Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 22/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE -
DOSAR NR. 1303,-
DECIZIA NR. 22
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Veronica Grozescu
JUDECĂTORI: Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamanta, cu domiciliul ales în B,-, -.8, sector 6, și de pârâții, domiciliat în, str. - -,. 39,. B,. 23, Județ D și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Târgoviște,-, Județ D - la Cabinetul de Avocatură și SRL, cu sediul în,-, Județ D și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Târgoviște,-, Județ D - la Cabinetul de Avocatură împotriva deciziei civile nr. 235/ 9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei, a răspuns recurenta-reclamantă personal și asistată de avocat din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale nr.0231/7.12.2009, lipsind recurenții-pârâți și SRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că nu s-au depus de către recurenții pârâți originalele chitanțelor de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrelor judiciare solicitate de instanță la termenul de judecată anterior.
Curtea, având în vedere că la dosar nu au fost depuse de către recurenții-pârâți originalele chitanțelor de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrelor judiciare solicitate de instanță la termenul de judecată anterior și pentru a da posibilitatea apărătorului acestora care are depusă la dosar împuternicire de reprezentare să se prezinte în instanță, dispune lăsarea cauzei la doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei au răspuns recurenta-reclamantă personal și asistată de avocat din Baroul Dâmbovița și recurenții-pârâți și SRL G reprezentați de avocat din Baroul d e Avocați
Avocat pentru recurenții-pârâți depune originalele chitanțelor de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrelor judiciare.
Avocat pentru recurenta-reclamantă depune la dosar note scrise.
La solicitarea instanței, părțile având pe rând cuvântul prin apărători, arată că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarațiile părților prin apărători, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-reclamantă, arată că la pronunțarea hotărârii recurate instanța de apel nu respectat îndrumările date prin decizia pronunțată de instanța de trimitere în ciclul procesual anterior, respectiv decizia civilă nr.1524/04.12.2007 a Curții de Apel Ploiești, care erau obligatorii pentru aceasta și apreciază ca fiind total greșit modul în care o instanță inferioară interpretează și schimbă o problemă de drept corect analizată de o instanță superioară.
În continuare, arată că unicul motiv de recurs indicat de reclamantă privește greșita înlăturare de către instanța de apel a solidarității dintre pârâtul și pârâta SC SRL, deoarece pârâtul are calitatea de administrator și asociat unic al societății pârâte, situație în care în speță sunt aplicabile regulile solidarității, conform disp.art.35 din Decretul nr.31/1954.
Precizează că în mod nejustificat a fost calculată de către expert contravaloarea lipsei de folosință numai pentru suprafața utilă de 163,41, fiind exclusă astfel anexa cu suprafața utilă de 28,60 cu motivarea că pentru acest spațiu pe care pârâții îl folosesc nu datorează daune-interese, deoarece fost edificat pe spezele lor, astfel că se află în proprietatea acestora.
Precizează că în anul 2005 reclamanta a obținut evacuarea pârâților din spațiul proprietatea sa, însă la acel moment aceștia nu au solicitat constituirea vreunui drept de retenție asupra anexei respective.
Concluzionând, arată că în mod greșit expertul a dedus din totalul sumei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului impozitul aferent veniturilor obținute din chirie datorat anual de reclamantă, care a redus în mod nejustificat cuantumul despăgubirilor care ar trebui să fie acordate acesteia.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Avocat având cuvântul pentru recurenții-pârâți arată că în mod greșit instanța de apel s-a abătut de la dispozițiile date prin decizia instanței de trimitere.
Se mai arată că pârâții au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, deoarece este incomplet și nu a tratat integral obiectivele trasate prin decizia de casare, însă în mod greșit acestea au fost respinse.
Apreciază ca fiind nul și inexact raportul de expertiză, întrucât expertul, care are specialitatea constructor și nu contabil și-a depășit limitele investirii și calității sale prin adjudecarea unor însărcinări pe care nu le-a avut, situație în care a aplicat indexări la dobânzile bancare și, deși bunurile au fost inventariate și s-a depus la dosar procesul verbal de preluare a imobilului, aceste elemente nu au fost cuantificate și nici nu a stabilit lipsa de folosință a acestuia.
