Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 21/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 21/
Ședința publică din 3 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-au luat în examinare apelurile civile formulate de:
1) apelanții reclamanți și, domiciliați în C, bd. -, nr. 236, - 16,.E,. 74 și,
2) apelantul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de C, cu sediul în C, str. -, nr. 18,
împotriva sentinței civile nr. 445 din 1.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 25 ianuarie 2010 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Completul de judecată a amânat pronunțarea asupra apelurilor la data de 1 februarie 2010 și respectiv 3 februarie 2010, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra prezentului apel, constată:
Prin sentința civilă nr. 445/01.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța -secția civilă a fost admisă acțiunea reclamanților și, formulată în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN, acesta fiind obligat la plata către reclamanți a despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii de circulație a imobilului compus din teren în suprafață de 497 mp situat în mun. C, B-dul -, fost lotul 6 din careul 22, stabilite la data executării hotărârii, pârâtul urmând să achite și 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost respinsă acțiunea față de pârâții MUNICIPIUL C prin Primar și CONSILIUL LOCAL C, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că:
Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2464/1936 și transcris sub nr. 3596/1936, autorul reclamanților, G, a cumpărat de la Primăria C imobilul compus din teren în suprafață de 492,47 mp, trecut ulterior în proprietatea statului ca bun fără stăpân conform sentinței civile nr. 186/05.03.1953 pronunțate de Tribunalul Popular al Orașului
Prin decizia nr. 22043/24.10.1958 emisă de Sfatul Popular al Orașului C s-au declarat desființate și reziliate de plin drept toate actele de vânzare cumpărare de loturi de pe plaja - pentru neexecutarea clauzelor prevăzute în actele normative și în contractele de vânzare - cumpărare, atât cu privire la neplata prețului cât și la neefectuarea construcțiilor în termenele fixate. La momentul emiterii deciziei nr.22043/24.10.1958, așadar, imobilul nu mai era în patrimoniul autorului reclamanților, acesta fiind preluat în baza Decretului 111/1951, astfel că decizia nu și-a produs efectele în ceea ce privește imobilul în litigiu.
Analizând din această perspectivă valabilitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului în baza Decretului 111/1951, Tribunalul a avut în vedere că sentința nr. 186/05.03.1953 a Tribunalului Popular al Orașului C, de preluare a bunului în proprietatea statului în baza Decretului 111/1951 este nulă absolut, întrucât Decretul 111/1951 era contrar înseși Constituției din 1965, care prin art. 36 alin.1 prevedea că dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege; mai mult, actul normativ evocat intra în contradicție cu prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și cu cele ale Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și ale Pactului cu privire la drepturile civile și politice, prin care se acorda persoanei fizice deplina ocrotire a dreptului de proprietate, România fiind stat semnatar al acestor documente internaționale.
Judecătorul fondului a reținut că de altfel, Decretul 111/1951 a fost în mod explicit declarat ca fiind abuziv, prin Legea nr. 10/2001.
Așadar, instanța a stabilit că autorul reclamanților a fost deposedat abuziv de imobilul în litigiu și că statul nu a dobândit, astfel, în mod valabil dreptul de proprietate asupra bunului; -a făcut trimitere la dispozițiile art. 480 și art. 481 cod civil și s-a constatat, pe baza situației juridice și a probelor administrate, că în prezent terenul constituie parte a domeniului privat al Municipiului C și parte a domeniului public al Municipiului C, fiind imposibilă readucerea lui în natură, în patrimoniul proprietarului.
Principalul efect al acțiunii în revendicare îl constituie readucerea bunului în natură și liber de sarcini, în patrimoniul proprietarului și numai în ipoteza în care acest lucru este imposibil, ca urmare a exproprierii pentru caz de utilitate publică sau când bunul nu poate fi restituit în natură, având destinația de parc - spațiu, cum este cazul în speță, restituirea se va face prin echivalent.
Judecătorul fondului a enunțat soluții de jurisprudență ale Curții Europene a Drepturilor Omului, privitoare la aplicabilitatea art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției și prin care s-a statuat că diminuarea vechilor atingeri nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate astfel încât,persoanele care
și-au dobândit bunurile cu bună credință să nu fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat aceste bunuri"(cauza Raicu României, hotărârea din 19.10.2006).
Totodată, privarea de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat. Privarea de proprietate impune, așadar, statului sau unității administrativ teritoriale în patrimoniul căreia se găsește în prezent imobilul preluat, obligația de a-l despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile raportate la valoarea bunului, măsura constituie o atingere excesivă adusă dreptului la respectarea bunurilor sale.
Numai în acest fel se va păstra un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele de salvgardare ale drepturilor fundamentale ale persoanei. Echilibrul de conservat va fi distrus dacă persoana în cauză va suporta o sarcină specială și exorbitantă.
În acest context, reținându-se că o restituire a bunului către reclamanți nu mai este posibilă întrucât terenul preluat abuziv din patrimoniul autorului lor este în prezent afectat de parc - spațiu, pentru acoperirea integrală a prejudiciului se impune obligarea Statului Român la plata către reclamanți a despăgubirilor reprezentând valoarea actuală de circulație a acestui bun.
Împotriva acestei soluții au declarat apel, în termen legal, atât reclamanții și, cât și pârâtul STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice.
Apelul declarat de reclamanți a vizat împrejurarea nefinalizării cererii lor în pretenții, în sensul de a se obține un drept concret, fie prin restituirea unui bun, fie prin acordarea unei compensații de natură materială pentru privarea de dreptul de proprietate asupra bunului revendicat.
S-a criticat faptul că prin soluția tribunalului, anume, de plată a unor despăgubiri necuantificate, echivalente valorii de circulație a imobilului de la data punerii în executare a hotărârii, nu se tranșează litigiul dedus judecății, ea implicând efectuarea într-o procedură ulterioară, de natură execuțională, a unor probe care să stabilească această valoare.
Apelantul pârât STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de C, a apreciat ca nelegală și netemeinică soluția instanței de fond, întrucât acțiunea este inadmisibilă în raport de disp. art.6 al. 2 din Legea nr. 231/1998, dar și de prevederile speciale ale Legii 10/2001, neputând fi promovată o acțiune în revendicare după intrarea în vigoare a acestei legi.
Procedura administrativă instituită de legea specială este una prealabilă, cu caracter obligatoriu, fiind declanșată prin depunerea notificării adresate de persoana îndreptățită persoanei juridice deținătoare, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001.
S-a evocat soluția dată de Curtea Europeană în cauza,Golder contra Regatuluiși în care s-a statuat că,dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut, precum și că,există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept.
Excepția a fost fundamentată de autorul său și pe cuprinsul deciziei nr. 33/09.06.2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile Unite.
Apelantul pârât a mai arătat că scopul legii speciale a fost acela de a institui măsuri reparatorii în interesul proprietarilor ale căror imobile au fost preluate abuziv, nu numai prin restituirea în natură a acestora, dacă este posibil, ci și prin stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent. Spre deosebire de vechea reglementare ( art. 480 cod civil ), Legea nr. 10/2001 prevede doar două tipuri de măsuri reparatorii prin echivalent, stabilite într-o ierarhie în acordarea măsurilor reparatorii.
S-a făcut trimitere la art. 13 al. 1 și art. 131din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum și la art. 141al. 1 și 4 din același act normativ.
Apelantul pârât a mai susținut că nu are calitate procesuală pasivă într-o asemenea cauză, având în vedere dispozițiile nr.HG 113/1992 și natura imobilului, ca parte integrantă din patrimoniul unității administrative care îl deține - Municipiul
Prin concluziile scrise depuse asupra excepției de inadmisibilitate, apelanții reclamanți au arătat că în însăși jurisprudența CEDO s-a luat în considerare că Legea nr. 10/2001,nu funcționează în prezent în partea privitoare a acordarea efectivă a unor despăgubiri foștilor proprietari deposedați de bunul preluat abuziv de stat, în condițiile în care procedura de punere în circuit a Fondului,Proprietatea nu s-a încheiat astfel încât despăgubirile prevăzute de lege să poată avea o valoare efectivă.
S-a arătat că prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii nu s-a statuat în mod neechivoc asupra inadmisibilității acțiunilor în revendicare după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Analizând temeiurile de legalitate și de temeinicie a soluției pronunțate, vor fi avute în vedere următoarele considerente:
Excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamanților, invocată ca motiv de apel, a primit o soluționare corectă cu ocazia evocării ei în fața instanței de fond, câtă vreme inadmisibilitatea demersului procesual echivalează cu negarea oricărui drept al părții care pretinde un,bun (în înțelesul dat de art. 1 din Protocolul I al Convenției Europene a Drepturilor Omului) să promoveze o atare acțiune în justiție.
