Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 217/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 217/

Ședința publică din 02 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci

JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel

GREFIER - - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul, domiciliat în com.,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr.1785/3.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant - G -, cu sediul în G,-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 31.03.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 2 aprilie 2008.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1785/3.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta - G - în contradictoriu cu pârâtul.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 26.558,8 lei reprezentând contravaloare formare profesională și suma de 19,86 lei reprezentând contravaloare scule.

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 6270/121/13.09.2007, reclamanta - - a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 26 558,8 lei reprezentând contravaloare curs de formare profesională pentru ocupația de sudor și 19,86 lei reprezentând contravaloare scule.

În motivare, a arătat că pârâtul a semnat la data de 15.08.2005 un contract de formare profesională nr. 73/2005, accesoriu la contractul individual de muncă, și care a avut ca obiect formarea profesională pentru ocupația de sudor.

Cursurile au avut o durată de 5 luni, cu scoatere parțială din activitate, pârâtul având obligația să achite suma de 9142 euro, în cazul în care încalcă prevederile contractuale, respectiv aceea de a rămâne în unitate cel puțin 5 ani de la data absolvirii cursului.

La data de 15.06.2006, contractul individual de muncă al pârâtului a încetat din inițiativa acestuia, prejudiciul proporțional perioadei nelucrate fiind de 26 558,8 lei.

De asemenea, a arătat că la data plecării din societate nu a predat sculele pe care le avea în inventar.

În drept, au fost invocate: art. 193,195,270,272 codul muncii.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. A arătat că avea calificarea de sudor încă de dinaintea angajării, că suma de bani solicitată este imensă, nejustificat de mare, că reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu și că nu din inițiativa lui s-a încetat contractul individual de muncă, ci societatea l-a anunțat că va avea loc o restructurare și de aceea a solicitat prin cerere lichidarea și nu demisia. În ceea ce privește plata parțială, aceasta a fost făcută de mama sa, fără a-l consulta.

La dosar au fost depuse înscrisuri: contract de formare profesională, contract individual de muncă, alte înscrisuri.

A fost administrată proba cu interogatoriul pârâtului și proba cu martorul.

Analizând materialul probator administrat, instanța a reținut următoarele:

Pârâtul a încheiat cu reclamanta un contract de formare profesională, având ca obiect formarea pentru ocupația de sudor, cu o durată de 5 luni. În contract s-a evaluat obiectul acestuia la suma de 9142 euro, respectiv 32791,4398 lei și s-a menționat că pârâtul se obligă, printre altele, să nu inițieze încetarea contractului individual de muncă cel puțin 5 ani de la data absolvirii. Nerespectarea acestei clauze determină obligarea la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată.

Clauzele acestui contract anexă la contractul individual de muncă sunt în acord cu dispozițiile art. 193,195 din codul muncii și sunt obligatorii pentru părți.

Nu are relevanță faptul că, în accepțiunea pârâtului, avea deja calificarea necesară pentru ocupația de sudor, cât timp a semnat contractul și a participat la cursuri, contractul este legea părților.

Primul aspect care trebuie analizat este din inițiativa cui s-a încetat contractul individual de muncă. Prin cererea depusă la dosar pârâtul solicită "lichidarea", termen impropriu. Însă, nu se face dovada de către pârât că ar fi primit măcar vreo înștiințare din partea societății că urmează să îi înceteze contractul individual de muncă. De altfel, societatea a depus la dosar înscrisuri cu care face dovada că nici nu avea această intenție.

În urma cererii pârâtului, se emite decizia -/04.08.2006 de încetare a contractului individual de muncă prin demisia salariatului, decizie pe care acesta din urmă nu a contestat- În consecință, față de temeiul de drept al deciziei de încetare a contractului individual de muncă al pârâtului, instanța a reținut că salariatul este cel care a avut inițiativa încetării acestui contract, astfel că devin aplicabile clauzele din contractul de formare profesională.

Referitor la suma solicitată, prejudiciul a fost evaluat de către părți la momentul semnării contractului, astfel că, fiind o evaluare convențională, nu se mai poate invoca cuantumul ei. Oricum, prin înscrisurile depuse, reclamanta a dovedit costul cursului.

Toate celelalte elemente ale răspunderii contractuale sunt dovedite.

Nu are relevanță faptul că o parte din sumă a fost plătită de mama pârâtului, nu recunoașterea interesează în cauză, ci împrejurarea că pârâtul a semnat un contract ale cărui clauze sunt obligatorii.

Potrivit art. 270 (1) din codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Conform art.271 alin.1 din codul muncii, pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicita a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului,raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, vinovăția (culpa) salariatului.

Întrucât nu s-a făcut dovada că pârâtul a restituit sculele pe care le avea pe inventar, instanța l-a obligat la plata valorii de inventar a acestora.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâtul considerând-o netemeinică, nelegală și nulă de drept întrucât a fost dată de un complet nelegal investit, cauza fiind de competența altei instanțe, respectiv Secția comercială a Tribunalului Galați.

A considerat că fiind înregistrat litigiul pe rolul Secției comerciale a Tribunalului Galați, aspectele invocate privind satisfacerea taxei judiciare de timbru trebuiau analizate de un alt complet de judecată și nu prin declinarea de competență la secția civilă a Tribunalului Galați, pentru termenul de judecată de a doua zi, 14.09.2007.

A considerat că i se încalcă dreptul la apărare solicitând amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea.

Pe fond, a considerat hotărârea primei instanțe netemeinică întrucât avea calificarea de sudor înainte de a se angaja, în baza certificatului de absolvire a școlii profesionale și eliberarea diplomei la data de 26.09.2003.

Ca atare, perioada de lucru în șantierul naval a fost o perioadă de lucru efectiv și nu de formare profesională.

Suma de bani solicitată de 26.558,80 lei a considerat-o nejustificată față de durata cursurilor, afirmațiile reclamantei privind cheltuielile efectuate cu pregătirea sa profesională fiind determinate generic, munca desfășurând-o efectiv în producție, realizând beneficii pentru societate.

A invocat lipsa prejudiciului astfel calculat și lipsa vinovăției sale pentru plata unor asemenea sume.

A mai invocat faptul că inițiativa încetării contractului individual de muncă a aparținut angajatorului urmare a restructurării postului ocupat și fără a primi explicații pentru acest lucru.

Nu și-a dat demisia solicitând doar, potrivit somației din partea conducerii, aprobarea lichidării datoriilor și cheltuielilor avute la diferite compartimente ale societăți.

În aceste condiții, plata parțială a cursului de formare profesională a fost efectuată de mama sa, fără a avea un mandat în acest sens, reprezentând o îmbogățire fără justă cauză pentru societate și nu o acceptare a stării de lucru venită din partea pârâtului.

Pentru motivele arătate a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și în rejudecare respingerea acțiunii ca nelegală și nefondată, cu plata cheltuielilor de judecată.

În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 1, 3, 5, 7, 8 și 3041Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata - G - a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca fiind temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.

A invocat faptul că formarea profesională a pârâtului s-a realizat pentru obținerea unui nivel superior de calificare în meseria de sudor, valoarea cursului a fost stabilită convențional la momentul semnării contractului, fiind aplicabile normele și principiile răspunderii civile contractuale.

Costurile legate de absolvirea cursului nu au fost ridicate comparativ cu alte cursuri organizate la nivel internațional.

Cu privire la încetarea raporturilor de muncă, aceasta s-a realizat la cererea salariatului, iar pentru achitarea parțială a debitului de către mama sa, fără acordul său, ceea ce interesează este împrejurarea că pârâtul a semnat contractul al cărui prevederi sunt obligatorii.

Examinând recursul astfel declarat, potrivit motivelor invocate și situației de fapt rezultând din ansamblul probator administrat în cauză, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:

Litigiul dintre părți reprezintă un conflict de drepturi în accepțiunea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.

Potrivit acestui text de lege, conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații, decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite conflicte de drepturi.

În acest sens sunt și prevederile art. 68 lit.a din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.

În speță, obiectul judecăți îl constituie pretențiile îndreptate împotriva recurentului - pârât de plată a sumei de 26.558,80 lei reprezentând contravaloare curs formare profesională pentru ocupația de sudor iar izvorul acestor pretenții rezultă din contractul de formare profesională nr. 73/15.08.2005 încheiat între părți.

Este adevărat că, inițial, cererea a fost înregistrată sub nr- pe rolul Secției comerciale a Tribunalului Galați, însă verificându-se competența în funcție de excepția invocată de reclamanta - G -, prin încheierea de ședință din data de 13.09.2007. S-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și transpunerea pe rolul Secției civile - litigii de muncă a aceleiași instanțe.

Drept urmare, instanța investită a dispus în mod legal, ținând seama de obiectul judecății, transpunerea cauzei de la o secție la alta, făcând aplicarea dispozițiilor art.99 al. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Modalitatea de examinare a excepției de netimbrare nu conduce la nulitatea hotărârii astfel pronunțată, excepția fiind de ordine publică iar, în materia conflictelor de muncă, actele de procedură întocmite sunt scutite de taxa de timbru judiciar (art.89 din Legea nr. 168/1999).

De menționat că, la primul termen din data de 14.09.2007, în fața instanței specializată în materia conflictelor de muncă, a fost amânată judecata pentru studierea dosarului și pregătirea apărării de către apărătorul pârâtului, fiind astfel respectat dreptul acestuia la apărare.

Pe fondul cauzei criticile recurentului - pârât nu pot fi primite.

Prin contractul de formare profesională nr.73/15.08.2005 părțile au convenit asupra prestării serviciului de formare profesională pentru ocupația de sudor pe o perioadă de 5 luni, începând cu 16.08.2005 și până la data de 15.12.2005, stabilindu-se inclusiv în valoarea contractului de 9.142 Euro, adică 32.791,43 lei calculată la cursul de schimb valutar.

Părțile au convenit atât asupra sumei determinate valoric cât și asupra obligației beneficiarului de a achita această sumă reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de către furnizor, în cazul în care încalcă prevederile contractuale.

Pentru modificarea clauzelor contractuale părțile au stabilit că este necesar acordul ambelor, prin acte adiționale la contract.

Potrivit aceluiași contract recurentul - pârât s-a obligat să nu inițieze încetarea contractului de muncă sau să nu determine concedierea prin conduita sa, cel puțin 5 (cinci) ani de la data absolvirii cursului de calificare la care a participat în calitate de salariat.

Rezultă că modalitatea de prevedere a clauzelor prin contractul amintit a avut caracter convențional, voința părților întâlnindu-se inclusiv asupra valorii determinate a contractului și a obligației de restituie a sumei în cazul încălcării prevederilor contractuale.

Legea însăși reglementează că aspectele privind formarea profesională să fie stabilite prin acordul părților, pe baza actelor adiționale la contractele individuale de muncă (art.193 și 195 codul muncii ).

Drept urmare, în temeiul normelor și principiilor răspunderii contractuale subzistă obligația recurentului - pârât de plată a sumei stabilită expres prin acordul părților, destinată organizării și desfășurării serviciului de formare profesională.

Deși s-au solicitat lămuriri cu privire la modalitatea de calcul a unor asemenea sume din partea intimatei - reclamante, curtea reține că valoarea despăgubirilor are caracter convențional și reprezintă voința părților.

Ori, potrivit art.969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, revocarea acestora neputându-se realiza decât prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege, ceea ce nu este cazul în speță.

Cu privire la calificarea recurentului - pârât, este adevărat că urmare absolvirii școlii profesionale a fost declarat calificat în meseria de sudor.

Însă, cursul de formare profesională convenit de ambele părți a avut în vedere obținerea unui grad de calificare superioară cuprinzând ansamblul de cunoștințe și competențe profesionale necesare ocupației de sudor pentru desfășurarea activităților specifice domeniului principal de activitate realizat de intimata - reclamantă, respectiv construcții și reparații nave.

Certificatul de calificare profesională obținut pe baza serviciului de formare profesională este însoțit de un supliment descriptiv cuprinzând competențele profesionale dobândite precum și a nivelului 2 de calificare certificat, superior calificării obținute în școala profesională.

Pe baza competențelor astfel dobândite recurentul - pârât a și fost angajat pe perioadă nedeterminată începând cu data de 20.12.2005 conform actului adițional la contractul individual de muncă nr. -/9.01.2006.

Cu privire la încetarea raporturilor juridice de muncă dintre părți, curtea reține că aceasta s-a realizat în baza deciziei nr.-/4.08.2006, în temeiul dispozițiilor art.79 codul muncii, prin demisia salariatului începând cu data de 08.06.2006.

S-a avut în vedere cererea recurentului - pârât înregistrată sub nr.-/08.06.2006 prin care acesta a solicitat lichidarea începând cu data de 08.06.2006.

Câtă vreme decizia emisă nu a fost contestată și anulată, demisia salariatului este motivul încetării raporturilor de muncă și atrage, în condițiile art.5 și 6 din contractul de formare profesională răspunderea patrimonială a recurentului - pârât, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale.

Răspunderea civilă contractuală intervine pentru întreaga sumă stabilită de comun acord de către părți, din care a fost dedusă plata parțială în valoare de 2.953,20 lei, suma rămasă pentru formarea profesională fiind calculată proporțional cu perioada nelucrată, de 26.558,80 lei.

La aceasta se adaugă suma de 19,86 lei reprezentând contravaloarea sculelor ridicate și nepredate conform fișei obiectelor de inventar.

Plata parțială făcută la data de 2.10.2006 de către mama recurentului - pârât s-a realizat în numele acestuia conform chitanței nr. -/2.10.2006 și i-a profitat, fiind dedusă suma achitată de 2.953,20 lei din suma total datorată de 29.531,86 lei.

În consecință, pentru toate considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1785/3.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, domiciliat în com.,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr.1785/3.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 02 Aprilie 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /16.05.2008

: DC/2 ex/16.05.2008

Fond: /

Asistenți judiciari:/C-tin

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 217/2008. Curtea de Apel Galati