Consideră că, pentru respectarea îndrumărilor deciziei de casare, trebuia ca expertul să realizeze și o variantă de calcul care să țină cont de starea imobilului și
de sporul de valoare adus acestuia prin îmbunătățirile și lucrările de modernizare efectuate de pârâți.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de instanța de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița.
Arată că este de acord cu recursul declarat de reclamantă și solicită admiterea acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă. solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâți.
C RTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea înregistrată sub nr. 1393/2005 la Judecătoria Găești, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții în nume propriu și ca reprezentant al SC SRL G, solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sumei pentru lipsa de folosință a imobilului situat în G,-, imobil ocupat fără titlu locativ pe perioada 22.06.2001-19.06.2005; la plata despăgubirilor ca urmare a degradărilor provocate imobilului precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul respectiv a revenit în proprietatea sa ca urmare a aplicării Legii nr. 10/2001, fiindu-i restituit prin dispoziția nr. 103/2001 a Primăriei G, că în procesele-verbale nr. 9258/2001 și 10437/2003 se indicau suprafețele construite și compartimentarea existentă, iar la data redobândirii dreptului său de proprietate, imobilul era ocupat de pârâta SC SRL care deține spațiul în baza unui contract de închiriere încheiat cu L G, fiind utilizat pentru activități medicale.
Prin sentința civilă nr. 1029/18.98.2006 Judecătoria Găeștia admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților în nume propriu și ca reprezentant al SC SRL G, a obligat pârâții, în solidar, la 1.803.768.000 lei despăgubiri, din care 169.429.000 lei c/val degradărilor aduse imobilului și 1.634.339.000 lei c-val chiriei brute pentru perioada lipsei de folosință a imobilului și 1418,75 RON cheltuieli de judecată către reclamantă și a dispus restituirea către reclamantă a sumei achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru ca fiind nedatorată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta este proprietara imobilului în litigiu, parterul acestuia fiindu-i restituit în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 prin dispoziția nr. 103/2001 a Primarului orașului G, bunul imobil fiind preluat potrivit proceselor-verbale nr.9258/27.09.2001 și nr. 10437/6.10.2003.
Reține judecătorul fondului că în dosarul nr. 2099/2001 al Tribunalului București reclamanta a formulat o acțiune prin care a solicitat constatarea nulității contractului de închiriere nr. 16/2001 și evacuarea pârâtei din imobilul proprietatea sa, care ulterior a fost restrânsă doar la capătul de cerere privind evacuarea și care a fost admisă prin decizia civilă nr.396 din data de 8.04.2004 a Tribunalului București, în considerentele căreia s-a stabilit că pârâta nu are un titlu valabil pentru imobilul proprietatea
reclamantei, iar contractul de închiriere menționat este caracterizat ca fără valabilitate.
În prezenta cauză, instanța a stabilit, în urma expertizei tehnice rezultat că reclamanta este îndreptățită la o sumă de 1.634.339.000 lei cu titlu de chirie.
În ceea ce privește temeiul juridic al angajării răspunderii pentru lipsa de folosință a imobilului s-a constatat că acesta îl constituie îmbogățirea fără justă cauză, societatea pârâtă mărindu-și patrimoniul pe seama diminuării patrimoniului reclamantei ca proprietară a imobilului, reclamanta fiind îndreptățită să obțină o chirie la nivelul celei practicate pe piață și celei utilizate de Primăria G și nu cea derizorie oferită de pârât.
Împotriva sentinței civile nr.1029 au declarat apel pârâții și SC SRL, criticând hotărârea atacată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că existența unei răspunderi civile speciale, de natură legală face acțiunea inadmisibilă pe de o parte, și pe de altă parte, nici societatea și nici pârâtul nu au legitimitate procesuală în cauza dedusă judecății.
Au precizat apelanții că, potrivit art.42 din Legea nr. 10/2001 distrugerile și degradările imobilului, până în momentul predării efective către persoana îndreptățită, cad în sarcina deținătorului imobilului, care, în cauză, conform dispozițiilor art. 20 și 21 din aceeași lege, este Primăria G, care a dispus restituirea în natură.
În atare situație, arată apelanții, orice pretenții trebuie tranșate exclusiv între entitatea deținătoare și proprietarul căruia i s-a retrocedat imobilul în natură, în baza unui raport juridic născut sub imperiul Legii nr. 10/2001.
De asemenea, au susținut apelanții, hotărârea conține dispoziții și considerente care se contrazic, care nu se conciliază și care se exclud reciproc făcând o aplicație cel puțin stranie a solidarității în materia responsabilității civile, în cauză nefiind incidente disp.art. 1000 alin.3 Cod civil.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii.
La data de 21.06.1007 Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat decizia civilă nr. 330, prin care a admis apelul și a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a înlăturat solidaritatea pârâților în privința răspunderii civile și a obligat pe pârâtul la plata contravalorii degradărilor, iar pe pârâta SC SRL la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului, păstrând restul dispozițiilor.
Pentru dispune astfel, tribunalul a reținut că prima critică formulată, vizând pretinsa inadmisibilitate a acțiunii, este nefondată, întrucât după emiterea procesului verbal nr.10437/6.10.2003, prin care imobilul a fost predat reclamantei, nu mai sunt incidente dispozițiile Legii 10/2001.
De altfel, reține tribunalul, toate cererile intimatei-reclamante vizează perioada ulterioară acestui moment, degradările imobilului fiind aduse după predarea efectivă, aspect ce rezultă cu certitudine din procesul verbal al executorului judecătoresc și din răspunsul la interogatoriu al apelantului.
Tribunalul a stabilit că este fondată însă critica privind greșita reținere a solidarității de plată dintre cei doi pârâți, întrucât nu există un raport de prepușenie, conform art.1000 alin.3 cod civil între societate și pârâtul, a
cărui calitate de administrator poate atrage eventual doar incidența dispozițiilor Legii 31/1991.
S-a stabilit că în cauză a fost corect reținută existența răspunderii civile delictuale, fapta ilicită a societății pârâte constând în ocuparea imobilului după data la care a fost notificată de către reclamantă - 16.07.2001.
În ceea ce-l privește pe apelantul, reține tribunalul, acesta a recunoscut luarea bunului și, implicit, distrugerile provocate cu această ocazie.
Referitor la cuantumul despăgubirilor, tribunalul a stabilit că susținerile apelanților sunt nefondate, expertiza fiind întocmită corespunzător materialului documentar menționat în lucrare și anume - cataloagele de prețuri editate de și . pentru Expertiză Imobiliară.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reglementat de art. 301 Cod pr.civilă, atât reclamanta cât și pârâții, criticând-o ca nelegală. Reclamanta a criticat decizia Tribunalului Dâmbovița numai sub aspectul înlăturării greșite a solidarității dintre pârâtul și SC SRL.
A precizat recurenta că, în speță, erau incidente dispozițiile art. 35 din Decretul nr.31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, care instituie, în teza finală, un caz special de solidaritate între societate și organele sale (în speță asociatul unic și administratorul) în cazul faptelor ilicite.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâții și SC SRL s-a arătat că decizia atacată este modificabilă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.7 și 9 pr.civilă, întrucât cuprinde motive contradictorii și a fost dată
cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv art. 42 din Legea 10/2001 și art. 998-999 Cod Civil.
Ulterior depunerii motivelor de recurs, pârâții au invocat și motive de recurs de ordine publică, susținând că instanțele anterioare au soluționat litigiul cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică, referitoare la competența materială dată de valoarea și natura litigiului, iar pe de altă parte, nu s-a observat că dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris, cererea fiind introdusă peste termenul de 3 ani prevăzut de lege.