Prin urmare, chestiunea inadmisibilității acțiunii nu poate fi analizată prin trimitere la cauza,Golder vs. Regatul (1975) care a statuat asupra admiterii unor restricții exercițiului dreptului de acces la justiție, dar cu condiția ca aceste limitări să nu fie de natură să afecteze însăși substanța dreptului.
Faptul că la 14.02.2001 a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 nu exclude inițierea oricărui demers procesual al părții care pretinde un drept real asupra bunurilor preluate de statul român, acțiunea neputând fi respinsă sub aspectul inadmisibilității, ci urmând a fi analizată în contextul temeiniciei, în funcție de situația de fapt și de normele legale aplicabile.
Prin urmare, acest motiv de apel formulat de apelantul pârât urmează a fi înlăturat, ca nefondat.
Se va reține, în egală măsură, că excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, ridicată în apel în considerarea apartenenței bunului la domeniul public și la cel privat al localității, este una neîntemeiată.
Finalitatea acțiunii reclamanților constă în obținerea unei despăgubiri efective pentru terenul ce a făcut obiectul preluării abuzive de către stat, iar sub acest aspect, faptul că în prezent imobilul se află în patrimoniul unității administrativ-teritoriale prin efectul Legii nr. 213/1998 nu impune stabilirea în sarcina actualului deținător a obligației de despăgubire, aceasta revenind în ultimă instanță statului, ca entitate care a dispus și a realizat, prin organele sale, preluarea bunului în patrimoniul său.
Pe cale de consecință, invocarea atribuțiilor actuale ale Ministerului Finanțelor - care în considerarea disp. art. 3 al. 1 pct. 81 din nr.HG 34/2009 reprezintă interesele statului român în justiție în litigiile al căror obiect îl formează bunurile din domeniul public de interes național - nu prezintă relevanță câtă vreme statul stă în proces sub premisa deposedării titularului dreptului de proprietate de un bun care, ulterior, în baza actelor normative proprii, a intrat în patrimoniul municipalității.
Astfel fiind, acest motiv de apel va fi înlăturat, Statul având calitate procesuală pasivă și în acțiunile fondate pe disp. art. 480 cod civil inițiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 213/1998, pentru imobilele aflate în prezent în patrimoniul localității.
Cât privește critica referitoare la fondul cauzei, Curtea va reține că prin demersul procesual de față, apelanții reclamanți au urmărit invocarea unui,bun în sensul dat de art. 1 din Protocolul adițional nr. I, instanța fiind sesizată doar pe ipoteza privării părții de un bun și a ineficacității măsurilor reparatorii induse prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Lipsa unei finalități concrete a demersului fondat pe dispozițiile legii speciale creează premisele unei acțiuni în despăgubiri, îndreptate față de entitatea ce a generat situația preluării abuzive a bunului.
Asupra apelului formulat de apelanții reclamanți, se va reține că acesta este nefondat în măsura în care cu ocazia dezbaterii asupra probatoriului în primă instanță, nu s-a propus de către aceste părți efectuarea unei expertize care să stabilească,echivalentul valorii de circulație a imobilului, iar administrarea acestei probe nu a mai fost susținută în apel.
Prin urmare, față de dezlegarea în drept dată speței și de modalitatea în care aceasta va primi în final o soluționare irevocabilă, faptul că efectiva despăgubire va necesita efectuarea unei asemenea probe, în procedura ulterioară judecății în fond, constituie un argument cu valență redusă.
Constatând așadar că nu sunt temeiuri de reformare a soluției tribunalului, în raport de disp. art. 296 cod proc. civilă vor fi respinse ca nefondate ambele apeluri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile civile formulate de apelanții reclamanți și, domiciliați în C, bd. -, nr. 236, - 16,.E,. 74 și apelantul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de C, cu sediul în C, str. -, nr. 18, împotriva sentinței civile nr. 445 din 1.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondate.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2010.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond
Tehnored.dec.jud.
9.03.2010
Dact.disp.gref.
7 ex./10.03.2010
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase
