Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 233
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Dan Spânu
Grefier - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul, cu domiciliul în C,-, - 10,. 1,. 1, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 116 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sect. 5,-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns apelantul reclamant și consilier juridic, reprezentând intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. A participat procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că apelantul reclamant a formulat precizări de acțiune.
Apelantul reclamant, interpelat de instanță în legătură cu temeiul acțiunii sale, a precizat că și-a întemeiat acțiunea pe principiile răspunderii civile delictuale și că a suferit un prejudiciu ca urmare a săvârșirii unor erori judiciare în soluționarea unor dosare penale. A mai precizat că art. 504.C.P.P. are o aplicare indirectă în speță.
Având în vedere precizarea apelantului reclamant, reprezentantul Ministerului Public - procuror a arătat că participarea sa nu mai este obligatorie.
Curtea a pus în discuție probatoriul care se va administra în dovedirea faptului ilicit, respectiv eroarea judiciară săvârșită și legătura de cauzalitate a faptei cu prejudiciul pretins de reclamant.
Apelantul reclamant a precizat că nu are alte probe de administrat în afara actelor depuse la dosar și că dovedirea susținerilor sale o reprezintă neconcordanța dintre situația de fapt reclamată, pentru care a formulat plângeri penale, și realitate.
A mai precizat că își menține suma pretențiilor la valoarea de 4.000.000 lei (RON), reprezentând sumele de bani neîncasate de reclamant și familia sa ca urmare a infracțiunii de furt a.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Apelantul reclamant a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței civile atacate, în sensul obligării Statului Român la plata sumei de 4 milioane lei.
Consilier juridic, pentru intimatul pârât, a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat. A considerat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 294. având în vedere că în apel a fost schimbat temeiul de drept al acțiunii.
Apelantul reclamant a solicitat respingerea excepției de inadmisibilitate a apelului, întrucât motivele din apel sunt identice cu cele invocate la fond.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 28 octombrie 2008, reclamantul a chemat în judecată Statul Român, prin reprezentantul legal Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței obligarea la plata sumei de 4.000.000 lei (RON), reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare nesoluționării petițiilor sale ( plângeri, memorii ), având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune, care au produs consecințe deosebit de grave.
Reclamantul a arătat că în anul 1991 cumpărat de la fostul CAP o seră pentru producerea de legume, însă începând cu anul 1993 făptuitorii, G, împotriva cărora a formulat plângeri penale, și-au însușit fraudulos producția legumicolă. A apreciat că organele de cercetare penală, parchetul și instanța de judecată nu au stabilit săvârșirea infracțiunilor reclamante, astfel că, începând cu data de 6 iulie 1991 și până în prezent, este victima acestor infracțiuni.
Prin sentința penală nr.1341/11 aprilie 2007 Judecătoriei Craiova, pronunțată în dosarul nr-, definitivă prin decizia penală nr.547/20 mai 2007 Tribunalului Dolj, nu au fost soluționate corect pretențiile sale, faptele fiind greșit încadrate juridic. S-a invocat încălcarea art. 52 din Constituția României, s-a solicitat recunoașterea drepturilor ce au rezultat din cumpărarea și producției, precum și anularea deciziei penale nr.547/30 mai 2007 Tribunalului Dolj, ca nelegală, injustă, nedreaptă, repararea pagubei suportată ca parte vătămată, victimă a infracțiunii de înșelăciune.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 504 pr.penală, art.51, art.52, art. 21 din Constituție și dispoziții din Codul penal.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri: factura de cumpărare a A nr.1/9 iulie 1991, file CEC cu bani retrași pentru cumpărarea, plângere penală adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 Cod penal, adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr.6421/P/99 către Poliție pentru cercetări sub aspectul art. 215 Cod penal, referat cu propunere de neînceperea urmăriri penale, raport de expertiză tehnică efectuată de expert tehnic de specialitate ing., declarații de martori, proces -verbal încheiat între expert tehnic și conducerea, proces-verbal de preluare documentelor pe anii 1991 și 1992 de către expert tehnic, situația producțiilor obținute și valorificarea în anul 1991 la. SRL, schița terenului cu amplasarea însușită fraudulos, memoriu, raport de expertiză tehnică efectuat de ing. potrivit încheierii de judecată din 7 octombrie 1992 în dosar civil nr.5465/1992 al Judecătoriei Craiova, chitanța din 18 februarie 1993 cu materiale vândute din.
Statul Român, reprezentat de DGFP, formulat întâmpinare, a invocat inadmisibilitatea acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 504 Cod procedură civilă, prescripția dreptului material la acțiune, în raport de art. 8 alin.2 din Decretul nr.167/1958.
Prin sentința civilă 116 din 31 martie 2009 Tribunalului Doljs -a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin rezoluția nr. 6421/P/01.08.2000 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiovas -a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numiților, G și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289.pen și art. 194 pct. 5 din legea 31/1990.
Împotriva acestei soluții, petentul a formulat plângere la primul procuror al parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, plângere ce a fost respinsă prin rezoluția nr. 2685/II/02.11.2000.
Împotriva acestei soluții petentul a formulat plângere la Judecătoria Craiova, plângere ce a fost respinsă ca nefondată prin sentința penală nr. 3009/13.07.2004, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1018/05.11.2004 a Tribunalului Dolj.
Reclamantul, deși a exercitat în cauză toate căile legale de atac, nu a fost mulțumit de soluția dată de organele de urmărire penală și de instanțele de judecată, iar pentru faptele ce fac obiectul plângerii s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, împrejurare care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale în cauză.
Tribunalul a arătat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în art. 504 Cod procedură penală, reclamantul având în cursul procedurilor penale calitate de parte vătămată și nu aceea de inculpat, care să fi fost supus unor măsuri prin care fost privat de drepturi și libertăți constituționale și fundamentale.
Din considerentele deciziei penale nr.547/30 mai2007 a Tribunalului Dolj s-a reținut că reclamantul nu s- constituit parte civilă în procesul penal, existând posibilitatea sesizării instanței civile cu soluționarea cererii având ca obiect acordarea despăgubirilor materiale și morale. S-a concluzionat că reclamantul invocă încălcarea de către organele de urmărire penală și instanțele penale drepturilor sale recunoscute de constituție, ceea ce echivalează cu o solicitare de reluare și repunere în discuție în fața instanței civile, unor împrejurări analizate în mod definitiv de instanța penală competentă.
Excepția de prescripție a dreptului la acțiunea nu a fost analizată, întrucât reclamantul nu și- întemeiat cererea pe dispozițiilor art. 998 - 999 Cod Civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, motivând că în mod greșit nu s- soluționat furtul și însușirea valorii producției, deși din dovezile de la dosar rezultă săvârșirea infracțiunilor. Reclamantul a precizat pe larg modul cum a fost cumpărată în anul 1991 și care este valoarea prejudiciului. S-au invocat dispozițiile art. 21 și 52 din Constituție, dispoziții din codul penal și de procedură penală, s-a criticat faptul că nu s-au constatat greșelile de judecată în dosarele penale.
La data de 26.08.2009, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și invocând faptul că s-au încălcat dispozițiile art. 294 c deoarece reclamantul apelant a formulat în apel alte solicitări decât la instanța de fond.
Apelul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Articolul 52 alin. 3 din Constituție stabilește răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, indiferent de modul în care s-au produs. Principiul responsabilității statului față de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare nu se circumscrie numai dispozițiilor art. 504 pen. ci trebuie să privească orice erori judiciare, derivate din procese penale ( caz în care normele de competență materiale sunt reglementate de art. 2 alin 1 lit din codul d e proc. civ.) sau din procese de altă natură, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei să fie suportate de aceasta.
Răspunderea patrimonială a statului se fundamentează, ca principiu general, pe dispozițiile răspunderii civile delictuale, reglementată de art. 998-999 civ. și, atunci când normele dreptului special nu sunt aplicabile, repararea prejudiciului aceluia ce se pretinde victima unor erori judiciare trebuie să țină seama de normele dreptului general.
În speță, reclamantul a precizat în apel că temeiul juridic al acțiunii sale îl constituie răspunderea civilă delictuală statului pentru erori judiciare, dispoz. art. 21 și 52 din Constituție și, cu totul îndepărtat prevederile art. 504 pen.
Precizările din apel nu constituie o modificare a acțiunii, care să încalce prev. art 294, deoarece aceleași texte au fost invocate și în fața primei instanțe și aceleași solicitări au fost formulate.
Reclamantul a promovat acțiunea susținând că nu au fost corect soluționate plângerile sale penale privind însușirea legumicole și a producției de către anumiți făptuitori, aceleași aspecte fiind supuse analizei și în recurs. Formularea cererilor reclamantului este confuză și ajuridică, acesta neavând cunoștințe de specialitate, însă instanța este cea care, manifestând rol activ, trebuie să transpună în plan juridic susținerile părții, care prezintă anumite situații de fapt. În concluzie, se constată că atât la prima instanță cât și în apel reclamantul pretinde acoperirea unui prejudiciu pe care l-a suferit pe o perioadă mai mare de timp, datorită modului defectuos în care organele de urmărire penală și instanțele de judecată au soluționat plângerile penale pe care le-a formulat.
Tribunalul a reținut în mod corect că dispozițiile art. 504 pen. nu sunt aplicabile și nu pot constitui temeiul juridic al acțiunii în pretenții promovate de reclamant, deoarece acesta nu a fost arestat sau condamnat pe nedrept, textul legal fiind de strictă interpretare.
Chiar dacă motivarea tribunalului este lapidară și nu face referire la toate elementele de fapt și de drept precizate de reclamant în acțiune, instanța de apel consideră că fondul litigiului a fost analizat, neexistând temeiuri pentru aplicarea dispoz. art. 297 alin. 1 și pentru trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind suficient se completa motivarea primei instanțe. Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât instanța trebuie să asigure judecarea pricinii într-un termen rezonabil, iar reluarea ciclului judecății nu ar fi în interesul părții, cât timp drepturile sale procesuale nu au fost încălcate.
Se are în vedere că, indiferent care ar fi temeiul judiciar al acțiunii, competența de soluționare acțiunii în primă instanță aparține tribunalului, deoarece valoarea pretențiilor reclamantului depășește suma de 5 miliarde lei ( ROL) iar în condițiile analizării dispozițiilor art. 504, competența aparține aceleiași instanțe potrivit art. 2 alin. 1 lit. h) din civ.
Pentru a se angaja răspunderea statului, reclamantul avea obligația, impusă de art. 1169 civ. de a proba susținerile sale, respectiv de a face dovada săvârșirii unor erori judiciare. Această dovadă nu poate fi simpla sa susținere, în sensul că faptele reținute de instanțele de judecată și de organele de urmărire penală nu sunt conforme realității, ci este necesar ca eroarea să fie constatată printr-o hotărâre judecătorească. Reclamantul cere, practic, instanței civile să repună în discuție elementele săvârșirii unor infracțiuni, ceea ce este inadmisibil atât sub aspectul competenței, cât și sub cel al existenței autorității de lucru judecat.
Prin urmare, faptul ilicit cauzator de prejudicii, adică eroarea judiciară, nu este dovedit în speță, și cu atât mai puțin legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de reclamant și faptul ilicit.
Reclamantul s-a adresat organelor de urmărire penală, susținând că au fost săvârșite anumite infracțiuni. În dosarele penale, acesta nu s-a constituit parte civilă, ceea ce înseamnă că și în ipoteza în care se constata că a fost săvârșită infracțiunea și făptuitorul ar fi fost sancționat penal, pretinsul prejudiciu suferit de reclamant nu putea fi reparat, automat, în temeiul hotărârii penale de condamnare.
Pe de altă parte, așa cum a reținut și tribunalul, reclamantul nici nu s-a adresat instanței civile, pe calea unei acțiuni separate de demersurile penale, pentru ca, în termenul legal de prescripție, care începea să curgă de la data producerii prejudiciului, să solicite să fie reparat prejudiciul suferit prin lipsa de folosință a legumicole, acțiunea de față fiind prima acțiune civilă a reclamantului.
Constatând că răspunderea generală a statului pentru prejudicii din erori judiciare nu poate fi angajată în speță întrucât nu s-a făcut dovada erorilor judiciare și a legăturii lor cu prejudiciul suferit de reclamant, se va menține soluția de respingere a acțiunii, apelul nefiind fondat, potrivit art. 296
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamantul, cu domiciliul în C,-. --10,. 1,. 1, județul D împotriva sentinței civile nr. 116 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 1 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./tehnored. GI/ 4ex/7.10.2009/ Jud. fond-
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Dan Spânu
