Speta Legea 10/2001. Decizia 211/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ nr. 211/A

Ședința publică din 15 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat

JUDECĂTOR 2: Cristian Pup

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de către pârâții Primarul municipiului și Consiliul Local al municipiului T, împotriva sentinței civile nr. 1468 din 01 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat și, având ca obiect Legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâții apelanți consilier juridic iar pentru reclamanții intimați avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamanților intimați depune întâmpinare și împuternicire avocațială la dosar.

Reprezentanta pârâților apelanți consilier juridic reiterează susținerile din apel și solicită efectuarea unei noi expertize pentru a se stabili regimul juridic al construcției și anexelor care nu sunt intabulate în CF; solicită amânarea cauzei.

Reprezentanta reclamanților intimați avocat se opune la amânarea cauzei.

Instanța, în deliberare, respinge cererea de efectuare a unei noi expertize în temeiul dispozițiilor art. 212 alin.1 Cod procedură civilă, formulată de către reprezentanta pârâților apelanți și nemaifiind fiind formulate alte cereri și probe de administrat sau excepții de ridicat instanța acordă cuvântul părților pe fond asupra apelului.

Reprezentanta pârâților apelanți consilier juridic solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamanților intimați avocat solicită respingerea apelului ca nefondat potrivit motivelor prezentate în întâmpinarea de la dosar, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 14.05.2008 reclamanții si au chemat în judecată pârâții PRIMARUL LUI T, T reprezentat prin PRIMAR si STATUL R reprezentat de CONSILIUL LOCAL al LUI T, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 887/27.03.2008 emisă de pârâtul 1 în soluționarea notificării nr. 116/12.02.2002, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în T,-, înscris în CF nr. 6622 T, nr. top. 13288 și nr. top. 13289, în partea referitoare la propunerea de acordare a despăgubirilor pentru parcela cu nr. top. 13288 constând în grădina imobilului de 540 mp; să se dispună restituirea în natură a aceste suprafețe în proprietatea reclamanților; să se dispună intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară cu titlu de restituire în baza Legii nr. 10/2001; cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că imobilul mai sus evidențiat, fostă proprietate a reclamanților, a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 223/1974 prin Decizia fostului Consiliu Popular Județean nr.112/26.01.1997, cu ocazia plecării definitive din țară. Cu acea ocazie li s-au acordat pentru construcțiile imobilului despăgubiri în sumă de 34.700 lei, terenul trecând în proprietatea statului cu titlu gratuit în temeiul art. 2 alin. ultim al aceluiași act normativ, coroborat cu art. 13 din Legea nr. 59/1974.

În data de 12.02.2002 reclamanții au depus notificare a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Primarul Municipiului T, prin dispoziția contestată, comunicată reclamanților la data de 11.04.2008 a admis notificarea făcând propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Reclamanții au considerat că dispoziția este în parte nelegală, întrucât prin modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 Titlul I, s-a reglementat în art. 1 alin. 1 principiul restituirii în natură. Ca atare, în baza acestui principiu, este posibilă restituirea în natură a unui imobil, chiar dacă notificarea a fost formulată pentru măsuri reparatorii în echivalent.

În ceea ce privește imobilul în discuție, reclamanții apreciază că este posibilă restituirea în natură a parcelei cu nr. top. 13288, constând în grădina imobilului de 540 mp, care nu este afectată de construcții. În susținerea acestei poziții, arată că suprafața de teren în discuție constituie un imobil distinct, evidențiat în cartea funciară cu număr topografic separat, iar pe de altă parte, excede terenului aferent casei, care a fost vândută de stat foștilor chiriași, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Reclamanții au arătat că există posibilitatea creării unei căi de acces separate, ceea ce, de asemenea justifică restituirea.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În motivare a arătat că în baza notificării nr. 116/16.02.2002 depusă la BEJ înregistrată la Prefectura Județului T sub nr. 1587/13.02.2002 si transmisă la Primăria Municipiului T unde s-a înregistrat cu nr. -- din 08.03.2005, numiții și soția, prin mandatar au solicitat măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în T,-, compus din casă și grădină, înscris în CF 6622 T, cu nr. top. 13288 și 13289.

Conform adresei BEJ c nr. 337/13.02.2008, notificarea emisă de numitul pentru și a fost înregistrată în data de 12.02.2002 cu nr. 116 și nu la data de 16.02.2002 cum în mod eronat s-a făcut mențiunea pe aceasta.

La dosarul administrativ există nota explicativă a traducătorului autorizat, potrivit căreia și reprezintă scrieri diferite ale aceluiași nume.

Prin Procura Specială nr. 793 din 30.05.2007, numiții și îl împuternicesc cu puteri depline pe numitul.

Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 1468 din 01 iunie 2009 pronunțată în dosar nr- admis actiunea precizata formulata de reclamantii si, in contradictoriu cu paratii Primarul Municipiului T, Municipiul T -prin Primar si Statul prin Consiliul Local T.

A dispus anularea Dispozitiei nr.887/27.03.2008, emisa de paratul Primarul Municipiului T in partea referitoare la propunerea de acordare a despagubirilor pentru parcela nr. top 13288, constand in gradina in suprafata de 540 mp.

A dispus restituirea in natura catre reclamanti a suprafetei de 453 mp - gradina (din totalul de 540 mp) situata in T, inscrisa in CF 6622 T, nr top 13288.

A dispus instituirea servitutii de trecere cu piciorul, cu autoturismul si pentru utilitati in favoarea parcelei cu nr top 13288, inscrisa in CF 6622 T, asupra parcelei cu nr top 13289 inscrisa in aceeasi carte funciara, conform raportului de expertiza si raspunsurilor la obiectiuni formulate de expert, care face parte integranta din prezenta hotarare.

A dispus deschiderea unei noi carti funciare in care sa se transcrie parcela cu nr top 13288 in suprafata de 453 mp, in proprietatea reclamantilor, cu titlu de restituire conform Legii nr.10/2001 si inscrierea la foaia de proprietate a noii carti funciare, a servitutii de trecere cu piciorul, cu autoturismul si pentru utilitati asupra parcelei cu nr top 13289 inscrisa in CF nr 6622

A dispus inscrierea la foaia de sarcini a CF nr 6622 T, nr top 13289 aceleiasi servituti de trecere instituita in favoarea parcelei cu nr top 13288.

A obligat parații să plateasca reclamantilor suma de 1313,76 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Tribunalul Timișa reținut că prin actele depuse la dosarul intern nr. 3224 aferent notificării, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 constată că: notificatorii și au calitatea de persoane îndreptățite - foști proprietari pentru cota de 1/1 din imobilul înscris în CF 6622 T, nr. top. 13288 și 13289 conform art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare în baza următoarelor acte doveditoare: CF nr. 6622 T, acte de identitate; încheierea nr. 32133/14.06.2006 eliberată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară T; Decizia Consiliului Popular al Județului T nr. 112 din 26.01.1977.

Potrivit Deciziei Consiliului Popular al Județului T nr. 112 din 26.01.1977, imobilul situat în T,-, înscris în CF nr. 6622 T nr. top. 13288, 13289, proprietatea lui și soția, se trece în proprietatea statului; se aprobă plata sumei de 34.700 lei către numiții și soția, reprezentând contravaloarea construcțiilor care trec în proprietatea statului; cota de 1/1 din terenul înscris în cartea funciară nr. 6622 T, nr. top.13288, 13289 în suprafață de 823 mp, se trece în proprietatea statului fără plată.

Actul în baza căruia s-a trecut imobilul în proprietatea statului este Decretul nr. 223/1974; notificarea face obiectul art. 1.4 lit. B din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Prin procesul verbal privind situația de fapt a imobilului din data de 13.04.2006, potrivit căruia pe terenul imobilului situat în- există o casă, un garaj și anexe în regim de înălțime parter, iar terenul liber de construcții supraterane este grădina.

Prin referatul Biroului Locuințe nr. 1 data 01.10.2007 s-a arătat că imobilul situat pe- a fost cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 conform contractului de vânzare cumpărare nr. 9450/30.09.1996 de către.

Potrivit Referatului Direcției Patrimoniu data 03.10.2007, s-a menționat faptul că în baza Deciziei nr. 112/26.01.1977, s-a aprobat plata sumei de 34.700 lei către numiții și soția, reprezentând contravaloarea construcțiilor care au trecut în proprietatea statului; cota de 1/1 din teren s-a trecut în proprietatea statului fără plată; imobilul a fost cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 conform contractului de vânzare cumpărare nr. 9450 in 30.09.1996, de către.

Prin Referatul Direcției Urbanism - Serviciul Banca de Date, datat 27.11.2007, se arată că restituirea terenului în natură este posibilă doar în cazul în care se vor restitui construcțiile vândute conform Legii nr. 112/1995.

În conformitate cu disp. art. 1, art. 2 alin. 1 lit. h, art. 3, art. 18 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prev. HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, s-a emis Dispoziția nr. 887/27.03.2008 de acordare a despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Tribunalul Timiș a constat că prin Dispoziția nr. 807/27.03.2008 emisă de Primarul Municipiului T, în soluționarea notificării nr. 116/12.06.2002, s-a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 reclamanților pentru imobilul situat în T,-, înscris în CF 6622 T, nr. top. 13288 și 13289.

S-a reținut că notificatorii și soția au calitatea de persoane îndreptățite, dar că imobilul construcție a fost înstrăinat de Statul român în baza legii nr. 112/1995 către, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 8450/30.09.1996.

Pentru construcțiile astfel înstrăinate, s-a aprobat plata sumei de 34.700 lei, însă pentru teren s-a propus acordarea de despăgubiri.

Reclamanții au promovat contestație împotriva acestei decizii, susținând că parcela cu nr. top. 13288 poate fi restituită în natură, cu consecința intabulării dreptului lor de proprietate în CF 6622

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize topografice ( 89 - 93) prin care s-a identificat, delimitat și măsurat în teren parcela top nr. 13288 - grădină, situată în T-, constatându-se că are suprafața de 540 mp. În același timp s-a constatat că pe această parcelă de teren se găsește o pare din casa nr. 50, o parte din anexă, un șopron și un garaj provizoriu, motiv pentru care se poate restitui în natură doar suprafața de 453 mp.

S-a mai arătat că această parcelă este înfundată, singura cale de acces la drumul public putând fi asigurat printr-un drept de servitute de trecere cu piciorul și auto, prin parcela nr. top. 13289.

Față de concluziile expertizei, reclamanții și-au precizat și completat contestația ( 117 - 118) solicitând și instituirea unei servituți de trecere cu piciorul, cu auto și pentru utilități, în favoarea parcelei nr. top 13288, în sarcina celeilalte parcele, cu nr. top. 13289, deschiderea unei noi CF în care să se înscrie parcela ce li se va restitui și înscrierea servituții, astfel create în această nouă carte funciară.

În considerarea acțiunii astfel precizate și completată, au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză prin care au solicitat avizarea acestuia de către OCPI, precum și un obiectiv suplimentar de expertiză, respectiv acela ca expertul să formuleze propunerea de instituire a servituții de trecere pentru utilități și de intabulare în CF 6622 Tas ervituții de trecere cu piciorul cu auto. Și pentru utilități, asupra parcelei nr. 13289 ( 119). S-a depus la dosar dovada avizării raportului de expertiză ( 133) precum și răspunsul expertului ( 146) prin care acesta arată că se poate institui servitutea solicitată de reclamanți, de trecere cu piciorul, auto și pentru utilități prin parcela top. nr. 13289.

În speță, conform concluziilor raportului de expertiză, reclamanților li se poate restitui în natură suprafața de 453 mp, grădină (din totalul acestui nr. top. 13288 de 540 mp).

Având în vedere că acest nr. top. reprezintă loc înfundat conform art. 616 - 618.civ. se va institui dreptul de servitute de trecere cu piciorul, auto și pentru utilități asupra parcelei nr. top. 13289, al cărui proprietar asupra terenului este Statul român, chemat în cauză ca pârât, prin Consiliul Local

mpotriva sentinței civile nr. 1468 din 01 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat apel Primarul municipiului și Consiliul Local al municipiului T solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului primei instanțe în vederea completării probatoriului, în principal refacerea raportului de expertiză iar în subsidiar întocmirea unui nou raport de expertiză sau o contraexpertiză care să arate dimensiunile garajului, amplasarea lui în parcelă precum și suprafața rămasă liberă ținând cont de contractul de vânzare cumpărare nr.9450/30.09.1996.

În drept recurenții au făcut trimitere la disp.art. 282 și urm. Cod.pr.civilă, Legea nr.1/2009, Legea nr.10/2001 și Legea nr. 247/2005.

Examinând apelul prin prisma celor arătate și in condițiile prevăzute de art. 287 și urm. Cod pr.civilă se reține că acesta este neîntemeiat.

Recurenții susțin că prima instanță ar fi greșit atunci când a dispus restituirea în natură a suprafeței de 453 mp. - grădină, către fostul proprietar deoarece întregul imobil a trecut în patrimoniul Statului Român în temeiul Decr. 223/1974 iar casa un garaj și anexe au fost vândute în temeiul Legii 112/1995 unui chiriaș pe nume, și numai acestuia i s-ar cuveni diferența de teren, pentru că este cumpărătorul construcției, conf. Art. 9 din legea 112/1995.

De asemenea s-a mai arătat că terenul nu putea fi restituit pentru că pe o porțiune a acestuia se află construit un garaj, iar apelanții au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, ceea ce înseamnă că nu sunt de acord cu acesta și, în consecință raportul de expertiză nu poate sta la baza hotărârii primei instanțe.

Argumentele apelanților nu sunt confirmate de probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză tehnică, pe de o parte, iar pe de altă parte vin în contradicție cu principiile fundamentale ale Legii nr.10/2001 care vizează o reparație integrală, pe cât posibil în natură a persoanelor abuziv deposedate de proprietate, în perioada regimului comunist.

Astfel, susținerile privind vânzarea construcției în temeiul Legii nr.112/1995 către chiriașul cumpărător nu pot avea nici un efect asupra terenului ( grădină) restituit în natură de către prima instanță, deoarece Legea nr.112/1995 este o lege de protecția socială a chiriașilor, cu privire strict la fondul locativ, și nu o lege de împroprietărire a acestora cu grădina situată lângă construcția cumpărată.

Referitor la existența unui garaj pe o porțiune a terenului, această construcție, prin natura sa este o construcție provizorie, care nu are nici un fel de relevanță juridică asupra prerogativelor adevăratului proprietar, în revendicarea în natură a suprafeței de teren menționate.

Cu privire la raportul de expertiză tehnică, în fața primei instanțe s-au formulat obiecțiuni, și în mod corect prima instanță a dat posibilitatea părților să formuleze răspuns la obiecțiuni, inclusiv expertului, a comunicat termenele in acest sens, a se vedea filele 142, 144 și 147, dosar tribunal, asigurând părților cauzei toate drepturile procesuale conferite de lege.

După expirarea termenului prevăzute de art.212 alin.2 c Cod Penal pârâții din prezenta cauză nu au solicitat o expertiză contrară, după cum rezultă din practicaua hotărârii primei instanțe de la fila 151 și nu au arătat nici chiar în prezentul apel care ar fi motivele reale ale unei astfel de solicitări, astfel ca sub acest aspect instanța de apel va reține că proba cu o nouă expertiză este tardiv formulată.

Reținând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și satisface principiile cu caracter reparator ale Legii nr. 10/2001 fiind în concordanță cu spiritul art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului -, Curtea va proceda la respingerea apelului declarat de către pârâții Primarul municipiului și Consiliul Local al municipiului

Conform prevederilor art.274 Cod pr.civilă pârâții apelanți vor fi obligați să plătească intimaților suma de 2380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de către pârâții Primarul municipiului și Consiliul Local al municipiului T, împotriva sentinței civile nr. 1468 din 01 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Obligă apelanții să plătească intimaților reclamanți și suma de 2380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocat.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

Red. LL/28.10.2009

Dact NF/28.10.2009

Ex.

Trib. Președinte

Emis 5 comunicări.

Președinte:Lucian Lăpădat
Judecători:Lucian Lăpădat, Cristian Pup

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 211/2009. Curtea de Apel Timisoara