Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 203/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 203

Ședința publică de la 04 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gioacăș Jănică JUDECĂTOR 2: Romașcanu Sorina

- - -- JUDECĂTOR 3: Drăghin Camelia

- - - - PREȘEDINTE SECȚIE

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr.338 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimata - prin procurator; lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, în sensul că la fila 31 dosar s-a depus punctul de vedere al lichidatorului intimatei SC SA cu privire la excepția invocată la termenul anterior, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat pentru intimata, față de excepția invocată la termenul anterior privind nulitatea deciziei de apel față de dispozițiile art.2821alin.1 Cod procedură civilă, și având în vedere și înscrisul depus la dosar, lasă soluția la aprecierea instanței.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 580/5.03.2007 pronunțată în dosarul 5412/2006.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, prin procurator - în contradictoriu cu Primăria Oraș Tg. Ocna, SC "" SA Tg. Ocna - și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Au fost obligați pârâții că lase reclamanților în deplină proprietate posesie - imobilul din B str. - nr. 58 și suprafața de 227 mp cu vecinătățile str. -. -, str. -, teren liber de construcții.

Au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor judiciare.

Instanța a reținut:

, și prin procurator, (toți domiciliați în stațiunea Tg Ocna-, jud. B ) în contradictoriu cu pârâții Primăria Stațiunii Tg Ocna, cu sediul în-, jud. B, SC "edilitar "SA cu sediul în Stațiunea Tg Ocna-, județul B și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în municipiul B, str. cpt Av. nr.50, sector.1, pentru a fi obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele situate în Tg. Ocna, str. -. -, nr.41 (în prezent str. - -), jud.

Taxa judiciară de timbru a fost achitată de către reclamanți în cuantumul legal de 2747 lei și s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 5 lei.

În motivare învederează instanței că solicită restituirea în natură a imobilelor pe baza dispozițiile art. 480 cod civil cu referire la art. 1073 Cod civil.

În cauză s-au administrat probe iar instanța verificând întregul material probator a constatat următoarele:

Imobilele casă, compusă din parter și etaj precum și suprafața de teren curți - construcții aferentă casei, situate în Stațiune Tg Ocna,- județul B au aparținut defunctului care au fost testate prin testamentul autentificat sub nr. 3743/1994, iar succesiunea a fost acceptată conform certificatului de moștenitor nr. 151/1996 și 58/2001.

Aceste imobile au fost expropriate în baza Decretului nr. 318/1960 iar titlul de proprietate pentru acestea îl constituie actul de vânzare cumpărare transcris la nr. 357/1949.

S-a apreciat de instanță că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 480 Cod civil.

Fiind în culpă procesuală pârâții, instanța a dispus în temeiul art. 274 Cod procedură civilă obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Tribunalul Bacău care prin decizia civilă nr.338 din 3.XI.2008 pronunțată în dosarul nr- a respins ca neîntemeiat apelul declarat de pârâta

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, raportat la obiectul acțiunii.

La termenul din 4.02.2009 instanța de recurs a ridicat din oficiu excepția nulității hotărârii instanței de apel față de valoarea obiectului acțiunii dedus judecății și față de prevederile art.2821al.1 Cod procedură civilă.

Excepția este întemeiată.

Conform art.2821al.1 Cod procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materia civilă, cât și în materia comercială.

În cauză obiectul acțiunii îl constituie revendicarea unor imobile (construcție + teren) a căror valoare a fost stabilită în cele două rapoarte de expertiză efectuate în prima instanță la o sumă totală de 72.091, 36 lei( 54.015,9 lei pentru construcții - fila 43 dosar fond și 18.075,46 lei pentru teren - fila 49 dosar fond).

Rezultă, astfel, că litigiul se poartă asupra unui obiect a cărui valoare este de până la 1 miliard lei vechi, hotărârea primei instanțe nefiind supusă apelului în condițiile art.2821al.1 Cod procedură civilă.

Față de considerentele expuse, se constată că în mod greșit tribunalul a soluționat calea de atac ca instanță de apel și nu ca instanță de recurs, motiv pentru care, în baza art.304 pct.1 Cod procedură civilă, art.312 al.5 Cod procedură civilă se va admite recursul se va casa decizia civilă recurată și se va trimite cauza aceleiași instanțe pentru a soluționa ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul civil promovat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr.338 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Casează decizia civilă recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea dosarului ca instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 04.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

red.sent. -

red.dec.apel - /

red.dec.rec. -

tehnored. BC/ 3 ex/ 17.03.2009

Președinte:Gioacăș Jănică
Judecători:Gioacăș Jănică, Romașcanu Sorina, Drăghin Camelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 203/2009. Curtea de Apel Bacau