Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 23/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 23/R-CM
Ședința publică din 18 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Laura Ioniță
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de reclamanta -., împotriva sentinței civile nr.871 din 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc la data de 15 ianuarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Constată că rin p. cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea, precizată la fila 272, reclamanta -. Vac hemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata sumei de 32.085,72 lei, precum și la plata dobânzii legale, la nivelul ratei dobânzii de referință a, calculată de la data achitării de către a sumei de mai sus și până la plata ei efectivă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că suma de 32.085,72 lei se compune din: 30.136,46 ROL aferent cheltuielilor, altele decât cele cu carburanți auto, efectuată pe bază de bonuri fiscale, pentru care nu s-a admis dreptul de deducerea fiscală la în lipsa documentelor legale justificative; 21.500.924 ROL dobânzi pentru neplata la termen a -ului în suma de mai sus; 3.732.485 lei penalități de întârziere aferente aceluiași, celelalte sume descrise la punctele II -IV din cererea precizatoare de la filele 273-274, reprezentând TVA aferent achiziționării unor servicii fără documente justificative, dobânzi calculate pentru neplata la termen a, penalități de întârziere calculate la A, dobânzi aferente virării cu întârziere a impozitului pe dividende suplimentar și dobânzi aferente pe veniturile din salarii, virate cu întârziere.
Reclamanta a mai arătat că toate dobânzile și penalitățile descrise în cererea precizatoare au fost calculate și stabilite de către organul de control fiscal, urmare a viramentelor cu întârziere a obligațiilor și contribuțiilor datorate în perioada 1.04.2000-28.02.2004, astfel cum acestea au fost consemnate în procesul verbal de control nr.6007/2004.
La filele 61-92 dosar pârâtul a formulat întâmpinare, cerere reconvențională și cerere de chemare în garanție a consilierei juridice, a numitei I - fostă directoare economică și a directorului general al -.
Cererea reconvențională a fost disjunsă în ședința publică din 13 noiembrie 2006, s-a format un dosar separat și s-a fixat termen în vederea judecării acesteia.
Prin cererea de chemare în garanție, pârâtul a solicitat obligarea chemaților în garanție, în cazul în care va cădea în pretenții, să-l despăgubească cu suma de 32.085,72 lei și cu foloasele nerealizate aferente acestei sume, deoarece cererea de chemare în judecată a fost formulată de către consilierul juridic al, cu acordul directorului economic și al directorului general al societății reclamante, deși în realitate nu există nici un prejudiciu.
Și pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât nu se face vinovată de producerea vreunui prejudiciu societății reclamante.
Prin sentința civilă nr.871/17 octombrie 2007 fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă și respinsă cererea de chemare în garanție a numiților, I și.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că răspunderea patrimonială a unui salariat față de angajatorul său intervine dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: persoana care a produs prejudiciul trebuie să aibă calitatea de salariat al angajatorului păgubit; fapta ilicită a salariatului trebuie să fie săvârșită în legătură cu munca sa; prin fapta sa ilicită și personală salariatul să fi produs un prejudiciu material angajatorului; să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; să existe vinovăție.
Dacă prima condiție este îndeplinită, cei doi pârâți având și calitatea de salariați ai societății reclamante, referitor la cea de-a doua condiție (fapta ilicită să fie săvârșită în legătură cu munca acestora, cu atribuțiile lor de serviciu), expertiza efectuată în cauză a stabilit, legat de fiecare capitol de cheltuieli, propus de reclamanta a fi recuperat de la pârâți, următoarele:
În perioada 1.03.2000-29.02.2004 au fost înregistrate în contabilitatea bonuri fiscale emise de casele de marcat fiscale, altele decât cele pentru carburanți auto și a dedus înscris pe aceste bonuri, încălcând prevederile art.19 din nr.OUG17/2000 și nr.HG401/2000, potrivit cărora "înregistrarea în contabilitate a bonurilor emise de casele de marcat fiscale în lipsa facturii fiscale nu mai dă dreptul, potrivit legislației fiscale (în vigoare la data respectivă) de a deduce - ul înscris în aceste bonuri.
Or expertul desemnat în cauză a constat că pe fiecare bon era înscris valoarea și semnătura persoanei din biroul financiar contabil care avea ca atribuții de serviciu verificarea, înregistrarea și întocmirea situațiilor privind
În consecință, biroul financiar contabil era cel care nu trebuia să accepte justificarea avansului ridicat din casieria unității, fără a se prezenta și factura fiscală, singura care ar fi dat dreptul la deducere
Cu privire la suma de 7.550.329 lei reprezentând aferentă achiziționării unor servicii fără documente justificative, pentru care nu se acordă drept de deducere (pct. II din cererea precizatoare de la fila 273 dosar), expertul desemnat în cauză a stabilit că serviciile au fost facturate de diverși furnizori, iar la primirea acestor facturi biroul financiar contabil avea obligația să solicite și acele anexe care dau dreptul la deducere fiscală sau, în lipsa lor, să înregistreze -ul aferent direct în cheltuieli, în acest fel nefiind diminuată obligația lunară a TVA, prin decontul de și nu ar fi fost calculate majorări și penalități, dispozițiile nr.HG971/1997 fiind în acest sens.
S-a concluzionat în sensul că prejudiciul generat de neacordarea deductibilității plus dobânzile și penalitățile stabilite la data controlului nu se datorează celor care au dispus efectuarea acestor servicii, ci persoanei care avea ca atribuții verificarea și înregistrarea conform normelor fiscale, atribuții care nu se regăsesc în fișa postului a celor doi pârâți.
