Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 2749/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.8879/2008
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2749/
Ședința publică din data de 28 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenții-reclamanți și împotriva sentinței civile nr.1271 din data de 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (format vechi nr.2066/C/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și cu intimata-pârâtă SC "" SA C prin lichidator judiciar-având ca obiect "obligație de a face".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant personal, lipsind recurenta-reclamantă, intimații-reclamanți și și intimata-pârâtă SC "" SA C prin lichidator judiciar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, din oficiu, face aplicarea dispozițiilor art. 306 alin.(3) Cod proc. civ. raportat la art.3041Cod proc. civ. considerând că, neindicarea temeiului de drept nu poate duce la nulitatea recursului declarat, atâta vreme cât criticile invocate pot fi încadrate în dispozițiile art.304 Cod proc. civ.
Recurentul-reclamant întrebat fiind, arată că nu are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurentul-reclamant arată că și-a desfășurat activitatea timp de 25 de ani în grupa I de muncă în funcția de mașinist pod rulant în cadrul. Urmare a unui accident de muncă ce a avut loc în anul 1980, grupa de muncă i-a fost schimbată, iar pentru o perioadă de 8 ani nu a primit spor de grupă, deși majoritatea colegilor săi au beneficiat de acordarea acestuia. În consecință, solicită a i se recunoaște grupa I pentru munca desfășurată în perioada de 8 ani în funcția de mașinist pod rulant. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25.07.2008 pe rolul Tribunalului Călărași - Secția Civilă sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pârâta SC SA C, solicitând obligarea pârâtei de a recunoaște beneficiul grupei I de muncă pentru perioada lor de activitate, conform prevederilor pct.6 din Ordinul nr.50/1990.
Prin sentința civilă nr.1271/16.09.2008, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis acțiunea reclamanților și și, în consecință, a constatat că au lucrat în grupa I de muncă în cadrul pârâtei SC SA C reclamantul în perioada 07.03.1984 până la 01.04.1991 și respectiv în perioada 01.02.1994-01.04.1995, precum și reclamantul în perioada 03.03.1988 până la 01.04.1991; a obligat pârâta prin lichidator judiciar să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale celor doi reclamanți; a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții și.
Tribunalul a considerat că reclamanții și au desfășurat activități de oțelar și, respectiv pregătitor materiale șarjă, care se încadrează în Ordinul ministrului muncii nr.50/1990, motiv pentru care li se cuvine beneficiul grupei I de muncă
În ceea ce privește pe ceilalți doi reclamanți, din carnetele lor de muncă a rezultat că au avut calitate de mașiniști pod rulant sau muncitor necalificați, neîndeplinind condițiile de acordare a grupei I de muncă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și la data de 02.12.2008, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 19.12.2008 sub nr-.
Recursul declarat a fost motivat extrem de succint, menționându-se că au dreptul la încadrarea muncii lor în grupa I, deoarece toate halele de pregătire materiale din țară beneficiază de această încadrare.
Legal citată prin lichidator judiciar, intimata-pârâtă SC SA C nu a formulat întâmpinare.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
În baza dreptului conferit de art.306 al.2 Cod pr.civilă, Curtea califică motivele de recurs ca fiind critici de nelegalitate ale hotărârii prin raportare la o greșită apreciere a probelor administrate în fața tribunalului, dar și la o greșită aplicare a legii în materia încadrării locurilor de muncă și activităților în grupa I, respectiv a II-a de muncă. Recursul va fi așadar cercetat în conformitate cu art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă.
Recurentul-reclamant a prestat muncă în cadrul SC SA C în perioada 01.04.1991-15.05.1999, conform mențiunilor din carnetul său de muncă, având meseria de mașinist pod rulant. În această perioadă, de la 01.10.1990 până la 15.10.1998, a desfășurat muncă pe o perioadă de 100% din timp în grupa a II-a, conform Anexei 2 pct.55 din Ordinul nr.968/1990, respectiv Anexa 2 pct.145 conform Ordinului nr.50/1990. În perioada cuprinsă între 15.10.1998-15.05.1999, munca depusă de acest recurent a fost încadrată în grupa I de către angajator, conform anexei 1 pct.23 din Ordinul nr.50/1990.
Cât privește pe recurenta-reclamantă, aceasta a fost încadrată la 01.04.1991 la intimata-pârâtă SC SA C pe funcția de muncitor necalificat, raporturile de muncă încetând la nivelul anului 1999. Din cuprinsul carnetului său de muncă rezultă că la data de 01.05.1993 încadrarea salariatei a fost schimbată pe postul de mașinist pod rulant, iar în această calitate a beneficiat de grupa a II-a de muncă conform Anexei 2 pct.55 din Ordinului 968/1990 pentru perioada 08.06.1990-15.10.1998. La poziția 37 din carnet se face o mențiune asupra încadrării în grupa a II-a de muncă a activității desfășurată timp de 100% de salariată în perioada 08.06.1990-23.12.1999, conform anexei 2 pct.143 din Ordinul nr.50/1990.
Prin urmare, ambii recurenți-reclamanți au avut în perioada de timp desfășurată la angajatorul SC SA beneficiul grupei a II-a de muncă (parțial chiar și grupa I de muncă pentru recurentul ), iar pretenția acestora de a se schimba încadrarea în grupa I de muncă nu este fondată.
Dincolo de faptul că recurenții-reclamanți nu aduc argumente juridice asupra cererii lor, limitându-se la a arăta că toate persoanele care erau încadrate în halele de pregătire materiale pentru siderurgie sunt încadrate la nivelul întregii țări în grupa I de muncă, instanța consideră că mențiunile din carnetul de muncă nu pot fi modificate numai pentru aceste argumente.
Conform pct.6 din Ordinul nr.50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare). De asemenea, potrivit pct.7 din același ordin, încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe.
Curtea notează și faptul că dovada perioadelor de activitate desfășurate în locuri de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă.
Așa fiind, Curtea constată că activitățile desfășurate de cei doi recurenți-reclamanți, astfel cum este menționată în carnetul de muncă și cum a fost expusă anterior, nu se poate încadra în grupa I de muncă, ci în grupa a II-
În acest demers, nu are relevanță faptul că alte persoane salariate ale societății intimate, dar care ocupau alte funcții, cea de oțelar, au avut beneficiul grupei I de muncă,
Pentru aceste motive, în temeiul art.312 al.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți și împotriva sentinței civile nr.1271 din data de 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (format vechi nr.2066/C/2008) în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și cu intimata-pârâtă SC "" SA C prin lichidator judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./28.05.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie