Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 229/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.229/

Ședința publică din 23 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat JUDECĂTOR 2: Carmina Orza

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de către reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 575 din 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții intimați Primăria A și Municipiul A reprezentat prin Primar, având ca obiect Legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au fost lipsă părțile.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,instanța considerând cauza lămurită, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de către reclamant, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

rin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 17.04.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului A, solicitând anularea Dispoziției nr. 22467/1181/10.03.2008 referitor la aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 privind imobilul în A,- înscris în CF 1878 A și restituirea în natură a acestui imobil.

În motivare, a susținut că a notificat Primăria A pentru i se restitui imobilul situat în A,-, înscris în CF 1878 A, nr.top 2366, proprietatea tabulară a tatălui său sen. naționalizat fără titlu valabil, fără despăgubiri. Deși a fost notificată Primăria A, în termen legal, de către fratele său - G-, care l-a declarat pe reclamant dispărut, în dispoziția a cărei anulare se solicită, nu se face vorbire despre acest aspect.

În drept, a invocat prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul I, pct. 52.

La termenul de judecată din data de 14 mai 2008, instanța a stabilit că are calitate procesuală în cauză Municipiul A reprezentat prin Primar, și nu Primăria

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Aas olicitat respingerea acțiunii reclamantului cu motivarea că a depus notificare după expirarea termenului legal respectiv după 14.02.02, termenul de 1 an fiind termen de decădere.

Pe cale de excepție, s-a invocat inadmisibilitatea acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului

Pe fond s-a arătat că reclamantul a solicitat restituirea imobilului la data de 06.09.2004,

Imobilul a fost revendicat și de către G - dar i s-a respins notificarea cu motivarea că nu este persoană îndreptățită, prin dispoziția 1576/06.04.2004.

Pârâtul mai arătat că reclamantul a solicitat restituirea imobilului la data de 06.09.2004,

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii ca nesusținută, citarea în cauză a Municipiului A - deși a fost citat, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum fost formulată.

Tribunalul Arad prin sentința civilă nr. 572 din 25.06.2008 pronunțată ăn dosar nr- a respins acțiunea civilă introducă de reclamantul .

Tribunalul a reținut că reclamantul este moștenitor legal rezervatar după proprietarul tabular al imobilului situat în A,-, înscris în CF 1878 A, nr. top 2366.

Potrivit art.21 din Legea 10/2001 notificarea trebuia depusă până la data de 14.02.02, dar reclamantul a depus-o la data de 06.09.2004 depășind termenul prevăzut de lege.

Susținerile reclamantului că nu a cunoscut dispozițiile legale și că a fost dat dispărut de către fratele său nu pot fi avute în vedere pentru repunerea în termen.

Față de această stare de fapt instanța a respins acțiunea exercitată de către reclamantul împotriva pârâtului Municipiul A reprezentat prin Primar pentru anularea Dispoziției 22467/ 1181/10.03.08 referitor la aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 privind imobilul situat în A str. - 148 înscris în CF 1878 A, a respins acțiunea față de Primăria A, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul Arada declarat apel reclamantul solicitând admiterea acestuia în sensul schimbării hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată.

Apelantul a arătat că imobilul a aparținut tatălui său și nu are importanță că a fost solicitat în vederea revendicării de către fratele său G, care l-a declarat dispărut deși acest lucru nu era adevărat.

În drept apelantul a invocat disp.art. 282 și urm. Cod procedură civilă precum și Legea nr. 10/2001.

Examinând apelul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 287 și urm. Cod pr.civilă se reține că acesta este neîntemeiat.

În mod corect prima instanță a reținut că cererea de revendicare formulată de către reclamant, a fost adresată organului administrativ competent, cu mult după data de 14.08.2002 respectiv la data de 6.09.2004, împrejurare ce a condus ca asupra imobilului în discuție să se stabilească o situație juridică nouă, determinată inclusiv de cererea de retrocedare formulată de către fratele reclamantului pe numele său G -.

În aceste condiții, reclamantul își poate valorifica eventualele sale pretenții civile, pe calea procedurii de drept comun și opozabilitate cu fratele său, -.

Față de cele arătate mai sus, apelul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de către reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 575 din 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red. LL/ 21.11.2008

Dact NF/ 21.11.2008

Ex.2

Tribunalul Arad - Președinte.

Președinte:Lucian Lăpădat
Judecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 229/2008. Curtea de Apel Timisoara