Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 220/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 220
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Camelia Drăghin președinte secție civilă
- - - - JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu
GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr.13 din 13.01.2010, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, învederând instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Compartiment Arhivă, precizări formulate de contestatoarea (fl.18 dosar) și întâmpinări formulate de intimați, după care:
Instanța constată recursul ca fiind la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen și legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei; s-a formulat întâmpinare de către intimatul Consiliul Local al Com. care a fost comunicată contestatoarei, precum și întâmpinare formulată de către intimata Școala cu. I-VIII care nu a fost formulată în termen legal.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către contestatoare prin precizările de la fila 20 dosar, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra contestației în anulare formulată, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.13/13.01.2010 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile 729/2.10.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, au fost admise recursurile declarate de școala cu clasele I-VIII și Consiliul Local, modificată în parte sentința civilă 729/2.10.2009 a Tribunalului Neamț și obligate pârâtele, în solidar, să plătească, în solidar, să plătească reclamantei suma de 100 lei cheltuieli de judecată, în loc de 401,70 lei, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, instanța a avut în vedere următoarele:
Prin sentința civilă nr.729 din 2 octombrie 2009 Tribunalului Neamțs -a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local și Școala cu clasele I-VIII și au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 84 lei cu titlu de drepturi salariale, fiind respinse ca nefondate capetele de cerere prin care reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de transport și a orelor suplimentare. Au mai fost obligate pârâtele în solidar să plătească reclamantei suma de 401,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că prin cererea introductivă reclamanta a chemat în judecată pârâta Primăria comunei, Primarul comunei -, și pentru a fi obligați la plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport în perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2007 în sumă de 4811,4 lei, returnarea diferenței de impozit și plata amenzii Tg.N în cuantum de 300 lei, plata drepturilor salariale restante în sumă de 1693 lei, precum și plata de daune morale și cheltuieli de judecată.
Reclamanta a precizat, ulterior, referitor la cheltuielile de transport, că dorește să se judece în contradictoriu cu Consiliul Local și Școala cu clasele I-VIII, și solicită și obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite pentru perioada 15 septembrie 2007 - 5 octombrie 2007, cu titlu de îndemnizație de director și spor pentru munca suplimentară prestată în acest interval de timp.
S-a reținut că în perioada 1 septembrie 1995-17 septembrie 2007 reclamanta a îndeplinit funcția de director și președinte al Consiliului de administrație al Școlii Generale cu clasele I-VIII, în intervalul de timp cuprins între 1 ianuarie 2005 - 17 septembrie 2007 având și calitatea de ordonator terțiar de credite, iar în perioada 15 septembrie 2007 - 5 octombrie 2007 i s-a prelungit numirea în acest post, drepturile salariale fiindu-i recalculate cu îndemnizația de conducere cuvenită, fiind îndreptățită să beneficieze și diferența de 84 lei conform concluziilor din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Referitor la plata sporului pentru muncă suplimentară efectuată, s-a apreciat că acest capăt de cerere nu este fondat, întrucât în perioada dedusă judecății reclamanta a deținut funcția de director al unității școlare, neavând posibilitatea să presteze ore suplimentare potrivit art.46 din Lg.128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Cu privire la cheltuielile de transport solicitate, s-a apreciat în raport de probele administrate că reclamanta nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru decontarea cheltuielilor de transport efectuate " la " - și " de la " - locul de muncă, întrucât nu a făcut dovada cheltuielilor de transport efectuate și a faptului că s-a adresat pârâtei în scopul decontării sau plății echivalente a costurilor de transport suportate, potrivit art.104 al.3 și al.31din Lg.128/1997 cum a fost modificată prin Lg.108/ 19 aprilie 2007.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs toate părțile.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat, că instanța nu a respectat dispozițiile Codului d e procedură civilă, drepturile stabilite prin Lg.53/2003 privitoare la drepturile salariatului și că greșit s-a respins cererea formulată de a se lua interogatoriu reprezentanților legali ai N și expertului contabil care a făcut erori legislative și de calcul în raportul de expertiză.
