Jurisprudenta revendicare imobiliară. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 12.05.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Stegaru
GREFIER - - - -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă-reclamantă împotriva deciziei civile nr.173.A din 03.02.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți-pârâți și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă-reclamantă personal și asistată de avocat cu împuternicirea avocațială nr. - din 28.10.2008 depusă la fila 24 dosar apel, intimații-reclamanți-pârâți și, personal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 08.05.2009, recurenta-pârâtă-reclamantă a depus o cerere de amânare, dat fiind faptul că tot la data de 12.05.2009 se află pe rolul Judecătoriei Buftea dosarul nr- dosar în care se judecă cererea sa de chemare în garanție împotriva numiților și. De asemenea, tot la data de 08.05.2009, recurenta-pârâtă-reclamantă a depus și o cerere de ajutor public judiciar în sensul scutirii în totalitate de la plata taxei judiciare de timbru stabilit în cauza de față sau în cazul în care nu este posibilă o scutire,solicită a se dispune reducerea taxei judiciare de timbru, depunând în susținerea cererii adeverință de venit emis pe anul 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală -DGFP I precum și copia cuponului de pensie.
Curtea acordă cuvântul pe cererea de amânare a cauzei formulată de recurenta-pârâtă-reclamantă.
Reprezentantul recurentei-pârâtă-reclamantă solicită admiterea cererii de amânare astfel cum a fost formulată.
Intimații-reclamanți-pârâți și, prezenți personal, se opun admiterii cererii de amânare a cauzei formulată de recurenta-pârâtă-reclamantă.
Curtea acordă cuvântul pe cererea de ajutor public judiciar formulată în scris de recurenta-pârâtă-reclamantă.
Reprezentantul recurentei-pârâtă-reclamantă solicită admiterea cererii de amânare astfel cum a fost formulată, având în vedere că așa cum rezultă din înscrisurile depuse în dovedirea cererii, recurenta nu are posibilități materiale de a achita taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de instanță prin viza de primire.
Curtea deliberând asupra cererii de ajutor public judiciar formulat de recurenta-pârâtă-reclamantă privind scutirea de plata taxei judiciare de timbru, urmează a admite cererea față de veniturile recurentei și în consecință urmează să o scutească pe aceasta de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1098 lei, partea urmând să facă dovada achitării doar a timbrului judiciar în valoare de 5 lei.
Curtea deliberând asupra cererii de amânare a cauzei formulată de recurenta-pârâtă-reclamantă, urmează aor espinge ca neîntemeiată și a dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru ca recurenta să facă dovada achitării timbrului judiciar în valoare de 5 lei.
La a doua strigare a cauzei, au răspuns recurenta-pârâtă-reclamantă personal și asistată de avocat cu împuternicirea avocațială nr. - din 28.10.2008 depusă la fila 24 dosar apel, intimații-reclamanți-pârâți și, personal.
Reprezentantul recurentei-pârâtă-reclamantă depune un timbru judiciar în valoare de 5 lei și învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Intimații-reclamanți-pârâți și, prezenți personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în combaterea recursului formulat de, înscrisuri pe care le depun în copie, prezentând totodată și originalele, cu excepția cererii de intervenție.
Curtea verifică înscrisurile originale prezentate de intimații-reclamanți-pârâți și și după compararea acestora cu copiile depuse la dosar, procedează la restituirea originalelor.
Reprezentantul recurentei-pârâtă-reclamantă învederează instanței că a luat cunoștință de înscrisurile solicitate de intimații-reclamanți-pârâți și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Intimații-reclamanți-pârâți și, prezenți personal, învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe recursul declarat.
Reprezentantul recurentei-pârâtă-reclamantă solicită admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei civile apelate în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței civile pronunțată de instanță de fond, fără cheltuieli de judecată. În susținerea recursului arată că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea legii respectiv, pe de o parte, a dat mai mult decât s-a cerut iar pe de altă parte, hotărârea pronunțată cuprinde motive străine de natura pricinii. De asemenea, decizia dată în apel a fost pronunțată și cu greșita aplicare a legii astfel încât față de prevederile art. 304 pct. 6,7 și 9 apreciază că se impune admiterea recursului.
Intimatul-reclamant-pârât,personal, solicită respingerea recursului formulată de recurenta și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.
Intimata-reclamantă-pârâtă, personal, solicită respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru data de 14.05.2009, în cauza ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă-reclamantă împotriva deciziei civile nr.173.A din 03.02.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți-pârâți și.
Dată în ședința publică de azi, 12.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
--- -
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 264.R
Ședința publică de la 14.05.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR -- - -
GREFIER - - - -
Pe rol judecarea soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă-reclamantă împotriva deciziei civile nr.173.A din 03.02.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți-pârâți și.
Dezbaterile pe fondul cererii de recurs au avut loc în ședința publică din data de 12.05.2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru delibera și pentru da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 14.05.2009 - data pronunțării prezentei decizii civile.
CURTEA
Deliberand asupra recursului de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 20.11.2007 sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe pârâtă să le lase în deplina posesie și proprietate imobilul compus din teren în suprafața de 221 mp. și să se constate că, pe calea accesiunii imobiliare, au devenit proprietarii asupra imobilului construcție edificată de către autorul pârâtei pe terenul proprietatea reclamanților, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat ca sunt proprietarii imobilului, casă și teren aferent în suprafață de 582,91 mp, dobândit în calitate de cumpărători, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2031/27.07.2000 de BNP -, iar pe o parte din acest teren s-a constituit pârâtei dreptul de proprietate prin Ordinul Prefectului nr. 2894/10.11.2004, în cond. art. 23 și 36 din Legea nr. 18/1991.
Se arată că prin decizia civilă nr. 2196 R/19.12.2006 a Tribunalului București -Secția a IV a Civilă, rămasă irevocabilă, s-a dispus anularea Ordinului Prefectului nr. 2894/10.11.2004 emis pe numele pârâtei, iar pe acel teren se află și o construcție edificată de G, tatăl reclamantului, în care locuiește pârâta în baza unei chitanțe de mână de la G, reclamanții dorind să păstreze această construcție si să plătească pârâtei contravaloarea materialelor și a manoperelor.
În drept au fost invocate disp. art.480,492-494 Cod civil.
Pârâta a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a aratat că reclamanții trebuie să precizeze care este suprafața de teren pe care o revendică și să o evalueze.
Prin cererea reconvențională, formulată în contradictoriu cu reclamanții, pârâta a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 221 mp situat în,- C, prin uzucapiune ca urmare a reunirii posesiei sale cu cea a autorului său G, posesia fiind continuă, publică, netulburată și sub nume de proprietar.
În motivarea cererii s-a arătat ca stăpânește sub nume de proprietară casa și terenul de la locul de domiciliu, cumpărate în anul 1990 la 22 iulie de la G și, deși în chitanță s-a trecut 300 mp, după măsurători s-a constatat că terenul în fapt are o suprafață de 221 mp și o construcție formată din 2 camere și anexe, pe care le-a posedat continuu, netulburat și sub nume de proprietar de la acea data în continuarea posesiei vânzătorului, G, care la rândul său l-a stăpânit din anul 1970, când a fost trecut în registrul agricol și la direcția impozite și taxe. G și-a edificat construcția, iar, reclamanții și-au construit pe terenul alăturat o construcție distinctă, cele două imobile fiind despărțite prin gard despărțitor, iar reclamanții au recunoscut că nu au posedat niciodată acest teren.
În ședința publică din data de 16.05.2008, reclamanții și-au precizat cererea învederând că revendică doar suprafața de 159,75 mp.
Prin sentința civilă nr. 3640/04.07.2008, Judecătoria Bufteaa respins cererea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții pârâți și, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă, a admis cererea reconvențională, a constat că pârâta-reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului - teren, în suprafața de 221 mp, situat în,-, jud. I, astfel cum apare individualizat în planul cadastral - anexă nr. 1 la raportul de expertiză nr. 3409/08.04.2008, întocmită de expert tehnic G, delimitat de punctele de contur 9-5-7-8-9 și având următoarele vecinătăți: la Strada - pe lungimea de 7,70; la - pe lungimea de 28,10; la - pe lungimea de 28,10; la - pe lungimea de 8,05, ca efect al uzucapiunii, a obligat reclamanții pârâți la plata către pârâta reclamantă a sumei de 260,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin înscrisul - sub semnătură privată denumit chitanță, autorul reclamanților, G, a înstrăinat pârâtei în anul 1990 la 22 iulie imobilul construcție format din două camere, două bucătării, o, magazine și anexe și suprafață de teren cu lățimea de 8, cu lungimea în fată și spate de 38 care se învecina cu pe lungimea locului cu gard de scândură în schimbul a - lei.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2031/27.07.2000 de BNP -, reiese că reclamanții, și, sunt proprietarii imobilului casă și teren aferent în suprafață de 582,91 mp dobândită în calitate de cumpărători de la și, situate în intravilanul com.,-B, jud.
La data de 10.11.2004 pe numele pârâtei a fost emis Ordinul Prefectului nr. 2894/10.11.2004 pentru terenul în suprafață de 221 mp situat în,-C identificat conform anexei ce face parte integrantă din acest ordin în cond. art. 23 din Legea nr. 18/1991.
Prin decizia civilă nr. 2196 R/19.12.2006 a Tribunalului București -secția a IV a civilă, irevocabilă, s-a dispus anularea Ordinul Prefectului nr. 2894/10.11.2004 emis pe numele pârâtei,
În motivare, s-a reținut în esență că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 23 din Legea nr. 18/1991 deoarece terenul nu a fost colectivizat și nici nu a fost dat ca lot în folosință, astfel că trebuia urmată calea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de vânzare-cumpărare.
Din raportul de expertiză specialitatea construcții nr. 3409/08.04.2008 întocmit de către expertul G reiese că terenul în suprafață de 221 mp pentru care i se reconstituise dreptul de proprietate pe numele pârâtei se suprapune cu terenul dobândit de reclamanți prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2031/27.07.2000 în totalitate.
Prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat revendicarea suprafeței de teren și accesiunea imobiliară asupra construcției.
Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală pornită de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, constituind cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate deoarece titularul său, pe lângă recunoașterea dreptului, pretinde și restituirea bunului.
În cazul în care pârâtul invocă, la rândul său, un titlu de proprietate, revine instanței sarcina de a compara titlurile opuse de parți, dând preferința aceluia ce are un titlu mai caracterizat.
Sub un prim aspect, instanța reține că deși autorul pârâtei, G, a posedat terenul în suprafață de 300 mp așa cum reiese din adresa nr. 10378/05.06.2002 emisă de Primăria, din care reiese că această figura în evidențele fiscale cu imobil construit din anul 1970 in-C, adeverință Of. 2535/22.02.1999 (fila 25) din care reiese că acesta figura în registrul agricol cu aceeași suprafață și locuință din anul 1972, verificat nr. 1075/25.03.1997, adeverință nr. 1652/11.03.1991 și pe care a edificat construcția formată din două camere și anexe gospodărești, așa cum reiese din aceleași acte și din procesul verbal de contravenție seria A nr. -/04.09.1975 prin care a fost sancționat contravențional pentru edificarea construcției fără autorizație de construire, aceste acte nu fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 300 mp.
În același timp reclamanții au dovedit dobândirea dreptului lor de proprietate asupra acestei suprafețe de teren prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2031/27.07.2000 de BNP -.
Pârâta prin mijloacele de probă administrate în cauză, nu a reușit să dovedească că autorul său a avut un drept de proprietate asupra acestui teren, deși din declarația martorei reiese că reclamanții împreună cu G au cumpărat împreună terenul și din cauza neînțelegerilor au decis să îl împartă, acest aspect poate fi considerat ca un eventual drept de creanță, nu o dovadă a proprietății.
Pe de altă parte, este incontestabil că prin înscrisul sub semnătură privată din 22.07.1990, Gaî nstrăinat pârâtei construcția și terenul aferent, acest aspect reieșind atât din chitanță, cât și din adresele emise de Primăria din care reiese că aceasta figura înscrisă în registrul agricol cu suprafața de 300 mp și construcție și din certificatele de atestare fiscală, ordinul prefectului, precum și din declarațiile martorilor.
Or, față de aceste aspecte instanța reține că în cazul vânzărilor, vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului, iar potrivit disp. art. 1339 cod civil vânzătorul trebuie să se abțină de la orice act sau fapt personal, anterior sau ulterior actului, săvârșit de el sau succesorii săi cu titlu universal sau universali, de natură a-l tulbura pe cumpărător în liniștita folosință și posesie a lucrului, indiferent că este o tulburare de fapt sau de drept.
Astfel, instanța reține că în cazul tulburărilor venite din partea vânzătorului, cumpărătorul se poate apăra prin excepția de garanție sau altfel spus cine trebuie să garanteze nu poate să evingă.
ța reține că, deoarece obligația de garanție este patrimonială, după moartea vanzatorului ea se transmite asupra succesorilor universali sau cu titlu universal, iar excepția poate fi invocată și în situația în care adevăratul proprietar îl moștenește pe vânzător, dacă tulburarea provine din partea moștenitorului, căci acela care are obligația garantării pentru evicțiune nu poate tot el să evingă pe dobânditorul cu titlu oneros.
De aceea, instanța reține că întrucât reclamanții, deși au făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestui teren, moștenindu-l pe vânzător nu o pot tulbura pe pârâtă în exercitarea prerogativelor sale deoarece ei sunt ținuți de obligația de garanție.
Pentru aceste considerente prima instanța a apreciat că acțiunea în revendicare a reclamanților este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-
Sub un alt aspect, deși art. 1890 Cod civil dispune că orice drept la acțiune este supus prescripției extinctive, iar termenul general de prescripție pentru acțiunile reale este de 30 de ani, se admite în practica judiciară și în doctrina de specialitate că acțiune a în revendicare a bunurilor imobile este imprescriptibilă sub aspect extinctiv.
sub aspect extinctiv a acțiunii în revendicare poate fi paralizată dacă posesorul actual invocă în favoarea sa dobândirea proprietății prin uzucapiunea de 30 de ani.
Prima instanța a reținut că, deși pârâta a dobândit prin înscrisul sub semnătură privată dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 221 mp și a construcției aferente, întrucât pe de o parte nu a dobândit de la adevăratul proprietar, iar pe de altă parte nu a fost respectată forma autentică, aceasta nu a dobândit decât posesia asupra terenului și un drept de superficie asupra construcției, astfel încât dovada dobândirii dreptului de proprietate exclusivă a acestor terenuri nu se va putea face decât prin dovada posesiei îndelungate de 30 de ani, adeverințele emise de Primărie și adresele nefăcând dovada dreptului de proprietate, după cum nici posesia ca stare de fapt nu conferă această calitate.
Art. 1847. stabilește că "pentru a prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar."
Uzucapiunea sau prescripția achizitivă este acel mod de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale, prin posesia neîntreruptă asupra unui imobil pe perioada și în condițiile prevăzute de lege. Condițiile impuse de lege pentru a opera uzucapiunea de 30 de ani sunt posesia utilă a bunurilor și exercitarea posesiei neîntrerupt timp de 30 de ani.
Termenul de 30 de ani este prevăzut de art. 1890.civ. care dispune în partea finală că cel ce invocă această prescripție nu e obligat să producă vreun titlu și nu și se poate opune reaua-credința. Astfel, simplul fapt al împlinirii termenului legal de 30 de ani atrage dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, altfel spus starea de fapt se transformă într-o stare de drept și se consolidează într-un drept de proprietate.
Justificarea acțiunii pârâtei-reclamante rezidă în principiul garantării stabilității raporturilor civile ce impune clarificarea unor situații juridice, cum este și situația posesorului unui imobil, care nu poate fi lăsat la nesfârșit în starea de incertitudine în ce privește dreptul său asupra imobilului.
În conformitate cu art. 1890.civ. pentru că posesia exercitată de reclamantă să poată duce la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aceasta trebuie să îndeplinească două condiții cumulative: să dureze 30 ani și să fie o posesie utilă, neafectată de vicii.
Cu privire la prima condiție, aceea a posesiei de 30 de ani, prima instanța a reținut din declarațiile martorilor și din răspunsurile pârâților-reclamanți la interogatoriu că posesia asupra terenului a fost exercitată până în anul 1990 de către autorul pârâtei G, care a edificat și o construcție pe acest teren și a plătit impozitele aferente, așa cum reiese din adresa nr. 10378/05.06.2002 emisă de Primăria, din care reiese că acesta figura în evidențele fiscale cu imobil construit din anul 1970 in-C, adeverință Of. 2535/22.02.1999 (fila 25) din care reiese că acesta figura în registrul agricol cu aceeași suprafață și locuință din anul 1972, certificat nr. 1075/25.03.1997, adeverință nr. 1652/11.03.1991 și pe care a edificat construcția formată din două camere și anexe gospodărești, așa cum reiese din aceleași acte și din procesul verbal de contravenție seria A nr. -/04.09.197,5 prin care a fost sancționat contravențional pentru edificarea construcției fără autorizație de construire.
Din aceste înscrisuri reiese că autorul reclamantei a început a exercita o posesie asupra acestui teren din anul 1970, chiar dacă din declarația martorilor, reiese că acesta a locuit cu chirie până în anul 1975, respectiv 1973, astfel că instanța va da eficiență înscrisurilor oficiale.
Totodată din adresa nr. 9588/17.04.2007, adeverința nr. 2535/22.02.1999, chitanțe de plată a impozitelor, adeverința nr. 1652/11.03.1991, adresa nr. 18035/04.04.2005, certificate de atestare fiscală reiese că pârâta a figurat înregistrată în registrul agricol din 1990-până în prezent cu teren în suprafață de 300 mp, din care construită de 100 mp, și a achitat impozitele și taxele aferente pentru acestea.
Pentru ca joncțiunea să fie posibilă este necesar ca posesorul actual să fie avândul cauză al celui precedent, iar posesorul nu va putea invoca joncțiunea cu posesia exercitată anterior chiar de către adevăratul titular al dreptului de proprietate.
Având în vedere că autorul pârâtei, G nu era proprietar, ci, ca și pârâta, un simplu posesor al acestora, prima instanța a reținut că se impune unirea posesiei acestuia cu cea exercitată de către pârâtă.
Posesia exercitată este o posesie utilă, nefiind afectată de vicii, astfel: este o posesie continuă și neîntreruptă așa cum a rezultat din declarațiile martorilor, precum și din adresele emise de primărie prezentând situația juridică a terenului, solicitate de instanța, de unde rezultă că posesia asupra terenului a fost continua în perioada 1970 până în prezent.
- este o posesie pașnică și netulburată, din declarațiile martorilor rezultând că reclamanta a intrat în posesia terenului în mod pașnic, atâta timp cât nimeni nu a pretins vreun drept asupra terenului.
- posesia este publică, din declarațiile martorilor rezultând ca vecinii o considerau pe reclamantă că fiind proprietarul terenului, au fost achitate taxe și impozite aferente.
- posesia a fost exercitată sub nume de proprietar.
De asemenea prima instanța a reținut din declarațiile martorilor că imobilul aflat în posesia pârâtei este împrejmuit cu gard, aceasta realizându-se de către G, astfel că instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii prin joncțiunea posesiilor cu cea a autorului.
Pe de altă parte, dacă se apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile joncțiunii posesiei sau dacă se apreciază că termenul de început a prescripției este altul decât cel reținut de către instanță, în conformitate cu disp. art: 1895 Cod civil, cel, ce câștigă cu bună credință și printr-o justă cauză un nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin 10 ani, dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului județean unde se află nemișcătorul și prin 20 de ani dacă locuiește în afară din această circumscripție.
Rezultă deci că pentru a putea uzucapa în temeiul disp. art. 1895 Cod civ. trebuie îndeplinite următoarele condiții: posesia să se întemeieze pe un just titlu și să fie de bună credință.
În conformitate cu disp. art. 1897 Cod civil prin just titlu se înțelege acel titlu translativ de proprietate care provine de la altcineva decât adevăratul proprietar.
Astfel, prima instanța a reținut că pârâta a dobândit terenul printr-un act translativ de proprietate care nu provenea de la adevăratul proprietar, pârâta fiind de bună credință, crezând că acesta provine de la adevăratul proprietar întemeindu-se pe registrele agricole și actele din care reieșea dovada că G este deținătorul acestor bunuri, buna credință fiind prezumată.
În privința termenului instanța apreciază că acesta este de 10 ani deoarece adevărații proprietari au fost vecinii pârâtei și nu au făcut acte de întrerupere a posesiei, astfel că instanța apreciază că ar fi îndeplinite și condițiile prescripției de scurtă durată.
Imobilul - teren în suprafața de 221 mp situat în,-, jud. Iaf ost individualizat în planul cadastral - anexă nr. l la raportul de expertiza nr. 3409/08.04.2008, întocmită de expert tehnic G, delimitat de punctele de contur 9-5-7-8-9 și având următoarele vecinătăți: la - Strada - pe lungimea de 7,70; la Bicer pe lungimea de 28,10; la - pe lungimea de 28,10; la - pe lungimea de 8,05 precum și prin anexa la Ordinul Prefectului nr. 2894/10.11.2004.
Având în vedere efectul retroactiv al constatării dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune, precum și faptul că reclamanta a posedat neîntrerupt, dobândite prin înscrisul sub semnătură privată din 1990, prima instanța a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra acestuia prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
Deși reclamanții și-au precizat cererea în ședința din 16.05.2008, solicitând doar suprafața de 159,75 mp, prima instanța a reținut pe de o parte că această cerere este tardiv formulată ca și cerere precizatoare, dar putând echivala cu o excepție a lipsei calității procesuale pasive pe diferența de teren, aceasta putea fi formulată oricând deoarece este o excepție absolută, dar întrucât nu a fost invocată nu a fost pusă în discuția părților nu s-a pronunțat asupra ei, însă a reținut ca situație de fapt pe fondul acestei excepții că reclamanții sunt proprietari și pe diferența de teren de 61,25 mp, identificată prin raportul de expertiză prin punctele de contur 2-5-7-?-2, această suprafață de teren fiind cumpărată prin chitanță sub semnătură privată de la soții în anul 1978, conform declarației notariale a moștenitoarei acestora, C autentificată sub nr. 65/26.09.2002 de BNP și astfel cum reiese și din răspunsurile și recunoașterile reclamanților la întrebările 5 și 6, astfel că instanța a constatat că tot reclamanții au calitate procesuală pasivă și asupra acestei suprafețe de teren.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanții și, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a Civilă, sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantii au arătat că sunt proprietarii terenului în suprafață de 582,91 mp conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2031/27.07.2000, iar acest teren a fost cumpărat în anul 1973 cu chitanța de mână, fiind amendați contravențional conform procesului verbal de contravenție din 26.02.2974 întrucât au construit fără autorizație.
Apelanții au arătat că au locuit împreună cu părinții G și, care, după un timp, au edificat pe terenul lor un alt corp de casă, mai mic, pentru a locui separat. În anul 1978, apelanții, au cumpărat fără acte autentice, de la familia și, un alt teren în suprafață de 100. lipit de primul teren de 582,91. respectiv în partea de sud a acestuia, conform declarației autentificată sub nr. 2765/26.09.2002 a moștenitoarei C fiica vânzătorilor și dată la BNP " -. Cu acordul apelanților, părinții lor și-au creat partidă separată în registrul cadastral și agricol al comunei, plătind taxe și impozite separat începând cu anul 1976.
Apelanții au arătat că Gav ândut cu chitanța de mână către pârâtă casa și terenul aferent de 304 mp, pentru care aceasta a obținut Ordinul prefectului nr. 2894/10.11.2004, care a fost anulat prin Decizia civilă nr. 2196 R/19.12.2006 a Tribunalului București Secția a IV civilă.
Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pronunțată în dosarul de urmărire penală nr. 1076/P/2006 s-a dispus sancționarea cu 500 lei RON a intimatei-pârâte, în baza art. 10 lit. b ind. 1.C.P.P. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.
Apelanții arată că între părți au mai existat procese legate de imobilul în litigiu: astfel dosarul nr. 2601/2002, părți reclamant pârâți: G și, având ca obiect ieșire din indiviziune și partajarea averii (casa de locuit situată în. -C, jud. I, construită pe terenul proprietatea sa, de 100.) rămase de pe urma defunctei. În acest fel demonstrează că termenul de 30 de ani nu se putea împlini după data introducerii acțiunii respectiv 14.02.2002.
Apelanții au susținut că nu s-a dovedit în cauză faptul că defunctul Gap osedat terenul în discuție începând cu anul 1970; adresa nr. 10378/05.06.2002 eliberată de Primăria orașului face precizarea la primul punct că: "În evidențele fiscale figurează G cu imobil din anul-1970" fără să identifice în vreun fel imobilul respectiv. Consideră că instanța de fond a reținut în mod eronat că posesia asupra terenului a fost exercitată de defunctul său tată începând cu acest an; formularea echivocă din aceste acte se datorează faptului că evidența în registrul agricol s-a ținut pe 5 ani, 1970-1974, 1975-1980, dar realmente înscrierea a avut loc în anul 1975, conform procesului verbal de.
Mai mult decât atât, tot aceeași adresă precizează că în registrele agricole din perioada 1974-1980 și 1981-1985, figurează G fără suprafață de teren și fără construcție, ceea ce semnifică faptul că locuia la apelanți, făcând parte din familia sa, apelanții figurând pe primele 2 locuri apoi părinții. Adeverința nr. 2535/22.02.1999 (fila 25), la care instanța de fond face referire, adeverește că G figurează la registrul agricol, vol.35, poz.85, fila 6363 cu o locuință în suprafață de 100 mp și teren în suprafață de 300 mp din anul 1972, deși această adeverință conține o ștersătură chiar la rubrica unde trebuia menționat anul edificării construcției;
Consideră că singurul act oficial din care reiese în ce an a fost edificat imobilul în discuție este procesul verbal de contravenție seria A nr. -/04.09.1975 prin care, defunctul său tată a fost sancționat contravențional pentru lipsa autorizației de construire; Procesul verbal respectiv menționează faptul că imobilul a fost edificat în anul 1975, luna octombrie;
Consideră ca hotărârea instanței de fond este vădit netemeinică și esențial nelegală pentru că în prezenta cauză nu sunt întrunite condițiile uzucapiunii, respectiv posesia utilă și exercitarea neîntreruptă a acesteia timp de 30 de ani întrucât în mod eronat s-a considerat că anul de la care începe să curgă prescripția achizitivă este anul 1970.
în aprecierea și stabilirea cu exactitate a datei de la care începe să curgă termenul de 30 ani necesar pentru a prescrie achizitiv (a uzucapa) sunt următoarele acte:
Certificatul de moștenitor nr. 352/28 aprilie 1972 emis de fostul notariat de Stat Local al Sectorului V B, de pe urma defunctului G, decedat la 05.feb.1972, Procesul-verbal din 15 iunie 1976, emis de Consiliul Popular al Municipiului B, Administrația Financiară în care s-a "stabilit suma asigurată și a obligațiilor de plată aferente locuinței din-C" pe numele tatălui său G care avea o locuință construită în oct. 1975; Procesul verbal seria A nr. -/04 septembrie 1975 emis de Inspectoratul General al, prin care tatălui său G, născut la 28 aug. 1920, în com. jud. B, domiciliat în, șos. - nr. 19, sector 2, ocupația tâmplar, locul de muncă Stația Utilaj B legitimat prin 1. seria - nr. - eliberat de Circa 4 la 21 iulie 1972 pentru că "A construit în,-C, sect. 2, 1 casă de locuit din cărămidă compusă din 2 camere și dependințe. " a fost amendat cu, suma de 1.000 lei.
Coroborând toate datele furnizate de aceste 3 acte apelanții au arătat că este imposibil ca tatăl apelantului să fi posedat terenul din anul 1970, din moment ce acesta era în posesia exclusivă a proprietarilor care l-au posedat și stăpânit în baza actului 2448/1967, unul din proprietari decedând la 5 feb. 1972, eliberându-se de pe urma acestuia nr. 352/24.04.1972; cea mai timpurie dată calendaristică este 15.06.1975, continută de Procesul Verbal al Administrației Financiare a, dată de la care se poate discuta de începutul unei posesii, deși aceasta era una echivocă, în condițiile în care tatăl a figurat în Registrul Agricol ca făcând parte din familia sa, figurând ca membru al familie sale.
Prin decizia civilă nr. 173 A/03.02.2009 pronuntata de Tribunalul B Sectia a IV-a Civila a fost admis apelul formulat de apelanții reclamanți și împotriva sentinței civile nr. 3640/4.07.2008 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, a fost schimbata în tot sentința civilă în sensul că a fost admisa cererea, a fost obligata pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în,- C, jud. I, compus din teren în suprafață de 221. individualizat în anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de expert Gh., delimitat de punctele 3-5-7-8-9 și construcție edificată pe acesta.
Totodata, a fost respinsa ca neîntemeiată cererea reconvențională.
De asemenea, a fost obligata intimata la plata către apelanți a sumei de 1617,78 lei, cheltuieli de judecată (fond și apel).
Pentru a hotari astfel instanta de apel a retinut urmatoarele:
"Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, tribunalul reține următoarele:
În anul 1973 apelanții reclamanți au cumpărat prin înscris sub semnătură privată terenul pe care l-au dobândit ulterior prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2031/27.07.2000, în suprafață de 582,91.p situat în orașul,-, jud.
Apelantul reclamant a făcut dovada faptului că a stăpânit terenul din-B, din anul 1973 și că imediat a edificat o construcție fără autorizație de construire, întrucât prin procesul verbal din data de 26.02.1974 s-au fixat obligațiile de plată aferente terenului, deschizându-se și rol fiscal.
Aspectul reținut mai sus este evidențiat și în adresa nr. 25429/08.01.2009 emisă de Primăria. Rezultă că pentru imobilul din- B, din, jud. I rolul fiscal a fost deschis la data de 26.02.1974 pe numele cu construcție în suprafață de 70 mp și teren în suprafață de 400 mp, neexistând acte de proprietate, iar la data de 24.10.2000 rolul a fost rectificat pe numele si pentru construcție în suprafață de 134 mp și teren în suprafață de 583 mp conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2031/27.07.2000.
Apelanții - și figurează în Registrul Agricol ca locuind in- B în perioada anilor 1974-2008, conform adresei nr. 28881/22.12.2008 emisă de către Primăria Gal ocuit împreună cu apelanții reclamanți, construind un corp de casă fără autorizație, fiind amendat contravențional prin Procesul verbal din 04.09.1975 seria A nr. -.
Faptul locuirii cu apelanții reclamanți rezultă din adresa nr. 28881/22.12.2008 emisă de către Primăria în care s-a menționat că între anii 1974-1988 au figurat în-B două familii și C și G și.
Prin cererea nr. 1865/21.04.1976 înregistrată la Consiliul Popular al Comunei, Gas olicitat înscrierea de rol fiscal asupra construcției realizate fără autorizație de construire, din-C, din. Construcția realizată împreună cu terenul aferent ocupat a obținut nr. poștal 4C din str. -.
Conform procesului verbal din data de 15.06.1976 s-a stabilit impozitul pe clădirea ridicata de G în-C, din.
Potrivit adresei nr. 25430/08.01.2009 eliberată de Primăria, pentru imobilul din- C, din, jud. Iaf ost deschis rol fiscal la data de 21.04.1976 pe numele G cu construcție în suprafață de 48 mp, înscrierea făcându-se fără acte de proprietate, iar începând cu anul 1999 la rol s-a trecut teren în suprafață de 120 mp.
Prin aceeași adresa s-a comunicat ca la data de 05.04.2005 rolul a fost rectificat pe numele pentru teren în suprafață de 221 mp, conform Ordinului prefectului nr. 2894/10.11.2004, iar la data de 30.07.2007 rolul a fost rectificat pe numele G pentru construcție în suprafață de 74 mp, conform sentinței civile nr. 2196 R/19.12.2006.
Printr-o chitanță sub semnătură privată încheiată la data de 22.07.1990 Gav ândut pârâtei casa și terenul din-C, pârâta începând să stăpânească acest imobil până în prezent.
Pârâta a obținut pentru acest teren Ordinul prefectului nr. 2894/10.11.2004, care ulterior a fost anulat de către instanța de judecată prin sentința civilă nr. 2196R/19.12.2006 pronunțată de Tribunalul București secția a IV a Civilă în dosarul nr-.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2031/27.07.2000 apelanții au dobândit de la numiții și dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 582,91 mp, din,- B, județul I, acest drept fiind intabulat în CF cu nr. 751/04.09.2000, dată de la care a devenit opozabil erga omnes.
Față de toate aspectele reținute mai sus precum și având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în dosarul de fond de expertul G prin care s-a menționat că terenul ocupat de pârâtă în suprafață de 221 mp se suprapune peste terenul din actele de proprietate ale reclamanților, tribunalul apreciază că apelanții au făcut dovada dreptului lor de proprietate, iar acțiunea în revendicare formulată pot avea câștig de cauză dacă nu sunt întrunite în persoana pârâtei condițiile uzucapiunii.
Tribunalul urmează a analiza dacă sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii în persoana pârâtei reclamante.
Se observă că instanța de fond a unit posesia exercitată de pârâta reclamantă care a început din anul 1990 cu posesia exercitată de G, considerând că acesta a început a poseda terenul din anul 1970 și față de această situație a procedat la calcularea termenului uzucapiunii.
Tribunalul apreciază că în mod nejustificat instanța de fond a calculat termenul uzucapiunii cu începere din anul 1970, întrucât din probele dosarului nu rezultă faptul că Gaî nceput să posede din acest an, ci mult mai târziu, prin anul 1975, aspect reieșit din amendarea acestuia pentru ridicarea construcției fără autorizație, din mențiunile din Registrul Agricol expuse mai sus, din faptul că fostul proprietar Gad ecedat în anul 1972, iar în certificatul de moștenitor rămas după acesta este inclus imobilul din-.
Tribunalul apreciază în raport de probatoriul administrat că Gaî nceput să posede terenul vândut ulterior pârâtei din anii 1975-1976, iar calculul termenului uzucapiunii, trebuie să aibă în vedere aceasta dată până la data intabulării dreptului de proprietate obținut de apelanți, respectiv 2000, data la care dreptul de proprietate a devenit opozabil erga omnes, putând echivala cu o tulburare de drept a posesiei. Se observă clar că nu este împlinit termenul uzucapiunii de 30 de ani, calculat din 1975 până în anul 2000 și nici până la introducerea acțiunii de ieșirea din indiviziune și partajarea averii după defuncta.
Martorul a declarat că știe pe părinții apelantului reclamant din anul 1976, întrucât îi vizita, deci acest martor nu poate dovedi susținerile pârâtei, în ceea ce privește faptul că a început a poseda trenul din 1970.
Martorul a arătat că Gal ocuit în-C, iar apelanții la nr. 4 B, însă nu a menționat de când. Martorul a declarat că nu știe dacă între părți au existat neînțelegeri cu privire la imobilul în litigiu, astfel că nici acest martor nu susține afirmațiile pârâtei din cererea reconvențională.
Martorul a arată că prin anii 1972-1973 apelanții au cumpărat o suprafață de teren de circa 500-600 mp pe care ulterior au edificat o construcție, în aceea vreme G locuind cu chirie. Martorul a mai menționat că Gal ocuit o vreme cu apelanții în "locuința construită de aceștia, iar ulterior a ridicat o casă în care în prezent locuiește pârâta. Martorul nu a furnizat date concrete, însă mărturia sa sprijină faptic derularea evenimentelor prezentate de reclamanți și învederează faptul că Gaî nceput a poseda după anul 1973, nicidecum 1970 așa cum a menționat pârâta în cererea reconvențională.
Martorul a arătat că apelanții au cumpărat terenul în anul 1973 și au început o construcție, iar după 1 an-doi ani părinții apelantului reclamant au venit să locuiască în respectiva construcție. Martorul a mai declarat că părinții apelantului reclamant au ridicat pe teren o altă construcție în care prezent locuiește pârâta. Nici acest martor nu a declarat date concrete, însă se reține că posesia lui G nu a început din anul 1970.
Astfel din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză tribunalul trage concluzia că intimata pârâtă nu a dovedit aspectele menționate în cererea reconvențională, iar instanța în mod nelegal și netemeinic a admis această cerere, paralizând în mod greșit acțiunea în revendicare formulată de apelanții reclamanți.
Din probele administrate nu rezultă clar îndeplinirea pe lângă termenul de 30 de ani și a celorlalte condiții ale posesiei necesare uzucapiunii. Astfel, nu rezultă dacă posesia exercitată de G și ulterior, de pârâtă a fost continuă și neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar, martorii audiați în cauză neoferind suficiente date care să la convingerea că posesia a întrunit condițiile mai sus menționate.
Tribunalul observă că nu s-a făcut dovada că Gas tăpânit terenul și construcția considerându-se adevărat proprietar, sau dacă a folosit imobilul în litigiu fiindcă i s-a permis de apelanții reclamanți, fiind în acest caz un simplu detentor precar.
Mai mult, instanța consideră în mod greșit îndeplinirea termenului uzucapiunii de 10 ani, întrucât acest aspect nu a fost solicitat de pârâtă prin cererea reconvențională și nici printr-o cerere precizatoare depusă ulterior la dosar.
În concluzie, față de toate expunerile de mai sus rezultate din coroborarea tuturor probelor încuviințate și administrate atât la fond cât și în apel, tribunalul, în baza art. 296. apreciază că apelul formulat este fondat, urmând să-l admită, să schimbe în tot sentința civilă în sensul admiterii cererii cu consecința obligării pârâtei la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului situat în,- C, jud. I, compus din teren în suprafață de 221. individualizat în anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de expert Gh., delimitat de punctele 3-5-7-8-9 și construcție edificată pe acesta. Se va respinge cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
Având în vedere prevederile art. 274.c Cod Penal și văzând că apelanții reclamanți au făcut cheltuieli de judecată atât în fond cât și în apel, tribunalul va obliga intimata la plata către apelanți a sumei de 1617,78 lei, cheltuieli de judecată (fond și apel)."
Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata-reclamanata care, dupa infatisarea situatiei de fapt si a stadiului procesual, a formulat urmatoarele critici:
"Decizia nr. 173A/3.02.2009 este netemenică și nelegală, pentru următoarele aspecte:
1. IN CEEA CE PRIVESTE ACTIUNEA PRINCIPALA DE REVENDICARE A IN SUPRAFATA DE 159m.p SI DE ATRIBUIRE A CONSTRUCTIEI AFLATA PE ACESTA:
a). ța a dat mai mult decât s-a cerut, temei de modificare a deciziei prevăzut de art. 304 pct.6 pr. civ.
Astfel, din acțiunea formulată, așa cum a fost precizată, apelanții reclamanți au revendicat suprafața de teren de 159, 75.p situată la adresa din -C, iar, în ceea ce privește construcția aflată pe teren, au cerut sa le fie preluată și păstrata de aceștia (reclamanți), urmând ca subsemnata, ca și constructor de bună credință să fiu despăgubită cu contravaloarea construcției.