În motivarea excepției necompetenței materiale invocată, s-a arătat că litigiul are natură comercială ce rezidă din aplicarea dispozițiilor art. 4-6, 890 și 893 Cod comercial, și anume din imposibilitatea răsturnării prezumției de comercialitate.
La data de 4 decembrie 2007 Curtea de Apel Ploieștia pronunțat decizia civilă nr.1254 prin care a respins ca neîntemeiată excepția de necompetență materială a cauzei, invocată de apelanți și a admis ambele recursuri dispunând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că, întrucât între părți nu au existat relații contractuale, iar litigiul a fost generat de prezumtiva acțiune ilicită a societății comerciale, obligația ce ar putea fi angajată în cauză are un caracter strict civil, excepția de necompetentă materială invocată de recurenți nefiind astfel întemeiată.
Curtea a stabilit că în cauză sunt aplicabile regulile solidarității, conform art.35 alin. final din decretul nr.31/1954, care instituie o excepție de la regula conform căreia administratorilor nu le poate fi angajată direct răspunderea față de terți și
reglementează ipoteza faptelor ilicite săvârșite de administratori în exercițiul funcției lor.
S- stabilit că pentru perioada 22.06.2001-12.07.2002 dreptul la acțiune al reclamantei este prescris, întrucât acțiunea a fost introdusă la data de 12.07.2005, iar cererea anterioară, din 30.11.2001, prin care reclamanta solicita, de asemenea, obligarea pârâților la plata chiriei, nu a întrerupt prescripția, deoarece reclamanta a renunțat în cadrul său, la acest capăt de cerere.
S-a constatat că în cauză nu se pune problema existenței răspunderii civile speciale prev. de art.42 din Legea 10/2001, întrucât prin reintrarea imobilului în proprietatea reclamantei și încheierea procedurii administrative prev. de Legea 10/2001, a încetat aplicabilitatea disp. Legii 10/2001, devenind incidente dispozițiile dreptului comun,iar pârâții dobândind astfel calitate procesuală pasivă.
Curtea a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.998-999 Cod civil, după data de 16.07.2001- data notificării- pârâții cunoscând calitatea de proprietară a reclamantei, ocuparea abuzivă a spațiului fiind imputabilă atât societății, cât și administratorului său, care și-a manifestat voința în acest sens.
În ceea ce privește valoarea despăgubirilor și greșita reținere a unor obiecte proprietatea societății, printre obiectele pretins distruse, Curtea a dispus ca instanța de trimitere să analizeze, în funcție de probele administrate și de raportul de expertiză ce urmează a fi refăcut, contravaloarea reală a pretinselor degradări și distrugeri aduse imobilului în mod efectiv, prin deteriorarea diverselor elemente, instalații, etc. și aducerea acestuia în stare de neîntrebuințare.
Cu această ocazie, stabilește Curtea, se va analiza și starea în care imobilul a fost predat de către Primăria G, reclamantei, cu inventarul imobilului la această
dată, urmând a se verifica susținerile recurenților-pârâți, în sensul că o serie de bunuri reprezintă proprietatea societății, fiind analizate și dispozițiile contractului de închiriere dintre Primăria G și pârâtă, raportat la obligativitatea sa sau a societății de a aduce îmbunătățiri și dotări spațiului în litigiu.
În faza de rejudecare, Tribunalul Dâmbovițaa procedat la efectuarea unei expertize de specialitate, a cărei completare s-a depus la dosar la data de 3.03.2009.
La data de 9.06.2009 Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat decizia civilă nr.235 prin care a admis apelul declarat de pârâți și a schimbat sentința, în sensul că a înlăturat solidaritatea pârâților în ceea ce privește răspunderea civilă și l-a obligat pe pârâtul să plătească reclamantei suma de 16.943 lei, reprezentând contravaloare degradări, respectiv pe pârâta SC SRL să plătească reclamantei suma de 107.573 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului, aferentă perioadei 3.07.2007-19.06.2008.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reiterat toate argumentele instanței de recurs, menționate în decizia de casare, cu privire la natura civilă a cauzei, la motivul de recurs vizând greșita înlăturare a solidarității dintre cei doi pârâți, prescrierea dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada 22.06.2001-12.07.2002, la neaplicabilitatea în cauză a disp.art.42 din Legea 10/2001 și la îndeplinirea condițiilor prev. de art.948-999 Cod civil.
În plus, tribunalul a invocat în considerentele deciziei că în raportul de expertiză efectuat la instanța de trimitere nu s-a menționat și impozitul datorat la stat, întrucât acesta nu are nicio legătură cu lipsa de folosință imobilului și urmează a fi plătit de către reclamantă, ca proprietară a bunului.
De asemenea, arată tribunalul, " expertul a analizat și starea în care imobilul a fost predat de Primăria G și s-au verificat astfel susținerile potrivit cărora o serie de bunuri sunt proprietatea societății comerciale."
Împotriva deciziei au declarat recurs, în termenul legal reglementat de art.301 Cod pr.civilă, toate părțile din proces, criticând- ca nelegală.
Recurenta-reclamantă a formulat două motive de recurs, susținând că tribunalul a încălcat dispozițiile imperative ale art.315 alin.1 Cod pr.civilă, în fapt pronun-țându-se asupra unui aspect deja soluționat de instanța de casare și anume solidaritatea părților.
În cel de-al doilea motiv de recurs formulat, reclamanta a susținut că instanța de trimitere a stabilit incorect cuantumul contravalorii lipsei de folosință aferentă perioadei 13.07.2002-19.05.2005 (aceasta fiind greșit indicată în dispozitiv ca 13.07.2007-19.06.2008), omologând concluziile unui raport de expertiză greșit, în care s-au avut în vedere, pe de o parte, suprafață utilă mai mică decât cea reală (163,41 în loc de 192,01 ), iar pe de altă parte, diminuarea cuantumului chiriei prin imputarea sumelor reprezentând impozitul pe veniturile obținute din chirie.
Precizează recurenta, sub acest aspect, că expertul, în mod nelegal, s-a substituit în atribuțiile instanței, refuzând să ia în calcul și suprafața de 28,60, întrucât a apreciat că respectivul spațiu a fost edificat de către recurenții-pârâți, iar instanța, în mod nelegal și neîntemeiat, le-a respins toate obiecțiunile formulate.
Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul menținerii solidarității pârâților și modificarea cuantumului chiriei, prin adăugarea sumelor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului de 28,60 și a celor cu titlu de impozit.
În drept recursul a fost întemeiat pe disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În ceea ce-i privește pe recurenți, pârâții SC SRL și, aceștia au criticat decizia, invocând încălcarea disp.art. 315 Cod pr.civilă, întrucât instanța de trimitere a preluat, din pură comoditate, într-o manieră mecanică, considerentele deciziei de casare și a adăugat doar două argumente care să-i susțină soluția, realizând astfel o motivare inoportună și superfluă și lăsând fără soluționare completă și corectă tocmai esența, deși aceasta era obligația sa, conform deciziei de casare.
Astfel, precizează recurenții, instanța a omis să se pronunțe în dispozitiv asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, rezumându-se la a prelua mecanic din decizia de recurs, neindicând concret suma calculată de expert.
Totodată, arată recurenții, există vădite neconcordanțe între considerente și dispozitiv, întrucât, deși se reține că bunurile ridicate aparțin societății și că nu există distrugere, totuși au fost obligați să plătească suma de 16.943 lei, reprezentând contravaloare bunuri și degradări.
De asemenea, nu s-a ținut cont de starea imobilului la predare, iar obiecțiunile le-au fost neîntemeiat respinse.
Precizează recurenții-pârâți că expertiza efectuată de instanța de trimitere este, pe de o parte, incompletă, deoarece nu răspunde integral obiectivelor trasate, iar pe de
altă parte este lovită de nulitate, deoarece depășește atât cadrul însărcinării, cât și specialitatea expertului.
