Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 25/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 25
Ședința publică de la 25 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de pârâții -, -, - și, și, împotriva sentinței civile nr. 284 din 22 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 19 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 25 februarie 2009.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor formulate, constată că prin sentința civilă nr. 284/22 septembrie 2008, Tribunalul Brașova respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților ,.
A admis acțiunea civilă formulată de reclamanții -, și, în contradictoriu cu pârâții -, -, -, și și, în consecință:
A obligat pârâții -, -, -, și să lase în deplina proprietate și pașnica folosință a reclamanților imobilul situat în B,-, construcție în suprafață de 318,60 mp. și teren de 1133,28 mp., înscris în nr. 11992 B sub nr. top 6151/1/2 și 6143/2/1/2.
A dispus rectificarea 11992 B, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților -, -, -, înscris sub B 38, 39 și 40 raportat la 1.
A dispus rectificarea 11992 B, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților, înscris sub B 33, 34 raportat la 12.
A dispus rectificarea 11992 B, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei, înscris sub B 43 și trecut apoi în CF individuală 47282 B, raportat la 14 din 11992 B.
A obligat pârâții -, -, - la plata sumei de 4.040 lei, pârâții, la plata sumei de 4.040 lei și pârâta la plata sumei de 2.020 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții sunt proprietarii imobilului prin moștenire de la autorii lor, și născută, aceștia moștenind la rândul lor de la și după ce a dobândit imobilul prin Contractul de vânzare - cumpărare nr. 8973/23.09.1914, întabulat în Cartea funciară nr. 11992.
Prin Decizia nr. 160/20.02.1982 s-a dispus trecerea imobilului în proprietatea Statului fără plată, fiind dat în administrarea operativă a societății
Pârâții au dobândit imobilul prin vânzare-cumpărare de către Statul Român, prin administrator B prin Contractele de vânzare-cumpărare nr. 23252/25.11.1997, 22107/14.04.1997 și 21149/19.12.1996, după ce anterior fusese notificați de autoarea reclamanților, înscriindu-și dreptul în CF 11992 B sub B 30 - 34.
Notificările trimise anterior încheierii contractelor fac dovada că, atât chiriașii cât și comisia de specialitate prevăzută de Legea nr.112/1995, cunoșteau situația juridică neclarificată a imobilului în litigiu și obligativitatea suspendării legale a vânzării pe perioada prevăzută de această lege, cum reține și Curtea de Apel prin Decizia civilă nr. 353/Ap./14.04.2005 pronunțată în dosar nr. 2696/Ap.2005
Astfel, imobilul a fost vândut de o persoana care nu avea calitatea de proprietar și în consecință dreptul de proprietate al pârâților provine de la un neproprietar, proprietarii de la data preluării păstrând această calitate, potrivit al. 2 al aceluiași articol 2 din Legea 10/2001.
Apărarea pârâtei potrivit căreia acțiunea în revendicare, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, este admisibilă numai în cazurile reglementate de art. 47 din această lege, respectiv cele existente pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, fiind inadmisibilă după această dată, nu poate fi reținută din perspectiva dispozițiile art. 6 ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică, practica CEDO în materie și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind liberul acces la justiție prevăzut și în art. 21 din Constituția României.
Statul român nu avea vocația transmiterii dreptului către pârâți, astfel că titlul reclamanților este preferabil ca fiind mai bine caracterizat, susținerea pârâților că titlul lor este unul originar, iar Decretul nr.223/1974 este un titlu translativ de proprietate conform actelor normative în vigoare la acea dată nu are justificare.
Curtea de Apel Brașova reținut, atât în apel cât și în recurs ca motiv al respingerii acțiunii, faptul promovării acesteia de către o singură coindivizară care nu putea cere decât constatarea nulității parțiale contractele de vânzare-cumpărare în limita cotei sale de 1/3 din imobil.
acțiunii în revendicare este reprezentat de existența simultană a unor titluri de proprietate deopotrivă valabile pe care instanța le analizează și constată care dintre acestea este mai caracterizat, acordându-i preferință în fața celuilalt.
-credință a pârâților este exclusă în condițiile în care, cu minime diligențe la cartea funciară, puteau lua cunoștință de faptul că imobilul avea situația juridică incertă, iar vânzătoarea SC B, care a procedat la vânzarea imobilului cu nerespectarea condițiilor impuse de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 și Hotărârii nr.117/23.10.1996, potrivit cărora putea vinde numai după clarificarea situației juridice, întrucât sub nr. 672/26.07.1996 antecesoarea reclamanților a formulat cerere de restituire în temeiul Legii 112/1995
Legea ocrotește buna-credință, înțeleasă ca atitudine a celui care a făcut demersuri pentru a se edifica asupra situației juridice a bunului, doar o astfel de conduită poate duce la recunoașterea valabilității actului încheiat cu un neproprietar.
Lipsa Contractului de vânzare - cumpărare din 1914 care ar reprezenta titlul reclamanților nu are relevanță, atâta vreme cât înscrierea dreptului în cartea funciară are efect constitutiv, potrivit Decretul Lege 115/1938, care prevede și posibilitatea rectificării cărții funciare ca o expresie a caracterului relativ al forței probante a înscrierilor, conform art. 34 din același decret.
Pârâții au extins imobilul potrivit Autorizației de construire nr. 1103/01.11.2000 înscriindu-și în extindere ( filele 131-137), dar cererea formulată de reclamante vizând situația imobilului la data preluării, în aceste limite urmând a fi admisă și acțiunea.
Atingerea unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice vizează drepturi ori raporturi legal stabilite, numai în aceste condiții se poate susține protejarea lor prin legislația interpretată de instanța supremă în sensul celor arătate.
Din considerentele mai sus detaliate, rezultă calitatea procesuală a reclamantelor ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului, astfel că excepția lipsei calității procesuale active a acestora, invocată de pârâtă, va fi respinsă, iar pentru aceleași motive acțiunea de față se dovedește întemeiată și va fi admisă așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții, și.
În motivarea cererii de apel, pârâții arată că instanța a nesocotit faptul că imobilele care se încadrează în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu mai pot fi restituite decât în condițiile prevăzute de acest act normativ, fiind exclusă acțiunea în revendicare de drept comun.
Tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, inclusiv cu încălcarea Deciziei nr. 33/9 iunie din Dosarul nr. 60/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, făcând abstracție și de art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998.
Instanța de judecată, nefondat, a considerat că intimații reclamanți, prin actele depuse la dosar au făcut dovada că au titlu de proprietate, cu toate că la instanța de fond nu au depus acte în acest sens.
A fost reținută greșit lipsa bunei-credințe a apelanților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În mod cu totul nefondat s-au aplicat prevederile art. 480 Cod civil, deși intimații reclamanți nu au depus nici un titlu de proprietate în detrimentul apelanților pârâți.
În mod eronat consideră instanța că certificatele de moștenitor ale intimaților reclamanți au efecte juridice și dovedesc calitatea de moștenitori cu toate că nu au fost recunoscute de instanțele judecătorești române.
Nu au fost luate în seamă apărarea și dovezile apelanților pârâți, prin care au probat extinderea corpului lor de clădire și că acesta nu mai este identic cu corpul de clădire preluat de stat.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâții, și au invcat excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare față de preverile Legii nr. 10/2001 și a Deciziei nr. 33/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Argumentul unor instanțe în sensul că nu ar exista o suprapunere în ce privește câmpul de reglementare al celor două acte normative nu poate fi primit.
S-a apreciat în mod greșit că pârâții au fost de rea-credință în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întrucât imobilul ar fi fost preluat fără titlu valabil de către statul vânzător.
La momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, statul era proprietar necontestat al imobilului în litigiu. Faptul că ulterior înstrăinării cu titlu oneros a imobilelor către chiriași, alte legi au dat dreptul cetățenilor străini să solicite retrocedarea imobilelor, nu schimbă statutul acestora de persoane neîndreptățite la retrocedare în temeiul Legii nr. 112/1995.
Pe de altă parte nu s-a făcut dovada că au fost notificați de către reclamanți.
În mod greșit a considerat instanța că se impune restituirea în natură a imobilelor - apartamente către reclamanți, cât timp nu s-a parcurs procedura instituită de Legea nr. 10/2001, iar contractele nu au fost anulate irevocabil de o instanță de judecată.
Instanța a dispus în mod nelegal rectificarea cărților funciare, fără ca în prealabil să se fi pronunțat cu privire la nevalabilitatea titlului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate.
Se invocă în acest sens excepția prescripției dreptului de a cere rectificarea de CF, conform art. 36 din Legea nr. 7/1996 și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru a solicita rectificarea cărții funciare, raportat la acțiunea de fond.
În cauză, reclamanții -, și au depus întâmpinarea, prin care au solicitat respingerea apelului, în sensul menținerii sentinței civile apelate ca fiind temeinică și legală.
Examinând criticile formulate în calea de atac în raport cu sentința atacată și cu dispozițiile legale în materie, curtea constată că apelurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
O primă critică vizează modalitatea de soluționare a excepției de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun în raport cu prevederile exprese ale Legii nr. 10/2001.
Această excepție nu poate fi reținută din perspectiva dispozițiilor art. 6 ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică, a prevederilor constituționale și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut ci el reclamă prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, ceea ce implicit permite anumite ingerințe, cu condiția ca acestea să nu aducă atingere însăși substanței dreptului și să nu împiedice exercițiul efectiv al său (Bromiowski vs. Polonia, Lungici vs. România).
Chiar și accesul la o instanță pentru a auzi declarându-se acțiunea inadmisibilă, prin jocul legii, nu satisface imperativ art. 6 pct. 1 al Convenției. Prin urmare, a considera acțiunea reclamanților inadmisibilă înseamnă a transforma dreptul acestora într-un drept iluzoriu și lipsit de esență.
Pe de altă parte, CEDO a stabilit că exigențele art. 1 din Protocol nr. 1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate, atât în cazul fostului proprietar, cât și în cel al cumpărătorului de bună-credință.
În raport cu dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, potrivit căruia bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legii speciale de reparație, ceea ce înseamnă că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 se dă eficiență juridică acestei legi.
Instanța de judecată în mod neîntemeiat a apreciat că actele depuse la dosar de către intimații reclamanți reprezintă titlu de proprietate și procedat la compararea de titluri.
La momentul soluționării prezentei cauze, apelanții pârâți sunt proprietari tabulari ai imobilului în litigiu deoarece, potrivit art. 33 din Legea nr. 7/1996 (art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938) dacă un drept real s-a înscris în cartea funciară în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.
În prezent, titlul de proprietate al intimaților reclamanți, asupra imobilului în cauză, ține de istoricul proprietarilor ce apar evidențiați în cartea funciară de-a lungul timpului, de la constituirea dreptului de proprietate ți până în prezent.
Or, compararea titlurilor de proprietate al unor subiecți diferiți asupra aceluiași imobil poate fi efectuată numai între titluri deopotrivă actuale și deopotrivă valabile.
Cum titlul intimaților reclamanți nu mai este actual și consecutiv, nici valabil în momentul de față, el nu poate fi comparat cu titlul apelanților înscris în CF.
Certificatul de moștenitor al intimaților reclamanți -, și, nu constituie titlu de proprietate ci confirmă doar calitatea de moștenitori ai autoarei lor, fostă proprietară a imobilului. În cauză nu se pune în discuție legea aplicabilă moștenirii, ci problema dovedirii calității de moștenitori ai reclamanților, ca efect al unui act autentic emis pe teritoriul altui stat. În acest sens, art. 669 Cod civil, echivalează actul de notorietate cu certificatul de moștenitor și îi acordă putere doveditoare numai în privința calității de moștenitori.
Față de specificul acțiunii în revendicare, care este reprezentat în speță doar de titlul de proprietate al apelanților pârâți ca urmare a înscrierii dreptului lor în cartea funciară, se poate concluziona că, în raport cu dispozițiile art. 480 Cod civil, prin conținutul solicitărilor care formează obiectul raportului procesual dedus judecății,reclamantii pretind valorificarea unui drept real în lipsa unui titlu valabil, cu ignorarea dispozițiilor de principiu ale efectului constitutiv și forței probante a înscrierilor în evidențele de publicitate reală, înscrise în art. 32 și 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
Sub aspectul relevat, critica cu privire la rectificarea cărții funciare este întemeiată.
În materie de evidență publică imobiliaqră de CF, regulile privind rectificarea unei situații de CF sunt cele prev. de art. 34 din actul normativ amintit.
Prin acțiunea formulată de reclamanți se tinde la modificarea dreptului de proprietate, prin desființarea unor drepturi ale pârâților și aducerea acestora în proprietatea lor exclusivă, în condițiile în care instanța nu a fost sesizată cu o cerere privind nevalabilitatea titlului care a stat la baza înscrierii dreptului apelanților pârâți în CF, încălcându-se totodată dispozițiile art. 32 și art. 17, referitoare la legalitatea și exactitatea acestor înscrieri în CF.
Analiza bunei sau relei credințe a apelanților pârâți la încheierea contratelor de vânzare-cumpărare este irelevantă din punct de vedere juridic, în raport cu specificul acțiunii în realizarea dreptului.
Prin prisma obiectului acțiunii civile prin care se solicită rectificarea cărții funciare, soluția primei instanțe este greșită sub acest aspect, întrucât rectificarea de CF se poate realiza în temeiul art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1938 și nu parcurgând procedura prev. de Legea nr. 10/2001.
În sensul dispoziției legale arătate, scopul acțiunii în rectificare de CF, constă în restabilirea neconcordanței dintre starea tabulară și situația juridică reală a imobilului înscris în CF, urmărindu-se de fapt radierea înscrierii nevalabile sau inexacte.
Or, în condițiile menținerii valabilității contractelor de vânzare-cumpărare, prin sentința civilă nr. 9090/2003 a Judecătoriei Brașov și în lipsa constatării nevalabilității titlului statului, vânzarea este consolidată, mai ales prin înscrierea dreptului real imobiliar pe numele apelanților pârâți, care valorează titlu.
În ceea ce privește acțiunea în rectificare a unei intabulări făcute pe baza unui titlu nevalabil, este imprescriptibilă față de dobânditorul nemijlocit, precum și față de terțul care a dobândit cu rea-credință dreptul înscris în folosul său.
În raport cu dispozițiile art. 37 invocat de apelanți, rectificarea de CF, în sensul înscrierii dreptului de proprietate față de imobilul revendicat ar curge de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de admitere a acțiunii în revendicare. Numai o astfel de hotărâre ar reprezenta titlu de proprietate al intimaților reclamanți în baza căruia se poate solicita intabularea dreptului de proprietate.
Motivul de apel cu privire la prescripția dreptului la acțiune raportat la constatarea nevalabilității titlurilor este neîntemeiată, întrucât se bazează pe dispozițiile unei legi speciale, care nu constituie temeiul juridic al prezentei acțiuni.
Critica referitoare la neluarea în seamă a dovezilor administrate în cauză de pârâții, prin care au probat extinderea corpului de clădire, este fondată. Imobilul construit este complet diferit din punct de vedere constructiv și al identificării topografice față de cel proluat inițial de stat.
Argumetele reținute de instanța de fond nu se circumscriu dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, iar din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, o astfel de acțiune în revendicare ar aduce atingere dreptului de proprietate al apelanților pârâți și securității raporturilor juridice.
Stabilirea unor condiții și a unui termen în care foștii proprietari și moștenitorii acestora puteau solicita retrocedarea imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr. 10/2001, a constituit singura cale de natură să asigure respectarea principiului securității și stabilității raporturilor juridice în materia proprietății.
În acest sens, art. 1 din Protocolul adițional 1, ocrotește bunurile actuale, iar nu de a vedea renăscut un vechi drept de proprietate, imposibil de exercitat, de o perioadă îndelungată de timp.
Față de considerentele relevate, în temeiul art. 296 Cod pr. civilă, apelul declarat va fi admis, iar sentința civilă nr. 284/2008 a Tribunalului Brașov schimbată în parte, în sensul respingerii acțiunii civile formulată de reclamanți și a păstrării dispoziției privind respingerea excepției lipsei calității procesuale active.
Reținându-se culpa procesuală a intimaților reclamanți, în temeiul dispoz. art. 274 Cod pr. civilă, aceștia vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către apelanții pârâți, reprezentând onorarii avocațiale.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanții pârâți -, -, -, și, împotriva sentinței civile nr. 284/22 septembrie 2008 Tribunalului Brașov, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții -, -, -, și.
Înlătură dispoziția din sentință cu privire la obligația de plată a cheltuielilor de judecată către reclamanți.
dispoziția sentinței cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale active.
Obligă intimații reclamanți să plătească apelanților pârâți cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei, iar către apelanții pârâți suma de 1.000 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 25 februarie 2009.
Președinte, Judecător,
- - --- -
Grefier,
- -
Red. - 25.03.09
Dact. - 3.04.09
12 ex.
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Maria Carmen Tică
