Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 193/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 193A
Ședința publică de la 17 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Pană
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1707/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata - reclamantă reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 66511/26.03.2009, aflată la fila 16 din dosar, lipsind apelantul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 17.09.2009 doamna expert - Cad epus dovada convocării părților la efectuarea raportului de expertiză.
Reprezentantul intimatei - reclamante învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Reprezentantul intimatei - reclamante solicită respingerea apelului formulat PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1707/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția III-a Civilă, ca nefondat. Continuând susține că CEDO s-a pronunțat în cauza Raicu contra României, într-o speță asemănătoare, stabilind că, din moment ce titlul chiriașului - cumpărător nu a fost desființat, orice ingerință asupra dreptului de proprietate reprezintă o încălcare a art.1 din Protocolul nr. 1 al CEDO. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cererea de apel.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată sub nr- la data de 08.04.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR obligarea pârâților în solidar să răspundă pentru evicțiune și să îi achite suma de 250 000 Euro, echivalentul a - lei reprezentând valoarea de circulație de la data de 25.01.2008 (data consumării evicțiunii) a apartamentului situat în B,-,. 1,. 2, sector 2, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, se arată că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2689/03.03.1997 încheiat de reclamantă cu SC SA în calitate de mandatar al, a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în B,-,. 1,. 2, sector 2, pe care îl deținea cu contract de închiriere, precum și asupra cotei indivize de 56,16 teren, pentru prețul de 21 930 308 lei achitat integral prin chitanța nr. -/15.06.1998. Prin sentința civilă nr. 4945/1406.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosar nr-, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 96/25.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, reclamanta a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul de mai sus către rec1amanții din acea cauză, ca urmare a comparării titlurilor de proprietate. S-a reținut astfel că titlul reclamanților care emana de la adevăratul proprietar este preferabil titlului pârâtei, care provenea de la statul român, neproprietar și care nu putea transmite un drept pe care nu îl avea.
La data de 03.03.2008, s-a produs evacuarea efectivă, dar evicțiunea a început să curgă de la data de 25.01.2008, data deciziei date în recurs.
Se arată că titlul reclamantei nu a fost desființat, dar s-a produs o evicțiune totală, ceea ce reprezintă o privare de proprietate, ceea ce contravine disp. art. 44 alin. 1 și 6 din Constituție, privare care echivalează cu o adevărată expropriere, fără oferta de despăgubire, în acest sens pronunțându-se CEDO și în cauza Raicu Împotriva României.
Se arată că soluțiile CEDO au creat o practică constantă de a obliga Statul Român la achitarea acestor despăgubiri, iar calitate procesuală pasivă în astfel de procese pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor și plata despăgubirilor o are Ministerul Finanțelor Publice.
Calitatea procesuală pasivă a statului este determinată și de faptul că statul este garantul drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de Constituție și de tratatele internaționale la care România este parte, între care se regăsește și dreptul de proprietate, iar pe de altă parte, a încasat sumele de bani rezultate din vânzarea imobilelor în baza Legii nr. 112/1995, sume de bani ce s-au constituit la dispoziția MEF în fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a prevederilor acestei legi.
Se mai arată că art. 1348.civ prevede pentru cazurile de evicțiune în care nu se strică vânzarea că "cumpărătorul are dreptul de a cere valoarea, în momentul evicțiunii, a părții de care a fost evins", iar nu o parte proporțională din preț. Se solicită ca la stabilirea despăgubirilor să fie avute în vedere și îmbunătățirile făcute în apartament, ce au sporit valoarea bunului.
În drept, au fost invocate prev. art. 1337, 1348.civ, art. 44 din Constituție, art. 1 din Protocolul 1 al CEDO.
La termenul din 21.05.2008, reclamanta, față de excepția invocată de pârâta prin întâmpinare, a arătat că înțelege să se judece numai cu Statul Român prin MEF, iar nu și cu.