Expertul, arată recurenții, a omis să prezinte o variantă de cuantificare a profitului ratat, ținând cont de configurația și starea imobilului, rezumându-se la a calcula o chirie medie, deși pentru a se respecta considerentele deciziei de casare, trebuia să li se admită obiecțiunile și să se dispună ca expertul să efectueze și o variantă de calcul care să țină cont de starea imobilului și de sporul de valoare adus de societate prin îmbunătățirile și modernizările efectuate, urmând să scadă din chiria solicitată de reclamant, costurile reclamate de spațiu și valoarea, dar și chiria pentru încăperea nr.19, realizată de societate.
De asemenea, susțin recurenții, expertul a folosit indexări prin raportare la dobânzi bancare, deși nu era expert contabil și nici nu a primit o astfel de însărcinare fie de la tribunal, sau prin decizia de casare ori prin cererea de chemare în judecată.
Hotărârea pronunțată de tribunal, arată recurenții-pârâți, nu ține cont de problemele deja dezlegate de instanța de recurs, neavând în vedere că, întrucât titlul lor locativ este valid, fiind activ până după realizarea evacuării intempestive din spațiu, pretenția remunerării lipsei de folosință de către societate nu poate fi primită.
Se solicită admiterea recursului, în principal modificarea în tot a deciziei, în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, pentru refacerea raportului de expertiză.
În drept, recursul a fost întemeiat pe disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În cauză nu s-au depus întâmpinări, însă prin concluziile orale formulate la termenul de judecată din data de 18.01.2010, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâți, în timp ce recurenții-pârâți au formulat concluzii de admitere a recursului declarat de reclamantă.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și, având în vedere normele procedurale incidente în cauză, Curtea constată că ambele recursuri sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Hotărârea pronunțată de instanța de trimitere încalcă în mod flagrant atât disp.art.315 alin.1 Cod pr.civilă, potrivit cărora, hotărârile instanței de casare asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, cât și disp.art. 261 alin.1 pct.5 Cod pr.civilă, care stabilesc în sarcina instanței obligația de a menționa în considerentele hotărârii pronunțate, motivele de fapt și de drept care au stat la baza adoptării soluției.
În speță, Tribunalul Dâmbovițaa procedat la darea unei hotărâri, pe care, nu numai că nu a motivat-o, limitându-se la a copia pagini întregi din decizia de casare (filele 2-10 din hotărâre) pentru ca, ulterior, pe unele dintre acestea să le mai menționeze o dată, fără nicio legătură logică cu soluția pronunțată și cu problemele de drept, cu a căror soluționare concretă fusese obligat prin decizia de casare (pag.11-14), dar a procedat și la darea unei soluții opuse, unei probleme de drept care fusese deja delegată prin decizia de casare și care trebuia preluată ca atare, conform disp.art. 315 alin.1 Cod pr.civilă.
Astfel, deși instanța de recurs a stabilit în decizia de casare, în urma unei analize amplu argumentată, că în speță sunt aplicabile regulile solidarității,conform art. 35 alin. final din Decretul nr.31/1954 ( pag.7 și 8 din decizia 1254/21 decembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești ), Tribunalul Dâmbovița, ca instanță de trimitere, pentru
care problema de drept dezlegată de instanța de casare era obligatorie, înțelege să pronunțe o decizie prin care înlătură solidaritatea părților în ceea ce privește răspunderea civilă ( alin.2 din dispozitiv), încălcând astfel flagrant dispozițiile imperative ale textului de lege menționat.
De asemenea, deși prin decizia de casare s-au stabilit în mod clar aspectele pe care instanța de trimitere urma să le analizeze - determinarea valorii despăgubirilor societății și verificarea apărării pârâților vizând greșita reținere a unor obiecte proprietatea societății, printre obiectele pretins distruse ( pag. 9 din hotărâre), instanța de trimitere fiind îndrumată în acest sens să procedeze la refacerea raportului de expertiză, pentru a se stabili contravaloarea reală a pretinselor degradări și distrugeri aduse, subliniindu-se a avea în vedere și starea imobilului la momentul predării de către primărie, inventarul de la acel moment, contractul de închiriere dintre societate și primărie, raportat la existența vreunei obligații pentru societate de a aduce îmbunătățiri acestui spațiu, Tribunalul Dâmbovițas -a limitat la a dispune efectuarea unei expertize constructor, probă pe care doar o amintește în prima parte a considerentelor.
