Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 212/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.212/
Ședința publică din 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 334 din 2.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român prin Municipiul A prin Primar, și, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul apelant avocat lipsă fiind pârâții intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței pârâtul intimat Statul Român prin Municipiul prin Primar a depus întâmpinare la dosar din care un exemplar se comunică reprezentantei reclamantului apelant.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de ridicat instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta reclamantului apelant avocat solicită în principal în temeiul art. 297 indice 1 Cod procedură civilă casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare,dat fiind că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei,iar în subsidiar solicită admiterea apelului și schimbarea în întregime a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii în revendicare formulată de către reclamanți sub toate capetele de cerere, fără cheltuieli de judecată
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.334/02.07.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea reclamantului împotriva pârâților Statul Român, prin Primarul municipiului A și și, având ca obiect acțiune în revendicare imobiliară a unui imobil naționalizat în intervalul 6 martie 1954 - 22 decembrie 1989.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul, după ce și-a verificat în prealabil competența materială, prin prisma sentinței civile nr.3328/2009 a Judecătoriei Arad, a reținut că imobilul situat în A, Calea Timișorii nr.17, jud. Aaf ost proprietatea antecesorilor reclamantului, respectiv a defuncților și / părinții reclamantului, aceștia dobândindu-l în anul 1973, prin cumpărare. Ulterior, imobilul a fost apartamentat și s-a abnotat în CF 5218 și 5219 Aradul, fiind adus din CF 5218, 5219 și 529, intabulându-se dreptul de proprietate al Statului, prin preluare în baza 223/1974, iar unul dintre apartamente a fost vândut pârâților în anul 1998, în baza 112/1995.
Tribunalul a mai reținut că în anul 1973, acest imobil a fost împărțit pe apartamente, respectiv apart.1 cu nr.top.1221-1223/a/2/1 cu o întindere de 345 mp și apart.2 cu nr.top.1221-1223/a/2/II cu întindere de 151 mp, alături de apart.3 cu nr.top.1221-1223/a/2/III cu întindere de 70 mp și transcris în CF 5219 Aradul.
Totodată, s-a mai reținut că în data de 08.04.1974, î baza contractului de donație, apartamentul nr.2 a fost donat de părinți reclamantului și s-a transnotat în CF 5229, î timp ce apart.3 a fost vândut unei alte persoane și înscris în CF 5230 Aradul.
De asemenea, s-a mai reținut că în anul 1977, ca urmare a decesului tatălui reclamantului, în baza certificatului de moștenitor nr.2779/1976 și a actului de partaj asupra a parte din imobilul de sub A1, respectiv apartamentul nr.1 s-a intabulat dreptul de proprietate, în cotă de parte în favoarea mamei reclamantului, în timp ce cota de a revenit reclamantului, iar ulterior, în baza Deciziei nr.900/1983, cele două cote de proprietate au fost preluate de Statul Român, în baza Decretului nr.223/1974, cu plată pentru cota mamei reclamantului, și fără plată pentru reclamant.
Prima instanță a mai constatat că potrivit certificatului de moștenitor nr.VI 1288/08, eliberat de Judecătoria d e primă instanță din /Germania, reclsmantul este unicul moștenitor al mamei sale.
Pe de altă parte, s/a mai reținut că în anul 1998 s-a intabulat în Cf dreptul de proprietate al familiei, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.2467/1997, încheiat între aceștia cu SA A, în administrarea căreia se afla imobilului.
De asemenea, tribunalul a analizat excepțiile invocate privind lipsa calității procesuale active a reclamantului, ca unic moștenitor al părinților săi, asfel că s-a constatat că acesta beneficiază de această calitate, după cum SC SA A are calitate procesuală pasivă, câtă vreme a fost administratorul imobilului vândut pârâților.
În continuare, prima instanță a mai arătat că acțiunea reclmanatului poate fi promovată, nefiind inadmisibilă, în baza liberului acces la justiție, iar tardivitatea și prescripția nu pot fi primite câtă vreme reclamantul nu a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare, însă s-a apreciat că acțiunea reclamantului nu ar fi întemeiată pe fondul ei.
În acest sens, s-a reținut că pârâții sunt proprietari tabulari în baza unui contract legal încheiat, iar potrivit certificatului de deces de la fila 7 dosar, a decedat în anul 1997, deci cu 4 ani înainte de apariția Legii nr.10/2001 și cu 12 ani înainte de promovarea acțiunii. Or, în acest context, s-a imputat reclamantului că nu a făcut nici un demers pentru revendciarea imobilului în condițiile legii speciale, cu toate că a invocat ca temei de drept și disp.art.2 din 10/2001.
De asemenea, s-a mai reținut că reclamantul nu a solicitat nici anularea contractului de vânzare-cumpărare în privința pârâților 2 și 3, contract care s-a încheiat în baza 112/1995, dar care ar fi putut să fie atact în condițiile art.45 din 10/2001.
S-a mai opinat că într-o astfel de situație, fiind vorba despre o acțiune întemeiată pe dreptul comun, respectiv pe disp.art.480 civ. raportul juridic trebuia să se poarte cu proprietarii actuali ai imobilului.
În continuare, tribunalul a reținut că Legea nr.10/2001 asigură și accesul la justiție și un proces echitabil, dispozițiile sale fiind obligatorii și aplicând dreptul comun, atunci legea special ar deveni inutilă. În acest sens, s-a pronunțat și ÎCCJ pri decizia nr.33/2009, reținând că dacă există concurs între legea specială și cea generală, atunci acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, iar dacă sunt neconcordanțe între Legea nr.10/2001 și ția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare înemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice, însă reclamantul, de la decesul mamei sale, putea face demersuri, fi pe calea dreptului comun, până la apariția legii speciale și mai apoi, în baza acestei legi, însă în prezent Statul nu mai est proprietar și atunci s-ar încălca principiile enunțate mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, câtă vreme tribunalul a refuzat să analizeze pe fond temeinicia acțiunii în revendicare a reclamantului, din perspectiva disp.art.6 din 213/1998, raportat la art.2 alin.2 din 10/2001-republicată și a Normelor metodologice de aplicare a 10/2001, adoptate prin HG 250/2007, în special punctul 1.4 lit. B, iar la data adoptării acestor norme, procedura de notificare era deja închisă pentru reclamant.
Reclamantul a arătat că prin aplicarea decretului de naționalizare nr.223/1974, acesta a pierdut prin violență dreptul de proprietate asupra bunului său și nu a primit o justă și prealabilă despăgubire, motiv pentru care este îndreptățit să promoveze prezenta acțiune în revendicare pe dreptul comun, întemeiată pe disp.art.480-481.civ. și în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, derivată inclusiv din cauzele ori împotriva României.
Totodată, apelantul a mai susținut că prima instanță a apreciat eronat că nu s+a creat corect cadrul procesual, câtă vreme au fost indicați ca și pârâți și actualii proprietari ai imobilului, respectiv famila,iar acțiunea, prin capetele sal de cerere, vizează și valabilitatea titlului subsecvent al acestora, câtă vreme aceștia nu au fost titularii unui contract de închiriere asupra imobilului în litigiu, la momentul apariției 112/1995, astfel că instanța de fond trebuia să analizeze și eventuala fraudare a 112/1995, cu ocazia vinderii apartamentelor din litigiu, în baza Legii sus-amintite.
În apel s-au formulat și întâmpinări, atât de către Primarul mun. A, cât și de către pârâții, care au solicitat respingerea apelului și păstrarea soluției primei instanțe, ale cărei argumente au fost însușite integral, susținând că acțiunea reclamantului a fost respinsă pe fond și nu pe excepția inadmisibilității, și au opinat că sentința tribunalului este pe deplin concordantă cu decizia nr.33-2009, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care protejează drepturile foștilor chiriași, cumpărători de bună credință ai imobilelor naționalizate, în baza 112/1995.
Curtea, analizând apelul reclamantului, prin prisma motivelor de fapt și drept invocate cu acesta, cu aplicarea disp.art.282 și urm. pr.civ. rap.la art.297 pr.civ. va constata că acesta este întemeiat.
Astfel, curtea va constata că prima instanță, deși a analizat în mod cronologic modul de dobândire și mai apoi de pierdere a dreptului de proprietate de către reclamant și antecesorii săi, doar din perspectiva înregistrărilor efectuate în cartea funciară, nu s-a pronunțat asupra modului în care Statul Român a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu și în mod particular, nu s-a pronunțat în mod explicit asupra legalității acestui titlu.
În al doilea rând, curtea va mai constata că tribunalul a refuzat să analizeze legalitatea titlurilor subsecvente ale pârâților de 2 și 3 - familia, cu argumentul că reclamantul nu ar fi avut un capăt de cerere distinct în acest sens, însă procedând astfel, se va constata că s-au încălcat disp.art.129 alin.3 și 4.pr.civ. în sensul că în raport de modul în care au fost formulate petitele acțiunii, reiese cu evidență caracterul revendicatoriu al acțiunii reclamantului, care cere "lăsarea în deplină proprietate și posesie imobilul" precum și "rectificarea cărții funciare, în sensul radierii drepturilor de proprietate ale pârâților și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului".
De asemenea, din modul în care au fost expuse considerentele, temeiurile acțiunii, rezultă cu suficientă claritate că reclamantul contestă atât modul în care și-a obținut Statul titlul asupra imobilului, cât și titlu subsecvent al pârâților care au cumpărat în baza 112/1995.
În acest context, curtea va constata că instanța de fond ar fi trebuit să atribuie o eficacitate deplină dispozițiilor obligatorii, date în interesul legii prin decizia nr.33/2009, care îndeamnă instanțele ordinare să analizeze pe fondul normelor de drept comun acțiunile în revendicare a imobilelor naționalizate în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, atunci când există contrarietate între legea specială nr.10/2001-republicată și ția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, câtă vreme reclamantul a fost deposedat abuziv de bunul său prin aplicarea Decretului nr.223/1974, aspect pe care însă a fost oprit în a-l demonstra anterior anului 2007 (respectiv până la adoptarea HG 250/2007) și cum acest a pierdut toate termenele acordate de varianta originară a 10/2001, în vederea depunerii unei notificări, singura cale pe care o are la îndemână este acțiunea de drept comun, ocazie cu care instanțele sunt datoare să verifice legalitatea/valabilitatea actului de naționalizare și consecințele produse, respectiv dacă proprietarii deposedați au beneficiat de o justă despăgubire pentru paguba produsă.
Mai mult decât atât, tot decizia nr.33/2009 stipulează că instanțele ordinare au căderea să analizeze pe calea dreptului comun și validitatea titlurilor subsecvente, ale foștilor chiriași, deveniți proprietari în baza 112/1995, firește cu observarea standardelor impuse de CEDO prin cauza Raicu împotriva României, dar care însă nu oprește instanțele române să verifice pe fond absența fraudei la lege și absența relei credințe, la momentul în care imobilele naționalizate au fost înstrăinate foștilor chiriași.
Or, și din acest unghi de abordare, curtea va constata că tribunalul nu a verificat legalitatea titlului pârâților, dobândit în baza 112/1995, din punctul de vedere al fraudării 112/1995 cu ocazia vânzării ori cu privire la existența relei credințe, aspecte cu privire la care nu s-au administrat nici un fel de probe, reținându-se eronat că reclamantul nu a formulat un astfel de capăt de cerere.
Pentru toate aceste considerente, curtea, constatând prin raportare la decizia nr.33/2009 a ÎCCJ, că tribunalul nu a cercetat complet fondul cauzei și astfel, a înfrânt dreptul reclamantului la un proces echitabil, din perspectiva disp.art.129 alin.3 și 4.pr.civ. coroborat cu art.105 alin.2 pr.civ. va admite apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr.33/02.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- și în baza art.297 pr.civ. va desființa sentința apelată, urmând să trimită cauza spre rejudecare în fond la prima instanță, respectiv Tribunalului Arad.
Va constata totodată că în această etapă procesuală nu sunt aplicabile disp.art.274 și urm. pr.civ. în privința acordării cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 334 din 2.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul Arad.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. CP/26.10.2009
Dact NF/26.10.2009
Ex. 6
Trib. A - Președinte.
Se comunica cu părțile.
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Cristian Pup
