Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 268/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(348/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.268
Ședința publică de la 29 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.1787 din 4.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr.20571, în contradictoriu cu intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL D E FINANȚE și intimatul-chemat în garanție MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE.
are ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, avocat, în calitate de reprezentant al apelantului-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.394.509/17.03.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 11 dosar, consilierul juridic, în calitate de reprezentant al intimatului-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL D E FINANȚE, în baza delegației aflată la fila 12 dosar, lipsind intimatul-chemat în garanție MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimatul-chemat în garanție MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 7.04.2009, întâmpinare, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul apelantului-reclamant, susținând oral motivele de apel depuse în scris la dosar, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
Arată că, la instanța de fond, a fost invocată de către pârât, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocându-se prevederile Decretului nr.167/1958, privind prescripția extinctivă. Potrivit dispozițiilor acestui decret, cu privire la prescripția extinctivă, în cazul acțiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită și în cazurile asimilate, prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, sau de la expirarea termenului prevăzut de lege (art.8 din Decretul nr.167/1958).
Mai arată că, a solicitat instanței de fond respingerea acestei excepții, urmând a observa că aceste dispoziții în materie de prescripție extinctivă nu sunt aplicabile în speța de față, deoarece era de neconceput că o asemenea acțiune să fie pornită înainte de 22 decembrie 1989.
Consideră că nu există nici un text de lege care să reglementeze data până la care ar fi putut să fie introduse astfel de cereri de chemare în judecată împotriva Statului Român, deci interpretândper a contrario, neexistând nicio dispoziție legală de decădere din termen, cererea trebuia considerată ca fiind legal introdusă, adică în termen, în contradicție totală cu aspectele reținute în motivarea sentinței instanței de fond.
Depune la dosar concluzii scrise, la care anexează sentința civilă nr.8375/12.11.2007, pronunțată de Judecătoria Galați, ca practică judiciară în materie.
Reprezentantul intimatului-pârât Statul Român prin MINISTERUL D E Finanțe, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Avocatul apelantului-reclamant înțelege să recuze completul de judecată întrucât, consideră că s-a antepronunțat în cauză.
Avocatul apelantului-reclamant revine asupra acestei cereri, în sensul că nu înțelege să formuleze cerere de recuzare împotriva completului de judecată, de astăzi, întrucât soluția prezentei instanțe urmează să fie recurată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a IV a civilă sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 615.350 Euro, sumă reprezentând daune materiale și morale care i-au fost produse prin persecuțiile la care a fost supus de regimul comunist.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că prin decizia MAI nr. 14/1951 a fost pedepsit administrativ la 12 luni de detenție, fără să fie judecat, a fost arestat pe data de 07.03.1951 și eliberat pe data de 07.03.1952.
Deși pedeapsa a fost administrativă și abuzivă, a fost obligat să execute muncă forțată manual, să sape cu cazmaua și cu târnăcopul, a fost scos la muncă istovit, f1ămând și neodihnit, igiena personală aproape nu exista și făcea baie doar o dată pe lună.
Chiar și după eliberare a fost monitorizat și urmărit de securitate, iar prin sentința penală nr. 140/1962 a Tribunalului Militar București, a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani . corecțională, trei ani interdicție civică, confiscarea averii, fiind pus În libertate la data de 16.10.1964.
La solicitarea tribunalului, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că, temeiul de drept al cererii de chemare în judecată este art. 998-999 cod civil și nu dispozițiile art. 504 Cod procedură civilă.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat, în primul rând, excepția de netimbrare, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
În subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât reclamantul ar putea beneficia eventual de anumite drepturi în baza OUG 214/1999, în baza hotărârii comisiei, însă în nici un caz nu poate beneficia de daune și pe baza dreptului comun, atâta timp cât acestea sunt prevăzute de o lege specială.
Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Ministerului Internelor și Reformei Administrative, pentru ca în situația în care va cădea în pretenții, acestea să fie achitate de către chematul în garanție.
Prin sentința civilă nr.1787/04.12.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins excepția de netimbrare, ca neîntemeiată; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune; a respins acțiunea formulată de reclamantul, constatând prescris dreptul material la acțiune; a respins cererea de chemare în garanție formulată de către pârât, în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește excepția de netimbrare aceasta este neîntemeiată, având în vedere că potrivit art. 15. t din Legea 146/1997 sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la drepturile și interesele legitime pretinse de foștii deținuți și persecutați pentru motive politice în perioada regimului comunist din România.
Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamantul pretinde anumite drepturi rezultând din persecutarea sa de către regimul comunist, tribunalul a constatat că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru în temeiul dispozițiilor legale sus-menționate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a reținut că reclamantul invocă existența unor daune materiale și morale care i-au fost produse prin persecuțiile la care a fost supus de regimul comunist, prin arestarea sa în perioada 07.03.1951-07.03.1952 și 17.10.1961-16.10.1964.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art.3, termenul de prescripție este de 3 ani.
Totodată potrivit art. 7, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar potrivit art. 8 prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea
În consecință, în speța dedusă judecății, dreptul reclamantului de a solicita daune materiale și morale ce i-au fost produse prin persecuțiile la care a fost supus de regimul comunist s-a născut la data producerii prejudiciului, însă nu mai târziu de data de 22.12.1989, data la care regimul comunist a fost îndepărtat și nu au mai existat restricții legale pentru ca reclamantul să își afirme în fața justiției drepturile sale.
Așadar, având în vedere că de la înlăturarea regimului comunist (1989) și până la promovarea prezentei acțiuni au trecut circa 18 ani, în speța dedusă judecății, dreptul la acțiune al reclamantului este prescris, fiind incidente dispozițiile art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958.
Împotriva sentinței civile nr. 1787/04.12.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în dosarul civil nr-, a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelantul-reclamant arată că a cerut instanței de fond să respingă excepția prescripției dreptului material la acțiune și să observe că aceste dispoziții în materie de prescripție extinctivă nu sunt aplicabile în speța de față, deoarece era de neconceput ca o asemenea acțiune să fie pornită înainte de 22 decembrie 1989.
De asemenea, fapta Statului Român, prin care i s-au adus grave prejudicii materiale și morale, a fost o faptă continuă, ce s-a derulat până la
Revoluția din decembrie 1989, când au încetat persecuțiile la care a fost supus de către statul comunist.
A menționat că nu există nici un text de lege care să reglementeze data la care ar fi putut să fie introduse astfel de cereri de chemare în judecată împotriva Statului R, deci interpretândper a contrario, neexistând nici o dispoziție legală de decădere din termen, cererea trebuia considerată ca fiind legal introdusă, adică în termen, în contradicție totală cu
aspectele reținute în motivarea sentinței de la fond.
Mai mult, prin introducerea lit. "t" la art. 15 din Legea nr. 146/1997, prin care au fost scutite de plata taxei judiciare de timbru aceste acțiuni și cereri, legiuitorul a vrut să ofere tuturor persoanelor interesate accesul liber și neîngrădit de eventualitatea obligării petentului la plata de taxe de timbru, la justiție, în vederea reparării prejudiciilor cauzate de stat în trecut persoanelor persecutate din motive politice.
Pentru toate aceste considerente, apelantul-reclamant solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat și motivat, schimbarea în tot a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Apelantul susține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale privitoare la prescripție, întrucât anterior anului 1989 nu putea fi introduse acțiuni prin care să se invoce răspunderea civilă delictuală a statului pentru prejudiciile aduse urmare abuzurilor săvârșite de statul comunist, ceea ce este real, dar nu determină o inaplicabilitate a dispozițiilor art. 1 din decretul nr. 167/1958, ci doar stabilește momentul de început al curgerii termenului de prescripție. Astfel, corect a reținut tribunalul că termenul de prescripție începe să curgă la 01.01.1990, moment de la care au trecut mai mult de 18 ani, situație în care se constată că prezenta acțiune este prescrisă.
Nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul inexistenței unei prevederi legale care să stabilească termenul de prescripție în acest caz, întrucât sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, respectiv prevederile art. 1 din decretul 167/1958 care stabilesc un termen de 3 ani pentru acțiunile întemeiate de dispozițiile art. 998 - 999 civil, independent de titularul răspunderii civile delictuale. Prin urmare, nu este necesară o prevedere expresă cu privire la acțiunile îndreptate împotriva statului întrucât apelantul și-a precizat temeiul juridic al acțiunii ca fiind art. 998 - 999 civil, temei în raport de care se determină și termenul de prescripție incident în cauză. De altfel, și în situația acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 504 pr.pen, unde este vorba despre situația specială a răspunderii statului, este stabilit un termen special de prescripție, astfel că nu sunt întemeiate susținerile apelantului privind inexistența vreunor texte legale care să reglementeze termenule de prescripție în cazul acțiunilor întemeiate pe răspunderea statului pentru abuzurile comise.
Pentru aceste considerente în baza art. 296 pr. civ. Curtea respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant, domiciliat în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1787/04.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL D E FINANȚE, cu sediul în B,-, sector 5 și chematul în garanție MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr.1A, sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnodact. / 5 ex./19.05.2009
- Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold
