 85, art. 88, art. 90, art. 92.pr.civ. în speță nefiind incidente prevederile art. 921.pr.civ. nefondat invocate de către recurentă.
Astfel, citațiile expediate recurentei au cuprins toate mențiunile prevăzute de art. 88.pr.civ. înmânarea citației s-a făcut la domiciliul procesual pe care aceasta și l-a ales, respectiv la sediul Cabinetului avocațial, în C-N,-,. 5, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnate de către funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, respectiv de către secretara cabinetului avocațial, în conformitate cu prevederile art. 91.pr.civ.
Astfel, pentru primul termen de judecată fixat pentru rejudecarea în fond a cauzei, 24.09.2005, citația a fost comunicată recurentei, la domiciliul procesual pe care și l-a ales, în data de 31.05.2007, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnată de secretara Cabinetului avocațial, care a aplicat pe citație și ștampila cabinetului avocațial ( 4), avocatului încetându-i calitatea de avocat prin pensionare începând doar cu data de 01.07.2007, așa cum rezultă din punctele 1 și 2 din Decizia nr. 94/2007 a Baroului
În consecință, comunicarea citației cu recurenta la domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului avocațial s-a făcut în mod legal și procedural, în cauză nefiind întrunită ipoteza prevăzută de art. 921.pr.civ. - conform acestui text legal neputându-se comunica citația și actele de procedură prin afișare, în cazul persoanelor juridice, al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora -, și implicit nefiind prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5.pr.civ.
Pe de altă parte, în situația în care recurenta ar fi apreciat că se impune să-și schimbe domiciliul procesual, aceasta trebuia să uzeze de prevederile art. 98.pr.civ. text legal care prevede că schimbarea domiciliului uneia dintre părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.
Or, nicăieri în fața instanței de fond, de rejudecare, recurenta nu a depus la dosar nici o petiție în care să arate că își schimbă domiciliul procesual, abia în fața instanței de apel, prin cererea de apel, aceasta a arătat că are domiciliul procesual în C-N,- ( 3 dosar apel), de unde, de altfel, a și fost citată pentru soluționarea apelului ( 4 dosar apel).
În motivele de apel, apelanta a indicat ca domiciliu procesual-, precizând că "numărul 5 fiind eronat", se impune citarea sa de la noul domiciliu indicat ( 10 dosar recurs).
La termenul de judecată din 8 februarie 2008 recurenta a fost citată de la nr. 5 ( 25), însă aceasta nu reprezintă un viciu de procedură, câtă vreme a fost acoperit, în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin. 2.pr.civ. prin prezența în instanță la acest termen de judecată a avocatului recurentei ( 39 dosar apel).
Oricum, contractul dintre avocat și clientul său este un contract de mandat civil, guvernat de dispozițiile art. 1532 și următoarele civ. mandatarul trebuind să dea socoteală, conform art. 1541. civ. mandantului, oricând i se va cere, pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul, simpla încetare a calității de avocat și implicit a calității de mandatar neexonerându-l pe acesta de obligația de a da socoteală mandantului pentru modul în care și-a exercitat mandatul.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs referitor la nelegala soluționare de către instanța de apel a cheltuielilor de judecată pretinse de intimată, Curtea constată că acesta de asemenea este nefondat, câtă vreme, acestea au fost pe deplin dovedite prin chitanța de plată nr. 03/11.01.2008, în sumă de 1.190 lei, anexată la concluziile scrise ( 69-70 dosar apel).
În consecință, în mod legal, făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 274.pr.civ. și art. 1169. civ. instanța de apel a dispus obligarea apelantei la cheltuieli de judecată către reclamanta intimată.
Cheltuielile de judecată acordate la fondul cauzei au fost de asemenea dovedite prin chitanța aflată la fila 8, dosar de rejudecare, și oricum, nelegala acordare a cheltuielilor de judecată de către instanța de fond putea fi invocată doar în fața instanței de apel, nu direct în recurs, cu nesocotirea principiuluiomisso medio.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita respingere de către instanța de apel a probelor solicitate de către recurenta de azi, Curtea constată că în mod legal, cu respectarea prevederilor art. 295.pr.civ. instanța de apel a respins probele solicitate de apelantă, la termenul de judecată din 18.04.2008, cu motivarea că "sunt suficiente probele existente la dosar".
De altminteri este de remarcat faptul că recurenta de azi, prin scriptul depus la filele 67-68 dosar apel, a formulat o cerere în probațiune în termeni extrem de vagi, arătând că solicită "expertiză, martori, orice altă probă a cărei administrare ar reieși din dezbateri".
În consecință, față de termenii în care a fost formulată această cerere în probațiune și având în vedere și vasta probațiune administrată în primul ciclu procesual, în mod legal instanța de apel s-a pronunțat asupra acestei cereri în probațiune în sensul respingerii ei.
Prin urmare și acest motiv de recurs apare ca nefondat.
În ceea ce privește fondul cauzei, este de remarcat faptul că instanța de recurs, pentru a putea verifica dacă în cauză au fost sau nu întrunite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv, existența prejudiciului și cuantumul acestuia, persoana vinovată de săvârșirea acestuia, fapta prejudiciabilă a persoanei respective, culpa acesteia, legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și prejudiciu etc. ar trebui să procedeze la reanalizarea și reaprecierea tuturor probelor administrate în cauză, respectiv, să reanalizeze hotărârea recurată sub aspectul temeiniciei acesteia, demers inadmisibil prin prisma abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304.pr.civ.
Împrejurarea că în instanța de rejudecare, de fond, recurenta de azi nu ar fi fost prezentă nici personal și nici prin intermediul unui avocat, în nici un caz nu este imputabilă instanței, știut fiind că rămâne la latitudinea părții dintr-un litigiu, oportunitatea angajării sau nu a unui avocat care să-i reprezinte interesele în cauză, respectiv, oportunitatea prezentării sau nu în instanță a acesteia, instanței de judecată nerevenindu-i nici un atribut legal în a obliga partea să-și angajeze un nou avocat sau să se prezinte personal în instanță.
De asemenea, nefondat este și motivul de recurs privitor la soluționarea cauzei în rejudecare pe baza probelor administrate în primul ciclu procesual, câtă vreme, un atare demers este permis de art. 315, coroborat cu art. 295.pr.civ.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse, constatându-se că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9.pr.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
În temeiul art. 274.pr.civ. raportat la art. 1169. civ. recurenta va fi obligată să-i plătească intimatei suma de 2.975 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial justificat prin chitanța de plată nr. 94/08.09.2008 ( 45-46).
În temeiul art. 274 raportat la art. 1169. civ. recurenta va fi obligată la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei - Proiect SRL, reprezentând onorariu avocațial, justificat prin chitanța de plată nr. 00051/29.09.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, în contra deciziei civile nr. 224/A/22.04.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei suma de 2.975 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei - Proiect SRL suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./dact.
2 ex./06.10.2008
jud.apel: /
jud.primă instanță:
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Traian Dârjan Carmen Maria