În acest sens, reclamanții-pârâți au precizat că au optat pentru prevederile art. 494 al. 3 teza a II-
Prin decizia nr. 173, instanța a ignorat această cerere a reclamanților-pârâți și au dispus să în deplină proprietate și liniștită posesie, o suprafață mai mare (221.p), decât cea precizată (159,75m.p) și le-a dat în proprietate și construcția subsemnatei, deși reclamanți au cerut să le fie atribuită construcția cu plata către subsemnata de despăgubiri.
În acest sens, reclamanții-pârâți au cerut stabilirea valorii materialelor și manoperei, prin expertiză de specialitate, lucru total ignorat de instanța de apel.
ța a dat astfel o soluție greșită atât timp cât a dat mai mult decât s-a cerut.
Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, temei de modificare a deciziei prevăzută de art. 304 pct. 7 pr. civ.
Astfel, reclamanții afirmă în cererea introductivă că: ".suntem proprietarii imobilului casă și teren aferent, în suprafață de 582,91. dobândită în calitate de cumpărători, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2031/27.07.2000."
Din cele de mai sus rezultă că apelanții-reclamanți au devenit, în anul 2000, proprietari ai unui teren și asupra unei case, în timp ce eu invoc o posesie începând cu anul 1970 asupra aceluiași teren.
Această posesie a subsemnatei este urmarea joncțiunii posesiei subsemnatei cu cea a vânzătorilor terenului meu G și.
Or, în mod cu totul inexplicabil instanța de apel reține o situație care nu a fost nicăieri afirmată de reclamanții-apelanți, în sensul că au dobândit terenul și construcția, în anul 1973, în temeiul unei chitanțe sub semnătură privată.
Vă să aveți în vedere acțiunea introductivă, cât și precizarea făcută la data de 16 mai 2008, în care nu veți găsi afirmația acestora că au dobândit imobilul în anul 1973.
Este de neînțeles de unde instanța de apel reține că, în anul 1973 apelanții-reclamanți au cumpărat, prin înscris sub semnătură privată terenul pe care l-au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2031/27.07.2000, în suprafață de 582, 91,p. situat în orașul,-8, jud.
În realitate, imobilul situat în,- a fost cumpărat de autorul meu G și fiul său, apelant-reclamant în prezenta cauză.
Nu contest că, împreună cu soția sa, după decesul numitei (mama apelanților), au încheiat actul autentic cu adevărații proprietari, acest lucru, petrecându-se în anul 2000, la 10 ani după ce eu cumpărasem casa și terenul de la părinții lor.
Este de la sine înțeles că, după ce mi-au vândut casa și terenul, părinții apelantului nu s-a mai preocupat de situația juridică a sus-menționatului teren și construcției aflate pe acesta, astfel că nu i-a mai interesat de faptul că apelații au încheiat un act în formă autentică, în care nu i-a menționat ca și cumpărători.
. revine mie obligația, dar și dreptul de a face dovada posesiei autorilor mei G și, reunită cu posesia mea.
În acțiunile în revendicare instanța este ținută să aibă în vedere numai dovezile, iar nu afirmațiile revendicatorilor. Or, ce a făcut instanța a luat de bună afirmația acestora, că au cumpărat în anul 1973 terenul în suprafață de 582, 91 și că au întocmit actul în formă autentică în anul 2000 distrugând chitanța sub semnătură privată.
Este ușor să vii să afirmi că ai cumpărat în anul 1973 o suprafață de 581.p, cu chitanța sub semnătură privată și să afirmi că ai distrus această chitanță, iar instanța să o ia în considerație, ca și dovedită.
Hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, temei de modificare a deciziei prevăzută de art. 304 pct. 9 pr. civ.
Subsemnata, am arătat în cererea reconvențională că am cumpărat de la tatăl apelanților-reclamanți suprafața de 300.p și construcția aflată pe acest teren.
Astfel, asa cum reține instanța de fond, cel care îmi tulbură posesia, prin prezenta acțiune este fiul vânzătorilor, acesta având obligația să-mi garanteze liniștita posesie a lucrului vândut, potrivit art. 1337 și următoarele cod civil.
Astfel, apelanții și precizează, în motivele de apel, la punctul 6, că: "în luna iunie 1990 ne-am pomenit că, fără acordul mamei și fără acordul nostru, a încheiat o chitanță de mână cu intimata-pârâtă din care rezultă că îi vinde casa construită de el și mama, precum și teren aferent în suprafață de 304. (lungime 38.p și lățime 8.l, pârâta obținând ulterior în mod fraudulos ordinul prefectului nr. 2894/10.11.2004.
Față de acest aspect, instanța de fond, spre meritul ei a stabilit că rezultă că acțiunea reclamanților este neîntemeiată, atât timp cât ei trebuie ca și moștenitori ai defuncților G și să mă garanteze pentru evicțiune totală sau parțială.
Astfel, potrivit art. 1339 cod civil, vânzătorul trebuie să se abțină de la orice act sau fapt personal, anterior, sau ulterior actului săvârșit de el sau succesorii săi cu titlu universal sau universali, de natură a mă tulbura în liniștita posesie a lucrului vândut, indiferent dacă este o tulburare de fapt sau de drept.
Această tulburare este făcută de reclamanți în condițiile în care subsemnata am 85 de ani, trăiesc singură, fiica mea trăindu-și amarul bolnavă, la câteva sute de kilometri, reclamanții profitând de faptul că vânzătorii (autorii lor) au decedat și nu mai pot să-mi garanteze vânzarea.
Dacă terenul ar fi fost într-adevăr al lor, iar nu cumpărat împreună cu G, reclamanții ar fi trebuit să revendice încă din anul 1990, când așa cum singuri recunosc, în motivele de apel, că în anul 1990 s-au pomenit că tatăl lor G au vândut imobilul din- Ce i-a împiedicat ca în perioada 1990- 2008 să revendice?
2.CU PRIVIRE LA CEREREA, ARAT CA DECIZIA 173 ESTE SI NELEGALA, PENTRU:
ța de apel a dat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, temei de modificare a deciziei prevăzută de art. 304 pct 9 pri civ.
În timp ce, instanța de fond a admis cererea reconvențională, considerând că termenul de prescripție s-a împlinit, instanța de apel a avut o poziție contrară, considerând că nu au trecut cei 30 de ani, necesari posesiei asupra terenului situat în, Jud.
Diferența dintre cele două soluții ale judecătorilor, constă în aprecierea asupra datei începerii posesie și a datei când apelanții-reclamanți mi-au tulburat posesia asupra imobilului din-C, respectiv:
TERMENUL DE AL Astfel, în timp ce instanța de fond a considerat că:
- față de înscrisurile de la dosar și față de declarațiile martorilor a rezultat că posesia autorului meu asupra terenului a început în anul 1970, respectiv din adresa 10378/5.06.2002(fila ) emisă de Primăria din care rezultă că figura în evidențele fiscale cu imobil construit din 1970 în-C și adeverința nr. 2535/22.02.1999 (fila.), din care rezultă că această cu o locuința în suprafață de 100. și teren în suprafață de 300.p din anul 1972.
ța de apel consideră că posesia asupra terenului a început mult mai târziu, în anii 1975-1976.
Subsemnata consider că, instanța de fond este cea care a apreciat corect prevederile legale și probele din dosar, privind începutul termenului de prescripție, în timp ce instanța de apel a reținut greșit termenul de prescripție începe să curgă de la data construirii imobilului (anii 1975-1976).
Astfel, în ceea ce privește data când a început posesia asupra terenului situat în,-C, am arătat că sunt înscrisuri eliberate de organul local al administrației de stat. Aceste înscrisuri fac, deplină dovada, atât timp cât acestea nu au fost declarate ca false.
În acest sens, invoc prevederile art. art. 6 (1 ) din Legea nr. 1/2000, în care se menționează că ". documentele existente la arhivele statului referitore la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă, cu privire la proprietate."
Prin urmare, atâta timp cât aceste înscrisuri nu au fost contestate, sau nu s-a făcut înscrierea în fals, ele trebuiesc să fie avute în vedere de instanțele de judecată. Pe acest aspect instanța de fond a dat ".eficiență înscrisurilor oficiale."
În schimb, instanța de apel ignoră aceste documente, cu motivarea că au o formulare echivocă, și că tot din aceleași documente G figurează fără suprafața de teren și fără construcție, fapt ce conduce la concluzia că aceasta locuia la apelanți, făcând parte din familia acestuia.
Pe acest aspect arăt că instanța a judecat părtinitor, întrucât, aceleași mențiuni sunt și la apelanți. Astfel din adresa nr. 6108/22.01.2003 unde se menționează că în aceleași registre agricole din perioada 1974-1080, figurează în-8, volumul 29, fila 4, poziția 9, fără teren și fără construcție, iar în perioada 1981-1985, același figurează în volumul 42 fila 60 la poziția 6235, fără teren și fără construcție.
Sunt aceleași mențiuni ca și la autorul meu G, ceea ce nu poate conduce, în nici un caz, la concluzia, la care a ajuns instanța de apel, că acesta ( G) ar fi făcut parte din familia fiului.
De fapt este de neînțeles opinia instanței de apel că tatăl G ar fi fost întreținut de fiul său, care i-ar fi dat teren, și locuință, ar fi fost cap de familie, lucru care vine în contradicție cu tradiția poporului român, unde părinții sunt cei care-și ajută copii pentru construirea unei case, iar nu invers. Faptul în unele acte figurează numai copii, sau copii alături de părinți nu duce la concluzia că aceste acte simulate ar infirmă buna tradiție că părinții își întrețin copii, iar nu invers.
ța de apel a greșit atunci când a considerat drept termen al începerii prescripție anul în care autorii mei G și au construit imobilul, respectiv 4.09.1975 și când au fost sancționați contravențional pentru construirea casei.
Acest termen nu poate fi considerat termen pentru începerea prescripției asupra terenului, pentru următoarele:
- 1975 este data când s-a constat de către organul constatator că am edificat fără autorizație, iar nu anul finalizării construcției;
- pentru a construi pe un teren trebuie să îl posedezi, anterior începerii construcției;
- ridicarea unui construcții putea și câțiva ani, în funcție de veniturile beneficiarilor
- data amendării nu este întotdeauna identic cu data terminării construcției.
Pentru informarea judecătorilor, ca o persoană care am trăit acele vremuri, arăt că, posesorul unui construcții, trebuia să "dea atenții" agenților constatatori, pentru că numai astfel putea face dovada existenței construcției și, astfel se putea deschide rol fiscal.
Toate cele de mai sus, conduc la concluzia că anul 1975 nu este anul când s-a început posesia, asupra terenului, ci anul când s-a edificat construcția.
Cum eu nu am cerut constatarea prescripției decât asupra terenului, instanța trebuie să stabilească numai acest lucru, iar nu data de la care am început posesia asupra construcției.
În ceea ce privește aprecierea instanței de fond că martorii audiați în cauză nu au furnizat date concrete, cu privire la începutul termenului de prescripție asupra terenului, fac următoarele precizări:
Este de notorietate că, în rare situații martorii rețin cu precizie date calendaristice și, aceasta numai dacă acestea au o legătură cu anumite evenimente din viața lor.
De regulă când martorii furnizează date certe acestea sunt comunicate anterior de către partea interesată.
Pe acest aspect este de notorietate că judecătorii nu insistă pe stabilirea unor date certe prin martori, acesta făcându-se prin acte.
În speța de față, ceea ce am dorit să dovedesc, este aceea dacă am fost considerată ca adevărat proprietar, dacă în perioada menționată în acțiune am fost tulburată în vre-un fel, dacă posesia a fost continuă, neîntreruptă, dacă între imobilul meu și imobilul apelanților a existat gard despărțitor și, dacă acest gard există și în prezent.
În acest sens, martorii au arătat că imobilul pe care-l posed este despărțit prin gard de proprietatea reclamanților. De altfel chiar și reclamanții recunosc că proprietățile noastre sunt despărțite de gard (a se vedea răspunsurile la întrebările nr. 16 și 22 la interogatoriul propus de subsemnata.
CU PRIVIRE LA DATA CAND AM FOST IN POSESIA ASUPRA DIN STR. - -. 4.
Acest termen este dată la care apelanții-reclamanții au formulat prezenta acțiune în revendicare, respectiv 20.11.2007, dată corect reținută de instanțe de fond.
ța de apel a considerat în mod greșit că data la care mi-a fost tulburată posesia este anul 2000 când apelanții-reclamanți și-au intabulat dreptul de proprietate, sau anul 2002 când a formulat acțiune de partaj asupra averii rămase după urma defunctei.
Cu privire la acestea arăt că instanța a interpretat în mod greșit legea, întrucât prin intabularea unui imobil nu se suspendă și nici nu se întrerupe cursul prescripției.
Astfel, din art. 13 și art. 16 din Decretul 167/1958, intabularea dreptului de proprietate nu constituie temei de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției.
Nici acțiunea de partaj pe care apelantul a intentat-o tatălui său G și sore-i sale, nu mi-a întrerupt cursul prescripției.
Astfel, prin acțiunea formulată, G solicită partajul averii rămase după urma mamei sala care înseamnă construcția care mi-a fost transmisă mie prin act de vânzare-cumpărare și suprafața de 120.p teren.
Acest teren este altul decât cel pentru care ne judecăm, în prezenta acțiune.
În acest sens, vă depun copia legalizată, după acțiunea introductivă în dosarul nr. 2601/2002, G, menționează: "Construcțiile de pe teren sunt următoarele: două camere, un hol, o bucătărie, o și o magazie, construcții împrejmuite cu gard și care la rolul agricol sunt trecute la nr. 9349 cu suprafață de 100. teren terenul fiind cumpărat de la vecinul meu situat în com. -8".
Vă depun de asemenea și o copie legalizată a interogatoriului pe care apelantul l-a propus tatălui său G, unde întrebările 10 și 11 sunt următoarele:
10 Recunoașteți că în anul 1976 ați construit casa de pe terenul reclamantului?
11. Este adevărat că după ce ați construit această casă ați cumpărat de la vecinul 120.p teren care era insuficient pentru curte?
Din acestea rezultă că terenul pe care s-ar fi construit casa este pretins ca fiind proprietatea reclamantului (iar nu cel supus partajului), iar suprafața de teren care între timp devine 120, față de 100 care a fost menționat în cererea principală.
Din cele de mai sus, rezultă că instanța de apel este într-o mare eroare când consideră că acțiunea în partaj ar putea întrerupe cursul prescripției, atât timp cât privește alte bunuri decât cele revendicate de apelanții-reclamanți în prezenta acțiune.
Dar, cu privire la această suprafață de teren de 120. trebuie să fac următoarea precizare, pentru ca să vă dați seama de buna credință a reclamanților - apelanți.
Astfel cum s-a văzut din propriile afirmații ale reclamantului apelant G, această suprafață de 120. a fost cumpărată de G și de la vecinul.
După decesul lui G reclamanții-apelanți și-au modificat punctul de vedere, arătând că tot ei sunt cei care au cumpărat și această suprafață de teren. Pentru aceasta au beneficiat și de complicitatea moștenitoarei lui, numita C.
ța de apel a interpretat greșit cererea mea de constatare a uzucapiunii, dând o hotărâre greșită, temei de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 pri civ.
Astfel așa cum rezultă din actele depuse, reclamanții-apelanți sunt moștenitorii vânzătorilor și G, situație în care aceștia au obligația să-mi garanteze vânzarea-cumpărarea întocmai, astfel cum este menționată în contractul de vânzare-cumpărare din anul 1990.
În acest sens, doar judecătorul fondului a reținut corect că: "Justificarea acțiunii pârâtei-reclamante rezidă în principiul garantării stabilității raporturilor civile ce impune clarificarea unor situații juridice, cum este și situația posesorului unui imobil, care nu poate fi lăsat la nesfârșit în starea de incertitudine în ceea ce privește dreptul său asupra imobilului."
În acest sens, arăt că, tot judecătorul fondului a reținut că sunt întrunite condițiile prescripției scurte de 10 ani, având în vedere existența justei cauze, a unui bun nemișcător determinat, buna credință și faptul că mai bine de 10 ani reclamanții-apelanți nu mi-au tulburat în nici un fel posesia, deși suntem vecini, gard în gard.
Este adevărat că nu am invocat acest lucru, dar, eu am cerut să se constate că am posedat un imobil peste 30 de ani, cine cere să se constate o posesie, mai lungă (30 de ani), poate să prescrie și numai 10 ani, dacă sunt întrunite și condițiile cerute de aceea posesie scurtă.
Față de toate cele de mai sus, vă să constatați că recursul este fondat, să modificați Decizia nr. 173A/03.02.2009 în sensul respingerii apelului și, să mențineți sentința instanței de fond nr. 3640/04.07.2008 a Judecătoriei Buftea."
Analizand lucrarile dosarului in raport cu motivele de recurs formulate, curtea retine urmatoarele:
Solutia instantei de apel este gresita. Astfel, termenul de la care Gai ntrat in posesia terenului nu poate fi apreciat prin raportare la momentul edificarii constructiei, asa cum a facut instanta de apel, ci in raport de actele care vizeaza in mod direct terenul pe care a fost ulterior edificata aceasta constructie.
Or, din adresa nr. 10378/5.06.2002 emisa de Primaria rezulta ca "in evidentele fiscale figureaza G cu imobil din anul 1970". In conditiile in care reclamantii sustin ca anterior edificarii constructiei Gal ocuit cu chirie, venind din provincie pentru a lucra in B, singurul imobil cu care G putea figura in evidentele fiscale ale Primariei este cel in litigiu. Ca atare, pentru a inlatura datele reflectate de adresa sus-mentionata si prezumtia care se degaja din aceste date coroborata cu chiar sustinerile reclamantilor, instanta de apel ar fi trebuit sa se sprijine pe date certe de natura sa contrazica aceasta adresa. ta de apel insa a prezumat o data de incepere a posesiei raportandu-se doar la constructie, iar nu la terenul pe care aceasta a fost edificata, fara a tine seama ca premisa pentru edificarea constructiei era posesia asupra terenului.
Totodata, instanta de apel a ignorat total imprejurarea ca prima instanta si-a intemeiat solutia de respingere a cererii in revendicare si pe obligatia de garantie pentru evictiune care revine reclamantilor in calitate de succesori ai vanzatorului
ta de apel nu a inlaturat in nici un mod acest aspect retinut de prima instanta in fundamentarea solutiei de respingere a cererii reconventionale.
Totodata, in mod gresit instanta de apel a retinut ca prima instanta ar fi analizat conditiile indeplinirii uzucapiunii scurte in conditiile in care nu s-ar fi cerut acest lucru prin reconventionala, avand in vedere ca prin cererea reconventionala parata-reclamanta a invocat doar imprejurarea ca a dobandit proprietatea terenului in litigiu prin uzucapiune. In plus, chiar daca s-ar fi solicitat sa se constate dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, ceea ce se invoca de fapt era incidenta unui mod de dobandire a proprietatii ca urmare a posesiei indelungate, iar instanta putea analiza indeplinirea conditiilor pentru a opera oricare dintre cele doua prescriptii achizitive.
In ce priveste indeplinirea conditiilor uzucapiunii, curtea constata ca in cauza sunt indeplinite conditiile uzucapiunii scurte.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 si 2 din decretul 144/1958 " Înstrăinarea sau împărțeala, prin acte între vii, a terenurilor cu sau fără construcții, proprietate particulară, de pe teritoriul orașelor, comunelor reședințe de raioane, localităților balneo-climatice și a comunelor declarate centre muncitorești, precum și a comunelor în care se vor dezvolta stațiuni balneo-climatice și centre muncitorești, se vor putea face numai cu autorizația prealabilă dată, în condițiunile prezentului Decret, de către comitetele executive ale sfaturilor populare.
Actele de înstrăinare sau împărțeala terenurilor de mai sus se va face numai în forma autentică."
