Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3070/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1579/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3070/
Ședința publică din data de 07 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-reclamanți, I, C, și recurentul-pârât - chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.413 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.39862/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București, având ca obiect - drepturi bănești, spor de 30%-40%.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurentul pârât - chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, cu delegație atașată la fila 22 dosar, lipsind recurenții reclamanți, I, C, și intimații pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Din oficiu, Curtea invocă excepția tardivității declarării recursului de către Ministerul Finanțelor Publice, în baza art.80 din Legea nr.168/1999, față de împrejurarea că recursul trebuia declarat în termen de 10 zile de la data comunicării sentinței; în speța dedusă judecății sentința civilă a fost comunicată la data de 22.02.2008(fila 29 dosar fond), iar recursul a fost declarat la data de 07.03.2008(fila 2 dosar recurs).
Consilierul juridic al recurentului pârât - chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, lasă soluția la aprecierea instanței cu privire la excepția tardivității declarării recursului. În ceea ce privește recursul formulat de recurenții reclamanți, I, C, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.413/21.01.2008 pronunțată în dosarul nr.39862/3/LM/2007, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea privind pe reclamanții:, I, C, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, și Tribunalul București și a obligat pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 01.01.2003-26.04.2004, respectiv sporul de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 27.04.2004-01.10.2005,precum și a dobânzii legale calculate pentru aceste sume de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Justiției împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor; a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către pârâtul Ministerul Justiției fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de judecători.
Prin art.28 alin.4 din OUG nr.43/2002 s-a prevăzut dreptul personalului din cadrul Parchetului Național Anticorupție și al judecătorilor din compunerea specializată în infracțiunile de corupție de a primi un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru această activitate, iar prin OUG nr.24/2004, s-a stabilit dreptul acestor categorii de magistrați de a beneficia de o majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brută lunară.
Legea nr.508/2004 a extins beneficiul constând în sporul de 40% și pentru ale categorii de magistrați.
S-a constatat că aplicarea acestor acte normative a creat o inegalitate vădită și nejustificată între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților, încălcând astfel principiul egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României,principiul egalității de tratament salarial egal pentru muncă egală și cel al interzicerii oricărei discriminări, drepturi recunoscute de actele internaționale în materia drepturilor omului.
Îndeplinirea cerinței de îmbunătățire a actului de justiție nu poate fi asigurată în condiții de inegalitate salarială, determinat de o apreciere diferită a implicării magistraților și responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție. Folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției nu se poate justifica atât timp cât varietatea cazurilor și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupun eforturi și riscuri profesionale în multe alte situații decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial.
Trebuie menționat că acest tratament salarial discriminatoriu a fost înlăturat la recomandarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin OUG nr.27/2006, fiind reglementată unitar salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și ale personalului asimilat acestora.
Față de cele expuse, instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată.
Astfel,pentru a repara prejudiciul produs reclamanților prin neplata drepturilor bănești la timp, tribunalul a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la plata dobânzii legale în materie civilă, de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 15.12.2 005 și până la plata efectivă a acestora.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, s-a reținut că aceasta este întemeiată întrucât, conform art.19 din legea nr.500/2002,Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuțiile de coordona acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; dispune măsurile necesare bugetelor și forma de prezentare a acestora; emite norme metodologice, precizări și instrucțiuni prin care se stabilesc practicile și procedurile pentru încasarea veniturilor,încheierea exercițiului bugetar anual, contabilizarea și raportarea sa; solicită rapoarte și informații oricăror instituții care gestionează fonduri publice; aprobă clasificațiile bugetare, precum și modificările acestora; analizează propunerile de buget în etape de elaborare a bugetelor, furnizează Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis acțiunea principală și cererile de intervenție în interes propriu, a obligat pârâții la plata către aceștia a drepturilor bănești reprezentând sporul de 30%, respectiv sporul de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioadele menționate în acțiune, sume la care va fi calculată dobânda legală și a admis cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru considerente diferite.
. criticile formulate de recurenții-reclamanți în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, se constată că aceștia susțin în esență pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat, că nelegal prima instanță le-a limitat drepturile salariale solicitate până la data de 01.10.2005,în condițiile în care prin cererea precizatoare din data de 13.02.2007 (file 40-41) dosar s-a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale, reprezentând sporul de 30%, respectiv 40% din indemnizația de încadrare brută până la data modificării legislației incidente.
Nelegal pretind recurenții că ar fi soluționat prima instanță și capătul de cerere privind obligarea pârâților și la plata actualizării cu rata inflației a drepturilor bănești solicitate. Nu trebuie neglijat sub acest aspect că actualizarea unei sume de bani are un regim juridic distinct de cel al dobânzilor, cele două regimuri juridice nu trebuie confundate, având temeiuri de drept diferite care nu se exclud.
Astfel, pe de o parte obligarea pârâților la plata dobânzii legale se impune în temeiul dispozițiilor art.1088 Cod civil, potrivit cărora daunele interese nu pot cuprinde decât dobânda legală la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare.
Pe de altă parte, actualizarea debitului cu indicele de inflație nu reprezintă o sancțiune civilă pentru neîndeplinirea obligației de plată la termen, fiind chiar o modalitate de înlăturare a consecințelor devalorizării monedei, proces independent de culpa vreuneia dintre părțile raportului obligațional.
Apreciază astfel recurenții-reclamanți că nu este suficient ca debitorul să plătească suma datorată actualizată cu rata inflației, pentru că prin aceasta se acoperă doar devalorizarea monedei, în sensul că puterea de cumpărare a banilor rămâne aceiași. Pe lângă actualizarea cu rata inflației este necesar ca debitorul să suporte și dobânda legală care acoperă profitul pe care debitorul l-ar fi obținut prin folosirea banilor încă de la data scadenței.
Prin urmare, se arată că pârâții - debitori ai obligației de plată a drepturilor bănești, trebuie să plătească reclamanților nu numai dobânda legală la sumele datorate, ci și actualizarea acestora cu rata inflației până la data plății efective.
De asemenea, în ultima critică a sentinței recurate, recurenții-reclamanți pretind că poziția primei instanțe este netemeinică, întrucât în dreptul muncii angajatorii sunt de drept în întârziere cu privire la sumele de bani datorate angajaților cu titlu de drepturi salariale, dobânda legală fiind datorată de aceștia de la scadență, nefiind necesară punerea în întârziere a angajatorilor.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304pct.4 și 9 și dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, susține în esență, că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
Prioritar, în baza art.3041Cod pr.civilă se invocă excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de către Ministerul Justiției, cu motivația că cererile de chemare în garanție în litigiile de muncă sunt inadmisibile, având în vedere natura contractuală/ administrativă a raporturilor de muncă/serviciu, care produc efecte exclusiv între salariat și angajator. Prin urmare, se apreciază că cererile de chemare în garanție formulate de angajatori împotriva altor persoane decât ordonatorii principali de credite în subordinea cărora se află, precum și de către ordonatorii principali de credite împotriva altor instituții publice sunt inadmisibile.
Se invocă totodată și excepția lipsei calității procesuale pasive în calitate de chemat în garanție asupra căreia instanța de fond s-a pronunțat fără temei legal și cu aplicarea greșită a legii.
Se consideră astfel, că între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți nu există raporturi juridice de natura celor prevăzute de Legea nr.53/2003 sau de un alt act normativ (Legea nr.188/1999), reclamanții nefiind salariații instituției recurente, iar pârâtul Ministerul Justiției nu se află în subordinea acesteia, astfel că nu se realizează identitatea propusă de legea procesuală civilă în prezenta cauză între partea care poate fi obligată în raportul juridic litigios și cea care deține calitatea de chemată în garanție.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu este ordonator principal de credite pentru reclamanți, pârâtul Ministerul Justiției, în persoana Ministrului Justiției, fiind în acest caz ordonator principal de credite bugetare. Instituția recurentă răspunde de elaborarea bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, respectând prevederea reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice. Pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu răspunde pentru neacordarea de către ordonatorii principali de credite, care potrivit legii elaborează propriile lor bugete, a drepturilor salariale cuvenite celor ce lucrează în instituțiile publice finanțate de la bugetul de stat.
Nu trebuie neglijat totodată, că raportat la dispozițiile art.1 și 4 din Legea nr.22/2002 coroborate cu art.47 alin.1 din Legea nr.500/2002 și art.49 din Legea nr.273/2007, pârâtul Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite față de reclamanți, are la dispoziție toate posibilitățile legale pentru a achita creanțele stabilite prin titluri executorii, fără a proceda la modificarea, rectificarea sau majorarea bugetului propriu de pe o parte, iar pe de altă parte nu are nici un temei legal pentru a se îndrepta împotriva instituției recurente cu o cerere de alocare, asigurare transfer de fonduri necesare plății drepturilor salariale către propriii salariați.