La termenul din 1911.2008, reclamanta și-a precizat cererea, în temeiul art. 132 alin. 2 pct. 2 Cpc, la suma de 225 000 EURO, solicitând și plata dobânzii legale de la data evicțiunii, 14.06.2007, și până la data achitării efective, arătând totodată și adresa corectă a imobilului.
Prin SC nr. 1707/26.11.2008 Tribunalul Baa dmis in parte cererea precizata si a obligat parata Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata către reclamantă a sumei reprezentând echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății efective a 225.000 EURO, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 13192 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2689 din 03.03.1997, SC SA, în calitate de reprezentant al a vândut, către, reclamanta din prezenta cauză, imobilul situat în B, Intrarea - nr. 15,. 1,. 2, sector 2, în temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin sentința civilă nr. 4945/ 14.06.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosar nr-, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului (decizia civilă nr. 96/ 25.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosar nr-), a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și și a fost obligată pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B, Intrarea - nr. 15,. 1,. 2, sector 2.
În motivarea sentinței, s-a reținut că prin compararea celor două titluri este mai caracterizat titlul reclamanților, care emană de la adevărații proprietari, față de titlul pârâtei, care emană de la un neproprietar, statul român.
Conform procesului verbal din 03.03.2008 întocmit de BEJ, s-a constatat și faptul că debitoarea nu mai locuiește la adresa de mai sus, aceasta neopunându-se la executare.
Rezultă că reclamanta a fost lipsită în totalitate de bun, ca urmare a producerii evicțiunii, prin admiterea irevocabilă a cererii de revendicare și punerea în executare a acestei hotărâri.
Având în vedere disp. art. 1341-1343, precum și ale art. 1344, se constată că în ipoteza producerii evicțiunii totale, vânzătorul este obligat să plătească cumpărătorului diferența între preț și sporul de valoare dobândit de bun între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii, indiferent de cauza care a produs excedentul de valoare sau dacă sporul a fost sau nu previzibil ori vânzătorul de bună sau de rea credință.
Raportând situația de fapt reținută la textele de lege incidente, se constată că acțiunea apare ca fiind întemeiată, reclamanții având dreptul să pretindă contravaloarea bunului la data producerii evicțiunii, calculată prin expertiza efectuată în cauză.
Astfel, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a constatat că valoarea de circulație a imobilului este de 225 000 EURO, la data producerii evicțiunii, această valoare incluzând și îmbunătățirile aduse de reclamantă imobilului în perioada în care l-a deținut.
Sub aspectul temeiniciei obligării pârâtului la plata acestor sume de bani, se reține că într-adevăr potrivit regulilor generale, din materia contractului de vânzare-cumpărare, obligația de garanție pentru evicțiune revine vânzătorului, care în speță este Municipiul Pe de altă parte, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au o situație specială, ele neconstituind pentru unitatea deținătoare o expresie a libertății contractuale, ci executarea unei obligații legale exprese, cea corelativă dreptului chiriașului de a cumpăra, drept prevăzut de art. 9 alin. 1 din acest act normativ. De asemenea, faptul că unitățile deținătoare acționau ca mandatari fără reprezentare ai statului, rezultă și din Împrejurarea că sumele . din aceste vânzări nu intrau în patrimoniul lor, ci într-un fond extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor constituit prin disp. art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Tocmai de aceea, prin art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către MEF din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Acest text de lege este incident și în situația de față, în care se solicită și o sumă care să acopere creșterea valorii de circulație a imobilului, prin argumentul de analogie, deoarece nu există nicio rațiune care să justifice o diferență de tratament sub aspectul persoanei care trebuie să răspundă juridic pentru pierderea dreptului de proprietate de către cumpărători, în ipoteza în care se solicită restituirea prețului și cea în care se solicită compensarea scăderii valorii încorporate în bunul cumpărat. În plus, nu este echitabil ca răspunderea să revină celui care și-a îndeplinit o obligație legală, ci celui care a dispus această măsură și a încasat prețul.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale de la data evicțiunii, 14.06.2007, și până la data achitării efective, s-a apreciat că temeiul răspunderii pârâtului este art. 1348 Civ, care reglementează o răspundere contractuală, în temeiul obligației vânzătorului de a răspunde pentru evicțiune născută din contract.
