Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 274/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 274
Ședința publică din data de: 21.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 3: Melania
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul - pârât împotriva deciziei civile nr. 1485A/21.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul - pârât, reprezentat de avocat -, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. 21664/16.03.2009 și intimata - reclamantă, reprezentantă de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. -/21.05.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentul - pârât nu a depus timbru judiciar și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, deși a fost citat cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație. Totodată, arată că au fost comunicate motivele de recurs intimatei - reclamante, care la data de 05.05.2009, prin compartimentul registratură, a depus întâmpinare, ce a fost comunicată recurentului - pârât.
Reprezentantul recurentului - pârât depune timbru judiciar în valoare de 5 lei și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 202 lei, respectiv chitanța seria - nr. -, eliberată de Unitatea Bank la dat de 14.05.2009.
Curtea ia act de îndeplinirea de către recurentul - pârât a obligației stabilite în sarcina acestuia, prin rezoluția pusă la primirea dosarului, de a depune timbru judiciar și de a achita taxă judiciară de timbru în cuantumul fixat de către instanță.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.
Reprezentantul recurentului - pârât solicită admiterea recursului promovat de către partea pe care o reprezintă, astfel cum a fost formulat.
Precizează că recurentul - pârât a înțeles să își întemeieze motivele de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
De asemenea, învederează că pentru instanța de apel, hotărâtoare în dezlegarea pricinii a fost înscrierea titlurilor autorilor părților, ignorând că, în baza actelor prezentate, exista un singur titlu de proprietate, respectiv acela al defunctului.
Totodată, apreciază că, din punct de vedere juridic, important este momentul în care părțile și-au înscris dreptul de proprietate, adică momentul în care l-au făcut opozabil, în baza art. 25 din Legea nr. 7/1996.
Apreciază că preferabil este titlul părții pe care o reprezintă, întrucât recurentul - pârât este cel care făcut dreptul său opozabil față de terți.
Subliniază că trebuie făcută comparația asupra înscrierilor efectuate de părțile în litigiu și nu asupra celor efectuate de autorii lor.
Mai învederează că recurentul - pârât nu a încălcat nicio suprafață de teren a părții adverse și precizează că prin raportul de expertiză s-a constatat că punctele cadastrale din acte corespund cu cele din teren, clientul său neavând nicio culpă față de intimata - reclamantă cu privire la situația liniei de hotar dintre terenurile în litigiu.
Concluzionând, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii promovate de către partea adversă, cu cheltuieli de judecată; depune chitanța nr. 159/07.05.2009.
Reprezentantul intimatei - reclamantă solicită respingerea recursului promovat de către recurentul - pârât pentru motivele invocate prin întâmpinare.
Învederează că s-a procedat la compararea titlurilor de proprietate, instanța acordând, în mod corect, preferabilitate titlului intimatei - reclamante.
Subliniază că intimata - reclamantă este unica moștenitoare a lui care a dobândit dreptul de proprietate în calitatea sa de moștenitor al proprietarului inițial al terenului.
Menționează că dintre toți moștenitorii, primul care și-a înscris dreptul de proprietate a fost autorul clientei sale.
Precizează că din actele depuse la dosar rezultă că tatăl intimatei - reclamante și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară în anul 1999, iar autoarea recurentului - pârât în anul 2001.
De asemenea, învederează că există la filele 21 - 26 în dosarul de apel depusă documentația cadastrală, din care rezultă care sunt suprafețele aflate în proprietatea celor două părți.
Concluzionând, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurentul - pârât împotriva deciziei civile nr. 1485A/21.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5546/24.04.2008, Judecătoria Sector 1 admis cererea formulată de recurenta împotriva pârâtului stabilind linia de hotar între proprietățile părților pe linia A-D din raportul de expertiză întocmit de expert și obligând pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 28,35 mp. respectiv suprafața reprezentată prin punctele din raportul de expertiză topografică întocmit de același expert; s-a dispus obligarea pârâtului la 854,10 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în raport de dispozițiile art. 25 alin.2 din Legea nr. 7/1996 că dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la suprafața de teren în litigiu este preferabil, autorul său înscriind acest drept în cartea funciară anterior înscrierii dreptului propriu de către pârât și autoarea sa, situație în raport de care a și omologat varianta 1 din expertiza efectuată în cauză.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, pârâtul a declarat apel criticând-o în esență pentru netemeinicie în sensul greșitei rețineri de către instanță a situațiilor de fapt și de drept invocate a greșitei interpretări de către aceasta a probelor administrate în cauză și a neluării în considerare a tuturor probelor administrate pe parcursul procesului.
Pr5in decizia civilă nr. 1485A/21.11.2008, Tribunalul București, Secția a III-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Examinând probele cauzei, tribunalul a constatat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței să stabilească linia de hotar dintre proprietățile părților situate în B șos. -. - nr.75, sector 1 și nr.75 - 84 și, conform precizării de la termenul din 11 mai 2006, obligarea pârâtului de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de teren pe care acesta o ocupă fără drept.
Potrivit actelor încrisurilor pricinii coroborate cu concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul, instanța a reținut că potrivit titlului de proprietate nr.11323/14.09.1994 emis în baza Legii nr.18/1991 numitului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra a 5 ha 1000. teren; conform sentinței civile nr.8038/25.05.1998 a Judecătoriei Sector 1 (tatăl reclamantei) și (persoana de la care pârâtul a cumpărat lotul său) sunt moștenitorii lui, prin aceeași sentință fiind partajat și terenul înscris în titlul de proprietate amintit, cei doi moștenitori primind loturi vecine ( lotul 12, iar lotul 11).
, autorul reclamantei și-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară prin încheierea nr.2077/29.09.1999.
Ulterior, la 24 iulie 2001, a întocmit actul de dezmembrare autentificat sub nr. 1673/24.07.2001 în cuprinsul căruia s-a menționat că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.1121/10 iulie 2001 vânduse pârâtului suprafața de 1297,03 mp. Teren, învecinat la est cu.
Pârâtul și-a intabulat dreptul de proprietate cu privire la terenul dobândit prin cumpărare, prin încheierea nr.7020/1 august 2001.
Întrucât la data de 4.07.2004 a decedat, iar reclamanta era unica lui moștenitoare în calitate de fiică, aceasta a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului din șos. - cu titlu de moștenire, prin încheierea nr.15422/18.oct.2004.
Reținând concluziile expertizei efectuate în cauză, potrivit căreia cele două terenuri proprietatea reclamantei și pârâtului se suprapun pe o suprafață de 19,5 mp. în lumina dispozițiilor art. 25 alin. 1 din Legea nr.7/1996 conform cărora înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de pozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor, ordinea acestora determinând și rangul înscrierilor, tribunalu a concluzionat că prima instanță a apreciat în mod temeinic că în raport de cele două titluri de proprietate exhibate de părți, preferabil este cel al reclamantei.
Aceasta, întrucât autorul reclamanta și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară încă din anul 1999, pe când pârâtul și autoarea lui și-au înscris acest drept ulterior, respectiv în anul 2001.
Reținând concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză potrivit căruia pârâtul încalcă linia de hotar ocupând suprafața de 28,35 mp din proprietatea reclamantei, în mod corect instanța, în baza art. 480 - 481 și 584 cod civil a dispus stabilirea acestei linii pe aliniamentul din varianta Iae xpertizei și a obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de teren uzurpată.
În consecință, apelul a fost respins ca nefondat, în aplicarea prevederilor art. 296 Cod procedură civilă.
În termen legal, împotriva acestei decizii pârâtul a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut că pentru respingerea apelului său, tribunalul a făcut aplicarea unui singur text de lege, respectiv, dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea 7/1996, apreciind hotărâtoare în dezlegarea pricinii, înscrierea titlurilor autorilor părților, în codițiile în care ambele terenuri (al său și al intimatei) au fost cuprinse într-un singur titlu de proprietate, cel inițial, anume al autorului intimatei,.
Or, recurentul este cel care se prevalează de un contract de vânzare cumpărare autentic încheiat în anul 2001, act necontestat de reclamantă, în timp ce intimata a dobândit terenul cu titlu de succesiune, respectiv prin certificatul de moștenitor emis în anul 2004.
În aceste condiții, recurentul apreciază că din punct de vedere juridic, pentru a se determina titlul preferabil, important este momentul la care fiecare dintre părți și-a înscris titlul de proprietate, respectiv, momentul la care dreptul fiecăreia a dobândit opozabilitateerga omnes, conform art. 25 din Legea 7/1996.
Recurentul, în continuarea motivelor de recurs, redă elemente ale situației de fapt deja reținute în cauză de instanțele anterioare și arată în susținerea celor anterioare că dreptul său de proprietate a fost intabula în data de 24.07.2001 în baza încheierii nr. 7020/24.07.2001, în timp ce dreptul reclamantei a fost întabulat 3 ani mai târziu, respectiv, la 4.10.2004 prin încheierea 15422, situație față de care. Titlul său devenit primul opozabil terților este cel preferabil.
Se mai arată că în mod greșit instanța de fond și cea de apel s-au pronunțat în cauză luând în considerarea înscrirea tilurilor autorilor părților, iar nu ale păților litigante înseși.
Dacă totuși se pornește de la premisa că ordinea înscrierilor este hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei, recurentul arată că acest criteriu, născut în doctrina și practica judiciară pentru înlăturarea dificultăților de probațiune în materia acțiunii în revendicare, este aplicabil atunci când titlurile părților în ltigiu provin de la același autor, situație ce nu se verifică în speță.
Se mai arată de recurent că în raționamentul său instanța de apel a omis că (autorul intimatei) și (vânzătoarea recurentului) au fost frați și l-au moștenit împreună cu alți moștenitori pe defunctul, aspecte ce reies din sentința civilă nr. 8038/25.05.1998 a Judecătoriei sector 1.
Pe de altă parte, art. 25 alin. 1 din Legea 7/1996 reținut de tribunal în motivarea soluției vizează opozabilitatea titlurilor de proepietate față de terți, iar el nu reprezintă un criteriu de comparație efectivă a titlurilor părților, întrucât înscrierea dreptului are efecte declarativ, iar nu constitutiv de drepturi.
Doctrina admite că atunci când titlurile părților provin de la autori diferiți, o soluție posibilă ar fi aceea de a se da preferință posesorului, conform reguliiin pari causa, melior est causa possidentis,sens în care recurentul pretinde că posesia pe care acesta a exercitat-o, unită cu posesia autoarei sale, este o posesie utilă încă din anul 1998; o asemenea apărare a fost formulată de recurent prin concluziile scrise depuse la tribunal, dar nu a fost analizată.
De asemenea, instanța de apel a ignorat împrejurarea că din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert, reie cu claritate că terenul ocupat de recurent respectă întocmai suprafața, coordonatele cadastrale și vecinătățile menționate în actul său de proprietate, astfel încât recurentul este lipsit de orice culpă cu privire la situația liniei de hotar și la eventula încălcare a limitelor proprietății vecine aparținând intimatei reclamante.
Admiterea acțiunii a condus la expropierea recurentului, mai arată acesta, în condițiile în care a demonstrat cu acte valabile că suprafața de teren cumpărată este de 1297,03 mp, iar în urma pronunțării hotărârii recurate urmează să dețină 1268,68 mp teren ca urmare a obligării sale să lase intimatei în deplină proprietate și posesie o suprafață de 28,35 mp, rezultată din adiționarea celor două suprafețe de 19,55 mp și, respectiv, 8,80 mp).
Instanța de apel a nesocotit și împrejurarea că suprafața de teren de 19,55 mp (comună terenurilor părților) reprezintă o suprapunere cunoscută și înregistrată la Oficiul de Cadastu și Publicitate Imobiliară.
În opinia recurentului, soluția care se impune în cauză este respingerea acțiunii deoarece nu poate fi obligat să elibereze o suprafață de teren pe care o justifică cu acte, ținând cont și de faptul că expertul nu a răspuns în cele din urmă la obiectivul încuviințat de instanță, cu privire la determinarea suprafețelor totale ale terenurilor în litigiu, astfel că nu se poate stabili cu precizie dacă suprafața de teren a intimatei a fost diminuată în mod real; s-a mai susținut că o altă soluție posibilă, subsidiară ar fi aceea ca fiecare dintre părți să piardă J din suprafața comună, astfel încât trasarea liniei de hotar să se realizeze la Ja suprafeței de 8,80 mp delimitată prin puctele B-C-E-F din anexa 2 raportului de expertiză.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare la motivele de recurs prin care a solicita respngerea căii de atac ca nefondate, soluția instanței de apel fiind dată cu aplicare corectă a legii.
În această etapă procesuală nu s-au administrat alte probe.
Recursul formulat este nefondat.
Analizând materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs, Curtea constată că în cauză nu se verifică ipoteza de nelegalitate reglementată de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Cele două proprietăți învecinate ale părților au făcut parte inițial dintr-un corp unic de proprietate în suprafață totală de 5,1 ha, fiind incluse în titlul de proprietate nr. 11323/14.09.1994 ce a fost emis de Comisia Județeană I pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor prin reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea autorului inițial al intimatei reclamante -.
După decesul lui, între moștenitorii săi a avut loc ieșirea din indiviziune, astfel cum reiese din conținutul sentinței civile 8038/25.05.1998 pronunțată de Judecătoria sector 1; astfel, (autorul intimatei reclamante) primind în deplină proprietate și posesie lotul nr. 12 în suprafață totală de 11.900 mp, iar (autoarea recurentului al cărei succesor cu titlu particular este) a preluat în deplină proprietate și posesie, de asemenea, o suprafață de 11.900 mp, loturile celorlalți comoștenitori neinteresând în cauză.
intimatei reclamante al cărui succesor universal este aceasta, conform certificatului de moștenitor nr. 151/17.08.2004 emis de BNP, a procedat la efectuarea documentației cadastrale după ieșirea din indiviziune și la înscrierea dreptului său de proprietate în Cartea funciară nr. 1564 prin încheierea nr. 2077/29.09.1999, cu privire la întregul lot dobândit prin sistarea stării de indiviziune.
însă, vânzătoarea recurentului a procedat la dezmembrarea proprietății sale, ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare aut. sub nr. 1121/10.07.2001 de BNP, act de dezmembrare aut. sub nr. 1673/24.07.2001 la BNP; de acest înscris recurentul s-a prevalat la efectuarea propriei sale documentații cadastrale cu ocazia încrierii dreptului de proprietate, prin încheierea nr. 7020/24.07.2001 a Biroului de Carte funciară de pe lângă Judecătoria sector 1, în condițiile în care acesta a dobândit lotul II în suprafață de 1.297,03 mp, rezultat din această dezmembrare; din cuprinsul aceluiași contract reiese că prin încheierea nr. 4478/16.05.2001 a Biroului de Carte funciară al Judecătoriei sector 1 și-a înscris dreptul de proprietate rezultat în urma ieșirii din indiviziune în cartea funciară nr. 17.850 localității
Prin urmare, recurentul susține în mod greșit premisa că drepturile lor provin de la același autor, fiecare dintre ele dobândind dreptul de la autori diferiți, intimata prin moștenire de la, în timp ce autoarea cu titlu particular a recurentului este; în aceste condiții, este lipsită de relevanță pentru cauza de față împrejurarea că fiecare dintre cele două proprietăți, la nivelul anului 1994 (data reconstituirii dreptului de prorpietate în baza Legii 18/1991) făcea parte dintr-un corp unic de proprietate de 5,1 ha. După ieșirea din indiviziune, fiecare dintre autorii părților din cauză a dobândit un drept de proprietate pură și simplă, ambii realizând formalitățile de publicitate imobiliară, fiecăreia dintre părți, terț în raport de cealaltă, fiindu-i opozabilă această situație juridică a proprietăților.
Față de istoricul dobândirii terenurilor învecinate aparținând părților litigante, Curtea constată că în soluționarea capătului de cerere privind revendicarea formulată de intimată împotriva recurentului pârât, instanța de apel a confirmat în mod legal criteriul aplicabil pentru a stabili partea al cărei drept este preferabil, anume, pe baza comparării drepturilor autorilor de la care acestea le-au dobândit.
De vreme ce autorul intimatei - a fost primul care a obținut documentația cadastrală dobândind nr. cadastral 868 și a procedat la intabularea dreptului său de proprietate prin încheierea nr. 2077/29.09.1999, iar autoarea recurentului - a efectuat formalitățile de publicitate imobiliară ulterior, prin încheierea nr. 4478 Biroului de Carte funciară de pe lângă Judecătoria sectorului 1 din data de 16.05.2001, este neîndoielnic că dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea 7/1996 sunt cele care conduc la stabilirea preferabilității dreptului autorului intimatei, cum legal a confirmat și instanța de apel.
Soluția se impune astfel, întrucât ambii autori ale căror drepturi se compară, se află pe poziții egale în privința cauzei dreptului lor, fiecare dobândidu-l prin sentința civilă nr.8038/25.05.1998 a Judecătoriei sector 1, de pe urma aceluiași autor comun,; în consecință, câștigă acela al cărui autor și-a înscris mai întâi dreptul, poziție în care se regăsește intimata, iar nu recurentul, pentru această a doua etapă a comparării fiind aplicabil criteriul priorității efectuării formalităților de publicitate imobiliară.
Vor fi înlăturate ca nefondate și motivele de recurs prin care se susține că speța ar fi trebuit dezlegată, în ce privește capătul de cerere în revendicare, pe baza reguliiin pari, causa melior est causa possidentisori comparându-se înscrierile drepturilor efectuate de părțile în litigiu, iar nu de autorii lor,întrucât dacă instanța ar fi aplicat oricare dintre aceste două ipoteze de lucru, soluția ar fi fost una arbitrară, de vreme ce practica și doctrina sunt unanime în sensul celor redate anterior (a se da câștig de cauză celui care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil).
Este adevărat că regulile de soluționare ale unei acțiuni în revendicare sunt reguli doctrinare și susținute printr-o constantă practică a aplicării lor, nefiind prevăzute prin norme exprese, însă ele se circumscriu noțiunii de "lege" consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturlor Omului, noțiune care are o accepțiune materială iar nu formală, ori o regulă doctrinară dublată de o jurisprudență a instanțelor naționale bine stabilită într-un anume sens, întrunește criteriile ca"ingerința" să fie prevăzută de lege.
Pe de altă parte, aceste reguli îndeplinesc și cerințele deaccesibilitate și previzibilitatedesprinse din jurisprudența instanței de contencios european, cea in urmă însușire, presupunând enunțarea lor cu îndeajuns de multă precizie, astfel încât să permită individului să-și regleze conduita și chiar să prevadă într-un grad rezonabil, pronind de la circumstanțele cauzei sale, consecințele ce ar putea decurge dintr-un act determinat.
În aplicarea celor menționate, se poate stabili că recurentul, cumpărând în condițiile în care actul de dezmembrare s-a realizat de autoarea sa ulterior operaținii juridice translative de proprietate în patrimoniul său, acesta și-a asumat riscul ca întinderea dreptului să nu fie cea care rezultă din contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 1121/10.07.2001; riscul consta în aceea că la o eventuală comparare de titluri provocată de un terț (cum este intimata), el nu s-ar fi putut prevala de alte drepturi decât autoarea sa însăși a avut, cu referire la dimensiunile lotului II din actul de dezmembrare din 24.07.2001, ce trebuia să fie susținut de o documentație cadastrală din care să reiasă întinderea reală a suprafeței acestui lot (ca de altfel, a tuturor celorlalte loturi dezmembrate), ceea ce nu rezultă din acest înscris (fila 124 fond).
Prin urmare, nu se poate susține cu real temei că prin soluția pronunțată în cauză prin care recurentul pârât a fost obligat să lase intimatei în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 28,35 mp, s-a realizat oexproprierea acestuia, soluția fiind dată cu deplina respectare a garanțiilor art. 1 Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, garanții care funcționează pentru fiecare dintre părți în limitele dimensiunilor reale ale dreptului fiecăreia.
Motivele de recurs ce vizează reaprecierea materialului probator administrat în cauză (în ce privește susținerea că expertul topo nu ar fi îndelinit în mod complet mandatul acordat de instanță, ca și reevaluarea concluziilor expertizei), nu vor putea fi analizate de C, în condițiile în care dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă nu o mai permit, după abrogarea tezei de la 304 pct. 10 Cod procedură civilă, prin OUG 138/2000.
Se mai constată că după determinarea întinderii drepturilor fiecăruia, în mod legal s-a dispus grănițiurea celor două proprietăți cu respectarea acestor limite stabilite pe baza cadastrului intimatei (varianta I), în aplicarea prevederilor art. 584 Cod civil.
Față de cele ce preced, se constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele de modificare a deciziei recurate pe temeiul art. 304 pct. 9 Cod prcedură civilă, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
Se va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulată de către recurentul - pârât împotriva deciziei civile nr. 1485A/21.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red. CN
.red. AP
2 ex./06.07.2009
Judecători apel - Secția a III-a Civilă
și
Președinte:Carmen Georgeta NegrilăJudecători:Carmen Georgeta Negrilă, Georgeta Stegaru, Melania
