Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 193/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2034/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 193
Ședința publică de la 25.03.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant, împotriva sentinței civile nr. 1206 din 03.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, pentru apelantul reclamant, cu delegație de substituire, pe care o depune la dosar, avocatul, în calitate de reprezentant al intimaților pârâți și, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/27.10.2008, eliberată de Baroul București (fila 8 dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 9 martie 2009, unor concluzii scrise formulate de apelantul reclamant.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul apelantului reclamant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea hotărârii apelate în sensul admiterii acțiunii și, pe cale de consecință, să se dispună restituirea apartamentului în deplină proprietate și pașnică folosință, potrivit notelor scrise formulate de titularul delegației, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Avocatul intimaților pârâți și solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii apelate ca temeinică și legală, având în vedere că părțile pe care le reprezintă au avut o speranță legitimă creată de legiuitor prin apariția Legii nr. 10/2001 și că prin această lege specială li s-a garantat că, în situația în care contractul de vânzare cumpărare prin care au achiziționat imobilul este valabil încheiat, nu vor pierde posesia materială a acestui bun.
În acest sens, invocă și dispozițiile recursului pronunțat în interesul legii.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B sub nr.48/301/04.01.2007, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să oblige pârâta, în baza art.480 cod civil și, ca urmare a comparării de titluri, să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat în B,-,.1,.2. nr.8), sectorul 3, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că imobilul menționat a fost dobândit de tatăl său, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub 4741/26.02.1948 și că el este moștenitorul tatălui său, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 130/2002.
A menționat că apartamentul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului în baza Deciziei nr.742/1963 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al raionului și că a depus la dosar situația juridică din care a rezultat că apartamentul a fost preluat în baza Deciziei nr. 742/1963 de la și vândut pârâtei în baza Legii 112/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare 53/04.11.1996.
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, prin sentința civilă nr.1206/03.07.2008, pronunțată în dosarul nr-, a respins excepția inadmisibilității acțiunii precizate ca acțiune în revendicare pe calea dreptului comun, ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesual active, ca neîntemeiată; a respins acțiunea precizată ca acțiune în revendicare pe calea dreptului comun formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții - și, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, atâta timp cât Legea 10/2001, ca lege specială derogatorie, dar care se completează cu dreptul comun, nu reglementează pentru reclamanți o posibilitate concretă și efectivă de a cere și obține restituirea în natură a imobilelor deja înstrăinate chiriașilor cumpărători (spre deosebire de situația în care imobilele se află în posesia organelor statului, nefiind înstrăinate), nu se poate reține inadmisibilitatea, deoarece, în caz contrar, s-ar limita nejustificat liberul acces la justiție pentru verificarea unui element esențial în protejarea dreptului de proprietate-compararea titlurilor în cadrul acțiunii în revendicare.
De altfel, chiar decizia în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în ședința din 09.06.2008, se vorbește despre stabilirea priorităților (a Convenției sau a legii speciale) în cadrul unei acțiuni în revendicare formulată pe calea dreptului comun, ceea ce presupune, prin ipoteză, admisibilitatea unei asemenea acțiuni.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual active, tribunalul a reținut netemeinicia acestei excepții, în condițiile în care reclamantul a dovedit că autorul său, a fost proprietarul imobilului în litigiu, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr.4741/26.02.1948 și că este moștenitorul tatălui său, conform certificatului de calitate de moștenitor nr.130/2002.
Apare fără relevanță că în certificatul de moștenitor menționat s-a trecut adresa imobilului în litigiu ca fiind în sectorul 2 în loc de sectorul 3, deoarece calitatea activă este dată de calitatea de succesibil acceptant constatată prin certificatul de calitate de moștenitor, constatările cu privire la masă neavând relevanță sub acest aspect.
Pe fondul cauzei tribunalul a dat prioritate titlului pârâților reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995.
În acest sens, s-a avut în vedere dispozitivul deciziei în interesul legii nr.33/09.06.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
A mai reținut tribunalul că, preferabilitatea în cadrul acțiunii în revendicare pe drept comun a titlului chiriașului cumpărător în baza Legii nr.112/1995 derivă, nu din regulile generale aplicabile conform art. 480 Cod civil, ci din regulile speciale-calificate ca atare - de decizia dată în interesul legii - ale Legii nr.10/2001.
