Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 213/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - revendicare imobiliară -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 213
Ședința publică din 23 iunie 2009
PREȘEDINTE: Ciută Oana
JUDECĂTOR 2: Andrieș Catrinel
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții recurenți G și, ambii cu domiciliul în comuna Ostra, str. -, județul S, împotriva deciziei civile nr. 95 din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns pârâtul recurent G asistat de avocat, consilier juridic pentru Regia Națională Pădurilor - Direcția Silvică S, lipsă fiind recurenta.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care, pârâtul recurent G depune la dosar chitanța nr. - din 23 iunie 2009, în sumă de 25 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului.
Curtea, constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată, dă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru pârâții recurenți, precizează că greșit instanța de apel a considerat că reclamanta și-a dovedit dreptul său de proprietate asupra nr. 1061/2 și 1061/3 din CF II, considerând că este bun privat al statului. Mai arată că din raportul de expertiză întocmit de inginer G rezultă faptul că suprafața de 2400 mp este intabulată în CF, pe Fondul Ortodox Român, aspect confirmat și de expertul, care menționează faptul că suprafața de teren revendicată este de 2177 mp și reprezintă parte din 1061/2. De asemenea, nu s-a dovedit în nici un fel că terenul revendicat a fost preluat de Statul Român, ca proprietar tabular și nici într-un ciclu procesual nu s-a demonstrat că reclamanta are un drept de proprietate care să-i motiveze cererea de revendicare. Susține că greșit a fost chemată în judecată pârâta, având în vedere că aceasta deține 1061/4, care nu are legătură cu posesia terenului în litigiu. Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii și pe fond respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru Regia Națională Pădurilor - Direcția Silvică S, precizează că instanța de fond corect a admis acțiunea, motivat de faptul că, așa cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză, terenul este proprietatea publică a statului. Susține că instanța de apel a reținut în mod temeinic și legal faptul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate a autoarei pârâților recurenți. Solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Gura Humorului, Regia Națională a Pădurilor Rosilva - Direcția Silvică Sac hemat în judecată pe pârâții G, și pentru revendicarea suprafeței de 30 ari teren fânaț, parte din fondul forestier de stat, situată în VI 40 vz, aparținând Ocolului Silvic, cât și pentru a fi obligați să-și ridice gardul cu care au împrejmuit acest teren.
Reclamanta a arătat că suprafața revendicată face parte din fondul forestier de stat și este cuprinsă în amenajamentele silvice din anii 1950; 1956; 1969, 1980 și 1990. Terenul, care este din Cantonul Silvic reprezintă domeniu public și a fost ocupat abuziv de pârâți.
Aceștia au arătat că suprafața revendicată le aparține, fiind dobândită prin moștenire de la mama lor, iar aceasta o moștenise de la tatăl ei, împroprietărit în anul 1921. S-au mai prevalat și de prescripția achizitivă.
Prin sentința civilă nr. 723 din 26 mai 1999 Judecătoria Gura Humoruluia admis acțiunea în revendicare pentru 2040 mp teren față de pârâții G și, care au mai fost obligați să ridice gardul și să plătească reclamantei cheltuieli de judecată. Față de pârâtul, acțiunea a fost respinsă. Instanța a avut în vedere că terenul este domeniu public, parte din fondul forestier național, că, pârâții și care dețin 2040 mp, potrivit expertizei nu au opus reclamantei un titlu valabil și că pârâtul nu ocupă din terenul revendicat.
În rejudecare, după casarea cu trimitere dispusă prin decizia civilă nr. 2768 din 2 octombrie 2002 a Curții de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr. 170 din 22 februarie 2005, admis apelul pârâților G și, a schimbat sentința integral și a respins acțiunea ca nefondată.