Astfel, în materie contractuală, obligațiile în bani sunt purtătoare de dobândă legală numai de la momentul punerii în întârziere prin cerere de chemare în judecată (art. 1088 ), astfel încât cererea este parțial întemeiată.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel parata Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocand excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, întrucât se apreciaza că nu exista identitate între cel care este titularul obligației din raportul juridic de desdăunare, obligație corelativă dreptului intimatei-reclamante la obținerea despăgubiri, și cel care a stat în judecată în calitate de pârât, și anume Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dauna unui terț.
Or, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre Primăria Municipiului B și numita, este terț față de acest contract.
În situația evingerii cumpărătoarei, prin deposedarea acesteia de imobilul pe care l-a deținut în baza contractului de vânzare-cumpărare, trebuia să fie instituită obligația de garanție pentru evicțiune a vânzătoarei Primăria Municipiului B, în conformitate cu dispozițiile art. 1337 Cod civil.
Această dispoziție de drept comun, nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție specială contrară, fiind așadar pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu.
De asemenea, vă rugăm să aveți în vedere și dispozițiile art. 1344 din Codul Civil, potrivit cărora: "Dacă lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii."
De altfel chiar instanța de fond a reținut, în considerentele sentinței civile ca "sub aspectul temeiniciei obligării pârâtului la plata acestor sume de bani, se reține ca într-adevăr potrivit regulilor generale, din materia contractului de vânzare-cumpărare, obligația de garanție revine vânzătorului, care în speță este Municipiul B", însă "faptul că unitățile deținătoare acționau ca mandatari fără reprezentare ai statului, rezulta și din împrejurarea că sumele încasate din aceste vânzări nu intrau în patrimoniul lor, ci într-un fond extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice -."
Față de cele reținute de instanța de fond se arăta că dispozițiile art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 referitoare la constituirea fondului extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice care a devenit astfel un simplu depozitar al acestor sume, nu justifica în niciun fel obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la achitarea valorii de circulație a imobilului întrucât este evident că instituția Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu este una și aceeași cu cea a Ministerului Finanțelor Publice și nici nu ar putea fi vreodată confundate.
De asemenea vă rugăm să observați că instanța de fond a reținut în considerente că dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea 10/2001 sunt incidente și în speța de față, "în care se solicită și o sumă care să acopere creșterea valorii de circulație a imobilului, prin argumentul de analogie deoarece nu exista nici o rațiune care să justifice o diferență de tratament sub aspectul persoanei care trebuie să răspundă juridic pentru pierderea dreptului de proprietate de către cumpărători, în ipoteza în care se solicita restituirea prețului și cea în care se solicita compensarea scăderii valorii incorporate în bunul cumpărat."
Față de cele reținute de instanță arătăm că potrivit dispozițiilor mai sus menționate restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face doar de către Ministerul Finanțelor Publice și nu de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Or, având în vedere în primul rând că în speța de față reclamanții au chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului Român și nu în nume propriu iar în al doilea rând că prin sentința civilă nr. 4945/14.06.2007, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr- s-a admis doar acțiunea în revendicare, fără însă a se fi anulat și contractul de vânzare-cumpărare, arătăm că în speța de față nu sunt aplicabile dispozițiile menționate mai sus.
Pe plan procesual calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare (în speță Municipiul B), nicidecum Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, atât pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului atacat, cât și pentru dispozițiile imperative prevăzute de către art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Instanța însă, confunda cele două persoane juridice, și pentru a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român a motivat legitimitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, în nume propriu, care însă, nu a fost parte în această cauză.
A legitima procesual o persoană care nu a deținut calitatea de parte în dosar echivalează cu încălcarea principiului disponibilității părților, și deci cu o evidentă și gravă încălcare a legii.
În opinia apelantei, instanța era ținută să judece cauza în limitele cadrului procesual stabilit de reclamantă, care a dorit să se judece în contradictoriu cu Statul Român.
