Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 224/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-- 15.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 224/
Ședința publică din 12 martie 2009
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C - împotriva deciziei civile nr. 635/A/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați - DOMENIULUI P SA T, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, MUNICIPIUL T PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI T, și, având ca obiect pretenții și constatare nulitate absolută.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la a doua strigare, se prezintă domnul avocat pentru reclamantul recurent C, domnul avocat pentru pârâții intimați și și doamna consilier juridic pentru pârâții intimați Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar și Primarul Municipiului T, lipsă fiind pârâta intimată - Domeniului Public SA
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se comunică părților adverse întâmpinarea depusă de intimații Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar și Primarul Municipiului T pentru termenul de judecată din data de 19.02.2009, înscris calificat de instanță ca având caracterul unor concluzii scrise, întrucât nu a fost depus în termenul prevăzut de art.308 al.2 Cod procedură civilă.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și admiterea pe fond a acțiunii, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs și în notele de ședință pe care le depune la dosar.
Reprezentanta pârâților intimați Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar și Primarul Municipiului T solicită respingerea recursului, conform întâmpinării.
Reprezentantul pârâților intimați și pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a hotărârii dată în apel ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în întâmpinare, pe care le susține și oral în fața instanței. Depune la dosar chitanța nr. -, în valoare de 1200 lei, reprezentând onorariu de avocat.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Judecătoria Timișoara, reclamantul C - a chemat în judecată pârâții STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, MUNICIPIUL T PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI T, și, solicitând instanței să constate preluarea fără titlu valabil de către stat în baza Decretului nr. 223/1974 a imobilului înscris în CF 23028 T, nr.top 9091/2, casă, curte și teren de 314 mp; să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare- cumpărare nr. 5372/17.07.1998încheiat în baza Legii nr. 112/1995, contract în baza căruia pârâții persoane fizice au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului; să dispună restabilirea situației de carte funciară anterioară preluării imobilului de către stat.
În motivare, a invocat nevalabilitatea titlului statului, nelegala vânzare- de către neproprietar - a imobilului și lipsa bunei credințe a cumpărătorilor care au cunoscut intenția sa de redobândire a imobilului preluat în baza Decretului nr.223/1974 ca urmare a plecării în străinătate a reclamantului și familiei sale.
Pentru termenul din 12.04.2007, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât a - Domeniului Public SA T și constatarea nulității absolute a deciziei de preluare de către stat a imobilului, invocând calitatea pârâtei de parte în contractul de vânzare-cumpărare și neconcordanța Decretului 223/1974 cu normele interne și internaționale în vigoare la data preluării.
Pentru termenul de judecată din 07.06.2007 reclamantul a formulat "Note de ședință" (fila 56 dosar fond), arătând că invocă dreptul comun ca temei de constatare a nulității absolute.
În fine, la 20.09.2007, reclamantul și-a calificat acțiunea ca fiind una de drept comun, în principal invocând lipsa obiectului contractului de vânzare-cumpărare încheiat pe numele pârâților persoane fizice și, în subsidiar, solicitând compararea celor două titluri.
Pe cale reconvențională, pârâții și au solicitat, în situația admiterii acțiunii, obligarea reclamantului la plata de despăgubiri și recunoașterea unui drept de retenție în favoarea lor.
Ulterior (fila 83 dosar fond), pârâții au renunțat la judecarea cererii reconvenționale.
Prin sentința civilă nr. 11695/22.11.2007, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții; a admis în parte acțiunea reclamantului în sensul că a constatat preluarea fără titlu valabil de către stat a imobilului; a mai constatat că titlul de proprietate al reclamantului este preferabil titlului pârâților și a dispus rectificarea CF 23028 T nr. top 9091/2 prin reînscrierea dreptului de proprietate în modalitatea precedentă preluării imobilului de către stat; a respins în rest acțiunea.
Prin aceeași hotărâre, instanța a luat act de renunțarea pârâților la judecarea cererii reconvenționale.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului 223/1974 de la reclamant și familia acestuia, consecință a plecării din țară, fără plata vreunei despăgubiri; ulterior, imobilul a fost vândut pârâților în baza Legii nr. 112/1995.
Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții persoane fizice a fost respinsă, instanța apreciind că art. 6 din Lg. 213/1998 permite verificarea caracterului preluării imobilelor de către stat.
În acest context, apreciind că Decretul 223/1974 era în contradicție cu Constituția României din anul 1965, cu dispozițiile art.481 Cod civil, Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, instanța a reținut nevalabilitatea titlului statului.
Cererea de constatare nulității absolute a contractului de vânzare- cumpărare a fost respinsă față de dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001.
În ceea ce privește petitul subsidiar privind revendicarea, respectiv compararea titlurilor, instanța a reținut că titlul pârâților provine de la un neproprietar, respectiv Statul Român, iar bunul în litigiu nu a ieșit nici un moment din patrimoniul reclamantului.