S-a susținut că trebuia făcută diferența între orele suplimentare și munca la catedră, iar munca depusă suplimentar în perioada de preaviz a reclamantei la catedra la care este titular nu poate fi considerată ca ore suplimentare, expertul ducând în eroare instanța prin concluziile sale.
Referitor la decontarea cheltuielilor de transport a cadrelor didactice, recurenta a precizat că expertul nu a prezentat procedura preliminară care trebuia urmată, de acordare a fondurilor pentru ca unitatea școlară să efectueze procedura finală de efectuare a plăților și nu a identificat faptul că Județul N este județ și școlile au independență financiară, iar execuția bugetară se efectua prin serviciul contabilitate al Primăriilor, iar plata se făcea la serviciul contabilitate al școlii, nemaifiind necesară întocmirea borderourilor lunare și înaintarea acestora Primăriei.
S-a susținut că nu era necesar să se facă dovada cheltuielilor de transport, întrucât acest lucru nu este cerut de lege și că plata s-a făcut începând cu septembrie 2007, doar prin depunerea unei simple cereri anuale, instanța eliminând astfel un drept legal, creând discriminare în raport cu alte persoane din aceeași categorie profesională. De asemenea, s-a susținut că nu s-au respectat prevederile art.211 și 212 Cod pr.civilă, fiind respinsă cererea de audiere a expertului precum și cererea de a fi interogați reprezentanții legali ai angajatorului N și că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de plată daune-interese și daune-morale și nu a calculat în totalitate cheltuielile de judecată.
Recurenta-pârâtă Școala cu clasele I-VIII, în motivarea recursului, a arătat în esență că, întrucât instanța a admis doar în parte acțiunea reclamantei, obligarea sa la plata integrală a cheltuielilor de judecată este netemeinică, acestea trebuind stabilite proporțional cu pretențiile admise.
În motivarea recursului formulat de recurentul-pârât Consiliul Local al comunei, s-a arătat, că nu poate fi obligat să plătească în solidar cu cealaltă pârâtă suma de 84 lei în raport de concluziile raportului de expertiză, neputând a fi obligat nici la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de recurs a reținut că, în esență reclamanta este nemulțumită de neacordarea cheltuielilor de transport pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2007 și neplata diferențelor sporului pentru munca suplimentară prestată în perioada 15 septembrie 2007 - 5 octombrie 2007.
S-a apreciat că soluția instanței de fond este corectă cu privire la cele două capete de cerere, deoarece potrivit art.46 din Lg.128/1997 privind Statutul personalului didactic, directorii unităților de învățământ sunt degrevați, total sau parțial, de norma didactică de predare, neputând desfășura activități didactice în regim de cumul sau plata cu ora.
În raport de textul legal menționat, s-a considerat că recurenta, în calitate de director al Școlii I-VIII, nu avea dreptul să presteze ore suplimentare, fiind emisă Decizia nr.1064 din 31 august 2007 de prelungire a numirii recurentei în funcția de director.
Astfel, deși recurenta și-a depus demisia în perioada menționată, a desfășurat activitate în calitate de director, prelungindu-i-se această calitate și recalculându-i-se salariul cu îndemnizația de conducere cuvenită. De aceea nu se poate reține existența unei confuzii între munca desfășurată la catedră și orele suplimentare, așa cum a susținut recurenta.
Referitor la capătul de cerere privitor la cheltuielile de transport, s-a apreciat că instanța de fond a apreciat în mod corect în raport de expertiza efectuată în cauză și de condițiile legale menționate în art.104 al.3 din Lg.128/1997, că recurenta nu a făcut dovada cheltuielilor de transport în condițiile prevăzute de lege.
Situația că decontarea cheltuielilor de transport pentru alte perioade anterioare s-ar fi efectuat în baza unei simple cereri nu poate fi reținută ca relevantă, atât timp cât legea prevede expres condițiile în care se face decontarea acestor cheltuieli.
Susținerea recurentei referitoare la faptul că trebuia sau nu să întocmească și să depună lunar borderourile lunare cu privire la cheltuieli de transport, nu a putut fi reținută, atât timp cât nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli, așa cum prevede la art.14 al.3 lit.a din Lg.128/1997.
Privitor la încălcarea dispozițiilor Codului d e procedură civilă, s-a apreciat că nici acest motiv de recurs nu poate fi reținut, instanța fiind cea care are competența să aprecieze asupra admisibilității și oportunității unor probe, interogatoriul solicitat de recurentă fiind un mijloc de probă.
De asemeni, prevederile art.211 și art.212 pr.civilă referitoare la chemarea în instanță a expertului nu au fost încălcate, instanța fiind cea care apreciază asupra chemării sau nu a expertului pentru a da lămuriri atunci când acestea sunt necesare.
Referitor la motivul de recurs invocat, prin care s-a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a daunelor morale și plata daunelor - interese, s-a apreciat că nici acesta nu este fondat, neputând fi reținut deoarece la termenul din 14 noiembrie 2008, reprezentantul reclamantei a precizat că solicită doar contravaloarea transportului pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2007 și recuperarea diferențelor salariale pentru perioada 15 septembrie 2007 - 5 octombrie 2007, reprezentând indemnizația de director și plata orelor suplimentare efectuate în această perioadă, aspecte asupra cărora instanța de fond s-a pronunțat.
Referitor la recursul formulat de Consiliul Local s-a apreciat că este fondat doar cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat alături de celălalt pârât, deoarece recurentul este titular al obligației raportului juridic dedus judecății, fiind persoana care asigură finanțarea de bază a învățământului preuniversitar, finanțare care se asigură potrivit art.167 al.5 lit.a din Lg.84/1995 modificată prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Recursul formulat de Consiliul Local și cel formulat de Școala cu clasele I-VIII au fost considerate admisibile sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată, întrucât în raport de dispozițiile art.276 Cod procedură civilă acțiunea fiind admisă în parte și cheltuielile de judecată trebuiau acordate doar în parte, situație în care s-a apreciat că trebuia redus cuantumul cheltuielilor de judecată în raport de capătul de cerere admis.
Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație în anulare, de către contestatoarea. Aceasta, invocând dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, a susținut că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, prin aplicarea greșită a dispozițiilor legii 128/1997; Legii 53/2003; Legii 349/2004 și contractului colectiv de muncă la nivel național pe perioada 2007-2010.
Contestatoarea a reiterat criticile formulate prin cererea de recurs, referitor la fondul litigiului și a susținut și faptul că în mod greșit au fost reduse cheltuielile de judecată, contrar prevederilor art.274 Cod procedură civilă, întrucât instanța nu putea micșora cheltuielile privind plata expertului.
Analizând contestația formulată, Curtea reține următoarele:
Astfel cum este reglementată de prevederile art.317, 318 Cod procedură civilă, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi formulată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile procedurale menționate.
Contestatoarea a invocat faptul că decizia instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, însă prin contestația formulată a înțeles să reitereze criticile formulate prin cererea de recurs și care vizează fondul litigiului.
Greșeala materială prevăzută de art.318 Cod procedură civilă vizează erorile materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și nu probleme de apreciere a probatoriilor sau de interpretare a dispozițiilor legale.
În ce privește modul de stabilire cuantumului cheltuielilor de judecată, instanța de recurs a procedat la aplicarea dispozițiilor art.274 al.1 Cod procedură civilă, stabilind cuantumul acestora în raport de capetele de cerere admise.
Având în vedere aceste considerente, contestația în anulare va fi respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr.13 din 13.01.2010, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele ȘCOALA CU CLASELE I-VIII și CONSILIUL LOCAL AL COM..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
GREFIER,
POLITIC
Red.
Tehnored./5 ex.
10/15.03.2010
Președinte:Camelia DrăghinJudecători:Camelia Drăghin, Sorina Romașcanu, Sorina Ciobanu