Or, în privința acestei persoane juridice, se apreciaza că, în speță nu se realizează identitatea impusă de lege între cel care este titularul obligației din raportul juridic de desdăunare, obligație corelativă dreptului reclamanților la obținerea despăgubirii și cel care a stat în judecată în calitate de pârât.
Așadar, din textele legale, reiese cu certitudine faptul că Ministerul Finanțelor Publice este instituția care trebuie să facă plata sumelor reactualizate plătite de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri definitive și irevocabile, aceste norme nu pot constitui temei legal pentru o hotărâre prin care să fie obligată la plată altă persoană juridică, respectiv Statul Român.
Se apreciaza că, în cauză Ministerul Finanțelor Publice asigura numai reprezentarea Statului Român, situație în care nu poate fi obligat în nume propriu și în care nici persoanei reprezentate nu i se pot imputa obligațiile personale ale reprezentantului, și în consecință apreciaza că hotărârea instanței atât în fond cât și în apel este nelegală.
De asemenea, se arata că Statul Român este străin față de raportul juridic dedus judecății, și mai mult decât atât, acesta nu este nici administratorului contului invocat în cele de mai sus.
În consecință, reclamanții nu au reușit să probeze legitimitatea procesuală a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, sens în care se solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia în ceea ce privește restituirea prețului actualizat.
De asemenea se arătă că în mod greșit instanța de fond a admis capătul de cerere referitor la plata dobânzii legale în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice întrucât în speță operează răspunderea civilă contractuală.
Or, pentru a se putea vorbi de răspundere civilă contractuală trebuie ca între cel chemat să răspundă și cel față de care se răspunde, să existe un contract, o legătură contractuală.
Aceasta este premisă majora a angajării răspunderii contractuale.
Având în vedere că între Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și nu a fost încheiat niciun contract, condiție de bază pentru a opera răspunderea civilă contractuală, apreciaza ca nelegală hotărârea instanței de fond de obligare a apelantei la plata dobânzii legale.
Astfel în condițiile în care Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în speța, nu poate fi îndeplinită o altă condiție a răspunderii civile contractuale, respectiv vinovăția debitorului.
Se mai arata ca prin dispozițiile Legii 10/2001 s-au stabilit măsurile reparatorii pe care le pot obține foștii proprietari ai imobilelor ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate iar acestea nu includeau valoarea de circulație a imobilului și nici dobânda legală.
Prin urmare se apreciaza că măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 au caracter limitativ, excluzând posibilitatea foștilor proprietari de a solicita despăgubiri și pentru valoarea de piață a imobilului.
Se apreciaza ca nelegală hotărârea instanței de fond de a acorda despăgubiri constând în valoarea de piață a imobilului conform art. 1344. civ. pentru imobilul în cauză, întrucât art. 50 alin 3 din Legea 10/2001 prevede doar restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate prin eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar nu și la plata diferenței între prețul plătit și sporul de valoare dobândit de lucru între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii, deoarece acest imobil a fost cumpărat în anul 1997 de la stat, în baza Legii nr. 112/1995, sub prețul pieței.
A acorda acum diferența între prețul plătit și sporul de valoare dobândit de lucru pe timpul evicțiunii, în condițiile în care acest imobil a fost cumpărat la vremea respectivă sub prețul pieței, ar duce la o îmbogățire fără justa cauză.
Mai mult decât atât, se apreciaza că nici după apariția modificărilor la Legea 10/2001, reclamanta nu ar fi îndreptățită la despăgubiri reprezentând valoarea de piață a imobilului pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 501 din Legea 10/2001 - "(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare."
Astfel pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piață este necesară îndeplinirea a două condiții: prima condiție este ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995 iar cea de-a doua condiție este ca ele să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Or, așa cum rezultă din sentința civilă nr.4945/14.06.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul -, apartamentul care face obiectul prezentului litigiu a fost cumpărat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, așa cum de altfel instanța a reținut în considerentele sentinței civile mai sus rubricată: "Cu minime diligente, pârâta ar fi putut afla că urmează să cumpere de la un neproprietar, astfel că aceasta nu poate invoca buna credință la cumpărarea apartamentului."
