Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 248/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.248
Ședința publică din data de 3 martie 2008
PREȘEDINTE: Veronica Grozescu
JUDECĂTORI: Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură, respectiv în B, sector 1,-, împotriva deciziei civile nr.495 din 19 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL S - PRIN PRIMAR, SC SA S, cu sediul în-, jud.P și, domiciliată în S,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta reclamantă reprezentată de avocat din Baroul d e Avocați P, potrivit împuternicirii avocațiale nr.8/21.01.2008 aflată la fila 25 dosar, intimata-pârâtă reprezentată de avocat din cadrul Baroului P, în baza împuternicirii avocațiale nr.30 aflată la fila 24 dosar, lipsind intimații-pârâți Consiliul Local S și SC SA
Procedura îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile având pe rând cuvânul prin apărători, arată că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvâtul în dezbateri.
Curtea ia act de declarațiile părților prin apărători, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-reclamantă, arată că decizia civilă nr. 495/19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova este netemeinică și nelegală și consideră că motivarea acesteia potrivit căreia Legea 10/2001 restricționează accesul la justiție al petenților prin intermediul acțiunii în revendicare este greșită deoarece dreptul de a promova acțiune în revendicare este imprescriptibil.
În ceea ce privește compararea celor două titluri de proprietate, apreciază că aceasta s-a făcut numai sub aspectul posesiei și consideră că dacă ar fi fost corect analizate se putea observa că titlul recurentei este preferabil titlului pârâtului, ce provine de la o persoană juridică care a învederat pârâtului la data vânzării că imobilul a fost naționalizat în baza Decretului 92/1950.
De asemenea, arată că statul a preluat în mod abuziv imobilul recurentei, neținând cont de faptul că aceasta, fiind intelectual, reprezenta o excepție de la aplicarea dispozițiilor Decretului 92/1950, iar despăgubirile încasate de aceasta în baza Legii 112/1995, au vizat doar locuința în sine, nu și terenul de 1.200
Consideră că instanța de apel ar fi trebuit să admită în parte apelul declarat cu privire la constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului și să respingă capătul de cerere cu privire la revendicare.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Cu cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă, arată că nu poate fi reținut primul motiv de recurs invocat de recurentă, deoarece anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001 ineficacitatea actelor de preluare a imobilelor era sancționată de acțiunea în revendicare întemeiată pe disp.art.480-481 Cod civil, iar în cauză acțiunea în revendicare a fost formulată la data de 14 februarie 2001, deci după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
Precizează că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație și consideră ca fiind valabil titlul de proprietate al intimatei-pârâte, întrucât izvorăște din prevederile Legii 112/1995 și nimeni nu a solicitat constatarea nulității absolute a acestuia.
Apreciază că în mod corect a reținut instanța de apel faptul că recurenta a solicitat despăgubiri potrivit dispozițiilor legale în materie, recunoscând implicit valabilitatea titlului intimatei-pârâte, astfel încât nu mai poate solicita compararea celor două titluri de proprietate, iar valabilitatea preluării imobilului de către stat a fost stabilită definitiv și irevocabil prin hotărârile judecătorești anterioare, care au respins acțiunea în revendicare formulată în anul 1998.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliber ând asupra recursului civil de față, curtea constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la udecătoria Sinaia sub nr. 1081/2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Primăria orașului S, SC SA și, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că Statul român a efectuat o preluare fără titlu valabil a imobilului situat în S,-, județul P si să fie obligați pârâții să-i lase în deplina proprietate si liniștită posesie apartamentul situat la ul imobilului menționat, ca efect al comparării titlului său de proprietate cu cel al pârâților.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul revendicat a fost dobândit de autoarea sa -, prin ordonanța de adjudecare nr.2 a fostului Tribunal I - Secția notariat din 10.01.1944, înscrisă la grefa aceleiași instanțe sub nr. 125/11.01.1944.
Menționează reclamanta că imobilul fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, figurând în anexa la nr. 1067/1958, care completează anexa la decretul de naționalizare, la poziția nr. 212 pe numele mamei sale, preluarea fiind făcuta în mod abuziv, cu încălcarea dispozițiilor art.II, întrucât autoarea sa era exceptată de la naționalizare, fiind de profesie medic.
Ca atare, reclamanta apreciază că imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul autoarei sale, fiind trecut ilegal în patrimoniul statului.
Cu privire la titlul de proprietate al pârâtei, reclamanta consideră că aceasta a dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare de la un neproprietar, în condițiile în care statul, respectiv Primăria orașului S, prin reprezentantul său SC SA, a procedat la o vânzare a unui bun care nu-i aparținea, preluarea acestuia fiind făcută fără titlu.
În ceea ce privește compararea titlurilor de proprietate, reclamanta pretinde că titlul său este mai bine caracterizat decât titlul pârâtei, în condițiile în care titlul de proprietate al statului, de la care pârâta a dobândit imobilul în baza Legii nr. 112/1995, nu este valabil.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.480 si 483 Cod civil, cât și art. l din Primul Protocol al Convenției Drepturilor Omului.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, arătând, totodată, că, după apariția Legii nr. 10/2001, fostul proprietar nu mai are la dispoziție acțiunea în revendicare pe dreptul comun, el putându-și valorifica drepturile numai în condițiile legii speciale al cărui efect suprimă acțiunea legii generale.
Pe fondul cauzei, pârâta arată că este cumpărător de
bună credință,dobândind apartamentul în luna aprilie 1999 de la SC
SA S, in condițiile în care anterior reclamanta formulase o altă acțiune în revendicare a acestuia, respinsă prin sentința civilă nr.379/1998 a Judecătoriei Sinaia, rămasă definitivă prin decizia nr. 2341/1998 a Tribunalului Prahova.
A mai precizat pârâta că reclamanta a beneficiat de despăgubiri bănești pentru apartamentul în litigiu prin hotărârea nr.635/1997 pronunțata de Comisia Județeană P pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
În aceste condiții, pârâta arată că imobilul revendicat a intrat in patrimoniul SC SA S in baza Legii nr. 15/1990, iar prin adresa nr- FPS comunică Primăriei orașului S posibilitatea cumpărării acestui spațiu conform dispozițiilor art.9 din Legea nr.112/1995, aceasta dobândind imobilul după ce reclamata a epuizat toate căile legale de revendicare a acestuia, primind si despăgubirile cuvenite.
La rândul său, Primăria S prin primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, motivată de faptul că, potrivit Legii nr.215/2001, nu are personalitate juridică.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, pârâta precizează că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, ci ale Legii speciale nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, arătând, totodată, că reclamata a formulat notificare în baza acestei legi prin care a solicitat diferența de valoare pentru imobilul construcție si teren ce nu mai pot fi restituite în natură.
După administrarea probatoriilor, Judecătoria Sinaia, prin sentința civila nr. 191/26.02.2007, a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta și a lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC SA
A respins ca neîntemeiată acțiunea precizată și a obligat reclamanta să plătească pârâtei 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța aceasta sentință, instanța a reținut că autoarea reclamantei, numita, a dobândit, prin Ordonanța de adjudecare nr. 2/10.01.1944 a Tribunalului Ilfov - Secția Notariat, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în S,-, compus din teren în suprafața de 2700 mp si construcție de 232,58 mp, care fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, figurând în anexa la 167/1958 la poziția 212.
S-a reținut, de asemenea, că, anterior, tot în temeiul aceluiași act normativ, au fost naționalizate de la autoarea reclamantei încă 12 imobile, aceasta figurând la poziția 3034 din anexă.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1375/1999, pârâta a dobândit de la SC SA imobilul situat în S,-, parter, conform prevederilor Legii nr. 112/1995, după ce, în prealabil, prin hotărârea nr. 635/26.06.1997 a Comisiei Județene P pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, reclamanta a primit despăgubiri pentru întregul imobil, de la adresa menționată, în sumă de 202.172.535 lei ROL.
După apariția Legii nr. 10/2001, reclamanta a notificat Prefectura P în vederea achitării diferenței de valoare a imobilului, notificare ce a făcut obiectul dosarului nr. 55/2002, ce a fost soluționat în sensul achitării acesteia a diferenței de 87.832,47 lei RON.
În privința excepției de inadmisibilitate a acțiunii, s-a apreciat ca aceasta nu poate fi primită câtă vreme nici o dispoziție legala nu interzice expres dreptul la acțiune al reclamantei pe calea dreptului comun, Legea nr. 10/2001 invocată de pârâta făcând referire și la imobilele naționalizate în baza Decretului nr. 92/1950 ca fiind preluate in mod abuziv de către stat.
S-a apreciat ca neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC SA S, în condițiile în care reclamanta a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu și, apoi, compararea titlului său cu cel al pârâtei, care îl constituie contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta SC SA.
În legătură cu excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Primăria S, față de precizarea la acțiune formulată de reclamantă, prin care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu Consiliul Local al orașului S, s-a apreciat că nu mai este necesar să se pronunțe asupra acestei excepții, Primăria S nemaifiind parte în proces de la data la care reclamanta si-a precizat acțiunea.
Pe fondul cauzei, s-a considerat că acțiunea este neîntemeiată și că în mod corect au fost aplicate dispozițiile Decretului nr. 92/1950 autoarei reclamantei care, deși se încadra în categoria persoanelor exceptate, la data respectivă fiind medic, deținând în proprietate un număr de 13 locuințe, făcea parte implicit din categoria exploatatorilor de imobile, folosindu-le pentru obținerea unor venituri distincte de cele pe care le obținea din profesia de bază.
Nu a fost reținută nici susținerea reclamantei conform căreia Decretul nr. 92/1950 a fost în neconcordanță cu dispozițiile Constituției României din anul 1948 și contrare CEDO, susținându-se că la acel moment România nu aderase la Convenția Europeana a Drepturilor Omului și, deci, nu se poate aprecia valabilitatea unui act intern prin raportare la o convenție internaționala la care țara noastră nu era parte.
În legătură cu cel de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamanta a solicitat revendicarea imobilului si compararea titlurilor de proprietate ale părților, s-a considerat ca fiind aplicabile dispozițiile art.20 alin.l si 2 din Legea nr. 10/2001 republicată si modificată, conform cărora "persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pot solicita restituirea în natură cu obligația returnării sumei reprezentând despăgubirea primita, actualizată cu indicele de inflație, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare prezentei legi".
Cum în cauză imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, reclamanta, ca persoană îndreptățită, are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil - teren și construcții -stabilite potrivit standardelor internaționale de evaluare, ocrotindu-se astfel principiul securității circuitului civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o sub mai multe aspecte privind interpretarea eronată a normelor Decretului nr. 92/1950, a inaplicabilității în cauză a prevederilor CEDO, greșita apreciere a concordanței Decretului nr. 92/1950 cu dispozițiile Constituției României din anul 1948 care permitea naționalizarea numai a mijloacelor de producție, locuințele neputând fi considerate asemenea mijloace, aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 cu referire la faptul că primind despăgubiri nu mai poate solicita restituirea în natură a imobilului și, nu în ultimul rând, prin aceea că instanța de fond nu a făcut o comparare a drepturilor părților provenite din titlurile de proprietate, prin aceea de a se pronunța care dintre aceste titluri este mai bine caracterizat.
Prin decizia civilă nr. 495/19.09.2007, Tribunalul Prahovaa respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 191/26.02.2007 a Judecătoriei Sinaia.
În luarea acestei decizii, Tribunalul a reținut următoarele:
- apariția Legii 10/2001 a suprimat practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă, situație față de care s-ar fi impus ca prima instanță să admită excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta și să respingă acțiunea pe acest considerent, ceea ce nu mai este posibil în această fază procesuală întrucât apelantei nu i se poate crea o situație mai grea în propria cale de atac;
- mergând pe compararea titlurilor de proprietate ale părților, titlul pârâtei este mai bine caracterizat, aceasta fiind în posesia bunului revendicat pe care l-a dobândit cu bună credință, după ce, anterior, se respinsese o acțiune în revendicarea imobilului în litigiu formulată de reclamantă;
- solicitând despăgubiri pentru imobilul revendicat atât pe Legea 112/1995, cât și pe Legea 10/2001, înseamnă că reclamanta a înțeles să se prevaleze de aceste dispoziții, recunoscând, implicit, titlul de proprietate al statului.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs reclamanta, susținând, în esență, că:
- aprecierea instanței de apel în sensul că acțiunea de față, întemeiată pe dreptul comun, ar fi inadmisibilă în condițiile apariției Legii nr. 10/2001, este în disconcordanță cu art. 6 alin. 1 din, precum și cu art. 21 din Constituția României, ce consacră dreptul oricărei persoane de a adresa instanțelor de judecată cererile și contestațiile sale privitoare la drepturi și obligații cu caracter civil;
- numai printr-o greșită aplicare a legii s-a concluzionat că titlul de proprietate al pârâtei este mai bine caracterizat decât al ei, al reclamantei. Nu s-a ținut cont de faptul că autoarea sa a dobândit imobilul prin act autentic și transcris, ceea ce conferă transferului juridic o prezumție de legalitate. Totodată, s-a demonstrat că autoarea sa a exercitat asupra imobilului, până la naționalizare, o posesie mai veche, fondată pe un titlu anterior(ordonanță de adjudecare), ceea ce reprezintă elementul cel mai puternic de natură a înlătura buna-credință a terților dobânditori, respectiv a pârâtei persoană fizică. S-a ignorat faptul că Legea 112/1995 are în domeniu de aplicare numai imobile cu destinație de locuințe. Ori, pârâta "" a preluat fostul patrimoniu al P, ce avea în administrare imobile cu destinația turism și nicidecum cu destinația de locuit;
- faptul că a încasat anumite despăgubiri în baza Legii 112/1995 nu este de natură să afecteze în niciun fel valabilitatea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, fiind de acord cu returnarea banilor în situația restituirii în natură;
- soluția instanței de apel este greșită și ca redactare, întrucât, deși se motivează că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, s-a respins în tot apelul ca nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, curtea reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Aprecierea instanței de apel în sensul că acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun ar fi inadmisibilă în condițiile existenței Legii 10/2001, nu are relevanță juridică în cazul în speță, atâta timp cât s-a menținut soluția primei instanțe ce a vizat fondul cauzei. Însăși instanța de apel, deși a făcut referire la o posibilă inadmisibilitate în principiu a unei astfel de acțiuni, a apreciat că in cazul concret nu mai poate fi luată în considerație.
Referitor la motivele de recurs ce vizează fondul cauzei se impun următoarele precizări:
Conform principiului concretizat de practica judecătorească în materia probei dreptului de proprietate, compararea titlurilor vizează exclusiv ipoteza când ambele părți litigante ale revendicării produc titluri derivate care emană de la autori diferiți și care sunt fără vreo legătură (raport) între ele.
Ori, în speță, titlurile invocate sunt, în succesiunea lor, într-o strânsă legătură, bazată, mai întâi, pe existența unui autor comun care a transmis derivat proprietatea bunului, iar apoi, pe intervenția legii de naționalizare, care, originar, a dispus preluarea bunului de către stat și, prin convenție, înstrăinarea lui către chiriaș - pârâta.
În acest cadru, ipoteza cerută probațiunii prin compararea titlurilor nu există în speță.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 18 litera c din Legea 10/2001, în redactarea ulterioară republicării, urmare a modificărilor operate prin Legea 247/2005 în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate - măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent atunci când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.
, art. 20 alin.2 din Legea 10/2001, dispune că în situația în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcție, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Ori, în cazul în speță, recurentei - reclamante, prin hotărârea nr. 635/26.06.1997 a Comisiei Județene P pentru aplicarea Legii 112/1995, i s-au acordat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, iar ulterior, în baza Legii 10/2001 a obținut și diferența de despăgubire(filele 25,26,28 dosar fond).
În aceste condiții, față de dispozițiile legale menționate, este cert că recurenta - reclamantă nu mai poate beneficia de restituirea în natură a imobilului.
În ceea ce privește ultimul motiv de recurs, este de precizat că în considerentele deciziei recurate se menționează că imobilul în litigiu "a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului"(alineatul ultim al paginii 5 al deciziei recurate - fila 43 dosar apel) și nu fără titlu valabil cum se susține de către recurentă.
Ori, în sfera imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, conform art. 2 alin.1 din Legea 10/2001 în redactarea ulterioară republicării, urmare a modificărilor operate prin Legea 247/2005, intră inclusiv acelea preluate cu titlu valabil(litera a - imobile naționalizate prin Decretul 92/1950).
Față de toate aceste considerente, curtea, în temeiul art. 312 pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 247.pr. civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocatură - cu sediul în B,-, sector 1 împotriva deciziei civile nr. 495/19.09.2007 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL S - PRIN PRIMAR, SC SA S, cu sediul în-, jud.P și, domiciliată în S,-, jud.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
- - --- - -- -
GREFIER
Red.
Tehnored.AL
2ex/05.03.2008
1081/2006 Judecătoria Sinaia
a- Tribunalul Prahova
Președinte:Veronica GrozescuJudecători:Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