Vânzarea lucrului altuia este un act care nu poate să-l priveze pe adevăratul proprietar de dreptul său și îl poate revendica de la cumpărător, actul de vânzare cumpărare față de care este terț neobligându-l la vreo prestație.
Acțiunea în revendicare nu este condiționată în niciun fel de anularea actului de vânzare a bunului de către neproprietar, deoarece acțiunea în revendicare decurge direct din dreptul de proprietate și sancționează încălcarea acestuia.
Contractul de vânzare- cumpărare încheiat de Statul Român cu pârâții, având ca obiect imobilul proprietatea reclamantului, nu îl poate afecta pe reclamant, în temeiul art. 973 Cod civil, care prevede "convențiile n-au efecte decât între părțile contractante".
Pentru aceste considerente, prima instanță a apreciat că titlul reclamantului este preferabil titlului pârâților, care provine de la un neproprietar și este evident că pârâții nu au putut dobândi de la statul vânzător mai multe drepturi decât a avut acesta.
Din probele administrate, instanța a mai reținut reaua credință a pârâților- persoane fizice, astfel că acțiunea în rectificare de carte funciară formulată împotriva lor este imprescriptibilă extinctiv.
Pentru aceste considerente, prima instanță a dispus conform celor mai sus arătate.
Împotriva sentinței au declarat apeluri pârâții STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, MUNICIPIUL T PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI T, ( fosta ) și, care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 635/A/8.10.2006 apelurile au fost admise, iar sentința schimbată în parte.
În consecință, instanța a respins ca prescrisă acțiunea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare- cumpărare și ca inadmisibilă cererea subsidiară în revendicare; a fost respinsă ca lipsită de interes cererea privind constatarea nevalabilității titlului statului.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că Legea nr. 10/2001 nu introduce cauze speciale de nulitate ci stabilește, în conformitate cu jurisprudența CEDO, reguli speciale în virtutea necesității protejării bunei credințe și a asigurării stabilității raporturilor juridice civile.
În consecință, cum dreptul de proprietate al cumpărătorilor a fost înscris în cartea funciară la 11.09.2001, sunt incidente dispozițiile art. 45 din Legea nr.10/2001, referitoare la prescripția dreptului la acțiunea în nulitatea absolută a contractului de vânzare- cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995.
Cererea subsidiară (în revendicare) a fost respinsă ca inadmisibilă dat fiind faptul că reclamantul a demarat procedura legii speciale, finalizată prin emiterea unei dispoziții, astfel că se aplică Decizia nr. 33/2008 dată de ÎCCJ conform căreia -neexistând neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului - concursul dintre legea generală și cea specială se rezolvă în favoarea acesteia din urmă.
Pe cale de consecință, ținând seama și de faptul că nevalabilitatea titlului statului se analizează în cadrul procedurii administrative, a fost respins ca lipsit de interes primul petit, imposibilitatea readucerii imobilului în patrimoniul reclamantului conducând la concluzia că acest petit nu ar aduce nici un folos practic.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate și a solicitat modificarea deciziei în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâți.
În motivare a invocat că, supunând verificarea titlului pârâților cumpărători dispozițiilor Legii nr.10/2001 și reținând că această lege limitează sfera nulităților absolute, instanța a făcut greșita aplicare a legii.
A criticat modalitatea în care instanța a stabilit momentul de la care începe să curgă termenul de un an, atitudinea părților din contractul de vânzare- cumpărare (necomunicarea dispoziției emisă în baza Legii nr.10/2001, omisiunea înștiințării cu privire la înstrăinare, mențiunile inexacte din procesul verbal din 16.05.2006), punându-l în imposibilitate de a lua cunoștință despre efectuarea vânzării; a invocat în acest sens o hotărâre pronunțată de același complet de judecată într-o altă cauză.
A criticat respingerea ca lipsită de interes a cererii în nevalabilitatea titlului statului, verificarea acestui titlu în cadrul procedurii administrative fiind una formală.
În fine, a criticat nepronunțarea asupra lipsei calității procesuale active complete invocate de pârâți.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Doar pârâții persoane fizice au formulat întâmpinare în condițiile art. 308 al. 2 Cod procedură civilă, solicitând respingerea recursului; ceilalți pârâți intimați au formulat, în același sens, concluzii scrise.
Examinând recursul în limitele criticilor formulate cu respectarea dispozițiilor art. 301, 303 al. 1 Cod procedură civilă și în baza art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, față de dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, văzând și dispozițiile legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Imobilul în litigiu a fost preluat de la reclamant și soția acestuia în baza Decretului nr.223/1974; cum preluarea de către stat a fost abuzivă, conform dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, el intră sub incidența sus-menționatei legi.
Cum imobilul a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 către foștii chiriași, devin incidente în cauză dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data sesizării instanței de judecată, norma legală nefăcând distincție din punct de vedere al temeiului juridic al înstrăinării imobilului.