În acest sens se arata că anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2689/3.03.1997, foștii proprietari solicitaseră prin intermediul instanței restituirea apartamentului.
Astfel, că decizia CEDO în cauza Raicu împotriva României invocată de reclamanta nu este incidentă în speța întrucât numitei Raicu i se recunoscuse anterior pronunțării acestei decizii, printr-o altă hotărâre irevocabilă a Curții de APEL BUCUREȘTI, buna credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în baza Legii 112/1995.
În speța de față nu exista nicio hotărâre judecătoreasca prin care să se statueze faptul că reclamanta ar fi fost de bună credință ci dimpotrivă s-a reținut faptul că a fost de rea credință, nedepunând minime diligente anterior încheierii acestui contract.
Mai mult decât atât, nici cea de-a doua condiție prevăzută de art. 501din Legea 10/2001 nu este îndeplinită în prezenta cauză întrucât prin sentința civilă nr. 4945/14.06.2007, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr- s-a admis doar acțiunea în revendicare, fără însă a se fi anulat și contractul de vânzare-cumpărare.
Apreciaza apelanta ca instanța nu trebuia să omologheze raportul de expertiză din cauză cu atât mai mult cu cât expertul nu a făcut dovada convocării la raport și a Ministerului Finanțelor Publice. Astfel, prețul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 1997 de către reclamantă a fost de 8.500.000 lei (850 RON) respectiv contravaloarea a 1063,29 USD la valoarea de 7994 de lei -1 USD în 1997 iar conform raportului de expertiză valoarea ce trebuie plătită de Statul Român este exorbitantă ridicându-se la 9.562.500.0001 ROL (956.250 RON), echivalentul a 373.039,71 USD la valoarea de 2,56 RON -1 USD la data de 25.01.2008, data la care s-a raportat expertul.
Prin urmare, considera apelanta că în speță operează îmbogățirea fără justa cauză, fiind aberant ca reclamanta să încaseze în 2007 o diferență de sumă de 371.976,42 USD în plus față de valoarea achitată în contractul de vânzare cumpărare,) valoare care depășește cu mult însăși valoarea de circulație a imobilului pe piața imobiliară de la ora actuală.
În al treilea rând, se critica hotărârea instanței în ceea ce privește obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată, întrucât considera apelanta că este necesar să se facă aplicabilitatea art. 1337. civ. privind răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului, având în vedere că Primăria Municipiului Baî ncheiat contractul de vânzare-cumpărare cu reclamanta, contract încheiat în temeiul Legii nr.112/1995.
În plus, se învedereaza instanței că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a dat dovadă de rea credință, neglijenta, nu se face vinovat de declanșarea litigiului și, prin urmare, nu poate fi sancționat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Neexistând culpa procesuală, principiu consacrat de procedura civilă, potrivit art. 274 Cod proc.civ. și neexistând temei legal este neîntemeiată obligarea și la plata cheltuielilor de judecată.
In urma analizei actelor si lucrarilor dosarului, a sentintei apelate, prin prisma si a motivelor de apel invocate, Curtea retine urmatoarele:
Potrivit regulilor generale in materia contractului de vanzare cumparare, obligatia de garantie pentru evictiune revine vanzatorului,conform prevederilor art. 1344.civil, insa in cuprinsul legii speciale s-au prevazut norme derogatorii de la dreptul comun, care transfera aceasta obligatie patrimoniala din sarcina vanzatorului in sarcina persoanei juridice care a incasat efectiv pretul imobilelor vanzute in temeiul Lg.112/1995.
Astfel, potrivit noii modificari a legii 10/2001, conform Lg. 1/2009 a fost introdus un nou text de lege in aceasta materie, referitor la situatia actiunilor in justitie avand ca obiect restituirea pretului de piata al imobilelor.