Se impune a se avea în vedere că temeiul juridic ce a stat la baza admiterii cererii de chemare în garanție sunt dispozițiile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice și OG nr.22/2002 privind executarea obligației de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, ce nu prevăd o obligație a instituției recurente de a despăgubi într-un mod sau altul salariații altor instituții publice,stabilite prin titluri executorii.
Raportat la dispozițiile art.304 pct.4 Cod pr.civilă. se impune a se constata depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța de fond, care deși a reținut corect că instituția recurentă coordonează activitatea Guvernului în materie bugetară prin pregătirea legilor bugetare anuale și a celor de rectificare bugetară, aplicând Legea nr.500/2002 a apreciat greșit că există identitate între chematul în garanție și debitorul în raportul juridic dedus judecății creat prin cererea de chemare în garanție. Se pretinde astfel că dispozițiile Legii nr.- precum și cele ale HG nr.386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor nu prevăd obligarea instituției recurente de a aloca fonduri către alte instituții publice. Prin urmare, atribuirea instituției recurente a unor obligații mai mari decât cele prevăzute de lege (Legea nr.500/2002, HG nr.386/2007 și legile bugetare anuale), constituie o gravă încălcare a atribuțiilor cu care a fost investită instanța de fond.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Din oficiu, Curtea la termenul din data de 7mai 2009 a invocat excepția tardivității declarării recursului de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, raportat la art.80 din Legea nr.168/1999.
Referitor la această excepție,Curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă din analiza actelor și lucrărilor dosarului, sentința atacată a fost comunicată recurentei la data de 22.02.2008 conform dovezii de comunicare aflată la fila 29 dosar fond. Recursul a fost declarat la data de 7.03.2008 conform dispoziției rezolutive a judecătorului de serviciu de la Tribunalul București, rezoluție în baza căreia se poate stabili ca fiind certă data anterior menționată.
Făcând aplicațiunea regulilor prevăzute de aret.101-104 Cod pr.civilă pentru calculul termenelor procedurale (în categoria cărora intră și termenul de recurs) și ținând seama că, date fiind prevederile art.80 din Legea nr.168/1999, în materia litigiilor de muncă recursul trebuie declarat în 10 zile de la comunicarea sentinței, concluzia care se impune este aceea că ultima zi în care se putea ataca în mod valabil sentința pronunțată în prezenta cauză era de 5 martie 2008.
Prin urmare, recursul apare ca tardiv declarat și va fi respins ca atare.
Examinând sentința civilă atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Primul motiv de recurs este neîntemeiat, întrucât prin încheierea de ședință din data de 17.03.2006 a instanței de fond s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței atacate, în sensul că sporul de 40% din indemnizația de încadrare lunară brută a fost acordat și pentru perioada 27.04.2004-aprilie 2006, astfel încât nu le-au fost limitate recurenților-reclamanți drepturile solicitate prin cererea precizatoare din data de 13.02.2007, Tribunalul pronunțându-se astfel în limitele investirii sale.
În condițiile acordării dobânzii legale aferente sumelor de bani datorate, conform art.1082, art.1084, art.1088 cod civil și OUG nr.9/2000, s-a realizat o reparare integrală a prejudiciului suferit prin neplata sumelor datorate, cu atât mai mult cu cât sumele pretinse sunt drepturi bănești cuvenite din raporturi de muncă.
În acest context, al acordării dobânzii legale aferente sumelor datorate, solicitarea reclamanților de a lise acorda atât indicele de inflație, cât și dobânda legală, este neîntemeiată, întrucât instanța nu poate proceda la aplicarea a două categorii de actualizări a aceluiași prejudiciu, ce echivalează de altfel cu o îmbogățire fără just temei.
Obligația de a plăti dobânda legală operează însă de la data introducerii acțiunii conform art.1088 Cod civil și nu de la data scadenței,solicitare ce nu are de altfel nici o acoperire legală.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții-reclamanți și în baza art.303 alin.2 Cod pr.civilă, prin raportare la art.80 din legea nr.168/1999 va respinge ca tardiv declarat recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurentul-pârât - chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.413 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.39862/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București.
Respinge ca nefondat recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de recurenții-reclamanți, I, C, ,.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./02.06.2009
Jud.fond:;
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