Prin urmare, având în vedere situația particulară a apartamentului în litigiu, respectiv faptul că acesta se încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv de stat între anii 1945-1989, titlul pârâților devine preferabil, față de criteriile speciale instituite de Legea 10/2001, respectiv valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 53/04.11.1996, ce nu a fost anulat în instanță în termenul special de prescripție prevăzut de art. 45 din Legea nr.10/2001 și de dispozițiile art. 18 din Legea nr.10/2001, care stabilesc în această situație o reparație echitabilă pentru proprietar, respectiv despăgubirea prin echivalent, bineînțeles sub condiția formulării notificării în termenul prevăzut de Legea 10/2001.
Tribunalul a apreciat că reclamantul nu poate pretinde, așa cum afirmă în notele scrise, încălcarea art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului în sensul că reclamantul avea un bun și deci o speranță legitimă să își concretizeze interesul patrimonial prin formularea unei acțiuni în revendicare și obținerea bunului în natură.
Tribunalul a avut în vedere faptul că încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului a fost realizată prin Decizia nr.742/1963, deci în perioada anterioară momentului în care România a devenit parte la Convenția Europeană, situație neprotejată de Convenție, pentru a se putea afirma că această încălcare a dreptului de proprietate din anul 1963 ar putea fi sancționată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
După ce România a devenit parte prin semnarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, reclamantul nu a efectuat nici un demers, cum ar fi fost spre exemplu chemarea în judecată a reprezentanților statului, demers în care să fi avut câștig de cauză și care să le dea o speranță legitimă a restituirii bunului în natură.
Singura speranță legitimă creată reclamantului a fost dată prin Legea nr.10/2001, speranță la o reparație echitabilă pentru abuzul săvârșit de Statul comunist în anul 1963.
Pe de altă parte, cumpărătorii în baza Legii nr.10/2001 beneficiază de un bun, asupra căruia dețin și posesia concretizată material.
Prin Legea specială 10/2001 li s-a garantat acestora legitimă că, în situația în care contractul de vânzare cumpărare prin care au cumpărat acest bun este valabil încheiat, nu vor pierde posesia materială.
Or, a admite acțiunea în revendicare și a da prioritate la restituirea în natură fostului proprietar, ar însemna a încălca dreptul de proprietate al chiriașilor cumpărători, pentru care statul, printr-o lege specială cum e Legea 10/2001, le-a garantat încă o dată că nu îl vor pierde în situația în care l-au dobândit prin acte valabile.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel reclamantul.
Prin motivele de apel se critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține apelanta că, în mod greșit, a fost respinsă acțiunea pe motiv că, anterior acțiunii în revendicare, actul de vânzare dobândit de pârâți în baza Legii nr. 112/1995 nu a făcut obiectul "constatării nulității absolute"în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Or, nici una din legile speciale nu prevede în mod expres - și nici implicit - că acțiunea în revendicare ar fi condiționată de prealabila declanșare a procedurii de constatate a nulității absolute a actului de vânzare.
Compararea de titluri implică existența unor titluri contrarii. Admițând teza comparării, dar condiționând-o de procedura constatării nulității absolute instanța este în contradicție cu propriile sale argumente.
Instanța de fond a adăugat la lege. Prin aceasta a pronunțat o hotărâre nelegală.
Pe de altă parte, arată apelanta, nici o lege specială nu exclude acțiunea în revendicare prin compararea de titluri, situație de altfel reținută de instanța de fond, câștigată cauzei în mod irevocabil.
cu o acțiune în revendicare, instanța de fond avea obligația de a proceda la o comparare de titluri. Sentința se mărginește să rețină că, fiind o lege specială, Lega nr. 10/2001 creează o "prioritate" actelor de cumpărare obținute în baza Legii nr. 112/1995. Comparația propriu zisă de titluri nici nu a mai avut loc.