Această amplă problemă de drept cu a cărei soluționare fusese investită și în privința căreia primise îndrumările concrete prin decizia de casare, a fost expediată de către instanța de trimitere în două fraze, cu caracter de simple afirmații, lipsite de logică și deficitare gramatical " prin administrarea probei cu expertiză, coroborată și cu restul probelor administrate a fost realizată și valoarea despăgubirilor și greșita reținere a unor obiecte proprietatea societății, printre obiectele pretins distruse și aducerea acestuia în stare de neîntrebuințare. Expertul a analizat cu această ocazie și starea în care imobilul a fost predat de către primărie, reclamantei, cu inventarul acestuia la această dată și s-au verificat astfel susținerile potrivit cărora o serie de bunuri sunt proprietatea societății comerciale " (ultimele alineate din considerente- pag.14 din hotărâre).
În fapt, aceste două fraze reprezintă singura motivare reală a deciziei pronunțată de instanța de trimitere (în condițiile în care toate celelalte pagini ale hotărârii conțin texte copiate din decizia de casare), fiind în mod evident nu numai insuficiente, dar și improprii pentru exercitarea unui control judiciar, echivalând în realitate cu lipsa oricăror considerente de natură să explice în fapt și în drept soluția adoptată de instanța de trimitere.
În acest context, neputându-se cunoaște dacă soluția pronunțată de Tribunalul Dâmbovița reprezintă sau nu rezultatul cercetării fondului, Curtea constată că în cauză devin incidente dispozițiile reglementate de alin.5 teza I al art.312 Cod pr.civilă, text de lege care impune soluția casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
În considerarea celor menționate în paragrafele precedente, constatând incidența în speță a cazurilor de casare și modificare reglementate de art.312 alin.5 teza I, art. 304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă, Curtea, având în vedere și disp.art.312 alin.3 Cod pr.civilă, conform cărora, în situația în care sunt apreciate ca întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea pentru a asigura o judecată unitară, în temeiul art.312 alin.1,2,3 și 5 Cod pr. civilă va admite ambele recursuri și va casa decizia, trimițând cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Curtea nu a mai procedat la analizarea celorlalte critici formulate de către recurenți, legate de determinarea concretă a contravalorii despăgubirilor, considerând că o astfel de analiză devine inutilă, în condițiile în care s-a stabilit incidența cazului de casare reglementat de art.312 alin.5 Cod pr.civilă.
La rejudecarea cauzei, instanța de trimitere urmează să procedeze la respectarea întocmai a dispozițiilor deciziei de casare nr.1254 din 4 decembrie 20076 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, la care s-au făcut ample referiri în prezenta decizie, dând astfel curs normelor imperative ale art. 315 alin.1 Cod pr.civilă, urmând a pronunța o decizie care să respecte prevederile art.261 alin.1 pct.5 Cod pr. civilă, asigurând astfel atât dreptul părților la un proces echitabil, conform art.6 alin.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,cât și posibilitatea exercitării unui control judiciar, în cazul promovării unei eventuale căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de reclamanta, cu domiciliul ales în B,-, -.8, sector 6, și de pârâții, domiciliat în, str. - -,. 39,. B,. 23, Județ D și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Târgoviște,-, Județ D - la Cabinetul de Avocatură și SRL, cu sediul în,-, Județ D și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Târgoviște,-, Județ D - la Cabinetul de Avocatură împotriva deciziei civile nr. 235/ 9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și în consecință:
Casează decizia civilă nr. 235/ 9 iunie 2009 și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
- - - - - - -
GREFIER,
/VM
8 ex/26.01.2010
nr.- Judec.
nr- Trib.
,
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Președinte:Veronica GrozescuJudecători:Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