Ulterior, prin adoptarea art. 30 si 32 din Legea nr. 58/1974, a fost interzisa instrainarea terenurilor prin acte intre vii, ceea ce a condus la abrogarea implicita a dispozitiilor Decretului 144/1958 care impuneau forma autentica actelor de instrainare a terenurilor, atat timp cat astfel de acte nu mai puteau fi incheiate.
Legea nr. 58/1974 a fost abrogata prin Decretul - lege nr. 1 din 26 decembrie 1989, astfel ca dupa abrogarea acestuia terenurile au putut fi instrainate in mod liber, neexistand nici o dispozitie legala care sa impuna forma autentica.
Aceasta libertate contractuala in materia terenurilor a fost stopata partial potrivit art. 1 din Legea nr. 9/1990, potrivit caruia "Pînă la adoptarea unei noi reglementări legale privind regimul fondului funciar se interzice înstrăinarea, prin acte între vii, a terenurilor de orice fel, situate înăuntrul sau în afara localităților.
De la prevederile alin. 1 se exceptează terenurile aferente construcțiilor care se înstrăinează - inclusiv curtea -, în suprafață de cel mult 1.000 metri pătrați."
Potrivit art. 3 din acelasi act normativ ". de terenuri de orice fel, cu excepția celor prevăzute la art. 1 alin. 2, făcute prin acte între vii, după intrarea în vigoare a prezentei legi, sînt nule de drept."
Forma autentica pentru instrainarea terenurilor prin acte intre vii a fost impusa din nou prin art. 46 din Legea nr. 18/1991.
Chiar daca s-ar interpreta ca prin abrogarea Legii nr. 58/1974 ar fi redevenit aplicabile dispozitiile art. 11 din Decretul 144/1958, aceste dispozitii oricum nu erau aplicabile terenurilor aflate pe raza comunei, intrucat aceasta nu se incadra intre localitatile expres mentionate in dispozitiile art. 11 din Decretul 144/1958.
Ca atare, la momentul incheierii chitantei de vanzare-cumparare intre G si (22.07.1990), terenurile puteau fi instrainate fara a fi necesara forma autentica.
In consecinta, chitanta sus-mentionata nu constituie doar ante-contract de vanzare-cumparare, ci chiar contract de vanzare-cumparare.
Fiind vorba de un contract de vanzare-cumparare, deci de un act translativ de proprietate, chitanta mentionata constituie just titlu in sensul art. 1897 alin. 1.civ.
Efectul translativ de proprietate nu s-a putut insa produce ca efect al contractului de vanzare-cumparare sus-mentionat intrucat G nu dobandise proprietatea terenului respectiv.
Pentru insa contractul mentionat valoreaza just titlu si, alaturi de buna-credinta si posesia de 10 la 20 ani, poate conduce la dobandirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii.
De asemenea, conditia bunei-credinte este indeplinita in persoana paratei-reclamante, intrucat G figura in registrul agricol si in evidentele fiscale ca si proprietar al terenului ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare si, totodata, acesta poseda terenul si constructia pe care le-a vandut de o perioada indelungata de timp, asa incat aparenta rezultata din evidentele fiscale si agricole era dublata de o aparenta de proprietate rezultata din modul in care acesta s-a comportat timp indeplungat anterior incheierii contractului de vanzare-cumparare.
Proprietarii terenului la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare erau -, care il dobandise prin mostenire in anul 1972, si (fosta ), care il dobandise prin cumparare in anul 1967.
proprietari au avut domiciliile in B, asa incat termenul in care posesia trebuia exercitata pentru a duce la dobandirea dreptului de proprietate este cel de 10 ani prevazut de art. 1895.civ.
Termenul de 10 ani sus-mentionat curge de la data incheierii chitantei, respectiv de la 22.07.1990, implinindu-se la 22.07.2000, anterior incheierii contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2031/27.07.2000, invocat de reclamanti ca titlu de proprietate.
In mod gresit instanta de apel a apreciat ca "din probele administrate nu rezulta clar indeplinirea si a celorlalte conditii ale posesiei necesare uzucapiunii martorii audiati in cauza neoferind suficiente date care sa la convingerea ca posesia a intrunit conditiile ". Or, potrivit art. 1850.civ. continutatea si neintreruperea posesiei sunt dispensate de proba din partea celui ce invoca prescriptia, asa incat, in lipsa unor probe contrare, instanta era obligata sa aplice prezumtia de continuitate si neintrerupere a posesiei.
Totodata, parte din conditiile posesiei reieseau din actele existente la dosar, respectiv din adresele emise de Primaria din care rezulta ca parata-reclamanta figureaza in registrul agricol din 1990, iar din chitantele depuse la dosar, din care unele sunt anterioare anului 2000, rezulta ca a achitat impozitele aferente imobilului in litigiu. De asemenea, martorii audiati au invederat ca stiu de cumpararea imobilului de catre parata de la G si ca parata locuieste in imobil.
Ca atare, imprejurarea ca posesia exercitata de catre parata-reclamanta a fost una sub nume de proprietar rezulta fara echivoc din probele sus-mentionate, avand in vedere ca aceasta a exercitat public si sub nume de proprietar atributele dreptului de proprietate, asumandu-si totodata si obligatiile ce revin proprietarilor, prin plata impozitelor aferente.
Totodata, nici unul dintre martorii audiati in cauza nu au invederat ca ar avea cunostinta de vreo tulburare a paratei-reclamante intervenita anterior anului 2000. Doar martora a invederat ca stie de faptul ca ar fi existat discutii intre reclamanti si parata cu privire la aspectul proprietatii dupa decesul mamei reclamantului, respectiv dupa anul 2000. Cum decesul mamei reclamantului a avut loc in anul 2001, eventualele discutii care ar putea fi calificate ca tulburare a posesiei au intervenit dupa implinirea termenului de 10 ani de la momentul inceperii posesiei de buna-credinta a paratei.
Nici unul din martori nu a invederat vreo discontinuitate a posesiei exercitata de parata asupra imobilului si, de altfel, imobilul respectiv constituie si domiciliul paratei, asa incat caracterul continuu al posesiei rezulta si din acest fapt.
In cauza nu s-a facut dovada intervenirii, in cursul termenului de prescriptie analizat, a vreunei cauze de intrerupere a posesiei exercitata de parata asupra imobilului in litigiu.
Ca atare, in mod corect prima instanta constatase ca posesia exercitata de parata a fost una utila.
Cum in cauza sunt intrunite conditiile dobandirii dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu de catre parata-reclamanta, ca efect al prescriptiei achizitive de 10-20 ani, in mod corect prima instanta a admis cererea reconventionala si, pentru acelasi considerent, precum si pentru considerentul existentei in persoana reclamantului a obligatiei de garantie pentru evictiune, in mod corect prima instanta a respins cererea principala privind revendicarea, iar instanta de apel a admis apelul in mod eronat.
In consecinta, curtea constata ca instanta de apel a interpretat si aplicat gresit legea, fiind intrunite dispozitiile art. 304 pct. 9.proc.civ. asa incat recursul este intemeiat si, admitandu-l, urmeaza sa modifice in tot decizia civila recurata in sensul ca va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În opinie majoritară:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 173.A din 03.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - reclamanți - pârâți și.
Modifică în tot decizia civilă recurată, în sensul că:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantii-reclamanti si impotriva sentintei civile nr. 3640/4.07.2008 pronuntata de Judecatoria Buftea in dosarul nr- in contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2009.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
-
Red. MS
.red.
2 ex./23.06.2009
Jud Apel Secția a IV-a Civilă
,
Cu opinia separată a d-nei judecator în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Este nefondat primul motiv de recurs prin care se sus ține că în ceea ce priveste actiunea principala de revendicare instanța a dat mai mult decât s-a cerut, temei de modificare a deciziei prevăzut de art. 304 pct.6 pr. civ. întrucât nu s-ar fi ț inut cont că reclaman ții ș i-au precizat ac ț iunea la suprafața de teren de 159, 75.p situată la adresa din -C, iar, în ceea ce privește construcția aflată pe teren, au cerut sa le fie predată și păstrata de aceștia, urmând ca recurenta, constructor de bună credință, să fie despăgubită cu contravaloarea construcției, conform prevederilor art. 494 al. 3 teza a II-a, având în vedere că referitor la precizarea privind suprafața de teren de 159, 75. prima instan ță a hotărât că nu se poate ține cont de ea pe motivul că este tardivă, ș i în plus reclaman ții ș i-au dovedit calitatea procesuală activă pentru întreaga suprafa ț ă revendicată. Reclaman ț ii în apelul declarat nu au criticat această dispozi ț ie a primei instan ț e, iar pârâta, recurenta în spe ț ă, nu a declarat apel incident prin care să critice această dispozi ț ie a primei instan țe, tribunalul nefiind sesizat cu vreo critică referitor la acest aspect, fiind aplicabile prevederile art.295 alin.1 proc.civ.
În legătură cu despăgubirea recurentei pentru construc ț ia atribuită reclaman ț ilor în baza art.492 civ. ce reglementează accesiunea imobiliară, se constată că partea care trebuia să formuleze o cerere de obligare a reclaman ț ilor la plata acestei sume, conform art. 494 al. 3 teza a II-a civ. era pârâta recurentă, ceea ce în spe ț ă nu s-a întâmplat. Nu se poate concepe situa ț ia formulării unei ac ț iuni prin care reclaman ț ii să ceară să fie obliga ț i la plata unei sume de bani în favoarea unor pârâ ț i, fără ca ace ș tia să pretindă o astfel de plată. Prin ac ț iune reclaman ț ii s-au declarat dispu ț i să facă această plată, recunoscând dreptul pârâtei, dar nu puteau fi obliga ț i în lipsa unei cereri din partea pârâtei în acest sens. Această atitudine procesuală totu ș i nu o împiedica să formuleze ulterior această cerere împotriva reclaman ților.
În consecin ț ă nu sunt îndeplinite cerin țele art. 304 pct.6 proc. civ.
