Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 190/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 190
Ședința publică de la 21 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 45 din 29.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR -DGFP D, având ca obiect
pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic, pentru intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR -DGFP D, lipsind recurentul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului de față.
Consilier juridic, pentru intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR -DGFP D, arată că acțiunea formulată de reclamant nu se încadrează în prevederile art. 504 și următoarele Cod procedură penală, neexistând o hotărâre de achitare.
Solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței Tribunalului Dolj, depunând concluzii scrise în acest.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 504 și următoarele Cod procedură penală și pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat.
CURTEA
Asupra apelului de față;
La data de 2 martie 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, solicitând instanței obligarea acestuia la plata unei despăgubiri în sumă de 2.500.000 EURO, pentru repararea pagubei suferite prin condamnarea pe nedrept la 20 de ani muncă silnică.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost condamnat la 20 ani muncă silnică prin sentința penală nr. 153/1959 a Tribunalului Militar București, pentru săvârșirea infracțiunii de terorism, prevăzută și pedepsită de art. 207 din vechiul Cod penal.
A mai arătat că, așa - zisa infracțiune a fost o înscenare judiciară pentru
a-l forța pe reclamant să înscrie terenuri agricole în, că a fost în detenție o perioadă de 4 ani, 11 luni și 21 de zile și că, prin Decretul - Lege nr. 118/1990 s-au recunoscut drepturile persoanelor persecutate din motive politice.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 504 Cod pr. penală.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității introducerii acțiunii față de prevederile art. 506 alin. 2 Cod pr. penală și arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 504 alin. 1 și 3 Cod pr. penală.
Prin decizia civilă nr.0045 din 29 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamantul, împotriva Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a reținut că reclamantul a solicitat despăgubiri în temeiul art. 504 Cod pr. penală, prevalându-se de sentința nr. 153/1959 depusă la dosar, prin care a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică, pentru infracțiunea de constituire în bandă în scop terorist, în aplicarea art. 207 alin. 1 Cod penal, 304, 363 și 157 Cod penal.
Că, potrivit art. 504 alin. 1 Cod pr. penală "persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către Stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare".
De asemenea, potrivit art. 504 alin. 2 Cod pr. penală, "are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a respins libertatea în mod ilegal", iar alineatul 3 al aceluiași articol, statuează că "privarea sau restrângerea de libertate în mod ilegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j, ori prin hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j".
S-a mai reținut că măsura privativă de libertate și detenția nelegală pot fi reformate numai în cadrul procesului penal, doar instanța penală putând statua asupra incidenței normelor de drept penal la o anumită stare de fapt.
În cadrul unei acțiuni civile, întemeiate pe dispozițiile art. 504 Cod pr. penală, instanța poate dispune repararea pagubei suferite de persoana arestată sau condamnată pe nedrept, doar în condițiile în care aceste aspecte au fost rezolvate în cadrul procesului penal, fără ca instanța civilă să poată cenzura o hotărâre a instanței penale și să o reformeze implicit, indiferent de infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul și de perioada istorică în care a fost pronunțată hotărârea penală.
S-a constatat că excepția ridicată de pârât este întemeiată, acțiunea reclamantului fiind inadmisibilă din perspectiva textului de lege invocat.
Referitor la cea de-a doua excepție a prescripției dreptului la acțiune,s- constatat că aceasta a rămas fără obiect, deoarece dispozițiile art. 506 alin. 2 Cod pr. penală, ar fi fost aplicabile doar în măsura în care starea de fapt invocată în cererea introductivă s-ar fi încadrat în dispozițiile art. 504 Cod pr. penală, însă dreptul la acțiune nu ar fi fost exercitat în termenul legal.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
A susținut că în mod greșit cererea sa a fost respinsă ca tardiv formulată, fără a se lua în considerare faptul că sentința nr.153/21 iulie 1959 Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, i-a fost comunicată apelantului la data de 10 octombrie 2007.
A arătat că față de această situație, trebuia admisă cererea de repunere în termenul de prescripție formulată de reclamant și pe fond admisă acțiunea, cu consecința acordării despăgubirilor solicitate.
Apelul este nefondat.
Prin acțiunea introductivă reclamantul a chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata unei despăgubiri în sumă de 2.500.000 EURO, reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării pe nedrept la 20 de ani muncă silnică.
Temeiul legal al acțiunii promovate l-au constituit dispozițiile art. 504 Cod pr. penală.
Examinând acțiunea promovată de reclamant prin prisma cerințelor impuse de art. 504 Cod pr. penală, Tribunalul Dolja reținut că aceasta este inadmisibilă și a respins-o ca atare.
În considerentele sentinței civile nr.45 din 29 februarie 2008, prima instanță și-a argumentat în fapt și în drept soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, arătând în mod expres că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.504 Cod pr. penală, câtă vreme reclamantul nu a făcut dovada că în cauză a fost pronunțată o hotărâre definitivă de achitare.
S-a mai reținut că în cadrul unei acțiuni civile întemeiată pe dispozițiile art. 504 Cod pr. penală, instanța poate dispune repararea pagubei suferite de persoana arestată sau condamnată pe nedrept, doar în condițiile în care măsura privativă de libertate și detenția nelegală, au fost reformate prin-o hotărâre definitivă în cadrul unui proces penal.
Față de motivarea sentinței, Curtea reține că acțiunea reclamantului a fost respinsă ca inadmisibilă, instanța de fond reținând ca întemeiată excepția de inadmisibilitate invocată de pârât prin întâmpinarea formulată în cauză.
Este adevărat că prin aceeași întâmpinare pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, față de dispozițiile art. 506 alin.2 Cod pr. penală, însă soluția instanței de fond nu s-a bazat pe cea de-a doua excepție invocată de pârât, instanța reținând că în condițiile în care acțiunea este inadmisibilă, excepția prescripției dreptului la acțiune a rămas fără obiect.
Prin apelul formulat reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond, susținând că în mod greșit acțiunea sa a fost respinsă ca tardiv introdusă.
Apelantul nu a formulat nici un fel de critici cu privire la soluția dată de tribunal privind respingerea acțiunii ca inadmisibilă, deși sentința apelată s-a fundamentat în exclusivitate pe excepția de inadmisibilitate.
În atare situație, criticile apelantului vizând tardivitatea acțiunii promovate sunt nefondate, deoarece soluția pronunțată de Tribunalul Dolj nu este rezultatul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, ci a excepției de inadmisibilitate, pentru care apelantul reclamant nu a formulat însă nici un fel de critici în apelul supus judecății.
Așa fiind, apelul este nefondat și în baza art. 296 Cod pr. civilă urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 45 din 29 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR -DGFP
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./5 ex.
28.05.2008
Jud.fond
Președinte:Costinela SălanJudecători:Costinela Sălan, Maria Cumpănașu