Potrivit dispozițiilor alineatului ultim din art. 45 al legii, prin derogare de la dreptul comun, dreptul la acțiunea în anularea înstrăinării se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii,indiferent de cauza de nulitate. Se observă astfel că, inclusiv în situația în care legea specială ar introduce noi cauze de nulitate pe lângă cele prevăzute de dreptul comun, nulitatea contractului de vânzare- cumpărare vizând imobile- obiect al Legii nr.10/2001 încheiate până la data apariției legii, poate fi cerută în interiorul termenului special mai sus arătat.
Astfel, legea nu înlătură cauze de nulitate de drept comun, ci stabilește un termen până la careoricecauză de nulitate poate fi invocată de persoana interesată.
În pricina de față, contractul de vânzare cumpărare încheiat pe numele pârâților persoane fizice în baza Legii nr. 112/1995 a fost încheiat la 17.07.1998 (fila 7 dosar fond), astfel că dispozițiile art. 45 din Legea nr.10/2001 sunt incidente inclusiv sub aspectul termenului special de prescripție a dreptului la acțiune în nulitate absolută.
Sub acest aspect instanța observă că, și în situația în care s-ar reține că temeiul de un an ar curge de la o altă dată decât cea prevăzută de lege, această amânare trebuia invocată în favoarea sa de reclamantul însuși în condițiile art.103 Cod procedură civilă; or, în cauză, reclamantul nu a procedat în acest sens.
Mai mult, nici chiar dacă s-ar da dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă o interpretare extrem de extensivă și s-ar aprecia că instanța, din oficiu, ar fi ținută să stabilească un alt moment decât cel prevăzut de art. 45 al ultim din Legea nr.10/2001, susținerile recurentului cu privire la data la care a luat cunoștință despre înstrăinare nu pot fi primite ca temeiuri de casare sau modificare a deciziei.
Aceasta, întrucât - așa cum în mod corect a reținut instanța de apel- pârâții cumpărători și-au înscris dreptul asupra imobilului la 11.09.2001 (fila 48 dosar apel), astfel că dintr-o simplă examinare a cărții funciare (ceea ce ar fi presupus o minimă diligență din partea reclamantului sau a împuterniciților săi) ar fi rezultat că imobilul fusese înstrăinat anterior acelei date.
Or, reclamantul nu poate invoca lipsa sa de diligență pentru a obține recunoașterea unui drept (substanțial sau procedural).
În consecință, în mod corect a fost reținută excepția prescripției dreptului la acțiunea în nulitate, fiind fără relevanță hotărârea judecătorească pronunțată într-o altă cauză de același complet și susținerile recurentului vizând greșita interpretare a probelor administrate în dovedirea afirmațiilor sale vizând momentul la care a aflat despre înstrăinarea imobilului.
În ceea ce privește respingerea ca lipsită de interes a cererii de constatare a nevalabilității titlului statului, instanța de recurs apreciază că, față de dispozițiile art.6 al. 3 din Legea nr.213/1998, nu sunt la adăpost de critici considerentele potrivit cu care acest aspect se analizează în cadrul procedurii administrative.
Se observă, însă, în primul rând că actul emis în cadrul procedurii administrative (Dispoziția nr. 2345/19.09.2006 dată în baza Legii nr. 10/2001) a fost atacat în instanță de reclamant care a invocat pe această cale nevalabilitatea titlului statului (fila 326 dosar).
În al doilea rând, susținând greșita respingere ca lipsită de interes a cererii în nevalabilitatea titlului statului în prezenta cauză, recurentul nu arată în ce constă interesul său legitim, actual și direct în a critica sub acest aspect decizia Tribunalului, câtă vreme instanța de apel a reținut lipsa interesuluișica efect al imposibilității readucerii bunului în patrimoniul reclamantului pe calea prezentului demers judiciar (celelalte cereri fiind respinse ca prescrisă și, respectiv, inadmisibilă).
În fine, nu pot fi reținute ca temeiuri de casare sau modificare a deciziei nici criticile recurentului vizând nepronunțarea în apel asupra excepției lipsei calității procesual active complete invocată de pârâți.
În primul rând, nepronunțarea nu-l prejudiciază pe reclamant, ci ar fi putut să fie invocată, eventual, de pârâții care au invocat excepția.
Pe de altă parte, cum în mod corect s-a reținut în apel, celelalte excepții reținute au prioritate, făcând inutilă verificarea identității dintre titularul dreptului și reclamant, verificare ce ar presupune examinarea fondului.
Celelalte susțineri formulate de recurent pe cale de "Note de ședință" (fila 41,42 dosar) nu au fost invocate în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301, 303 al. 1 Cod procedură civilă; cum ele nu se constituie în motive de ordine publică în sensul art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, instanța nu va proceda la examinarea lor.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 304, 306 al.2 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul declarat de reclamantul C - împotriva deciziei civile nr. 635/A/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga reclamantul la plata către pârâtul a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C - împotriva deciziei civile nr. 635/A/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă reclamantul la plata către pârâtul a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red. - 17.03.2009; tehnored. - 24.03.2009; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara; Judecător:
Instanță de apel: Tribunalul Timiș; Judecători:;
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu, Florin Șuiu
