Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 269/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.269
Ședința publică din 12 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER:- -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 305 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, MUNICIPIUL A PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A - REPREZENTAT DE PRIMAR, ȘI, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat în substituirea avocatului pentru reclamantul recurent, pârâtul intimat personal, asistat de avocat care are calitatea de pârâtă intimată și parte și care se prezintă și pentru pârâții intimați, ia, și ia, lipsă fiind pârâții intimați Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, Municipiul A prin Primar, Consiliul Local al Municipiului A - Reprezentat de Primar.
La apelul nominal, făcut în ședință publică,
Procedura legal îndeplinită.
Apelul declarat în termen și legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat în substituirea avocatului pentru reclamantul recurent, solicită calificarea căii de atac, raportat la valoarea acțiunii, care depășește suma de 500.000 lei(RON) conform art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, respectiv preuenta calea de atac este apel și nu recurs.
Avocat în nume propriu și pentru pârâții intimați, ia, și ia, nu se opune cu privire la calificarea căii de atac din recurs în apel.
Instanța reține că această cauză a fost înregistrată la recursuri deși cauza se află în al doilea grad de judecată, având în vedere hotărârea pronunțată la prima instanță ca sentința și valoarea obiectului litigiului, cauza se va înscris la secția apeluri.
Nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocat în substituirea avocatului pentru reclamantul recurent, pune concluzii de admitere a apelului așa cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată.
Avocat în nume propriu și pentru pârâții intimați, ia, ia, pune concluzii de respingere a apelului, menținerea în totalitate a sentinței civile, conform motivelor invocate în întâmpinare. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.305/18.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva pârâților Statul Român, prin Ministerul finanțelor Publice, respectiv Primarul și Consiliul local al mun. A precum și pârâților, ia, și ia, având ca obiect revendicare imobiliară.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a cerut ca instanța să dispună obligarea pârâților să îi lase în deplină posesie și folosință imobilele situate în A, str. A,- nr.15, înscris în CF 11722 A, apoi cel situat pe str. - nr.21 înscris în Cf 11732 A precum și cel pe pe str. - nr.29, înscris în CF nr.76 A, susținând că antecesorii săi au dobândit dreptul de proprietate asupra acestor imobile în baza unor contracte de vânzare-cumpărare, însă în anul 1947 au fost preluate abuziv de fosta URSS și de Statul Român, în baza Protocolului semnat cu ocazia de la din anul 1946, iar ulterior, în baza unui alt protocol încheiat între și România, din data de 20.02.1950, proprietatea asupra imobilelor a fost din nou transmisă Statului Român.
S-a mai reținut că reclamantul a precizat că imobilele descrise mai sus au făcut obiectul notificărilor nr.3995/9/0/01, -, formulate în baza 10/2001, iar prin sentința civilă nr.1105/2007 a Tribunalului Arad pronunțată în dosarul nr-, pârâtul de ordin 2 - Primarul mun. Aaf ost obligat să emită o decizie sau dispoziție motivată pentru soluționarea notificărilor.
Prin adresa nr.23655/989/29.04.2008, Primăria mun. Aac omunicat reclamantului că prin Dispoziția nr.1426/06.03.2008 și Dispoziția nr.1427/06.03.2008 i s-au respins notificările, cu motivarea că imobilele revendicate nu formează obiectul 10/2001. Aceste dispoziții au fost contestate de către reclamant la Tribunalul Arad, arâtând că Legea nr.10/2001 nu este o lege reparatorie în cazul său întrucât îl privează de la exercițiul dreptului de proprietate, cu privire la imobilele preluate abuziv.
S-a mai constatat că reclamantul a invocat ca temeiuri de drept ale acțiunii sale Art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO precum și disp.art.480 civ. și art.6 alin.2 din 213/1998, raportat la art.20 alin.2 din Constituția României, iar în dovedirea acțiunii sale a depus extrase de CF cu privire la situația juridică a imobilelor revendicate precum și rapoarte de evaluare extrajudiciare privind estimarea valorii de piață a imobilelor.
Prin întâmpinări, pârâții Primarul și Consiliul local A au solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și au invocat totodată lipsa calității procesuale pasive a Consiliului local precum și lipsa calității procesuale active a reclamantului, în timp ce pârâții, și au invocat la rândul excepțiile inadmisibilității acțiunii în revendicare, alături de excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
În continuare, tribunalul a reținut că reclamantul, deși a cerut predarea în deplină proprietate a imobilelor situate în A, str. A,- nr.15, înscris în CF 11722 A, apoi cel situat pe str. - nr.21 înscris în Cf 11732 A precum și cel pe pe str. - nr.29, înscris în CF nr.76 A, nu a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare și nici acordarea de despăgubiri, totuși acestea fiind cerute prin intermediul concluziilor scrise.
Mai apoi, tribunalul a constatat că imobilele ce fac obiectul prezentei acțiuni au mai făcut obiectul unui litigiu anterior, prin care reclamantul a contestat dispozițiile Primarului, prin care i s-au respins notificările, cu motivarea că imobilele revendicate nu formează obiectul 10/2001, contestația fiind respinsă ca tardivă de către Tribunalul Arad.
Mai apoi, tribunalul a reținut că, așa cum rezultă din cărțile funciare, imobilele revendicate au fost preluate de Stat în baza procesului verbal precum și a Protocolului încheiat între URSS și Republica Populară Română, la data de 20.12.1950, iar ulterior, aceleași imobile au fost răscumpărate de Statul Român, rezultând astfel că titlul Statului Român este dobândit prin cumpărare.
Statul a înstrăinat aceste imobile chiriașilor, aceștia fiind cumpărători de bună credință deoarece ei au cumpărat bunul de la stat, care a devenit proprietar prin cumpărare și nu prin preluare fără titlu, astfel că restituirea în natură a acestora nu poate fi admisă, peste titlurile constituite în favoarea statului și a cumpărătorilor acestor apartamente.
În ceea ce privește revendicarea întemeiată pe disp.art.6 alin.2 din 213/1998, tribunalul a reținut că deși acest text de lege recunoaște posibilitatea abordării dreptului comun pentru bunurile preluate de stat fără un titlu valabil și care nu intră sub incidența vreunei legi reparatorii speciale, ceea ce înseamnă că preluarea fără titlu valabil presupune preluarea în condițiile inexistenței uni reglementări legale, însă în prezenta cauză, Statul Român a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de răscumpărare. Astfel, nu se confirmă susținerea reclamantului privind preluarea abuzivă a imobilelor de către URSS, deoarece preluarea s-a făcut potrivit dispozițiilor de la și ale Decretului - Lege nr.182/1946.
Referitor la aplicabilitatea Art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO, tribunalul a apreciat că acesta nu este incident în cauză întrucât textul de lege garantează numai protecția bunurilor actuale aflate în patrimoniul persoanelor interesate, nu și alte categorii de bunuri, considerente pentru care a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, reclamantul, susținând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului și a dat o interpretare greșită a decretului - Lege nr.182/1946, care dispunea punerea în practică a deciziilor de la și care vizau doar transferul în patrimoniul URSS a activelor statului, nu însă și proprietățile cetățenilor români, cum a fost cazul imobilelor din litigiu.
De aceea, în opinia apelantului, prima instanță era datoarea să analizeze condițiile și legalității preluării imobilelor în baza 182/1946, pentru punerea în aplicare a dispozițiilor de la și să verifice dacă autorii reclamantului puteau fi supuși unei astfel de proceduri, în calitate de particulari, iar aceste documente nu sunt opozabile autorilor reclamantului.
Totodată, apelantul a susținut că tribunalul a argumentat eronat că Statul Român ar fi răscumpărat de la URSS imobilele din litigiu, în condițiile în care la dosarul cauzei nu există nicio probă care să ateste condițiile răscumpărării și nici prețul ori alte elemente obligatorii ale unei convenții de acest tip.
Mai apoi, dacă s-ar fi ajuns la concluzia că titlul statului nu a fost valabil, s-ar fi putut trece la analizarea legalității și bunei credințe în transmiterea proprietății imobilelor către chiriași, care nu au fost vândute acestora în baza 112/1995, ci în baza 85/1992 și instanța era datoarea să verifice și legalitatea acestor tranzacții.
De asemenea, apelantul a mai susținut că tribunalul a reținut greșit că nu s-ar fi pretins despăgubiri, în subsidiarul acțiunii, în condițiile în care despăgubirile nu au fost solicitate doar prin prezentarea concluziilor scrise de după pledoaria finală, ci printr-o precizare de acțiune depusă la termenul de judecată din 15.10.2008 și admisă de Judecătoria Arad, anterior declinării competenței în favoarea tribunalului.
În final, concluzionând, apelantul a susținut că singura sa cale de a obține o justă satisfacție, din perspectiva art.1 al Primului Protocol Adițional la CEDO este acțiunea prezentă, câtă vreme s-a statuat irevocabil că imobilele revendicate de domnia sa sunt exceptate de la aplicarea prevederilor 10/2001, și astfel, potrivit inclusiv deciziei nr.33/2008 a ÎCCJ - în interesul legii - doar acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun și fundamentată pe prev. art.480 civ. respectiv art.6 din 213/1998 poate să îi proteguiască dreptul încălcat.
Prin întâmpinări lor, pârâții-intimați Primarul și Consiliul local A au reiterat apărările formulate în fața primei instanțe și în esență, au solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și au invocat totodată lipsa calității procesuale pasive a Consiliului local precum și lipsa calității procesuale active a reclamantului, în timp ce pârâții, și au invocat la rândul excepțiile inadmisibilității acțiunii în revendicare, alături de excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Curtea, analizând apelul reclamantului, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de acesta, cu aplicarea disp.art.282 și urm. rap.la art.296 și 297.pr.civ. va constata că acesta este întemeiat.
În acest sens, curtea va constata că prima instanță a omis să cerceteze fondul acțiunii în revendicare formulată de către reclamant și nesocotit totodată și disp.art.132 alin.2 pct.3 pr.civ. atunci când a considerat eronat că reclamantul nu ar fi formulat un capăt de cerere subsidiar privind acordarea de despăgubiri în valoare de 200.000.EURO, reprezentând contravaloarea imobilelor trecute în proprietatea statului, în cazul în care se va găsi că acestea nu sunt restituibile în natură, în condițiile în care despăgubirile nu au fost solicitate doar prin prezentarea concluziilor scrise de după pledoaria finală, ci printr-o precizare de acțiune depusă la termenul de judecată din 15.10.2008 (datată 09.10.2008 - filele 72-74 dosar Judecătorie)și admisă de Judecătoria Arad, anterior declinării competenței în favoarea tribunalului.
Totodată, curtea va constata că o lipsă a analizării fondului cauzei derivă și din faptul că tribunalul a omis să verifice modul în care s-au aplicat în speța concretă disp.art.1 din 182/1946, în condițiile în care în CF sunt intabulați ca proprietari, la momentul aplicării legii, autorii reclamantului, persoane fizice și cetățeni români, iar textul Art.I al Consiliului de Miniștri prevede că "Acțiunile, activele societăților pe acțiuni, activele întreprinderilor industriale și comerciale și ale altor întreprinderi, averea mobilă și imobilă, orice alte valori, precum și drepturile și interesele aparținând persoanelor juridice și fizice e, trecute în proprietatea Uniunii și care sunt prevăzute în tablourile Nr.1, 2 și 3 al Casei de administrare și supraveghere a bunurilor inamice () și înregistrate la Președinția Consiliului de Miniștri sub Nr.302.242 din 1946, se predau în conformitate cu dispozițiunile prezentului jurnal, următoarelor instituțiuni împuternicite de URSS.". Acest text nu face altceva decât să reia, cu detalii suplimentare, textul art.1 din 182/1946 (filele 152-154 din dosarul judecătoriei) și reprezintă titlul î baza căruia s-au preluat bunurile antecesorilor reclamantului.
În această ordine de idei, prima instanță era datoare să verifice dacă autorii reclamantului puteau fi subiecții acestui decret - lege și dacă aplicarea actului normativ s-a făcut în condiții de deplină legalitate.
Curtea a ajuns la această concluzie după ce a constatat că prin hotărâre irevocabilă, în urma respingerii contestației împotriva dispozițiilor Primarului mun. A, s-a statuat că imobilele din litigiu, respectiv situate în A, str. A,- nr.15, înscris în CF 11722 A, apoi cel situat pe str. - nr.21 înscris în Cf 11732 A precum și cel pe str. - nr.29, înscris în CF nr.76 A, nu fac obiectul 10/2001.
Or, în aceste condiții, în raport și cu dispozițiile deciziei nr.33/2008 a ÎCCJ, dată în interesul legii, singura cale pe care reclamantul o are la îndemână în valorificarea drepturilor conferite lui de disp.art.480 civ. și art.6 din 213/1998, asociate cu disp.art.6 CEDO, este calea acțiunii de drept comun, Înalta Curte de casație și Justiție dând instrucțiuni instanțelor naționale să procedeze la analizarea pe fond a unor asemenea cereri, cu obligația instituită instanțelor de drept comun de a analiza temeinicia și legalitatea unor astfel de acțiuni întrucât există posibilitatea ivirii unor neconcordanțe între legea internă specială - care nu permite reclamanților să inițieze procedurile administrative pentru a putea dobândi o justă compensație pentru bunul pierdut, fie prin restituirea în natură, dacă se va găsi că este posibil, fie prin acordarea unei compensații financiare, iar altfel, reclamanții-recurenți s-ar regăsi în situația de a le fi încălcat dreptul de acces la justiție efectivă, garantat de art.6 CEDO.
Prin urmare, curtea va constata că în raport cu decizie nr.33/2008 a ÎCCJ, prima instanță este datoare să realizeze o analiză pe fond a valabilității titlului statului și a legalității procedurii de "rechiziționare" în favoarea URSS și mai apoi, condițiile în care s-a efectuat răscumpărarea de către Statul Român, combinat cu verificarea unei eventuale dobândiri de către autorii reclamanților a unor despăgubiri, la momentele menționate și mai apoi să verifice posibilitatea și oportunitatea cererii de retrocedare în natură sau de acordare de despăgubiri, și din perspectiva raționamentelor avute în vedere de Curtea de la Strasbourg în cauzele Viașu vs. România, pe de o parte, respectiv Raicu vs. România, pe de altă parte, în ipoteza în care se va dovedi că imobilul a fost înstrăinat unor terți de bună credință și în condiții de deplină legalitate.
În decizia nr.33/2008, Înalta Curtea statuat că o acțiune în revendicare pe drept comun a unor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 nu poate nu poate fi respinsă ca inadmisibilă de plano, în particular în situația în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială - 10/2001 și CEDO, atunci Convenția având prioritate, iar această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun în măsura în care astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice civile.
Această decizie în interesul legii a avut în vedere atât jurisprudența internă privind aplicarea lipsită de unitate a 10/2001, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fără a ignora cauzele și Raicu împotriva României ș a îndrumat instanțele ordinare să procedeze la soluționarea pe fond a unor astfel de cauze, mai ales atunci când nu sunt puse în discuție drepturi similare și comparabile de proprietate, dobândite de către foștii chiriași, în baza 112/1995.
În aceste circumstanțe, curtea va constata că decizia nr.33/2009 a ÎCCJ este în consonanță cu întreaga jurisprudență a CEDO privind interpretarea art.6 și a art.1 din primul protocol adițional al CEDO - (Raicu, ș.d împotriva României) și îngloebează de asemenea argumentele reținute de CEDO în cauze Raicu și, astfel că reclamanții are dreptul la proces echitabil, pe fondul cauzei, cu privire la recuperarea bunurilor naționalizate/rechiziționate/confiscate în timpul fostului regim comunist.
Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul art.297 pr.civ. va admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.305/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare în fond la prima instanță, respectiv Tribunalului Arad.
Va constata că în această etapă procesuală nu sunt aplicabile disp.art.274 și urm. pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 305 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare în fond la prima instanță, respectiv Tribunalul Arad.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Se comunică cu:
Reclamantul apelant
- T,-,. 3, jud.
Pârâții intimați
STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B - B, sector 5,-
MUNICIPIUL A PRIN PRIMAR - A,-
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A - REPREZENTAT DE PRIMAR- A,-
- A,-
- A, str. -, nr. 21,. 1
- idem -
- idem -
- idem -,. 2
- idem,. 3
- idem -,. 4
- A,-
Red. /03.12.2009
Tehnored /09.12.2009
Ex.14
Primă instanță:
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Cristian Pup
