Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 236/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 236/2009

Ședința publică de la 08 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Mărginean

JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte

Judecător

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta SC împotriva sentinței civile nr1215 din 23 decembrie pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu reclamanta intimată UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAMNE DIN ROMÂNIA și pârâtele intimate și.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru pârâta recurentă SC SRL Sibiu, lipsind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și timbrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocat pentru pârâta recurentă solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței cu consecința respingerii acțiunii. În continuare susține motivele de recurs invocate în scris arătând, în esență, că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor legii. Susține că reclamanta intimată Uniunea Producătorilor de Fonograme nu justifică calitate procesuală activă întrucât numai titularii dreptului de autor au dreptul de a solicita despăgubiri iar această instituție nu deține nici un mandat expres care să vină de la titularul vreunui drept de autor. Învederează că reclamanta chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată indică titularul dreptului de autor dar nu depune mandat din partea acestuia. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.1215/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiua fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România împotriva pârâtei SC SRL, pe care a obligat-o să-i plătească reclamantei suma de 28.226,31 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

A fost respinsă acțiunea reclamantei împotriva pârâtei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în cauză s-a dovedit că societatea pârâtă a difuzat programe, atât prin postul radio, cât și TV, fără a solicita și obține licență neexclusivă eliberată de și fără a plăti nicio remunerație echitabilă la care are dreptul producătorul de fonograme, conform art.106 indice 5 alin.1 din Legea 8/1996.

Prima instanță a reținut aceste împrejurări din actele efectuate de organele de cercetare penală și din analiza actelor contabile efectuată de expert.

Având în vedere concluziile expertizei, raportat la art.139 alin.2 lit.b din Legea 8/1996, instanța de fond a stabilit că totalul despăgubirilor pentru perioada 1.11.2004-25.04.2008 ar fi de 9408,77 lei.

Cum, din culpa societății nu s-au putut aplica criteriile prevăzute de art.139 alin.2 lit.a din Legea 8/1996, prima instanță a acordat triplul sumei de 9408,77 lei, rezultând suma finală de 28.226,31 lei.

În privința pârâtei, s-a reținut lipsa calității procesuale pasive, având în vedere că societatea pârâtă este cea care deține un post de radio și unul TV, prin intermediul cărora difuzează programe fără licență și fără plata remunerației. Din probele dosarului nu rezultă că pârâta a săvârșit vreo faptă ilicită, astfel că lipsește unul din elementele care declanșează răspunderea civilă delictuală.

Împotriva acestei sentințe, pârâta SC SRL a declarat apel, care la termenul din 8.05.2009 a fost calificat drept recurs, solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, cu consecința respingerii acțiunii.

În expunerea motivelor, recurenta arată că prima instanță a interpretat și a aplicat în mod greșit dispozițiile art.139, 139 indice 1 din Legea 8/1996, întrucât reclamanta nu are calitate procesuală activă. Aceasta deoarece, numai titularii drepturilor de autor pot solicita instanței acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului, iar în speță aceștia, respectiv SC ROMANIA și REALITATEA TV nu au formulat o asemenea acțiunea și nici nu au mandatat intimata reclamantă în acest sens.

Recurenta susține că instanța de fond a omis să se pronunțe în dispozitivul sentinței asupra excepției lipsei calității procesuale active și pasive.

Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului (filele 8-9).

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

Conform deciziei nr.115/2006 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (), reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a fost desemnată, în calitate de organism de gestiune colectivă, drept colector al remunerațiilor cuvenite producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerile acestora de către organismele de radiodifuziune.

Ca urmare, beneficiarii acestor remunerații sunt producătorii de fonograme, dar organismul abilitat să colecteze remunerațiile cuvenite acestora este reclamanta, potrivit deciziei menționate mai sus.

Mai mult, conform art.123 indice 1 alin.1 din Legea 8/1996, gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea dreptului de radiodifuzare a operelor muzicale, de comunicare publică a operelor muzicale precum și a drepturilor la remunerație echitabilă, recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme, pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a reproducerilor acestora.

Pentru aceste categorii de drepturi, organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.

Față de toate aceste considerente, Curtea reține că în mod corect prima instanță a respins prin încheiere (fila 71), excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pronunțând o soluție legală și temeinică.

Pe cale de consecință, constatând că criticile aduse de pârâtă nu se circumscriu niciunui motiv de recurs, Curtea privește ca nefondat recursul de față, urmând ca, în baza art.312 Cod procedură civilă, să-l respinsă.

Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursului declarat de către pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr.1215/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 08 Mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - - -

Judecător,

Grefier,

Red.

Dact.2ex/ 19.05.2009 Mai 2009

Jud.fond

Președinte:Daniela Mărginean
Judecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nagy Nicoară

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 236/2009. Curtea de Apel Alba Iulia