În speță, suntem în cadrul unei acțiuni în revendicare conform dreptului comun, art. 480 Cod civil, bazată pe compararea de titluri. Litigiul poartă asupra priorității dintre două titluri. Aceste titluri trebuie examinate în concreto sub raportul anteriorității, al provenienței și al lipsei de vicii, soluționând în favoarea celui mai bine caracterizat.
Titlul reclamantului este anterior (26 februarie 1948), provine de la adevăratul proprietar (tatăl acestuia care l-a dobândit printr-un act de vânzare - cumpărare) nu este afectat de nici un viciu. Titlul pârâților este ulterior (26 februarie 1948), provine de la Stat care nu a deținut niciodată un titlu de proprietate, titlul lor este viciat prin faptul că a fost obținut prin violarea art. 1 din Legea nr. 112/1995 care excludea vânzarea imobilelor preluate fără titlu, apartamentul revendicat a fost preluat în temeiul unei simple decizii administrative din anul 1963 - încălcarea art. 2 din Legea nr. 10/2001 (preluarea nu avea nici măcar un act normativ la de Decret sau Lege).
Apartamentul a fost cumpărat în momentul când pârâții se pregăteau să emigreze în Canada, de unde nu s-au mai întors, stabilindu-și domiciliul de fapt și de drept în acest stat. Cumpărarea nu are nici măcar suportul legal al unei cumpărări pentru chiriaș, încălcând astfel scopul legii (fraudă la lege).
Este cu totul inexact că prin Legea nr. 10/2001 "s-a garantat cumpărătorilor "" legumită că în situația în care contractul de cumpărare este valabil încheiat, nu vor pierde posesia materială".
Imobilul a fost preluat fără titlu, iar potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 i se confirmă dreptul de proprietate fostului proprietar, urmând ca posesia să fie restituită în baza unor hotărâri judecătorești.
Instanța de fond trebuia să înlăture legea specială ca efect al Convenției Europene întrucât deține un "bun" în sensul convenției are o speranță legitimă mai înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești, imobilul a fost preluat fără titlu iar criteriul proporționalității nu a fost respectat.
În măsura în care se prevede despăgubirea foștilor proprietari, aceasta trebuie să fie clară și coerentă pentru a evita insecuritatea juridică și incertitudinea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului constatând în hotărârile pronunțate contra României neîndeplinirea acestei obligații și că vânzarea de către Stat a bunurilor altuia către terți, chiar dacă aceștia sunt de bună credință și chiar dacă are loc anterior confirmării prin justiție în mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, constituie o privare de bun, care combinată cu lipsa totală a despăgubirii este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1.
Curtea Europeană a reținut că eventuala bună credință a chiriașilor în momentul contractării cu autoritatea administrativă nu are nici o relevanță în aprecierea privării de proprietate a adevăratului proprietar, și - implicit - a violării art. 1 din Protocolul nr. 1, ceea ce duce la înlăturarea art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 ca efect al dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, normă pe care judecătorul național are obligația de aoa plica în mod prioritar față de legea națională, în temeiul art. 11 alin. 2 și art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Pentru aceste motive se solicită admiterea apelului, modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Curtea, examinând decizia apelată prin prisma motivelor de apel formulate reține caracterul nefondat al apelului pentru următoarele considerente:
În fapt.
Imobilul situat în B,-,. 1,. 11 (fost nr. 8), sector 3, fost proprietatea autorului reclamanților, care l-a dobândit conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 4741 din 26 februarie 1948.
Apartamentul a trecut în proprietatea statului în baza Deciziei nr. 742/1963 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al raionului, conform sentinței civile nr. 9285 din 28 noiembrie 1962a Tribunului Popular (fila 16 din dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 3 B) și vândut pârâtei în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 83 din 04 noiembrie 1996 (fila 47 din dosarul nr-).
Reclamantul nu a atacat cu acțiune în constatarea nulității contractul de vânzare - cumpărare prin care pârâta - intimată a devenit proprietara imobilului.
Reținând această situație de fapt în mod corect instanța de fond a considerat că are consecințe juridice în operațiunea de compararea a titlurilor de proprietate.
Împrejurarea că persoana interesată, deși cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască termenul în care putea să atace cu acțiune în constatarea nulității absolute contractele de vânzare - cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 10/2001 ca și consecințele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenței legale dă expresia propriei sale culpe, iar, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" lipsește de îndreptățire critica reglementării în cauză (Curtea Constituțională decizia nr. 344/2003).
Reclamantul nu are un bun de a fi protejat de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Pentru a exista o astfel de protecție, care să impună prevalența dreptului subiectiv afirmat de reclamant, este necesar, potrivit jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru statele semnatare ale Convenției, în egală măsură ca și normele acesteia), să fie vorba de un bun actual al acestuia (aflat în patrimoniul său), calitatea de titular al dreptului fiindu-i recunoscută printr-o hotărâre judecătorească sau pe calea unor măsuri legislative de restituire, concretizând în patrimoniul părții existența unei speranțe legitime, de redobândire a bunului în materialitatea sa.
Prin urmare, un drept care face obiectul unei contestații în justiție sau care apare doar ca o simplă pretenție ce se poate susține, nefiind, în realitate, admisibilă potrivit legislației și jurisprudenței naționale, nu ar putea constitui o "speranță legitimă", apărată de dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1.
În plus, este de reținut că acest articol nu garantează dreptul la restituirea unui bun preluat în orice mod de autoritățile statelor înainte de intrarea în vigoare a Convenției cu privire la statul în cauză, decât în măsura în care acest stat și-a asumat o asemenea obligație concretizată cel puțin într-o "speranță legitimă" de redobândire a bunului sau a contravalorii.
Or, așa cum am arătat, faptul nesocotirii termenelor prevăzute de Legea nr. 10/2001 și a procedurilor speciale de restituire din culpa fostului proprietar nu constituie o violare a principiului garantării proprietății.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea din 30 august 2007, în cauza () și ( - Std. Regatului Unit) instituția prescripției achizitive ori extinctive, nu reprezintă o atingere adusă în sine substanței dreptului de proprietate și, deci, o privare de proprietate în sensul art. 1 paragraf 1 din Protocol.
Or, în speță, nu numai că reclamantului nu i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului printr-o hotărâre judecătorească, ci acest drept a fost confirmat ca aparținând patrimoniului pârâților, ca urmare a neatacării în termen cu acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare.
De asemenea, reclamanta nu putea pretinde existența unei speranțe legitime de redobândire a bunului în materialitatea lui, ca urmare a măsurilor legislative de restituire adoptate de stat, raportat la situația de fapt concretă.
Potrivit art. 18 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001 (republicată) măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent, atunci când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale. Ceea ce în speță s-a confirmat prin neformularea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare, titlul de proprietate al pârâților consolidându-se.
A considera că indiferent de circumstanțele concrete, dobânditorul imobilului trebuie deposedat de bun pentru ca acesta să poată fi restituit în natură fostului proprietar ar însemna să se accepte că diminuarea vechilor atingeri ale proprietății să creeze noi prejudicii disproporționate, în sarcina dobânditorului actual.
În acest sens, în jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului s-a statuat (cauza Raicu României) că persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună-credință nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri.
Altminteri, s-ar încălca criteriul proporționalității, dobânditorul bunului neavând la îndemână o acțiune care să ducă la acordarea unei compensații, cu o valoare apropiată, în mod rezonabil, de valoarea imobilului. Legea nr. 1/2009, prevede acordarea de despăgubiri, dar numai pentru chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate, nu și pentru cele care sunt valabile.
Ca atare, norma de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului este incidentă situației pârâților și de natură să conducă al respingerea acțiunii îndreptate împotriva lor.
Având în vedere cele mai sus arătate, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat " " în B, str. - nr.1A,.B,.2,.29, sector 2, împotriva sentinței civile nr.1206/03.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți - și, ambii domiciliați în B,-,.1,.2. nr.8), sectorul 3.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- -
Red.
Dact. /
5 ex./18.05.2009
- Secția a IV-a Civilă -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