Referitor la suma pretinsă prin pct.3 din cererea precizatoare, la dobânzile aferente virării cu întârziere a impozitului pe dividende suplimentar, expertul desemnat în cauză a stabilit că sarcina calculării în cuantum legal a impozitului pe dividende prin reținere la sursă revine biroului financiar contabil care, în momentul plății dividendelor către acționari are obligația de a achita și impozitul pe dividende către bugetul de stat, și nu celor doi pârâți din prezenta cauză.
Cât privește dobânzile aferente impozitului pe veniturile din salarii virat cu întârziere (pct. IV din cererea precizatoare de la file 273 dosar), expertul desemnat în cauză a stabilit că diferența dintre data scadenței și data achitării este cuprinsă între 3-6 zile și s-a datorat lipsei resurselor financiare, iar virarea cu întârziere s-a datorat șefului biroului financiar contabil care avea obligația semnării notelor contabile întocmite de angajați, astfel că s-au calculat aceste impozite în cuantum greșit, ceea ce a condus la dobânzi și penalități către bugetul de stat.
Întrucât legislația muncii nu cunoaște răspunderea pentru fapta altuia (expertiza stabilind că sarcinile în legătură cu cererea reclamantei erau atributul biroului financiar contabil), neaflându-ne nici în situația în care salariații cu funcții de răspundere răspund alături sau în locul celor care au produs paguba, instanța constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.270 alin.1 din Codul Muncii și pe cale de consecință cererea a fost apreciată ca neîntemeiată și a fost respinsă.
În termen legal, reclamanta a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru netemeinicie, arătând că în mod greșit a fost respinsă acțiunea.
În dezvoltarea recursului, reclamanta a arătat că, fără nici un temei, prima instanță i-a respins obiecțiunile la expertiză, precum și proba cu martori, cu toate că acestea erau relevante pentru a dovedi situația atipică în care se lucra, care era diferită de cea normală, rezultată din concluziile experților. Astfel, spre exemplu, deși instanța reține că virarea cu întârziere a impozitului pe venituri din salarii s-a datorat șefului biroului financiar contabil, în realitate, virarea se făcea în baza ordinului de plată semnat de pârâtul - singurul care avea specimen de semnătură în bancă.
Mai arată recurenta că pârâții sunt vinovați de prejudiciul produs reclamantei, în raport de dispozițiile Legii contabilității nr.82/1991, potrivit cu care documentele justificative ce stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat sau aprobat, iar răspunderea pentru conducerea contabilității revine directorului general.
Aceeași concluzie se desprinde și din Regulamentul de organizare și funcționare al societății și din Regulamentul de ordine interioară, documente care nu au fost avute în vedere de prima instanță, aceasta motivându-și soluția pe o fișă a postului care în realitate nu există.
Analizând sentința recurată în raport de critica adusă, curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Este de remarcat în primul rând că la baza pronunțării sentinței recurate se află concluziile expertizei întocmite în comun de către expertul desemnat de instanță, expertul consilier propus de reclamantă și expertul consilier propus de către pârâtă, concluziile celor trei experți fiind practic identice. În condițiile în care lucrarea întocmită de cei trei experți ( filele 783-809 dosar fond) a răspuns tuturor obiectivelor fixate de instanța, precum și celor solicitate de părți, în mod corect prima instanță a apreciat că o refacere a acestei lucrări nu se mai impune.
De asemenea, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a respins proba cu martori solicitată de reclamantă(fila 848 dosar fond) pentru dovedirea modului concret în care se desfășurau raporturile de muncă în societate, deoarece, faptul că, așa cum se arată în cererea de recurs, în cadrul societății reclamante exista în fapt o "situație atipică", alta decât cea normală relevată de experți pe baza actelor, nu are nici o relevanță, atâta vreme cât reclamanta trebuia să respecte procedurile de lucru prevăzute de regulamentul intern, fișa postului, etc.
Una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului este ca fapta ilicită să fie săvârșită în legătură cu munca acestuia, cu atribuțiile de serviciu, or această condiție nu este îndeplinită în speță.
Astfel, în ceea ce privește verificarea, înregistrarea și întocmirea, situațiilor privind TVA, atribuții în acest sens avea biroul financiar contabil al societății, astfel că acestuia îi revine răspunderea pentru faptul că a acceptat deducerea TVA-ului înscris pe bonuri, chiar în lipsa facturii fiscale, încălcând în acest fel prevederile OUG nr.17/2000 și HG. nr.401/2000.
De asemenea, la primirea facturilor emise de diverși furnizori același birou financiar contabil avea obligația de a solicita și acele anexe care dau dreptul la deducere fiscală sau, în lipsa acestora să înregistreze TVA-ul aferent în cheltuieli, pentru a nu diminua obligația lunară de plată a TVA, aspect ce a condus la calcularea de majorări și penalități.
În ceea ce privește dobânzile aferente virării cu întârziere a impozitului pe dividende suplimentar, sarcina calculării acestui impozit revine de asemenea biroului financiar contabil, care are obligația, în momentul plății dividendelor către acționar, de a achita și impozitul către bugetul de stat.
În fine, virarea cu o întârziere de 3-6 zile a impozitului din salarii a fost cauzată de șeful biroului financiar contabil care avea obligația semnării notelor contabile, întocmite de angajați, iar impozitele fiind calculate greșit, acest fapt a dus la acumularea de dobânzi și penalități către bugetul de stat.
Rezultă așadar că nici unul dintre pârâți nu avea atribuții legate de verificarea, înregistrarea sau plata TVA sau a impozitului, astfel că, în mod corect, instanța de fond a reținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale reglementate de art.269 și următoarele Codul Muncii, astfel că a respins acțiunea față de ambii pârâți.
Față de aceste considerente, în temeiul art.291 Codul Muncii, raportat la art.3041și 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de reclamanta -., împotriva sentinței civile nr. 871 din 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./21.01.2008
GM// 2 ex.
Jud.fond.,
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță
