Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 253/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 253
Ședința publică din data de: 07.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de către formulată de către contestatorii - pârâți și împotriva deciziei civile nr. 10R/13.01.2009, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și, intimații - pârâți - și - și intimații - intervenienți și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns contestatorii - pârâți, personal și asistată de avocat, cu împuternicire avocațială nr. 039/26.03.2009, aflată la fila nr. 34 din dosar și, reprezentat de același avocat, intimații - reclamanți și, reprezentați de avocat, cu împuternicire avocațială nr. 20752/18.02.2009, aflată la fila nr. 15 din dosar, lipsind intimații - pârâți - și - și intimații - intervenienți și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 30.04.2009, intimații - reclamanți și au depus, prin compartimentul registratură, întâmpinare, în două exemplare, ce nu a fost comunicată.
Se procedează la comunicare unui exemplar al întâmpinării formulate de către intimații - reclamanți și către apărătorul contestatorii - pârâți și.
Apărătorul contestatorilor - pârâți și nu solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării ce i-a fost comunicată în ședința publică de astăzi.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la contestația în anulare formulată în cauză.
Apărătorul contestatorilor - pârâți și formulează concluzii de admitere a contestației în anulare, arătând că instanța de recurs nu a procedat la analizarea tuturor motivelor de recurs.
Continuând, învederează că prevederile art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului nu pot servi ca justificarea a admiterii acțiunii în revendicare formulată de către partea adversă, ci dimpotrivă, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, consacră dreptul de proprietate a dobânditorilor de bună credință.
Reiterează susținerea potrivit căreia instanța de recurs nu a analizat toate motivele de recurs invocate, aplicând dreptul comun și nu legea specială.
Apreciază că dispozițiile Legii nr. 10/2001 erau incidente în prezenta speță și menționează că procedura specială prevăzută de către acest act normativ nu a fost urmată de către intimații - reclamanți.
Subliniază că Legea 10/2001, cu modificările ulterioare, stabilește în mod clar modalitatea în care poate fi repart prejudiciul suferit de fostul proprietar.
Totodată, învederează că este adevărat că Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în Monitorul Oficial al României ulterior pronunțării hotărârii în prezenta cauză, dar apreciază că împrejurarea că aceasta nu era obligatorie nu presupune că instanța nu trebuia să-și exprime punctul de vedere cu privire la aspectele deduse judecății.
De asemenea, arată că, în opinia sa, legea specială este conformă cu dreptul internațional, cu Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Mai învederează că prevederile art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului au în vedere un bun actual, ori bunul este actual pentru contestatorii - pârâți.
Concluzionând, solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate, admiterea recursului și, în consecință, modificarea deciziei pronunțate de către Tribunalul București în sensul respingerii apelului și a respingerii ca nefondate a acțiunii în revendicare, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților - reclamanți și solicită respingerea contestației în anulare formulată de către contestatorii - pârâți și ca nefondată.
Continuând, apreciază că prezenta contestație în anulare, deși se întemeiază pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, este inadmisibilă, în raport de împrejurarea că instanța de recurs a analizat unicul motiv de recurs invocat, motiv de recurs ce a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Apreciază că instanța de recurs a analizat și s-a pronunțat pe aspectele invocate de către contestatorii - pârâți cu privire la Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și la dispozițiile art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Subliniază că la data pronunțării hotărârii atacate, Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu fusese publicată în Monitorul Oficial al României, motiv pentru care instanța de recurs nu punea analiza recursul prin prisma acestei decizii.
Cu privire la afirmațiile apărătorului părților adverse, referitoare la împrejurarea că bunul este actual pentru contestatorii - pârâți, învederează că instanța de recurs a analizat și acest aspect.
Concluzionând, apreciază că prezenta contestație în anulare nu se încadrează în dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, fiind inadmisibilă și, în subsidiar, solicită respingerea acesteia ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, apreciind cauza lămurită, dispune încheierea dezbaterilor și o reține în vederea pronunțării asupra contestației în anulare formulată de către formulată de către contestatorii - pârâți și împotriva deciziei civile nr. 10R/13.01.2009, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și, intimații - pârâți - și - și intimații - intervenienți și.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.01.2009, contestatorii și au formulat contestație în anularea deciziei civile nr. 10 R din 13.01.2009, a aceleiași instanțe, pronunțate în dosarul nr-.
Motivarea cererii a fost făcută de contestatori la data 30.03.2009, pe temeiul dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă.
Prin decizia împotriva căreia a fost îndreptată contestația s-a respins, în opinie majoritară, recursul pe care îl declaraseră contestatorii împotriva deciziei civile nr. 457 din 3.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă prin care se admisese apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 8344/10.10.2007, dispunându-se schimbarea în parte a acesteia, în sensul admiterii acțiunii precizate și obligării pârâților și, respectiv a pârâtei, de a lăsa reclamanților, în deplină proprietate și posesie apartamentele situate în B,-, dobândite prin contractele de vânzare - cumpărare nr. 2696/17.12.1996, respectiv nr. 6852/15.10.1998, încheiate de pârâți în baza Legii nr.112/1995.
Contestatorii au susținut în motivarea contestației în anulare că instanța de recurs nu a analizat toate motivele de recurs, luând astfel o decizie greșită:
1. Nu a răspuns argumentelor aduse în baza prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că intimații reclamanți nu au justificat existența unui bun actual, iar solicitarea de a li se restitui un bun care le fusese preluat anterior de stat nu intra sub protecția Convenției, O statuând prin hotărârile pronunțate că diminuarea vechilor atingeri nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate.
2. Analizând din această perspectivă motivul de recurs, instanța de recurs trebuia să constate că, în condițiile în care reclamanții nu au contestat niciodată valabilitatea titlului de proprietate al contestatorilor, dreptul de proprietate al acestora era apărat în egală măsură de Constituția României și de Convenție, buna lor credință fiind prezumată de lege, fiind astfel beneficiarii unui,bun", în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, astfel încât admiterea acțiunii în revendicare nu s-a putut face decât cu încălcarea Constituției, privarea lor de proprietate neputându-se justifica decât prin existența unui motiv de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.
3. Instanța de recurs, în opinie majoritară, nu a analizat faptul că însăși Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că,Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut în legea specială, iar în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenție, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Curtea trebuia să observe că Legea specială, nr. 10/2001, conține prevederi referitoare la modalitățile în care foștilor proprietari li se vor repara prejudiciile cauzate de statul român prin naționalizare, dar reclamanții intimați nu au urmat procedura specială reglementată de această lege.
Mai mult decât atât, prin modificările aduse de Legea nr. 1/2009, în prezent s-a stabilit în mod expres că,Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995".
Instanța de recurs s-a mărginit să amintească faptul că dezlegarea dată problemelor de drept analizate de ÎCCJ în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe numai după momentul publicării în Monitorul Oficial, ceeace nu poate reprezenta o,cercetare" a motivului de recurs invocat, motiv care se impunea a fi cercetat fie și din perspectiva unei interpretări proprii a textului de lege invocat sau a principiului de drept pus în discuție.
4. O a mai arătat și în alte cauze că,în contextul legislativ român care guvernează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terți de bună-credință, chiar dacă aceasta este anterioară confirmării în justiție în mod definitiv a dreptului de proprietate al celuilalt, însoțită de lipsa totală de despăgubiri, se analizează într-o privare de bunuri.
Interpretând per a contrario această poziție exprimată de Curtea europeană, se constată că se recunoaște foștilor proprietari de imobile naționalizate o încălcare a dreptului lor de proprietate, în sensul art. 1 din Protocol, numai atunci când au fost lipsiți de bunul lor și nu li se acordă nicio despăgubire, ori, prin voință statală, foștilor proprietari li se acordă despăgubiri bănești pentru repararea prejudiciului suferit, cumpărătorilor recunoscându-li-se, de asemenea protecția dreptului lor de proprietate dobândit în baza Legii 112/1995.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând în principal respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, considerând că instanța de recurs a analizat, în raport de criticile formulate de recurenți și de probele administrate în cauză, în limitele motivului de recurs formulat de aceștia, toate aspectele învederate, constatând recursul ca nefondat.
Scopul final urmărit de contestatori, au susținut intimații, este acela ca, în cazul admiterii contestației, instanța de recurs să aplice decizia în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și modificările aduse legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009, publicate în Monitorul Oficial ulterior pronunțării deciziei contestate.
În subsidiar, intimații au solicitat respingerea ca nefondată a contestației, instanța de recurs analizând motivele de recurs în privința cărora a observat că se concentrează în principal pe afirmarea corectitudinii raționamentului instanței de apel și a soluției pronunțate în baza unui astfel de raționament.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată neîntemeiată contestația în anulare de față.
Potrivit dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă,Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Din perspectiva art. 318 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, Curtea reține, pe de o parte, că numai omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs dintre cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă poate fi valorificată pe calea contestației în anulare specială, nu și omisiunea de cercetare a unor argumente aduse în susținerea recursului, iar pe de altă parte, se reține că argumentele se subsumează întotdeauna motivului de recurs pe care îl susțin și de aceea instanța are dreptul să le grupeze și să răspundă acestora pe baza unor considerente comune.
Chiar dacă prin considerentele deciziei nu s-a răspuns separat la toate argumentele cuprinse în susținerea unui motiv de recurs, dar s-a răspuns motivului de recurs la care acesta se referă, nu se poate imputa instanței de recurs o omisiune, în sensul art. 318 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă.
În speță, instanța de recurs a fost sesizată cu judecarea cererii de recurs din partea pârâților, contestatori în cererea de față, cerere întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, conținând în dezvoltarea motivelor de recurs critici ținând de caracterul preferabil al titlului lor de proprietate, dobândit cu bună-credință și nedesființat printr-o hotărâre judecătorească, de faptul că sunt deținătorii unui bun, în sensul Convenției, în timp ce reclamanții nu au făcut dovezi cu privire la parcurgerea procedurii instituite prin dispozițiile Legii 112/1995 și nici în privința recunoașterii calității lor de proprietari ai imobilului printr-un act emis de puterea judecătorească, astfel că în concursul dintre legea specială și legea generală, se impunea a se acorda prioritate Convenției, fără a se aduce atingere unui drept dobândit, în mod greșit apreciindu-se de către Tribunal că Decretul nr. 92/1950 a încălcat Constituția din 1948 și pe această cale a fost periclitat dreptul câștigat cu bună-credință, fără fraudarea legii, punând astfel în pericol securitatea raporturilor juridice.
Instanța de recurs a răspuns tuturor argumentelor cuprinse în motivele de recurs formulate, situație în care, în mod evident, contestația în anulare specială nu poate fi primită.
Din perspectiva susținerilor cuprinse în contestație, faptul că instanța de recurs, în motivarea opiniei majoritare, a apreciat că atâta vreme cât instanța de apel nu a reținut în motivarea deciziei încălcarea prevederilor art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, critica prin care recurenții au susținut greșita interpretare și aplicare a acestor norme ar fi lipsită de fundament, nu înseamnă omisiunea cercetării motivului de recurs, mai degrabă a acelor argumente cuprinse în dezvoltarea criticilor formulate prin motivele de recurs, pentru a se putea dispune asupra anulării deciziei.
Argumentele de la punctul 2 din cadrul contestației, nu fac decât să dezvolte, în prezenta cale de atac, susțineri pe care contestatorii deși nu le-au formulat în calea de atac a recursului, impută instanței, omisiunea analizării lor, putând fi astfel privite ca o critică directă a deciziei pronunțate în recurs, inadmisibilă prin aceasta, hotărârea pronunțată în recurs fiind irevocabilă, deci nesusceptibilă, la rândul său, de a fi atacată cu recurs.
Motivul susținut la punctul 3 din contestația în anulare, ce aduce în discuție concursul dintre legea specială și legea generală, privit și din perspectiva deciziei nr. XXXIII din 2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, a fost tranșat prin decizia contestată în favoarea fostului proprietar, apreciindu-se că dispozițiile cuprinse în art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, republicată, nu sunt de natură a diminua, în cadrul analizei comparative reclamate, forța juridică a titlului care conferă reclamanților calitatea de proprietari, calitate pe care nu au pierdut-o vreodată, în condițiile în care s-a constatat în speță nevalabilitatea titlului statului și care, față de prevederile art. 2 alin.2 din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 480 Cod civil, le dă acestora dreptul de a beneficia de exercițiul deplin și neîngrădit al dreptului lor de proprietate.
Susținerile de la pct. 4 din contestație reprezintă argumente noi aduse în favoarea menținerii deciziei împotriva căreia s-a declarat calea de atac a recursului, neregăsindu-se în criticile aduse acesteia prin recursul declarat, astfel încât nu pot fi analizate ca motiv al contestației în anulare reglementată prin art. 315 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă.
În concret, contestatorii solicită prin prezenta contestație reanalizarea motivelor de recurs, în contextul în care decizia a răspuns criticilor de nelegalitate invocate, așa încât contestația în anulare se impune a fi respinsă ca neîntemeiată, fără a se putea însă reține inadmisibilitatea invocată de către intimați, în raport de dispozițiile art. 317 alin.1 și 318 Cod procedură civilă, admisibilitatea vizând condițiile de exercițiu a căii de atac promovate în cauză, condiții care sunt îndeplinite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorii și împotriva deciziei civile nr. 10 R din 13.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, ci intimații pârâți - și - și cu intimații intervenienți și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
.red./2 ex. /30.06.2009
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Carmen Georgeta Negrilă
