Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 218/2010. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 218

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24 februarie 2010

PREȘEDINTE: Camelia Drăghin președinte secție civilă

- - - - JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu

- - - - JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu

GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatorii și, împotriva deciziei civile nr. 1431 din 16.12.2009, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.

La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată se prezintă avocat pentru contestatorii și, lipsă fiind contestatorii, intimații și apărătorul acestora.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Avocat depune la dosarul cauzei diferență taxă de timbru în cuantum de 16 lei pentru contestatorii și și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat având cuvântul pe fond pentru contestatorii și solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Bacău și fixarea unui nou termen în vederea judecării recursului. În susținerea contestației în anulare arată că aceasta este admisibilă și se întemeiază pe erori materiale comise de instanța de recurs. Mai arată că potrivit dispozițiilor art.402 alin.2 hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art.4001și art.401 alin.(2). Precizează că este eroare materială deoarece singura cale de atac este recursul și deci nu se putea admite apelul, iar intimații sunt creditori, sunt părți și nu terțe persoane cum se prevede în art.401 alin.2 Cod procedură civilă. Învederează că nu s-a răspuns la motivele de recurs. În concluzie solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei pronunțate de Curtea de apel Bacău care arată că a fost dată cu încălcarea flagrantă a legii. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată potrivit chitanțelor aflate la dosarul cauzei.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.1431 din 16.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr- s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții G, și împotriva deciziei civile nr.110/25.03.2009 a Tribunalului Bacău.

Împotriva acestei hotărâri au formulat contestație în anulare recurenții și, întemeindu-și în drept cererea pe dispozițiile art.318 Cod pr.civilă, iar în fapt pe următoarele motive:

- recurenții nu au fost apărați de avocat, ci de avocat;

- s-a reținut în mod greșit aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.4001și 401 al.1

Cod pr.civilă, întrucât recurenții și sunt debitori-recurenți și nu terți față de executarea silită;

- împotriva hotărârii instanței de fond calea de atac este recursul și nu apelul,

conform art.402 al.2 Cod pr.civilă;

- intimații și sunt părți în dosarul de executare

silită și nu terți și nu pot exercita contra hotărârii instanței de fond decât calea de atac a recursului;

- pornind de la aceste greșeli materiale, instanța de recurs nu a mai analizat corect și celelalte motive de recurs.

Contestația în anulare este nefondată.

În conformitate cu art.318 teza I din Codul d e procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Textul are în vedere greșeli pe care le comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale esențiale ale dosarului, cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.

Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli grave de fapt, în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În cauză se constată, din lectura cererii contestatorilor și din concluziile orale ale apărătorului acestora, că în esență aceștia iau în discuție calificarea căii de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

În acest sens, contestatorii au obiectat asupra faptului că în mod greșit s-a reținut în cauză incidența dispozițiilor art.4001și art.401 al.1 Cod pr.civilă, întrucât debitorii-recurenți și sunt părți în executarea silită, fiind aplicabile prevederile art.402 al.2 Cod pr.civilă.

O atare ipoteză nu corespunde prevederilor textului citat, nefiind vorba de o "greșeală materială" în înțelesul art.318 Cod pr.civilă.

În raport de considerentele expuse, contestația în anulare apare deci ca nefondată și urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii și împotriva deciziei civile nr.1431 din 16.12.2009, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2010.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Politic

Red.dec. contestată / /

Red.dec. -

Tehnored.- - 6 ex.

11.03.2010

Președinte:Camelia Drăghin
Judecători:Camelia Drăghin, Sorina Romașcanu, Sorina Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 218/2010. Curtea de Apel Bacau