Este nefondat al doilea motiv de recurs prin care se sus ț ine că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, temei de modificare a deciziei prevăzut de art. 304 pct. 7 pr. civ. constând în re ținerea unei situații care nu a fost nicăieri afirmată de reclamanții-apelanți, în sensul că au dobândit terenul și construcția, în anul 1973, în temeiul unei chitanțe sub semnătură privată, având în vedere că ș a cum sus ț ine chiar recurenta în continuare în ș ș i reclaman ții au afirmat că au cumpărat în anul 1973 terenul în suprafață de 582, 91 și că au întocmit actul în formă autentică în anul 2000 distrugând chitanța sub semnătură privată.
Dacă acest lucru a fost dovedit sau nu reprezintă o altă problemă, iar nu o chestiune care să sprijine faptul că ar fi un motiv străin de natura pricinii. Această re ț inere nu a fost determinantă pentru pronun ț area solu ț iei atacate prin prezentul recurs, instan ț a de apel pornind de la această afirma ț ie, con ținută chiar în interogatoriul luat de către pârâtă reclamantului, dar și în motivarea apelului, și arătând de ce este credibilă, întemeindu-se pe interpretarea coroborată a probelor de la dosar, constând în înscrisuri și martori.
Recurenta sus ț ine pe de o parte că reclaman ț ii nu au nicio probă că ar fi cumpărat terenul în 1973 cu chitan ț ă sub semnătură privată pe care sus ț in că au distrus-o în 2000, cu prilejul încheierii contractului în formă autentică, iar pe de altă parte că autorul său G ar fi cumpărat împreună cu acest teren printr- chitan ț ă sub semnătură privată fără a putea prezenta acest act. În lipsa actelor instan ț a de fond nu putea recurge decât la coroborarea acestor afirma ț ii con ț inute inclusiv în interogatorii, cu celelalte probe pentru a determina situa ția de fapt ce rezultă din dovezile administrate.
Este nefondat ș i al treilea motiv de recurs prin care se sus ține că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, ș i anume a art. 1337 și urm. civ. obliga ț ia de evic țiune, ș i de garantare a lini ș titei posesii (art. 1339 cod civil), temei de modificare a deciziei prevăzut de art. 304 pct. 9.proc. civ. având în vedere că nu s-a făcut dovada că reclaman ții sunt succesorii lui
În ceea ce o prive ște pe, so ț ia lui, aceasta nu este rudă cu G, neavând voca ț ie succesorală legală la mo ștenirea acestuia, iar referitor la, nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii lui Din actele dosarului rezultă că acesta a acceptat succesiunea lui, care este so ția predecedată a lui
Despre nu se poate sus ț ine că ar fi avut în masa succesorală această obliga ț ie de evic ț iune, întrucât chitan ța este încheiată în calitate de vânzător doar de către nu ș i de, so ția lui, care nu apare nici ca vânzător ș i nici nu a semnat actul. Faptul că în chitan ț ă se men ț ionează de către cel care a scris chitan ța că suma de bani a fost primită ș i de fără a exista vreo dovadă a acordului său nu face această probă a consim ț ământului la încheierea actului.
Sunt nefondate ș i motivele de recurs referitoare la modul de solu ț ionare a cererii reconven ț ionale, întemeiate pe dispozi ț iile art.304 pct.9 proc.civ. având în vedere că aprecierile instan ței de apel asupra datei începerii posesie și a datei când apelanții-reclamanți i-au tulburat posesia pârâtei posesia au fost făcute pe baza interpretării coroborate a probelor administrate. În recurs, conform art.304 alin.1 proc.civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în situațiile prevăzute la punctele 1-9, numai pentru motive de nelegalitate. Criticile privind modul cum instan ța de apel a apreciat probele administrate ș i solicitarea ca instan ța de recurs să reinterpreteze aceste probe țin de temeinicie, iar nu de nelegalitate, un astfel de motiv fiind inadmisibil de formulat în recurs.
ț a de apel, prin interpretarea coroborată a probelor administrate, înscrisuri, interogatorii, martori, a ajuns la concluzia că Gaî nceput să posede terenul în litigiu de-abia în anul 1975, când a început să edifice construc ț ia pe acest teren. Pe lângă cele re ț inute de către instan ț a de apel cu privire la acest aspect consider că este rezonabil faptul că instan ț a s-a legat de acest moment al edificării construc ției, atât timp cât nu s-a sus ț inut că l-ar fi folosit pentru grădinărit, de exemplu, înainte de a locui acolo. Mai mult, din adresa nr.20030 din 18.01.2007 a Direc ț iei de Eviden ță a Persoanelor din cadrul Primăriei sectorului 2(fila 81, dosar judecătorie) rezultă că în perioada 16.02.1973-30.09.1976 Gaa vut domiciliul în, Ș os.Afuma ți, nr.19 A, iar de abia în perioada 30.09.1976-6.07.1990, a figurat în-, ceea ce face o dată în plus dovada afirma ț iilor reclaman ț ilor în sensul că anterior mutării în acest imobil Gal ocuit cu chirie la altă adresă, în aceea și localitate.
Pentru stabilirea acestei date nu pot fi re ținute doar datele ce rezultă din adresele privind rolurile fiscale ș i agricole, instan ța de apel arătând pe larg de ce acestea sunt neconvingătoare, fiind ț inute pe perioade de timp de câte patru ani, situa țiile confirmată ș i de rela ț iile privitoare la pârâtă, care a cumpărat imobilul în 1990, dar apare în eviden ț e pentru perioada 1986-1990. În spe ț ă reclaman ț ii au administrat dovezi suplimentare, cum este adresa de la eviden ț a popula ț iei men ționată anterior, dar ș i copia registrului agricol, actele utilizate în momentul declarării construc țiilor, ș i martori, dovezi pe baza interpretării coroborate a cărora instan ț a de apel a stabilit momentul de la care a început să curgă termenul de prescrip ț ie în cauză. Referirea la art. 6 (1 ) din Legea nr. 1/2000 nu are legătură cu adresele în cauză întrucât acestea nu cuprind date cu privire la dreptul de proprietate asupra terenurilor ci la posesorii lor de la un moment dat.
În ceea ce prive ș te stabilirea momentului tulburării posesiei instan ța de apel l-a determinat, de asemenea, pe baza probelor administrate, și oricât de departe ar dori să ajungă recurenta cu acest termen, nu poate fi nu poate fi stabilit după anul 2005, cât ar trebui să fie pentru a fi considerat împlinit termenul de 30 de ani.
Chiar și în opinia majoritară s-a considerat că acesta putea fi cel târziu anul 2001.
Oricum ținând cont de conținutul eciziei în interesul legii nr.4/2006, o posesie începută după intrarea în vigoare a Legilor nr.58 și 59 din 1974 nu poate constitui temei pentru constatarea uzucapiunii, în perioada când aceste legi erau în vigoare terenurile fiind scoase din circuitul civil. În speță prin interpretarea probelor, instanța de apel a ajuns la concluzia că posesia lui Gaî nceput cel mai devreme în 1975.
Este nefondat ș i motivul de recurs prin care se sus ț ine interpretarea greșită a cererii de constatare a uzucapiunii, temei de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8. proc civ. având în vedere că recurenta nu a invocat nici în cererea reconven țională ș i nici chiar în apel în apărare că ar fi îndeplinite condi ț iile uzucapiunii scurte, recurenta pârâtă invocând doar îndeplinirea condi ț iilor pentru constatarea uzucapiunii de 30 de ani, prin jonc ț iunea posesiilor. Or, cele două prescripții nu au același câmp de aplicare deoarece condițiile lor nu sunt aceleași. În acest mod nu li s-a acordat posibilitatea reclaman ț ilor să- ș i formuleze apărări inclusiv cu privire la faptul dacă chitan ț a prin care recurenta a dobândit imobilul reprezintă just titlu sau dacă este îndeplinită condi ț ia bunei credin țe, ș i eventual să administreze probe pentru răsturnarea acestei prezum ț ii, sau cu privire la faptul dacă actul translativ are dată certă, opozabilă adevăra ților proprietari.
Trecând peste aceste aspecte procedurale, consider că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condi ț iilor pentru constatarea uzucapiunii scurte. Astfel, chiar dacă s-ar admite că în anul 1990 din cauza existen ț ei unui vid legislativ, nu ar mai fi existat obliga ția încheierii actelor privind terenurile în formă autentică, ș i că astfel, chitan ț a sub semnătură privată are valoare de just titlu, act translativ de proprietate care provine de la altcineva decât adevăratul proprietar, care nu ar fi nul pentru lipsa formei autentice, nu sunt îndeplinite condi ț iile privind buna credin ță și data certă.
titlu trebuie să aibă dată certă, în caz contrar neputând fi opus celui ce se pretinde proprietar, care este ter ț fa ț ă de actul translativ de proprietate. Or, fa ț ă de adevăra ț ii proprietari, care au înstrăinat imobilul reclaman ț ilor la 27.07.2000, chitan ț a nu a avut dată certă pe întreaga perioadă luată în calcul la stabilirea uzucapiunii scurte. Reclaman ților, succesori cu titlu particular le profită această apărare. Ei, chiar dacă ș tiau mai înainte nu le poate fi imputabil, întrucât nu puteau ac ționa pentru protejarea unui drept de proprietate valabil în persoana lor.
Nu este îndeplinită nici condi ț ia bunei credin ț e în sensul credin ț ei gre ș ite a posesorului că a dobândit de la adevăratul proprietar, întrucât aceasta ar fi trebuit să se bazeze pe existen ț a unui titlu translativ de proprietate în favoarea vânzătorului, chiar nevalabil. Or, în spe ț ă G nu avea nici un astfel de titlu pe care să i-l prezinte pârâtei, nici măcar o chitan ț ă sub semnătură privată. Men țiunile privind rolul fiscal ș i agricol nu fac dovada proprietă ții și nu puteau să-i creeze astfel, convingerea pârâtei că acesta este adevăratul proprietar.
În consecin ț ă, în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.304 alin.1 pct.6-9.proc.civ. recursul trebuia respins ca nefondat.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Mihaela ParaschivJudecători:Mihaela Paraschiv, Melania Stanciu, Georgeta Stegaru