Conform prevederilor art.50 alin 2 ind 1 restituirea pretului de piata se face in ipoteza contractelor de vanzare -cumparare incheiate cu respectarea prevederilor Lg. 112/1995 care au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile de catre Ministerul Economiei si Finantelor din fondul extrabugetar constituit in temeiul art 13 alin 6 din Lg. 112/1995.
Curtea apreciaza ca in cauza s-a facut dovada ca reclamantul beneficiaza de aceste prevederi legale avand in vedere ca in cuprinsul hotararii judecatoresti in baza careia acesta a fost evins s-a apreciat doar cu privire la reaua-credinta a cumparatorului, precum si la preferabilitatea titlului de proprietate detinut de reclamant, fara insa a se retine o eventuala incalcare a prevederii Lg.112/1995 la momentul incheierii contractului.
Cat priveste cea de-a doua cerinta, privind desfiintarea contractului de vanzare -cumparare, desi in mod formal aceasta nu este indeplinita in cauza, Curtea apreciaza ca reclamantului ii sint aplicabile prevederile legale susmentionate,prin extrapolare la ipoteza in cauza, avand in vedere ca legiuitorul a avut in vedere la momentul emiterii acestei norme situatia cand cumparatorul este evins, iar in cauza ne aflam intr-o ipoteza similara, in care desi nu exista o hotarare care sa anuleze titlul sau de proprietate, acesta este lipsit de efecte juridice, atata vreme cat cumparatorul nu se mai poate bucura de atributele dreptului sau de proprietate.
Prin urmare, se va retine ca nu trebuie sa existe nici o diferenta de tratament intre situatia cand exista o hotarare de anulare a contractului de vanzare cumparare si situatia cand, in absenta unei astfel de hotarari cumparatorul a fost evins in urma admiterii actiunii in revendicare promovata de adevaratul proprietar.
Va fi respinsa critica de fond ce vizeaza gresita omologare a raportului de expertiza, Curtea retinand in acest sens ca parata nu a inteles sa formuleze obiectiuni la expertiza, iar in apel s-a facut dovada convocarii tuturor partilor in cauza la efectuarea acestei lucrari, conform dovezilor ce poarta data postei - 07.10.2008.
Cat priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Statul R prin Ministerul Economiei si Finantelor, Curtea apreciaza ca aceasta este nefondata, retinand urmatoarele:
Astfel cum rezulta din cuprinsul dispozitiilor art 50 alin 2 ind 1 din Lg.10/2001 modificata, restituirea pretului de piata se face de catre Ministerul Economiei si Finantelor din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 din Lg. 112/1995, insa conform prevederilor art 12 alin 5 din Lg. 213 /1998 aceasta institutie are calitatea de reprezentant al statului.
Statul este garant al drepturilor si libertatilor fundamentale, consfintite prin Constitutie, respectiv si al dreptului de proprietate, incasand totodata sumele de bani ce au rezultat in urma vanzarii imobilelor vandute in baza Lg.112/1995,sume constituite la dispozitia Ministerului Finantelor Publice.
Desi nu a fost parte la incheierea contractului de vanzare cumparare detinut de reclamant, Statul R urmeaza sa raspunda patrimonial pentru evictiune in aplicarea unor norme speciale, derogatorii de la dreptul comun in materie si anume prevederile art.50 alin 2 ind 1 din Lg. 10/2001, norme care sunt de imediata aplicare.
Curtea apreciaza ca fiind nefondata si critica referitoare la obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, avand in vedere ca in cauza parata a solicitat pe langa admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a acestei parti si respingerea actiunii - pe fond, astfel incat in cauza sunt pedeplin aplicabile prevederile art.274 pr.civila.
Pentru aceste considerente, Curtea, in temeiul disp. art. 296.pr.civila, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul - pârâtSTATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICEcu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 1707/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă domiciliată în B,-,.1,.2, sector 2, ca nefondat.
Obligă apelantul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. SP
Tehnored. AP
4 ex./5.01.2010
Secția a III-a civilă
Judecător fond:
Președinte:Silvia PanăJudecători:Silvia Pană, Antonela Cătălina Brătuianu
