Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 230/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.230/

Ședința publică din 23 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat

JUDECĂTOR 2: Carmina Orza

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de către reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 531 din 3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Direcția Generală a Finanțelor Publice A, având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul apelant avocat, pentru pârâtul intimat consilier.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtului intimat depune întâmpinare la dosar, nemaifiind probe de administrat sau cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părților asupra apelului.

Reprezentanta reclamantului apelant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat în scris.

Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea apelului a netemeinic și nelegal, menținerea sentinței civile atacate și în consecință respingerea acțiuni față de Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor ca prescrisă pentru motivele prezentate în întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Arad la 6 februarie 2008 reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând să se constate că este unicul moștenitor al lui și, decedați la 31.03. 1945, respectiv 11.10. 1964, în calitate de nepot, să se constate că terenul intravilan de 1800 mp înscris în CF nr. 2911/a Aradul top 1911 - 1912/a/21/7 a fost preluat de Statul Român în mod abuziv, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 162.000 euro respectiv echivalentul în lei a acestei sume, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că terenul sus menționat a fost proprietatea bunicilor săi și a fost expropriat de Statul Român, fără despăgubiri, în baza Hotărârii de Consiliu din 1945.

În prezent pe teren s-a construit o casă, proprietatea unor persoane fizice, fiind dat în folosință altor persoane.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 480 Cod civil.

Prin sentința civilă nr.1487/ 4 martie 2008 Judecătoria și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Arad, având în vedere valoarea obiectului pricinii și dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pe dreptul comun, deoarece imobilul face parte din bunurile la care se referă Legea nr. 10/2001, iar prin notele de ședință a invocat prescripția dreptului la acțiunea în despăgubiri.

În fapt, din actele dosarului Tribunalul a reținut că terenul în discuție a fost proprietatea tabulară a bunicilor reclamantului, înscrisă inițial în CF nr. 2911 Aradul sub nr. B 3-4.

Sub B 5 este înscris în 20 septembrie 1947 ca proprietar tabular ulterior Statul Român cu titlu de expropriere, însă din probele administrate în cauză nu rezultat că această expropriere ar fi fost abuzivă, nefiind indicat temeiul legal exact al preluării de către stat și probată lipsa de despăgubiri, în condițiile în care instanța în baza rolului activ i-a pus în vedere reclamantului să detalieze starea de fapt și să depună înscrisurile lizibile, dar reclamantul nu s-a prezentat la nici un termen de judecată.

Sub un alt aspect, în condițiile art. 137 Cod procedură civilă urmează a se observa că reclamantul susține că nu a recurs la dispozițiile Legii nr. 10/2001 preferând să promoveze această acțiune în despăgubiri în baza dreptului comun.

Deși întemeiată pe dispozițiile art. 480 cod civil în mod evident prezenta acțiune nu este reală, în revendicare, întrucât nu se revendică proprietatea asupra bunului ci este o acțiune personală.

Sub acest aspect reclamantul nu argumentat de ce nu a recurs la această acțiune de drept comun imediat după instaurarea în România a regimului democratic de după Revoluția din 1989 ori dacă a considerat legislația specială reparatorie ineficientă, imediat după apariția acesteia.

A rezultat că potrivit art. 3 alin.1 și art. 8 din Decretul nr.167/1958 acțiunea în despăgubiri promovată de reclamant este prescrisă, motiv pentru care s- respins.

Față de cele menționate, Tribunalul Timișa respins acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru despăgubiri civile. Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul Arad a declarat apel reclamantul solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță deoarece în mod greșit acțiunea sa a fost soluționată prin invocarea prescripției, deși în realitate temeiul juridic al acțiunii îl reprezintă art. 480 Cod civil respectiv dreptul real de proprietate, încălcat de către autoritățile fostului stat comunist.

În drept au fost invocate disp.art. 282 și urm.

Examinând apelul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzut de art. 287 și urm. Cod procedură civilă se reține că acesta este fondat în sensul celor ce se vor arăta mai jos.

Acțiunea introductivă depusă de către reclamantul, prin cele patru petite, tinde la a se realiza, pe calea dreptului comun, dreptul de proprietate al autorilor săi asupra unui imobil, teren în suprafață de 1800. situat în municipiul A, trecut în mod abuziv din proprietatea privată a persoanelor fizice în proprietatea Statului Român, în perioada regimului comunist.

Din acest punct de vedere acțiunea introductivă are un caracter reparatoriu complex și nu poate fi confundată cu o acțiune personală, în valorificarea unui pretins drept de creanță, acțiune prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani.

Ca tare, prima instanță este ținută a examina conținutul acțiunii formulată de către reclamant, prin cele patru petite ale acesteia, a stabili situația juridică actuală a imobilului revendicat și în ce măsură acțiunea cu caracter reparator poate fi realizată, fără încălcarea drepturilor subiective civile recunoscute de legile speciale, după anul 1990, în favoarea altor titulari, asupra bunului imobil în litigiu.

Față de cele arătate va fi admis apelul declarat de către reclamant va fi desființată sentința atacată și va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceiași instanță respectiv Tribunalul Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de către reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 531 din 3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Desființează sentința atacată și trimite cauza pentru rejudecare la aceiași instanță, respectiv Tribunalul Arad.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red. LL/ 21.11.2008

Dact. NF/21.11.2008

Ex.2 Tribunalul Arad - Președinte.

Președinte:Lucian Lăpădat
Judecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 230/2008. Curtea de Apel Timisoara