Tribunalul a reținut că, în raport de mențiunile din cărțile funciare, reclamanta nu face dovada calității de proprietar a terenului în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 1351 din 23 septembrie 2005 Curtea de APEL SUCEAVAa admis recursul declarat de reclamanta Direcția Silvică S și a casat decizia civilă nr. 170 din 22 februarie 2005 a Tribunalului Suceava, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, deși instanța a admis că terenul revendicat este cuprins în amenajamente silvice, parte din el (parcelele 1061/2 și 1061/3) figurând în evidențele funciare pe tabula țării, deci pe stat, iar parte (parcelele nr. 1061/1 și 1061/4) fiind înscrise în CF nr. 163 și 208 pentru, și și a, se concluzionează că nici una din părți nu este proprietar. Instanța de recurs a recomandat ca, în rejudecare să se examineze incidența art. 1 din Codul Silvic și art. 3 anexa 1 pct. 4 din Legea nr. 213/1998 față de parcelele 1061/2 și 1061/3 care sunt în amenajamente și proprietatea tabulară a statului. Curtea a mai recomandat instanței de rejudecare să verifice dacă dreptul opus de pârâți, dobândit prin partaj, privește niște porțiuni din parcelele 1061/2 și 1061/3, modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate precum și posesia terenului în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 103 din 25 martie 2008 Tribunalul Suceavaa admis apelul declarat de pârâții G și și a schimbat în totalitate sentința civilă nr. 723 din 26 mai 1999 a Judecătoriei Gura Humorului, respingând, ca nefondată, acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că amplasamentul revendicat este în realitate de 2177 mp și reprezintă parte din parcelele 1061/2, 10161/3, 1061/20, 1061/20 și 1061/31, redare în planul de situație al anexei 3, în hașură, al raportului de expertiză.
Prin sentința civilă nr. 1195/1993 a Judecătoriei Cîmpulung M, pârâtului i s-a atribuit parcela 1061/1 de 3076 mp iar pârâtului G parcelele nr. 1061/2 de 659 mp, 1061/31 de 190 mp, nr. 1061/3 de 345 mp și parcela nr. 1061/30 de 1670 mp. Potrivit expertului, parcela 1061/20 s-a format din parcela 1061/2 ce apare în CF tabel II, iar parcelele 1061/30 și 1061/31 s-au format din parcela 1061/3 care apare în aceeași CF tabel II, or, subliniază expertul, din punct de vedere cadastral, CF II aparține Fondului Ortodox Român. Tribunalul a conchis reținând că reclamanta nu a produs nici o probă în dovedirea calității de proprietar a terenului în litigiu.
Împotriva deciziei civile mai-sus arătate, a formulat recurs reclamanta Direcția Silvică
Motivându-și recursul, aceasta a arătat că, în conformitate cu Decretul-lege nr. 273/1949 toate suprafețele de teren ce au aparținut fostului Fond Ortodox Român din, au trecut în proprietatea publică a statului, fiind cuprinse în amenajamentele silvice ca atare. Mai mult, conform art. 16 din Codul Silvic amenajamentul silvic constituie bază a cadastrului forestier și titlu de proprietate a statului.
Prin decizia civilă nr.252 din 10.09.2008, Curtea de APEL SUCEAVAa admis recursul și a casat decizia civilă nr.103 din 25.03.2008 a Tribunalului Suceava, cu trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanța de recurs a reținut că în apel nu au fost respectate îndrumările date de instanța de control judiciar, referitoare la verificarea incidenței art.1 din Codul silvic și art.3 anexa 1 pct.4 din 213/1998 și a modalității în care autoarea pârâților a dobândit terenurile care au fost, ulterior, supuse partajului, concluziile reținute în apel, referitoare la titularul dreptului de proprietate asupra parcelelor în litigiu fiind contradictorii.
În rejudecare, prin decizia civilă nr.95 din 02.03.2009, Tribunalul Suceavaa respins apelul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că soluția instanței de stabilire a compunerii masei succesorale în dosarul nr.3283/1992, atașat la dosarul de fond, s-a bazat, exclusiv pe declarațiile părților din dosar ( și G), nefiind depuse înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate al autoarei.
Hotărârea de partaj are valoare declarativă între părți și nu face dovada, împotriva terțelor persoane, cu privire la dreptul de proprietate asupra acestor bunuri.
Susținerile din apel, referitoare la dobândirea acestui teren la Reforma Agrară din 1921, de către, (tatăl adoptiv al autoarei și pe care aceasta l-a moștenit) nu sunt susținute de probe și sunt, oricum, în contradicție cu alte susțineri (fila 18 dosar fond) că terenul este proprietatea familiei din perioada austro-ungară.
Tribunalul a reținut că, în conformitate cu expertiza efectuată în prima instanță, pârâta ocupă 490 mp din terenul revendicat, pârâtul G ocupă 1550 mp din terenul revendicat, iar pârâtul nu ocupă teren din imobilul în litigiu, astfel că în mod just a soluționat cauza prima instanță.
În speță, sunt incidente dispozițiile art. I pct.4 din anexa Legii nr.213/1998 și art.1 al.1 din Legea nr.46/2008 Codul silvic, parcelele 1061/2, și 1061/3 figurând în Țării și fiind cuprinse în amenajamente silvice.
Instanța de apel a dat preferință titlului reclamantei.
Împotriva deciziei civile mai sus arătate, au formulat recurs, în termen legal, pârâții G și.
În motivare, au arătat următoarele:
Cele două parcele în cauză aparțin din punct de vedere cadastral Fondului Ortodox și nicidecum Statului Român, aspect confirmat atât de expertul G cât și de expertul.
Nu s-a dovedit, în nici un fel, că terenul revendicat a fost preluat de statul român, ca proprietar tabular în anul 1948.
În nici un ciclu procesual nu s-a demonstrat că reclamanta are un drept de proprietate iar, în ultima casare cu trimitere, recomandările curții se referă și la precizarea de a se produce dovezi cu privire la mențiunile din CF.
Greșit a fost chemată în judecată pârâta, pentru că aceasta deține nr. 1061/4 (expert ) și care a fost cumpărată de la proprietarul tabular și nu are legătură cu posesia terenului în litigiu.
Mai mult, dacă expertul G arată că numai recurenții ocupă terenul revendicat în suprafață de 2040 mp, expertul arată că toți pârâții ocupă suprafața de 2177 mp, fără a indica, efectiv în planul de situație la suplimentul raportului de expertiză parcelele funciare.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, motive care se încadrează în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat. În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra parcelelor 1061/2 și 1061/3, în mod just a stabilit tribunalul că acesta aparține statului român. În cauză s-a reținut incidența art. I pct. 4 din Anexa Legii nr. 213/1993 și a art. 1 al. 1 din Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic), conform cărora terenurile cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condițiile legii, constituie fondul forestier național.
Conform notei telefonice de la fila 21 (dosar 1882/2002), a extrasului de carte funciară nr. 3812 din 8 iulie 2008 (fila 24 dosar - - recurs), și a suplimentului la raportul de expertiză topo efectuat de expert, parcelele 1061/2 și 1061/3 fânaț, ținând de cartea Funciară Tabel II, sunt înscrise pe Statul Român, neexistând persoane fizice înscrise ca proprietari tabulari.
Pârâții nu au făcut dovada contrară, deși au contestat înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.
În momentul comparării titlurilor de proprietate, este evident că titlul pârâților, bazat pe o hotărâre judecătorească de partaj, cu efect doar declarativ, neconfirmată de o altă dovadă a dreptului, nu a fost preferat.
În ceea ce privește posesia deținută de pârâți asupra terenului revendicat, se reține că, deși expertul a identificat o suprafață mai mare (respectiv, 2177 mp teren) decât expertul G (2040 mp) ca fiind ocupată de către toți pârâții, instanța de apel s-a raportat în mod just la expertiza G, reținută de prima instanță în hotărârea atacată în apel, în lipsa unui apel formulat de reclamantă în dosar.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții recurenți G și, ambii cu domiciliul în comuna Ostra, str. -, județul S, împotriva deciziei civile nr. 95 din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/09.07.2009
Președinte:Ciută OanaJudecători:Ciută Oana, Andrieș Catrinel, Timofte Cristina
